02.09.2012,  21:45:43 | 12 comentarii | 1478 vizualizari
Astăzi, la Bucureşti, / Deputatul Resmeriţă speră să rezolve mărirea salarială de 10% pentru angajaţii CNH
de Marian BOBOC

Despre chestiunea procentului de 10% (mărirea salarială a salariilor angajaţilor CNH), cotidianul nostru a scris de-a lungul vremii, amendându-i pe liderii sindicali de la „Muntele” atunci când îi durea în tampelă de această revendicare a protestului minerilor din primăvară şi nu se prezentau la proces, sau aplaudându-i atunci când au câştigat în instanţă procesul.

Cert este că, şi dacă instanţa a obligat administraţia minelor să pună în aplicare această sentinţă, aplicarea acesteia a fost tergiversată în binecunoscutu-i stil.

Faptul că angajaţii CNH au primit ultimul avans mărit ar putea constitui semnalul punerii în practică a măririi salariale cu 10% a salariilor minerilor. Însă acţiunea petrecându-se în România, orice este posibil… Tocmai pentru a evita o nouă tergiversare a punerii în aplicare a acestei sentinţe definitive, Cristian Resmeriţă, deputatul PSD din Colegiul de Vest Valea Jiului, va avea astăzi o serie de întâlniri la cel mai înalt nivel, cu reprezentanţii Ministerului Comerţului şi  Mediului de Afaceri.
„M-am întâlnit cu mai mulţi angajaţi CNH, care lucrează la minele din Vulcan, Paroşeni, Lupeni şi Uricani, care mi-au solicitat să mă implic în rezolvarea acestei probleme, a măririi salariale cu 10%. Nu este prima dată când răspund solicitărilor cetăţenilor din colegiul pe care-l reprezint, mai ales că această solicitare a lor este cât este poate de justificată. Sper ca mâine (astăzi, luni, n.r.), la întâlnirea pe care o voi avea cu reprezentanţii Ministerului Comerţului şi Mediului de Afaceri şi Ministerului Finanţelor Publice să se rezolve o dată pentru totdeauna şi această problemă care preocupă mediul mineresc”. 

Comentarii articol (12 )

#1 Mihai03.09.2012,  00:01:51
PSD-ul nea mintit desi noi am votat tot timpul cu PSD,Victor Ponta are ochi doar pentru gorjeni (SNLO Gorj-Lignit)lui care l-au infiat si unde candideaza din nou. Vom vota pe Dan Diaconescu.
#2 un cetatean04.09.2012,  13:56:57
Ti-ai gasit cu cine sa votezi!!!!Diaconescu o sa te tina numai in majorari salariale!Si spune ca vei vota nu vom vota,vorbeste pentru tine.
#3 Talibanu04.09.2012,  19:09:16
Mareane, Mareane, ti-a comandat domnu' deputat un articol? Se apropie campania electorala si si-a adus aminte de cei care l-au votat? Pana acum ce-a pazit? Pe tac'su l-au votat pensionarii, ca are priza la ei, dar fiu'su pe cine are de gand sa mai fraiereasca? Incepe cu minerii?
#4 MINERITA05.09.2012,  09:28:28
Minerii sa-l astepte pe domnul deputat la gara si sa-l ajute sa descarce sacii cu bani pe care-i va aduce de la Bucuresti pentru marirea salariala de 10%. "Mediul mineresc" il asteapta cu nerabdare.
#5 MINERITA05.09.2012,  09:28:45
Minerii sa-l astepte pe domnul deputat la gara si sa-l ajute sa descarce sacii cu bani pe care-i va aduce de la Bucuresti pentru marirea salariala de 10%. "Mediul mineresc" il asteapta cu nerabdare.
#6 B'rac O.05.09.2012,  09:30:57
Who the fack is "mediul mineresc".?
#7 rad07.09.2012,  10:50:48
Nu stiam ca Razmerita junior e in conducerea CNH ca sa "rezolve marirea salariala" ,sau e o gluma inainte de alegeri !
#8 costel08.09.2012,  17:20:56
RASMERITA ISI FACE CAMPANIE CU AMARITII DE MINERI ...UITATI VA IN GORJ UNDE CONDESCU LE DA 700 RON PRIMA DE MURATURI SI A OBTINUT ZECE MILIARDE SA RENOVEZE STADIONUL IAR PAPAGALII ASTIA NU SINT IN STARE SA INFINTEZE UN COMPLEX ENERGETIC....SINGURA OCUPATIE A LOR E SA NUMEASCA DIRECTORI SI CONDUCATORI SERVILI CARE SA LE DUCA AFACERILE MAI DEPARTE...IN REST VRAJEALA DE DOI LEI.
#9 Gogu Demagogu09.09.2012,  03:49:18
Cristi are nevoie de voturi. Şi s-a oferit el, puletele de Lupeni, să mărească salariile la mineri. Dar cei de la finanţe n-au dat un leu la buget. Aşa că va mări salariile din şpaga lu tacsu, informatorul.
#10 MINERITA11.09.2012,  10:21:11
S-ar putea sa trebuiasca sa-l iau pe "Mediul mineresc" si sa mergem la gara. Sper sa nu stam ca proasta-n gara. vezi: http://www.zvj.ro/articole-14350-O+veste+bun+++de+la+deputatul+Resmeri+++++++Asear+++Ministrul+Finan++elor+a+semnat+rectificarea+buge.html
#11 Asss11.09.2012,  12:25:09
Deputatul Resmerita isi face campanie; tot el este cel care aproba numirile si schimbarile din CNH (apropo l-a uitat pe Nadasan la Livezeni...ha ha ); deputatul Resmerita ar fi bine sa faca ceva pentru mineri daca tot poate ...si anume sa rezolve problema pensiilor , ma refer la grupa I de munca ....daca tot rezolva ..... si apropo de Senator nu se aude nimic....? el ce da minerilor....
#12 mineru11.09.2012,  21:50:57
ce dracu mah ca nu-l baga nimeni in seama pe asta la bucuresti !


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter