02.07.2012,  20:43:13 | 0 comentarii | 627 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Spectacol pe două roţi
de Loredana JUGLEA

Aproximativ 500 de iubitori ai competiţiilor de ciclism din toată ţara şi-au disputat şi în acest an, la Hunedoara, primele locuri în cadrul competiţiei „DHS Corvin MTB Marathon 2012”, eveniment organizat de către grupul DHS împreună cu Asociaţia Silver Fox şi Clubul Sportiv DHS Tibiscus. Competiţia s-a bucurat de o largă participare şi de o atenţie deosebită din partea sponsorilor care au ridicat miza premiilor puse în joc la suma de 80.000 de lei. Concurenţii au avut de parcurs şi porţiuni din fostul drum al mocăniţei care unea pe vremuri furnalul de la Govâjdia de Zlaşti şi, mai apoi, de Hunedoara. Au reuşit să treacă primii linia de finish Cleppe Wouter, care a străbătul cei 92 de km ai traseului în 4 ore şi 42 de minute, Rareş Manea, cu un timp de 3 ore şi 28 de minute în cadrul cursei de 65 de kilometri, şi Ştefan Buză, care a încheiat traseul de 30 de km în doar o oră şi 24 de minute. „Vreau să le mulţumesc tuturor participanţilor care, în pofida vremii caniculare, au demonstrat că sunt nişte profesionişti şi au reuşit să finalizeze cursa. Tocmai de aceea şi efortul lor va fi răsplătit pe măsură, de către noi, cu premii a căror valoa­re este de 80.000 de lei. De asemenea, ţin să le mulţumesc sponsorilor care în acest an au fost şi mai generoşi cu noi”, a spus în deschiderea festivităţii de premiere Lucian Contraş, reprezentatul firmei DHS.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter