08.07.2012,  22:20:26 | 0 comentarii | 1641 vizualizari
A murit înainte de cursă
de Loredana JUGLEA

Raliu anulat din cauza unui tragic accident

Cupa VTM Hunedoara la raliu, ce ar fi trebuit să aibă loc sâmbătă pe traseul Hăşdat - Silvaş, a fost anulată din cauza unui tragic accident petrecut vineri seara când pilotul Daniela Zaharia de 33 de ani de la echipa Automibile Isac Club Timişoara şi-a pierdut viaţa în timpul unui antrenament neoficial. Tânăra a intrat cu viteză într-o curbă şi s-a lovit frontal cu o altă maşină. Timişoreana a murit pe loc în timp ce ceilalţi doi concurenţi s-au ales cu răni superficiale. A fost nevoie de intervenţia unui  echipaj de descarcerare care timp de o oră a muncit la scoaterea trupului neînsufleţit al concurentei. Timp de două ore circulaţia pe Silvaş a fost blocată. Potrivit reprezentanţilor ACR Hunedoara, participanţilor la competiţie li s-a interzis categoric să mai urce pe traseu până sâmbătă dimineaţa. În urma accidentului, Cupa VTM Hunedoara Hăşdat 2012, etapele I şi II din cadrul Campionatului Naţional de Automobilism, a fost anulată.
Pentru că nu purta cască de protecţie, şoferiţa a suferit răni extrem de grave la cap şi a murit pe loc. Un echipaj SMURD a venit în cea mai mare viteză la locul accidentului, dar din nefericire nu a mai putut face nimic pentru Daniela Zaharie.  La 33 de ani avea toată viaţa înainte, o familie frumoasă şi o mulţime de prieteni care regretă evenimentul tragic. Tragedia s-a petrecut vineri seara pe o porţiune a traseului de VTM din Hunedoara, acolo unde piloţii timişoreni urmau să ia parte în week-end la prima etapă din cadrul Campionatului Naţional de VTM. Pilotul s-a dus în recunoaştere pe traseu, a încercat un viraj la stânga şi a intrat pe contrasens izbindu-se frontal de maşina care venea din faţă. In urma impactului concurenta s-a lovit cu capul de rolbar. "Accidentul s-a petrecut în afara unui concurs. Tânăra le-a spus prietenilor că merge în recu­noaşterea traseului pe care urma să-l parcurgă în timpul raliului. A rulat cu viteză, iar într-o curbă a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de un alt autovehicul care circula regulamentar. În urma impactului, pilotul de raliu a decedat", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
"Recunoaşterea traseului urma să aibă loc sâmbătă dimineaţa, înainte de start. Toţi piloţii rulau atunci, când circulaţia era oprită. Tânăra în vârstă de 33 de ani semnase un acord standard că va respecta re­-gu­lile şi va face recunoaşterea traseului atunci. Ea ştia că se expune dacă rulează cu viteză pe traseu în afara concursului, în condiţii de circulaţie normală. Ne pare rău de ce s-a întâmplat şi am suspendat concursul", a declarat unul dintre organizatorii concursului, Ioan Ştaier.
La ştirile postate pe internet despre tragi­cul accident în care şi-a pierdut viaţa Daniela Zaharie au fost postate sute de mesaje de condoleanţe din partea prietenilor care au preţuit-o foarte mult şi care acum au inimile sfâşiate de durere. 
Brânduşa Ella, pilot hunedorean şi cea mai bună prietenă a Danielei, scrie: “A fost azi printre noi, acum nu mai este… nu voi putea s-o uit niciodată, Dumnezeu s-o odihnească!”. 
 
Nemulţumiţi de anulare
Mai mulţi piloţi care ar fi trebuit să ia startul la cursă s-au declarat nemulţumiţi de anularea acesteia. „Nu cred că evenimentul ar fi trebuit amânat având în vedere faptul că am plătit taxa de participare şi am avut şi alte cheltuieli. Este o tragedie ceea ce s-a întâmplat, dar asta ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru că se permite participarea în concurs a multor maşini care nu corespund”, a declarat unul dintre piloţi.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter