07.08.2012,  17:00:30 | 2 comentarii | 739 vizualizari
Oficialii Jiului, nemulţumiţi de seria în care au fost repartizaţi
de Loredana JUGLEA

„Cerem să fim lăsaţi unde am fost şi în sezonul trecut, cheltuielile sunt prea mari”, este mesajul „minerilor” către Federaţia Română de Fotbal.

Oficialii echipei de fotbal Jiul Petroşani au reacţionat în ceea ce priveşte  seria din care fac parte, nemulţumiţi că trebuie să facă deplasări de sute de kilometri. „Cum să fim în serie cu echipe care stau la sute de kilometri de noi? Asta înseamnă să mergem cu o zi înainte plus cheltuieli. Nu suntem de acord de aceea vom depune o cerere prin care solicităm să fim lăsaţi ca în sezonul trecut cu echipe din vecinătatea noastră. Eu nu cred că lucrurile vor rămâne aşa”, a  declarat preşedintele George Boboc. 

În campionatul trecut, cea mai lungă deplasare a Jiului Petroşani era în jur de 220 de kilometri, la Beiuş, Arad sau Timişoara, iar pentru FC Hunedoara aceste deplasări erau şi mai scurte, fiind în jur de 170-180 de kilometri. Acum, în noua serie, la meciurile de la Satu Mare şi Sighetul Marmaţiei, Jiul va avea deplasări de peste 400 de kilometri, iar FC Hunedoara de peste 350 de kilometri. Deplasările medii din campionatul trecut care erau în jur de 150 de kilometri vor creşte acum la 250-300 de kilometri, pentru ambele grupări hunedorene. "Nu ne convine situaţia şi nu înţelegem de ce nu a rămas seria de anul trecut, mai ales că erau 13 echipe la start. Nu ştim pe ce criterii s-a făcut noua repartizare şi nu găsim niciun motiv rezonabil pentru care noi şi alte trei echipe din vechea serie am fost puşi în grupă cu alţi adversari. Schimbarea ne obligă la deplasări foarte lungi şi e în totală contradicţie cu promisiunea FRF de reducere a cheltuielilor. Sperăm ca structura seriilor să se schimbe vineri, când are loc tragerea la sorţi pentru programul turului, deoarece multe echipe şi-au exprimat deja nemulţumirea", a spus Marius Opric, antrenorul de la FC Hunedoara. 
 
Adversari incomozi şi costisitori
Reorganizarea de către FRF a eşalonului trei le obligă pe ultimele două echipe hunedorene divizionare – FC Hunedoara şi Jiul Petroşani – la deplasări lungi şi costisitoare şi le aduce în faţă adversari complicaţi. Grupările din judeţ au rămas în seria a V-a a Ligii a III-a, însă în locul adversarilor din judeţele Arad şi Timiş vor întâlni acum echipe din  judeţele Satu Mare, Cluj şi Alba, din fosta serie a VI-a, iar costurile cu transportul vor creşte exponenţial.
Federaţia Română de Fotbal a anunţat componenţa celor şase serii ale eşalonului trei, pentru noul sezon. Oficial, repartizarea făcută de FRF s-a realizat pe criterii geografice, cu intenţia de a diminua costurile cu transportul pentru echipe. Cum intenţiile bune ale FRF nasc, de obicei, monştrii, rezultatul repartizării este unul haotic. În trei dintre cele şase serii, unele echipe vor avea adversari de la distanţe de  4-500 de kilometri, iar cheltuielile cu deplasările vor fi mai mari. Din păcate, FC Hunedoara şi Jiul Petroşani, ultimele două echipe hunedorene divizionare, au picat într-o astfel de serie „scumpă” şi vor avea costuri mai mari şi viaţă mai grea în noul campionat. Grupările hunedorene fac parte din seria a 5-a, care are 14 echipe şi următoarea componenţă: Olimpia Satu Mare, Plimob Sighet, Tricolorul Alparea, FC Zalău, Unirea Floreşti (FCM Turda), Sănătatea Cluj, Unirea Dej, Seso Câmpia Turzii, Europa Alba Iulia, FC Hunedoara, Jiul Petroşani, Naţional Sebiş şi Şoimii Pâncota. Există şi o excepţie de la regula distanţelor lungi, în seria a doua, în care sunt 10 echipe din judeţul Ilfov, cu distanţe între 10 şi 50 de kilometri între ele. Pe lângă distanţele mai mari, adversarii din noua serie sunt unii mai ambiţioşi decât în campionatul trecut. Olimpia Satu Mare şi FC Zalău au an de an pretenţii de promovare, iar Unirea Floreşti (FCM Turda) pune şi ea la cale un plan de promovare. În plus, celelalte echipe din serie sunt mai solide financiar şi, implicit, mai combative, decât grupările din judeţele Arad şi Timiş. "Nu ştiu aproape nimic despre noii adversari. Fotbalul e tot fotbal, indiferent de serie, aşa că vom încerca să jucăm cât mai bine", a adăugat Marius Opric, tehnicianul grupării FC Hunedoara. Rămâne de văzut dacă FRF va menţine actuala structură sau va efectua unele corecturi vineri, când va avea loc tragerea la sorţi a turului. Startul campionatului Ligii a III-a este programat vineri, 31 august.
 
Componenţa celor două serii „vecine” Seria 4: Flacăra Făget, Millenium Giarmata, CS Vladimirescu, Şcolar Reşiţa, Muncitorul Reşiţa, CSM Lugoj, FC Caransebeş, Minerul Jilţ Mătăsari, Minerul Motru, Panduri II, Jiul Rovinari, CS Apă Craiova, Oltchim Rm. Vâlcea, Poli Timişoara II.Seria 6: Avântul Reghin, Sevişul Şelimbăr, FC Cisnădie, CSM Făgăraş, Unirea Tărlungeni, FC Zagon, Girom Albota, SCM Piteşti, FCM Târgovişte, Unirea Câmpina, CSO Plopeni, Conpet Câmpina, Prahova Tomşani.

Comentarii articol (2 )

#1 cristi07.08.2012,  22:08:36
Domnilor,,oficiali" ai Jiului,din respect pentru acest club si pentru microbistii din Valea Jiului schimbati numele acestei echipe.Numiti-o oricum doriti,dar nu ,,Jiul"!Pentru ca Jiul era echipa de divizia A care juca cu Steaua,Dinamo,Poli Iasi,Constanta,etc.,deplasari,nu gluma.Dumneavoastra aveti o arhiva a clubului,sa vedeti ce era Jiul odata si ce este acum?Ati ajuns(incredibil )sa va plangeti ca nu aveti bani de deplasari,la Jiul de acum se joaca orice altceva numai fotbal nu(dovada cei 5-6 spectatori din tribune la meciuri).In consecinta,eu nu inteleg un lucru:daca tot va plangeti toata ziua,de ce nu se cauta investitori potenti financiar,seriosi,care la randul lor ar aduce antrenori si jucatori cu adevarat profesionisti si astfel sa speram sa mai vedem meciuri ale Jiului cu tribunele pline?
#2 Pentru Cristi09.08.2012,  13:44:54
Nu avem nevoie de tarani care sa vina langa echipa doar cand joaca in Liga 1. Nu suntem o echipa care sa se remarce prin performanta ci prin fotbal prestat. Prefer echipa in liga II sau III decat in Liga 1 cu o gramada de tarani care tin cu 2 echipe Steaua si Jiul Dinamo si Jiul ex... *** lor. Daca esti suporter ti doar cu o singura echipa de club si cu nationala de fotbal.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter