09.08.2008,  14:00:42 | 0 comentarii | 414 vizualizari
Pe Valea Boului / Jiul e otrăvit de braconieri
de Anamaria NEDELCOFF

Dincolo de Cheile Buții, în zona numită Valea Boului, Jiul este otrăvit, intenționat, în mod sistematic. Asta, pentru că braconierii vor să prindă cât mai mulți păstrăvi. Și asta se întâmplă de ani întregi, sub ochii Gărzii de Mediu și a rangerilor din Parcul Național Retezat.

Lupul - paznic la oi

De altfel, unele voci susțin că unii rangeri ar fi cei care otrăvesc Jiul, mergând pe sistemul „lupul, paznic la oi”. De altfel, ultima operațiune de otrăvire s-a petrecut chiar la sfârșitul săptămânii trecute, după cum susțin unii localnici, plecați în plimbare prin munți sau la iarbă verde.

„Mergeam liniștit pe firul apei și, deodată, am văzut cum pluteau peștii morți. Și nu erau unul, doi, ci zeci de păstrăvi. Cum poți să faci așa ceva? Mi se pare absurd. Unde sunt paznicii? Unde sunt cei de la Ocolul Silvic sau cei care păzesc Parcul Național Retezat? Nu erau pe nicăieri. Probabil că nu îi interesează dacă se întâmplă ceva rău. Ei trebuie să își primească banii și atât”, a declarat Petru I., din Uricani.

Ocolul Silvic și rangerii sunt în cunoștință de cauză

Totodată, un alt uricănean este sigur că toate neregulile nu sunt făcute fără cunoștința celor de la Ocolul Silvic sau a rangerilor Parcului. „Eu cred că braconierii lucrează mână în mână, altfel nu îmi explic de ce se întâmplă așa ceva. Sau poate chiar ăia care trebuie să aibă grijă să nu se pescuiască ilegal sau să se împuște capre sau cerbi fac lucrul ăsta. Zvonuri sunt multe, că ar fi și unii care au funcții și se joacă de-a vânătorii prin păduri. Dar vă dați seama că nimeni nu poate proba lucrurile astea, fiindcă cine stă după ei prin munți?”, a declarat și Emilian S., un alt localnic.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter