14.08.2008,  20:15:36 | 0 comentarii | 530 vizualizari
Președintele CJH, Mircea Moloț, ne arată / Că și chinezul e frate bun cu românul sinistrat
de Anamaria NEDELCOFF

Copiii care provin din familiile afectate de inundații din județul Suceava au primit, ieri, din partea Consiliului Județean Hunedoara și a firmei DHS Eurosport câte o bicicletă.

„Am apelat la conducerea firmei DHS Eurosport, pentru a ne ajuta cu niște biciclete pentru acești copii. Pot să vă spun că au fost foarte bucuroși să ne ajute și chiar s-au oferit să ne doneze mai mult de 20”, a declarat Mircea Moloț, președintele Con­­siliului Județean Hunedoara.

Altfel de ajutoare

În afară de biciclete, în conturile deschise de CJH pentru ajutorarea sinistraților din Moldova au intrat peste două miliarde de lei vechi, banii fiind donați de către persoane fizice, juridice, dar și de către primăriile din Petrila, Geoagiu, Vețel, Brănișca, Dobra, Băița, Ribița, Bucureșci sau Peștișu Mic.

De asemenea, pe lângă bani, hunedorenii au mai donat 60 de tone de cereale, 400 de kilograme de cartofi, 200 de kilograme de alimente, dintre care 67 de kilograme de ulei, 88 de kilograme de zahăr, 60 de kilograme de făină sau 15 kilograme de slănină. Mai mult, s-au mai strâns circa 60 de tone de îmbrăcăminte și mai bine de 200 de metri cubi de cherestea.

Unii hunedoreni, mai cu dare de mână, au donat aragazuri, frigidere, televizoare, o canapea și un colțar.

Și-au donat salariile și fondul de premiere

Totodată, conducerea CJ Hunedoara și-a donat tot salariul pe luna trecută, iar angajații au donat fondul de premiere pentru luna iulie.

„Vreau să le mulțumesc tuturor hunedorenilor care au răspuns apelului nostru și pot să le spun că sunt mândru că fac parte din rândul lor. Din păcate, dacă majoritatea locuitorilor a înțeles că trebuie să-i ajute cu lucruri de calitate pe sinistrați, au existat și cazuri în care hainele donate au fost adevărate zdrențe, care nu puteau fi folosite deloc. Le mulțumesc și acestora, dar nu pot să nu-i întreb cum s-ar fi simțit dacă erau ei în locul celor care au rămas fără case și se trezeau cu niște cutii pline de zdrențe, în loc de haine. Am început deja să triem hainele pentru că nu putem să trimitem lucruri cu care să ne facem de râs”, a precizat Mircea Moloț. 

Le vor mobila casele

Totodată, Mircea Moloț a mai explicat că banii care au fost strânși în conturile care sunt încă deschise vor fi folosiți pentru cumpărarea de mobilier. „Ne-am gândit să facem comandă de mobilă la mai mulți producători din județul Hunedoara, iar cu ea să dotăm casele dintr-o comună afectată de inundații. După calculele noastre, cred că o să ne ajungă pentru 30 de case. Vom face totul ca la carte, adică vom trimite în zona respectivă reprezentanți ai unei fabrici de mobilă care să supravegheze această acțiune”, a declarat Mircea Moloț.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
 Deşi ÎCCJ l-a declarat incompatibil, Moloţ o arde prin felurite instanţe… Bravo, PNL Hunedoa[..]
15.03.2015, 20:20   |    0 comentarii
Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Hunedoara vrea să mute procesul pe care îl are cu prefectul judeţului Hun[..]
05.03.2015, 20:15   |    4 comentarii
În urma unei decizii a Tribunalului Alba, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Mircea Ioan Molo[..]
04.03.2015, 20:45   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter