29.08.2012,  23:15:38 | 14 comentarii | 1498 vizualizari
Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroşani: „Centrul civic al Petroşaniului va fi cel mai frumos din judeţ”
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN

La anul - proiectul teraselor din centru
- Domnule primar, vara este pe sfârşit, la fel şi câteva proiecte mari care vizează centrul civic al municipiului. Ce le puteţi spune petroşenenilor legat de aceste proiecte? În primul rând, ne-ar interesa dacă sunteţi mulţumit de cum s-a desfăşurat munca acestor constructori contractaţi? Legat de graficul lu-crărilor, vor fi lucrările finalizate la timp?

- În principiu, toate lucrările se încadrează în termen. Aceasta ca să încep cu finalul întrebărilor legate de această temă. Din motive obiective, este posibil ca lucrările de amenajare a centrului civic şi a zonei Brădet să sufere o prelungire de aproximativ două săptămâni. În rest, celelalte lucrări vor fi finalizate la timp şi în condiţii tehnice foarte bune. Sunt destul de mulţumit de munca constructorilor, iar acolo unde nu sunt, mai este timp de retuşări. 
- Există voci care susţin că în centrul civic piatra cubică ar fi fost pusă alandala, că mesele teraselor nu sunt aranjate cum trebuie, nici estetic nici practic. De asemenea, unii locatari se plâng, uneori pe bună dreptate, că muzica este seara prea tare, ori că unii consumatori exagerează cu urletele în noapte după un pahar de alcool în plus… Deci?
- Sigur, nu pot să contest că cei care se plâng nu au dreptate, mă refer la muzică sau la ţipete. Aici e treaba poliţiei locale şi a poliţiei municipiului, care trebuie să facă ordine şi chiar îi rog, şi pe această cale, pe poliţişti să o facă. În privinţa proiectului, întotdeauna au existat păreri contra sau păreri pro. Cu siguranţă, vă aduceţi aminte că în momentul în care am spus că avem de gând să modernizăm centrul civic, câte păreri au fost împotrivă, deşi nici măcar nu ştiau ce vrem să facem. Culmea, la dezbaterea publică de la primărie, unde am arătat cum vrem să facem şi unde am cerut şi părerea cetăţenilor, cei care contestaseră vehement proiectul, o mână de oameni nu mai mult, nu s-au aflat în sală să-şi spună părerea deschis, deşi anunţasem din timp, în toată mass-media locală, că va avea loc această dezbatere publică. Când ne-am apucat de lucru, la fel, au fost din nou tot felul de discuţii… Însă acum, după ce centrul civic se apropie de finalizare, în proporţie de 95%, lucrurile încep să se schimbe. Lumea îşi dă acum seama că e mult mai frumos pe-acolo. Începe să priceapă că, dacă vine cineva din altă parte, în vizită, poate fi dus liniştit în noul centru, fără să se mai ruşineze cineva de cum arată locul. Mai există discuţii legate şi de zonele verzi, care, ca şi suprafaţă, poate că s-au micşorat. Spun „poate”, deoarece am creat nişte zone verzi care nu existau înainte pe mijlocul acestui pasaj central al localităţii. Una peste alta, eu spun că în momentul în care vor fi finalizate lucrările şi mobilierul stradal va fi montat, această zonă a municipiului nostru va fi una dintre cele mai frumoase din judeţul Hunedoara. Va fi o zonă pietonală cu toate utilităţile necesare, cu magazine şi multe terase vara şi aşa mai departe.
Referitor la discuţiile legate de amplasarea meselor de la terase, iniţial am ales o variantă ca acestea să fie amplasate lângă spaţiile comerciale. După ce am primit multe reclamaţii, care ne-au spus că aceste mese ar trebui să stea pe mijloc, nu pe lateral, am mutat aceste terase pe mijloc. Totuşi, ca toată lumea să fie mulţumită, la anul vreau să avem un regulament de amplasare a acestor terase, înainte de asta având loc o dezbatere publică, la care vor fi invitaţi şi comercianţii şi cetăţenii, dar şi o serie de specialişti în probleme urbane. În urma acestor discuţii sperăm să rezolve toate problemele.
 
Proiectul din Parâng - doar la mâna guvernului
- Există o frământare a dumneavoastră legată de proiectul din Parâng. Mai voalat sau nu, aţi tot atras atenţia că guvernul ar trebui să continue acest proiect naţional, de altfel, cel mai mare proiect de acest gen din România. Este în pericol acest proiect? Au mai venit bani în ultimele trei luni? Lucrările sunt în grafic, sau există deja întârzieri din cauza lipsei fondurilor?
- Deocamdată suntem în grafic cu lucrările, dar, din păcate, n-au fost plătite ultimele facturi. Însă, ceea ce înseamnă din acest proiect amenajare de pârtii, instalaţii de transport pe cablu şi alimentare cu apă pentru instalaţiile de producere a zăpezii artificiale, eu spun că este realizat undeva între 30-40%. E mult, e puţin, cine ştie?! Cert este că până acum s-au făcut lucruri bune acolo, care vor ridica staţiunea noastră montană. Totuşi, dacă nu se va continua proiectul, aceasta însemnând că nu vor mai intra bani de la Guvernul României, lucrurile vor lua o întorsătură destul de urâtă pentru petroşeneni şi Valea Jiului. Nici nu vreau să mă gândesc la această variantă, însă semnalele nu sunt foarte bune, iar eu trebuie să anunţ cetăţenii ca să ia şi dumnealor în calcul această variantă.
- Fără o telegondolă, fără mărirea în continuare a pârtiilor şi a instalaţiilor pe cablu şi fără o modernizare a cartierului de unde va pleca telegondola, acest proiect ar putea fi compromis total, în sensul că investitorii străini mai ales, dar şi cei locali nu vor mai cumpăra terenuri să-şi facă la poalele Parângului cabane, hoteluri şi centre de recreere. Ceea ce va duce la un turism gri, palid, lipsit de anvergură, care nu va mai ajuta prea mult nici economia locală. Nici nu s-ar mai pune problema de „proiect de nivel naţional”. Un mare „fâs” cum ar spune pesimistul…
- Din păcate, cam aşa este… Trăim vremurile pe care le trăim, iar lucrurile se schimbă de la un an la altul. Totuşi, vreau să fiu în continuare optimist, ceea ce mă face să sper că acest proiect al nostru, din Parâng, precum şi celelalte două, din Pasul Vâlcan şi Straja-Lupeni, vor continua, aşa cum au fost ele incluse în programul naţional. Dacă aceste proiecte se vor stopa din lipsă de fonduri, atunci scopul lor, de a oferi o alternativă la minerit, rezolvându-se atât o parte din problemele economice dar şi sociale, va fi deturnat, iar aceste probleme, legate de restructurarea mineritului şi de reconversia profesională vor rămâne tot în spatele administraţiilor locale şi centrale. Şi vor fi nişte probleme care vor rămâne nerezolvate.
 
„Sediul noului complex energetic ar fi păcat să nu rămână la Petroşani”
- Cum vedeţi amplasarea viitorului sediu al complexului energetic la Paroşeni?
- Acest sediu va fi doar pentru un timp mai scurt la Electrocentrale Paroşeni. Ulterior, când vor fi rezolvate problemele legate de sechestru, cred că se va reveni la varianta Petroşani. După cum ştiţi, clădirile CNH sunt sechestrate. Prin urmare, nu se putea face sediu al unui nou complex energetic într-o clădire care era grevată de sarcini şi de aceea s-a venit cu varianta Paroşeni. Eu mă bucur că sediul central al acestui nou complex energetic este în Valea Jiului, lucru normal din moment ce 4 mine şi o termocentrală sunt de-aici. În momentul în care în complex vor intra oficial şi cele 4 mine viabile, atunci sediul se va muta la Petroşani. Ar fi păcat să nu rămână sediul aici, mai ales că există o clădire dotată cu tot ce trebuie exact în mijlocul oraşului.
- Dacă lucrurile nu vor sta aşa, atunci strada Timişoara, din zona centrală a municipiului, riscă să ajungă o stradă cu clădiri fantomă. Lângă celelalte clădiri dizgraţioase, care sunt private, ar mai exista una. Şi spunem asta deoarece se ştie, orice clădire nelocuită riscă să ajungă o dărâmătură, iar asta exact în centrul Petroşaniului. Cum comentaţi?
- Nu cred că se va ajunge aici, dar aici depinde de echipele tehnice care lucrează la intrarea celor 4 mine în complex. Sper să găsească soluţia economică cea mai bună în legătură cu datoriile pe care le are CNH-ul în acest moment. 
 
„Hotelul din centru nu va fi fosta clădire a poştei, el va fi o construcţie nouă”
- Dacă tot vorbeam de clădiri abandonate, haideţi să vorbim puţin şi de hotelul care se tot face de vreo trei ani vizavi de şcoala sportivă, în apropiere de fosta clădire a poştei, dar care nu se vede. Unii spun că nu se va mai construi niciun hotel, că hotelul va fi exact clădirea fostei poşte, iar terenul viran de sub fostul Hotel Tulipan va fi parcarea. Se mai spune că la clădirea poştei s-a pus iniţial bulina roşie, ceea ce însemna o clădire cu risc de prăbuşire foarte ridicat în caz de cutremur, deşi clădirea avea o bază solidă, aceasta făcându-se tocmai ca să se scape de poşta de-acolo, urmând ca „cine trebuie” să pună apoi mâna pe clădire, ulterior bulina roşie fiind anulată. Cât folclor şi cât adevăr se află în toate acestea şi multe altele povestite prin oraş de unii sau de alţii?
- Fals, e doar o poveste în ceea ce spuneţi! Vizavi de chestiunea asta, unu la mână: clădirea Romtelecomului este privată. Nu ştiu de existenţa acelei buline roşii sau de o altă culoare şi nici n-am fost înştiinţaţi niciodată de asta. Doi la mână: n-am intervenit niciunde cu nimic, pentru că atât Romtelecomul cât şi SIF Banat-Oltenia sunt entităţi private, deci e problema lor ce vor să facă. SIF Banat-Oltenia şi-a exprimat dorinţa de a face acolo un hotel, noi am acordat şi autorizaţie de construcţie în acest sens, dar între timp a venit criza economică şi din câte am înţeles, dumnealor şi-au recalculat paşii, dar n-au renunţat la ideea de a investi la Petroşani într-un hotel, atât doar că au tot amânat începutul lucrărilor. Deci, e vorba de un hotel nou construit, nu un hotel creat într-o clădire veche. În privinţa clădirea Romtelecomului, mai bine zis ce destinaţie va avea ea, nu ştiu ce va fi pentru că nu-i treaba noastră.
 
Proiecte pentru ultima parte a anului
- Ce proiecte mai aveţi pentru ultima parte a anului?
- Pentru aceste ultime luni, avem proiectele de asfaltare a străzilor din Cartierul Aeroport şi în zona din spatele primăriei. Aceste străzi sunt prinse în proiect, însă nu putem să intrăm încă cu aceste lucrări de asfaltare, pentru că se lucrează deocamdată la înlocuirea conductelor de alimentare cu agent termic, lucrări efectuate de către Electrocentrale Paroşeni. Vom intra în teren şi cu asfaltarea după finalizarea acestor lucrări.
- Apropo de Paroşeni şi de agentul termic, cum este pregătită societatea de termoficare a municipiului pentru iarnă?
- Termoficare S.A. Petroşani este în insolvenţă, însă firma are un plan de reorganizare, acceptat de către creditor, mergem în continuare înainte. De aceea nu cred că vor fi probleme cu furnizarea agentului termic în Petroşani, atât la populaţie cât şi la instituţiile publice.
- Ce lucrări au fost efectuate în vara aceasta?
- Am avut lucrări de reabilitare a conductelor de termoficare, la acest capitol se mai lucrează şi acum. Au mai fost alte lucrări de reparaţii la centralele termice, lucruri pe care ni le-am propus pentru acest an împreună cu cei de la Termoficare S.A.. Vedeţi că şi Termoelectrica Paroşeni face investiţii în conducte, schimbându-le pe cele vechi, ceea ce nu va face altceva decât să crească eficienţa furnizării agentului termic în mod centralizat. Ceea ce va însemna, desigur, un confort mai mare pentru cei care sunt abonaţi.
- Câteva vorbe şi despre proiectul de la Spitalul de Urgenţă Petroşani?
- Da, vă pot spune că acolo au început lucrările la ambulatoriu de vreo 3-4 săptămâni, termenul de finalizare fiind iunie anul viitor. Proiectul cuprinde lucrări la capitolul „reparaţii capitale” la clădirea ambulatoriului, cât şi dotarea cu mobilier şi echipament medical nou. Practic, după aceste lucrări, ambulatoriul va fi o unitate medicală aflată la standardele cele mai înalte.
 
Gara tot ca-n tren rămâne… adică nimic!
- Spre final, v-am întreba câte ceva şi de gară… Ce informaţii aveţi despre această gară, aflată de 22 de ani într-o stare deplorabilă, deşi ea este o poartă de intrare turistică în Petroşani?  
- Despre gară nu ştim nimic. Noi am făcut acele demersuri la Ministerul Transporturilor, aşteptăm şi acum răspunsul lor. Sper să se găsească o soluţie până la final, poate o soluţie cu fonduri europene care să nu afecteze bugetul ministerului. Până la urmă, sper să găsim înţelegere la minister, nu se poate face o staţiune turistică montană, cum vrem să arate Petroşaniul, cu o gară atât de degradată şi cu peroane unde-ţi poţi rupe picioarele.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (14 )

#1 costy30.08.2012,  08:14:40
Sanse minime pentru Paring,acum prim ministru este un gorjean care nu are nici un interes sa facem concurenta cu Rinca +ca este din alta grupare politica!!?
#2 un cetatean30.08.2012,  11:58:04
Ne-ai umplut de betoane si ai ditrus 2 parcuri,ai pus betoane printre copaciii de la posta ,nu mai zic si pe la Bradet .Simplitatea este un lucru greu!
#3 ALI30.08.2012,  12:21:26
Imi pare rau sa va contrazic domnule Primar dar ati distrus toate parcurile , zona verde,ati taiat copacii(intre noi fie vorba oras asa sarac in copaci nu am intalnit),zona verde care ati distrus-o isi va cere tribut ....imi pare rau sincer...nu contest frumusetea pavelelor , eu mi-am crescut copilul in parcul de la Teatru , dumneavoastra va trebui sa mergeti cu el in parcul de la HP care a devenit neicapator.Terasele ar trebui sa nu deranjeze pietonii, iar cand vor veni ploile vor fi probleme foarte mari ....dar toate astea trebuiau sa vi le prezinte specialistii din primarie.
#4 un cetean30.08.2012,  14:29:11
ALI.Nu conteaza ce sunem noi,banii sa curga,au distrus gardurile vii ,au taiat copaci sanatosi,dar ne pun flori caci iarba nu le place,din ea nu ies bani.Puteau sa faca din banii astia de s-au cheltuit o lucrare mai frumoasa si ar fi cuprins mai multe strazi,am fost mai toti pe afara si am fazut cat de mult pret pun pe suptafata verde.Ai nostri parca sunt nebuni.
#5 ioi30.08.2012,  15:50:10
Cand vor vrea sa.si plimbe copiii afara..sa nu.i lasati in parc la HP...trimiteti.i in centru...mai ales dupa ce va ploua si va da inghetul...)))
#6 un cetatean30.08.2012,  22:17:16
Crezi ca Ridzi isi va plimba copilul prin Petrosani?Poate doar cand e vorba de "a da bine",in rest...Prin centru e bine sa nu prea calcam cand va ninge ,va fi ghetus peste tot.
#7 ovi31.08.2012,  12:01:32
Centrul e mai frumos decat inainte. Carcotasi sunt destui, peste 20 de ani si vreo 50 in comunism unii numai au dat din gura. Asta fac si acum, contesta tot ce se face. Apoi ne miram ca suntem pe la coada tarii... ne meritam soarta stimati cotcodaci.
#8 un cetatean31.08.2012,  17:09:24
Ovi,esti un bleg,daca avem alte opinii nu inseamna ca suntem "cotcodasi",am mai spus si in alta ocazie,ii dau nota 10 primarului pentri initiativa dar 4 pentru proiect.Parcuri distruse ,copaci taiati prin oras,pe drumul spre Bradet,betoane printre copacii de la posta.Am mai fost si noi pe afara si am vazut ce inseamna spatii verzi,la noi saraci dar cu coada sus ,folosim materiale scumpe pentru pavat in loc sa sporesti suprafata verde.Nu e vorba de a fi carcotas ci doar de a vedea relitatea.
#9 cory02.09.2012,  11:05:47
in zona din spatele primariei,daca nu face ceva cu santul care vine din sus si care atunci cind ploua iese pe asfalt,eu zic ca in maxim un an tot asfaltu ce va fi pus dupa lucrarile cu inlocuitul conductelor ,se va decoperta ,domnule primar faceti ceva cu ,apa care vine de pe strada 16 februarie,reparatii peretii sanntului ca toata apa cu dejectiile din el ies pe asfalt,sau captatil in canalizare ,gasiti o solutie sau introducetii canalizare pe acolo ca miroase de iti rupe nasu,ar trebui domni de la acest ziar sa vina in zona sa filmeze sa vada domn primar ce se intimpla chiar la 300 de metri de primarie
#10 cristi02.09.2012,  13:11:55
Mai Ovi,ai niste gusturi cu mari semne de intrebare,dar, ma rog,sunt gusturile tale,le respectam,dar nu trebuie neaparat sa fim de acord cu ele.Daca tu,la tine in curte,ai zona verde,trandafiri,etc.,ce ai spune daca vine cineva si toarna beton in locul lor?Probabil ai spune ca este ,,mai frumos!"Daca pentru tine frumusetea inseamna betoane,inseamna ca ai trait degeaba!
#11 ovi02.09.2012,  15:46:17
Da, Cristi, scuze, inainte tot bulevardul si toata piata Victoriei era plina de verdeata, de copaci si flori mirositoare, iar acum derbedeii au pus beton. Of, of ce minte scurta aveti... De ce i-ati lasat pe comunisti, dupa 75 sa faca orarea aia de strada si de piata care era? Ca ei au turnat betoanele...
#12 un cetatean02.09.2012,  19:30:48
Ovi,ti-am spus mai sus ca esti bleg,imi retrag ce am zis ,esti prost rau.De ce oare i-am lasat sa faca orasul aici si nu in alta parte,nu?Daca tot mergem cu aberatii din astea.Pe vremea comunismului nu puteai sa te impotrivesti dar acuma cu bani de afara in plina libertate sa distrugi parcurile,e semn de mare prostie.Dar nu poti pricepe treaba asta!
#13 ovi03.09.2012,  00:03:13
care parcuri prostule? alea care nu erau? alea pe care nu le-a facut nimeni, niciodata...? si acum urlii ca lupul la luna... vai si amar de gandirea ta, fraiere!
#14 un cetatean16.09.2012,  11:51:09
Esti doar un amarat de manelist!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter