19.08.2012,  22:39:56 | 1 comentariu | 601 vizualizari
Într-o formulă uşor modificată / CS Vulcan nu şi-a găsit cadenţa cu Aurul Brad
de Gheorghe OLTEANU

Deşi a pierdut cu 2-0 cu Aurul Brad, n-aş vrea să zic că CS Vulcan a început cu stângul campionatul 2012-2013. Mai potrivit ar fi să spun că  a început fără  Stângă „Motanu'” şi alte câteva piese de bază din angrenajul echipei ajunse pe locul întâi în campionatul trecut.

Acum, nu ştiu 
dacă mai e cazul s-o spun, Aurul Brad nu-i o echipă de neluat în seamă. E cea cu care vulcănenii s-au luptat, ca să rămână pe locul I în campionatul încheiat în primăvară şi, prin urmare, era firesc ca aurarii să nu-i uite şi să-i ierte aşa uşor pe băieţii antrenaţi de Marius Szoradi.
 
Meciul s-a jucat
pe un teren uscat, denivelat, adică exact ceea ce nu şi-ar fi dorit oaspeţii. Câteva schimbări mari au avut loc, chiar cu primul meci al turului, la CS Vulcan. Încep cu portarul. Adrian Farcaş a plecat la Minerul Uricani, aşa că locul i-a fost luat de Lorincz, băiatul acela înalt din Sohodol-Paroşeni. Apoi, pare-se că, după operaţia prin care a trecut, Sorinel Stângă „Motanu'” a cam terminat cu fotbalul. De fapt, el anticipa treaba asta, fiindcă, cu ceva timp în urmă, mi-a spus că gata, o să stea mai mult cu cei doi „motănei” ai lui. De acum încolo în locul lui Stângă va evolua Todea. Butură l-a înlocuit pe Ciocârlan. Acesta nu a plecat la Uricani, cum aţi fi tentaţi să credeţi, ci la echipa Hercules, nou înfiinţată la Paroşeni. În fine, Andruşca Vajda a jucat în faţă, în locul lui Alin „Piticu'” Miculescu, din cauză că acesta nu şi-a revenit încă din accidentarea suferită.
 
Cam asta
a fost echipa Vulcanului. Oaspeţii au deschis scorul în minutul 10, dar era cât pe ce ca, prin Maier, vulcănenii să aducă egalitatea pe tabela de marcaj. Din păcate, din şutul lui Maier mingea a ajuns în bara porţii aurarilor. Ocazii au avut, apoi, Roşianu, Butură şi Pecsar, dar n-a fost să fie. A fost, însă, al doilea gol al Aurului, înscris în minutul 78 al partidei.
 
Acum, una peste
alta, n-ai ce să le reproşezi celor de la CS Vulcan. Ţinând seama că e primul meci jucat într-o formulă relativ nouă, era de aşteptat ca băieţii să nu se găsească  încă pe teren aşa cum  ne-au obişnuit de-a lungul campionatului trecut. Însă antrenamentele vor rezolva sigur şi această problemă. Sâmbătă, CS Vulcan îi aşteaptă pe terenul de la Stadionul Central pe cei de la Dacia Orăştie. Din nou un meci tare, care, să sperăm, că se va încheia cu victoria alor noştri. Aşadar, inimoasa galerie vulcăneană are de lucru: hai, Vulcanu'!    

Comentarii articol (1 )

#1 suporter20.08.2012,  14:01:34
Bravo Minerul Vulcan ! mult succes noilor veniti. Hai Minerul!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter