28.08.2012,  22:45:38 | 0 comentarii | 661 vizualizari
Ajutată de o handbalistă din judeţ, România - pe locul IV la CM de handbal junioare
de Loredana JUGLEA

 Ana Maria Tănăsie, de la CSŞ Hunedoara, a fost una dintre cele mai bune „tricolore” la competiţia care s-a încheiat în Muntenegru.

20 de echipe s-au întrecut, timp de două săptămâni, în Muntenegru, în cadrul Campionatului Mondial (CM) de handbal pentru junioare. Printre participante s-a numărat şi echipa României, care a avut o comportare meritorie la această competiţie.
 
Româncele, antrenate de Dumitru Muşi şi Săviştean Popa, au terminat, în final, pe poziţia a patra, pierzând „finala mică”, cu 36-30, în faţa Norvegiei.
În rândul tricolorelor s-a evidenţiat extrema Ana Maria Tănăsie, cu dublă legitimare, la Clubul Sportiv Şcolar (CSŞ) Hunedoara şi Centrul Naţional de Excelenţă Râmnicu Vâlcea. Produs sută la sută al handbalului hunedorean, tânăra jucătoare de 17 ani, pregătită la clubul de pe malurile Cernei de Paraschiva Bălici şi Ioan Feier, a jucat toate cele şapte partide disputate de România în Muntenegru şi a marcat 25 de goluri.
Până a ajunge la partida în care s-a jucat cu medaliile pe masă, România a avut de trecut de faza grupelor, terminând pe poziţia secundă. Fetele noastre au învins RD Congo (39-14), Kazahstan (44-21) şi Muntenegru (25-22), pierzând în faţa Rusiei (27-37), terminând grupa B pe locul doi, calificant. Apoi, în „sferturi”, româncele au învins Ungaria, cu 33-28, pentru ca, apoi, să fie învinse, în semifinale de Danemarca, cu 39-28. De altfel, Danemarca a şi câştigat CM din acest an, dispunând în finală de Rusia, cu 27-26. Revenind la hunedoreanca Ana Maria Tănăsie, trebuie spus că aceasta este în vizorul celor de HC Zalău, antrenorul ardelencelor, Gheorghe Tadici, fiind cunoscut pentru „ochiul” pe care îl are când este vorba fie de descoperit de talente fie de punerea în valoare a acestora.
Clasament CM de handbal junioare 2012: 1. Danemarca; 2. Rusia; 3. Norvegia; 4. România; 5. Ungaria; 6. Suedia; 7. Franţa; 8. Japonia; 9. Coreea de Sus; 10. Olanda; 11. Muntenegru; 12. Brazilia; 13. Cehia; 14. Croaţia; 15. Angola; 16. Kazahstan; 17. Uruguay; 18. RD Congo: 19. Portugalia: 20. Paraguay. 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter