09.07.2012,  23:05:33 | 0 comentarii | 748 vizualizari
Show de cinci stele
de Loredana JUGLEA

Cele două echipe hunedorene prezente la turneul final al Campionatului Naţional s-au dovedit foarte competitive. Avantaje Deva a confirmat că e o echipă de top şi a urcat în premieră pe podium, cucerind medaliile de bronz, iar Phoenix Hunedoara poate fi mândră că a ajuns până în sferturile de finală. Ambele formaţii hunedorene s-au clasat pe locul doi în grupele din care au făcut parte, iar apoi s-au descurcat foarte bine şi în partidele eliminatorii. Avantaje a trecut în sferturile de finală, după un joc pe muchie de cuţit de Old Boys Craiova, scor 2-1, iar Phoenix Hunedoara a fost eliminată greu, după loviturile de departajare de AS Vispeşti Ploieşti 2-2 (7-9 la lovituri de departajare). În semifinale, Avantaje a fost învinsă de campioana Magic Iaşi, iar în finala mică a dispus cu 3-0 de AS Vispeşti Ploieşti. Formaţia deveană nu a avut în semifinale aceeaşi dăruire de care au dat dovadă ieşenii. Marius Cinporescu de la Avantaje a fost desemnat cel mai bun portar al turneului final.

Formaţia Magic Iaşi a devenit pentru a patra oară campioană a României la minifotbal, după ce a câştigat la lovituri de departajare finala cu Mav Glisando Timişoara la turneul desfăşurat la Baza Real Sport din Deva. Avantaje Deva a obţinut medaliile de bronz, iar Phoenix Hunedoara a fost eliminată dramatic în sferturile de finală. Campioanele minifotbalului din 20 de localităţi ale ţării au făcut spectacol la ediţia a VI-a a turneului final al Campionatului Naţional de Minifotbal, desfăşurată de vineri până duminică la baza RealSport din Deva. Numărul mare de goluri marcate, execuţiile tehnice de excepţie şi „carul” de pasiune pentru sportul rege au arătat că minifotbalul este un sport de mare viitor. Toate echipele prezente au trăit la intensitate meciurile, în ciuda căldurii, iar experinţa şi inspiraţia a făcut diferenţa. Clubul RealSport Deva s-a achitat cu brio de sarcinile organizatorice şi poate primi notă maximă de la Federaţia Română de Minifotbal. Cele două finaliste, Magic Iaşi şi Mav Glisando Timişoara, au făcut spectacol în ultimul act al turneului. Duelul pentru titlu de campioană a fost echilibrat şi a fost co­-lo­rat cu numeroase ocazii la ambele porţii. Magic Iaşi a condus cu 2-0 la pauză prin golurile semnate de Bogdănel Dragotel şi Ciprian Brighiu, dar Mav Glisando Timişoara a reuşit să egaleze, 2-2, în repriza secundă prin dubla semnată de Ovidiu Vîlceanu, cel care avea să fie declarat cel mai bun jucător al turneului final. Specialistă la lovituri de departajare, Magic Iaşi şi-a adjudecat trofeul pus în joc pentru a patra oară (din şase ediţii), cu scorul de 4-2, graţie portarului portarului Matcaboja care a apărat două lovituri ale bănăţenilor.
Fotbal mare, pe teren mic Iată tabloul complet al rezultatelor înregistrate la turneul final al Campionatului Naţional de Minifotbal, desfăşurat în acest week-end la Baza sportivă RealSport din Deva:
Grupa A: 
Bacău - Craiova 2-3; Timişoara - Braşov 4-1; Bacău - Braşov 2-2 (5-4 după loviturile de departajare, Bacăul primind două puncte, iar Braşovul un punct); Buzău - Timişoara 1-3; Timişoara - Craiova 2-4; Braşov - Buzău 4-6; Bacău - Buzău 0-1; Craiova - Braşov 6-2; Craiova - Buzău 1-0; Timişoara - Bacău 5-1. Clasament: 1. Old Boys Craiova - 12 p;2. Mav Glissando Timişoara - 9 p; 3. Fortuna Buzău - 6 p: 4. Victoria Bacău - 2p; 5. Ados Braşov - 1p.
Grupa B: 
Nuşfalău - Mediaş 6-3; Deva - Galaţi 3-0 (au marcat: Vălăşutean, Ţiglar, Boloş); 
Nuşfalău - Reşiţa 4-2; Mediaş - Deva 0-3 (Boloş, Vălăşutean şi Jicmon); Nuşfalău - Galaţi 3-1; Mediaş - Reşiţa 1-5; Deva - Reşiţa 1-0; Galaţi - Mediaş 4-3; Galaţi - Reşiţa 
3-1;  Nuşfalău - Deva 3-1. Clasament: 1. Euro Glia Nuşfalău - 12 p;  2. Avantaje Deva - 9p; 3. Bronx Galaţi - 6p;  4. Nigeria Reşiţa - 3;  5. Old Foxes Mediaş - 0p.
Grupa C: 
Buzău - Hunedoara 1-2 (pentru Phoenix au marcat Sabou şi Pîrvu); Buzău -  Otopeni 5-3; Cluj - Satu Mare 1-4; Hunedoara - Cluj 6-0 (au marcat: Sabou - 2, Al.Marin, Cîrdei şi Tomoioagă); Buzău - Satu Mare 1-1 (6-5 după loviturile de departajare, Buzău primind două puncte, iar învinşii un singur punct); Hunedoara - Otopeni 2-1; Cluj - Otopeni 3-2; Satu Mare - Hunedoara  4-3; Satu Mare - Otopeni 4-1; Buzău - Cluj 9-0; Clasament: 
1. Roş albaştrii Satu Mare - 10p; 2. Phoenix Hunedoara - 9 p; 3. C.J. Buzău - 8 p; 4. Perfect Tehnology Cluj - 3p; 5. Săgeţile albastre Otopeni - 0p.
GRUPA D: 
Iaşi - Suceava 4-1; Roman - Ploieşti 0-2; Ploieşti - Suceava 2-0; Dej - Iaşi 1-6; Iaşi - Roman 4-1; Suceava - Dej 1-5; Ploieşti - Dej 4-1; Roman - Suceava 3-6; Roman - Dej 
2-3; Iaşi - Ploieşti 3-4. Clasament: 1. AS Vispeşti Ploieşti - 12 p; 2. Magic  Iaşi - 9p;  
3. Alerad Construct Dej - 6p; 4. Railex Suceava - 3p; 5. Oz-er Golden Roman - 0p. 
SFERTURI DE FINALĂ: 
Old Boys Craiova - Avantaje Deva 1-2; Euro Glia Nuşfalău - Mav Glissando Timişoara 0-3; Roş albaştrii Satu Mare – Magic Iaşi 0-1; Phoenix Hunedoara - AS Vispeşti Ploieşti 2-2 (7-9 la lovituri de departajare).
SEMIFINALE: 
Avantaje Deva - Magic Pizza Iaşi 0-2; Mav Glissando Timişoara - A.S. Vispeşti 2010 Ploieşti 1-0.
FINALA MICĂ: 
Avantaje Deva - Vispesti 2010 Ploieşti 3-0.
FINALA MARE:
Magic Pizza Iaşi - Mav Glissando Timişoara 4-2 (2-2 după timpul regulamentar de joc).


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter