13.08.2012, 01:25:29 | 2 comentarii | 1144 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Apelul unor locatari din blocul C13, ai căror copii sunt pe cale să se îmbolnăvească: Domnule primar Gheorghe Ile, ţineţi-vă promisiunea făcută înainte de alegeri!
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Nu cred că necazurile pe care le pricinuieşte locatarilor vin de la C13, numărul pe care îl poartă acest bloc de pe Aleea Muncii din Vulcan. La o adică, pe această alee mai sunt cel puţin două-trei blocuri de locuinţe aflate în situaţia celui cu număr ghinionist. De fapt, însăşi aleea în cauză este ca vai şi vai de ea.
Cei care au sunat
Mizeria de canal
vine de la subsolul blocului C12. Bloc construit la un nivel mai ridicat decât C13. Cum pe locatarii acestuia îi doare-n papuci de necazul pe care-l pricinuiesc vecinilor, evident că nu s-au sinchisit să-şi cureţe subsolul şi să împiedice, astfel, scurgerea mizeriei. Ba, mai mult, vreo câţiva au început să râdă şi să facă mişto atunci când, cu o lună şi ceva în urmă, două femei din C13, una care locuieşte la parter şi cealaltă de la etajul I, s-au apucat de curăţat. Două tomberoane de gunoi au strâns femeile, dar nu au reuşit, însă, să pună capăt fenomenului.
Fiindcă situaţia le
depăşeşte, au cerut ajutorul primarului Gheorghe Ile. Acesta le-a promis că va trimite oameni şi că va pune câteva tuburi, astupate după aceea cu pământ, prin care să se scurgă mizeria. Promisiunea a fost făcută cu o lună înainte de alegeri. „L-am votat cu gândul că nu o să ne uite”, a spus dezamăgită una dintre doamnele cu care am stat de vorbă. „Poate c-a uitat, că are atâtea pe cap, dar l-am ruga din nou să-şi amintească de promisiune", a completat o altă locatară. Ajutorul pe care-l aşteaptă oamenii este în materialele necesare. Conducte şi pământ. „Suntem destui bărbaţi aici care putem să facem treabă, numai să avem materiale. Eu nici nu stau la discuţii, îl ajut oricând pe cumnatul meu”, s-a băgat în vorbă un tip cu mustaţă şi ochelari.
Din cele cincizeci
de garsoniere ale blocului C13, sunt locuite circa patruzeci. Restul de zece a fost cumpărat de diferite persoane care, acum, aşteaptă să le crească preţul, pentru a le revinde. Femeile care au copii mici sunt disperate. Medicii de familie le-au avertizat că, din cauza mizeriei care le curge sub ferestre şi în care unii dintre micuţi apucă să se joace, copiii se pot îmbolnăvi de astm sau pot face alte complicaţii. Caz în care un lucru este clar: este absolut necesar ca Primăria municipiului Vulcan să se implice urgent în rezolvarea acestei situaţii. Apoi, la mijloc, este şi promisiunea lui Gheorghe Ile, făcută atunci când îi ardea buza după voturi...
Comentarii articol (2 )
#1 dhcp start13.08.2012, 22:55:24
cand e vorba de curatenie in jurul blocului toti urla, primarul trebuie sa faca, cand e vorba sa faci ceva in zona, toti urla este proprietate privata nu va apropriati, cand e vorba ca ploua pe ei, primarul e de vina, tre sa faca,
toti v-ai invatati sa stati sa spargeti "samanta" intre dinti si bateti din gura,faceti cum se fac si la alte blocuri din vulcan, gen Cocosvar, gen Aleea Crizantemelor etc.si anume faceti curatenie la bloc, faceti cerere catre pregoterm sa va dea un container unde sa depozitati gunoiul si cu siguranta nu mai urlati ca vi se imbolnavesc copii. Gunoiul ala de acolo este tot al vostru,din lejeritatea de a nu-l duce la ghena, preferati sa-l aruncati de pe geamuri.
#2 ioi15.08.2012, 21:12:24
Asa este!
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|