26.04.2012,  23:29:55 | 3 comentarii | 1646 vizualizari
E vineri şi e Gheorghe Truţă (gheorghetruta.blogspot.com) / Un dramaturg pursânge
de Gheorghe TRUŢĂ

Gheorghe Calamanciuc s-a născut la 7 februarie 1947, în ţinutul Herţei, fostul judeţ Dorohoi, teritoriu românesc ocupat de armata sovietică în 1940, actualmente administrat de ucrainieni. Absolvent al Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, R. Moldova. Peste zece piese jucate la teatre din Bălţi, Chişinău, Petroşani sau Oradea. De mai multe ori piesele sale au fost premiate la Concursul Naţional de dramaturgie din Republica Moldova şi la alte festivaluri. De asemenea, are mai multe volume publicate, majoritatea de teatru. Membru al Uniunilor Scriitorilor din Republica Moldova, dar şi din România. Acesta este, pe scurt, bilanţul artistic al scriitorului român Gheorghe Calamanciuc. 

Deşi publică şi poezie, şi proză, e de observat că, fără a greşi prea mult, Gheorghe Calamanciuc este eminamente dramaturg. Acolo, în volumele sale de teatru, dar şi pe scândura Scenei e adevăratul scriitor Calamanciuc. Spun „scriitor” pentru că e bine de punctat: Calamanciuc este printre puţinii practicanţi ai speciei literare „piesă de teatru”, care au mai rămas în perimetrul cultural românesc. Începând chiar cu acest secol, puţin şi la sfârşitul secolului trecut, piesa de teatru ca specie literară, în buna tradiţie românească I.L. Caragiale, Ionesco, Kiriţescu, Camil Petrescu, Sorescu etc., dar şi Shakespeare, Molierre, Cehov e pe cale de dispariţie. Odată cu instalarea regizorului în rol de Dumnezeu al spectacolului teatral, în perimetrul teatral românesc fenomenul este cel mai vizibil (ca întotdeauna, la prostii suntem cei dintâi...), piesa de teatru a fost mai întâi exclusă din Literatură şi postată la peri­feria periferiei Spectacolului. La toate bilan­ţurile literare, fosta secţie „dramaturgie românească de azi” lipseşte. Piesa româ­neas­că de teatru, cu largul concurs al UNITER şi al Uniunii Scriitorilor din România, este un muribund care îşi trage ultima suflare. A fost înlocuită cu o peltea pusă la dispoziţia puţinilor regizori care se apleacă, cu suficient dispreţ asupra ei, ca „text dramaturgic”, „scenariu teatral”, adică un agregat de replici şi situaţii oarecum teatrale, tratate ca un pişu într-o gară părăsită. Citiţi ce premiază, mai nou, câteva asemenea instituţii, care ar trebui să susţină fenomenul teatral şi, implicit, piesa de teatru autentică, şi-mi veţi da dreptate. S-a ajuns până acolo încât o piesă premiată la Concursul Naţional de dramaturgie să nu-şi găsească niciun regizor care să vrea s-o pună în scenă, iar anul următor, juriul a căzut de cuviinţă că, pentru a evita exemplul anului precedent, nicio piesă românescă să nu mai fie premiată!
Am făcut un excurs al situaţiei piesei româneşti de teatru de azi, din punctul meu de vedere, evident, pentru a sublinia că Gheorghe Calamancuc este printre puţinii români care mai scriu piese de teatru în adevăratul sens al cuvântului. Neluând în seamă cohortele de „tineri autori”, producători de „texte teatrale”, unele laureate, cum să nu!, dar a căror eventuală punere în scenă golesc puţinii spectatori dintr-o sală, şi aceea studio... 
Aşadar, avem o certitudine: Gheorghe Calamnaciuc scrie teatru. Autentic, de valoa­re. Modern... pentru că nimeni nu are pretenţia să se mai scrie piese de teatru cu pana lui Molierre sau chiar şi cu a veşnic-modernului Shakespeare. 
Am în faţă trei dintre volumele sale de teatru: „Ispita înecului” (2000), „Să mă iubeşti sinucigându-te, să te sinucizi iubindu-mă” (2005), „Ultimul armaş al lu Ştefan Vodă”. Toate trei poartă titlul unei piese de teatru din respectivul volum. De altfel, cele trei volume conţin vreo opt piese, câteva repetându-se chiar de trei ori. De aceea, ne vom referi la opera teatrală a lui Calamanciuc în genere, trecând peste secţionarea din volu­me.
Prima ipostază a lui Gheorghe Calamanciuc este aceea de autor de monodrame. E o „spe­cie” predilectă a autorului bălţean: drama­turgul are o plăcere luxuriantă de a „încărca” un singur personaj cu crâmpeie de viaţă, cu sentimente, fantasme şi aspiraţii ale altor fiinţe. În „Să mă iubeşti sinucigându-te...” persona­jul numit generic „Femeia” („Numele meu este Femeie”, debutează piesa, abrupt şi sentenţios) rememorează şi, în acelaşi timp, se „umple” de amintirea exhaustivă a fostului iubit, proaspăt sinucis din motive neclare (stratul de ambiguitate al pieselor lui Calamanciuc nu este totuşi extrem...). Unicul personaj aglutinează amintirea personajului lipsă, dar care, în cele din urmă, prin pânza de păianjen ţesută de cel trăitor, imaginea ultimului devine mai pregnantă! Filmul bate... viaţa, s-ar putea spune, şi în astfel de ipostaze literar-sentimentale autorul este imbatabil. Textul teatral devine text de nuvelă sau chiar de roman, amănuntele, tot mai mărunt-sofisticate, devin instrumente de portretizare. Uneori procedeul devine, prin repetiţie, atât de stufos încât mi-e greu să văd piesa transpusă într-un spectacol teatral, ea fiind foarte apetisantă la citit, dar destul de greu de urmărit, bănuiesc, de un spectator, oricât de răbdător. Aş fi curios să văd un spectacol după o asemenea monodramă şi, mai ales, reacţia unui regizor şi încăpăţânarea lui neverosimilă de a „păstra” în spectacol cea mai mare parte din text. În „Handicapatul pisicilor cuminţi”, o piesă foarte frumoasă, un tip mărunt, uşor... bine tarat fizic dar şi moral, numit semnificativ Micu, fost combatant în marele război de apărare a Patriei , cum se lasă, discret, să se înţeleagă, trăieşte spasmatic alături de pisicuţa Dinuţa şi de amintirile sale de arme şi, deopotrivă, de iubirile sale diurne, o incapacitate de a iubi fizic şi metafizic. Singura sa ispravă amoroasă pare a fi masajul „de la servici”, efectuat aproape regulamentar unei colege care îl îmbie, zadarnic, la ea... sau la el acasă! Peisajul acesta domestic-excentric - cu pisicuţe şi papagali neapărat vorbitori, cu o ciorbă de fasole care fierbe pe tot parcursul piesei mai înainte citat - e mediul predilect al personajelor lui Calamanciuc, fiinţe în general chinuite de amintiri, dar şi de tare mai mult sau mai puţin fizice, făpturi în acelaşi timp complexe şi banale, dar care îşi joacă banalitatea cu un soi de cochetărie dusă până în pânzele boieriei.
Din contră, în „Ispita înecului” „dramă neserioasă în două părţi”, dramaturgul parcă vrea să ne demonstreze că poate să scrie şi altfel, dincolo de lăstărişul semnificaţiilor dar şi de al frazei: replica e scurtă, zglobie: doar de cinci-şase cuvinte! Nu doar tăietura frazei, dar şi situaţiile teatrale au luciri de bisturiu: „naraţiunea” scenică e vioaie. În fapt, Mama şi cei trei copii ai săi „sărbătoresc” proaspăta despărţire a părinţilor! Ne situăm, stilistic vorbind, în plin „teatru în teatru”, fiecare dintre protagonişti jucând rolul altcuiva, dintr-o secvenţă păstrată în amintire. În partea a doua: imaginea în oglindă, în locuinţa Tatălui! O schimbare nu doar de identităţi, dar şi de gânduri, de sentimente. În acest joc subtil de măşti, autorul îşi dă măsura ca dramaturg, ca fin mânuitor de instrumente teatrale: ca scriitor veritabil de piese de teatru!
O latură istoric-ironică în piesele „Ultimul urmaş al lu Ştefan Vodă” şi „A treia domnie a lui Alexandru Lăpuşneanu” întregeşte impresia de autor dramatic complex, plenar a lui Gheorghe Calamanciuc. Şi ca autor de piese de teatru pentru copii, şi ele montate (una dintre ele chiar la Petroşani!), ne dau suficiente motive să afirmăm, fără tăgadă, că ne aflăm în faţa unui autor român, şi nu doar moldovean, autentic, ingenios şi talentat, cu pecetea teatrului veritabil pe tâmplă sau, cum spunea Mircea Ghiţulescu pe coperta unuia dintre volume, „Gheorghe Calamanciuc este unul dintre cei mai semnificativi dramaturgi din R. Moldova”. Am spune chiar mai mult: din perimetrul cultural românesc. 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (3 )

#1 smeritul227.04.2012,  12:32:23
Pai vezi nea Truta,nu-i mai bine asa?!Ma educi cultural si iata ca mi-a disparut cheful sa te atac cel putin pina saptamana viitoare!!!Te salut!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter