23.09.2012,  19:36:30 | 8 comentarii | 951 vizualizari
Chiar aşa: / La ce bun pretenţii de integritate în politică, dacă rezultate ioc?
de Alina PIPAN

 Până la alegerile din decembrie, deputatul Monica Iacob-Ridzi îşi analizează opţiunile politice

Chiar dacă ea însăşi a condamnat traseismul politic, Monica Iacob-Ridzi îşi evaluează opţiunile în privinţa candidaturii din toamnă. Cu toate că, la un moment dat, se gândea chiar la a renunţa la candidatura de la următoarele alegeri parlamentare, ex-deputatul PDL va rămâne pe scena politică.
 
Urmează şi alte demisii
Şi va rămâne să reprezinte interesele Văii, chiar dacă o va face de la un alt partid politic. Cu siguranţă, plecarea deputatului din PDL va atrage după sine alte demisii ale membrilor susţinători, poate chiar şi a actualului primar Tiberiu Iacob-Ridzi. Demisia a fost motivată de lipsa de susţinere din partea partidului în care a activat timp de 16 ani. 
 
Remember
Reamintim că Monica Iacob-Ridzi şi-a început cariera politică în 1997 în cadrul PDL, şi a ajuns rapid în funcţii de condu-cere la nivel naţional în cadrul partidului.
Când a candidat pentru funcţia de deputat şi europarlamentar, Monica Iacob-Ridzi a fost votată mereu de peste 50 la sută dintre alegători.
În 2008 este numită ministru al Tineretului, dar mandatul ei se finalizează brusc în 2009 cu un scandal şi un dosar penal, în care este cercetată şi acum pentru acordarea unor aşa zise contracte fără licitaţie. De trei ani îşi duce singură lupta pentru susţinerea nevinovăţiei, fără nici un sprijin moral din partea PDL. Cu toate acestea, nu dosarul penal este motivul pentru care deputatul şi-a dat demisia din partid, ci lipsa susţinerii membrilor marcanţi, dar mai ales traseiştii politici din cadrul noii alianţe, cu care deputatul nu se identifică.
 
Integritate, o vorbă inventată de dânşii…
„Am constatat cu surprindere că PDL a ales să intre în alianţe cu formaţiuni politice şi să facă echipă cu persoane care şi-au făcut o aşa-zisă carieră politică din a trece prin mai multe partide. Personal, am condamnat, inclusiv de la Tribuna Parlamentului, traseismul politic. Constat însă că în ultima perioadă, există voci care nu au nicio legitimitate, nici măcar morală, de a emite pretenţii faţă de PDL. Sunt voci care nu s-au confruntat, niciodată, cu dificultăţile unui scrutin, voci care au o legi-timitate de doar câteva procente în bazin electoral, dar care emit linii directoare pentru PDL. Mi se pare inadmisibil ca aceste voci să fie cele care decid în numele PDL. Nimeni nu contestă necesitatea criteriilor de integritate. Nimeni nu s-a opus acestor criterii şi, personal, le-am susţinut şi le susţin. Dar atunci când vorbim despre aceste criterii, cred că trebuie să vorbim de criterii de integritate pornind de la nişte decizii ale justiţiei”, susţine Monica Iacob-Ridzi. Aceste afirmaţii sunt susţinute şi de rezultatele la alegerilor obţinute de PDL în Valea Jiului, unde votul electoratului a confirmat susţinerea colegiului în favoarea deputatului. Însă la centru, sancţiunile şi atacurile erau de natură să limiteze credibilitatea şi activitatea deputatului.
Monica Iacob-Ridzi susţine că ar fi acceptat, şi chiar a luat în calcul, să nu participe la alegerile parlamentare din iarnă, dar nici măcar nu i s-a oferit şansa să-şi pledeze cauza în faţa partidului şi să fie ascultată. Ceea ce denotă o abatere de la principiile europene pe care PDL-ul le adoptase. 
Deputatul spune că susţine criteriile de integritate, dar acelea date de justiţie, şi nu se poate susţine principiilor arbitrare. Tocmai de aceea va prezenta, în viitorul apropiat, dovezile nevinovăţiei ei. 
Monica Iacob-Ridzi nu a nominalizat vocile justiţiei arbitrare din partid. Dar se poate presupune că vorbeşte de membri vocali PDL, cum ar fi Monica Macovei… Însă a subliniat că apreciază poziţia liderului  Blaga, cât şi de liderul grupului parlamentar la PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, faţă de demisia ei.
Până la noile alegeri la care va participa, deputatul va activa din postura de deputat independent. Iar  candidatura din iarnă se va contura după o atentă şi responsabilă analiză şi decizie. Oricum, orice decizie a deputatului va fi transparentă. 
Urmează să fim martori, în următoarea perioadă, la schimbări importante pe scena politică locală. Este posibilă o migraţie  a membrilor PDL, susţinători ai Monicăi Iacob-Ridzi. Toate deciziile ţin cont şi de susţinerea colegiului pe care-l reprezintă.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (8 )

#1 miner23.09.2012,  22:37:44
Da unde era d.na Ridzi cand au fost inchise spitalele in vale? Dar cand s-au inchis minele?Sau scolile? Mai, da unii chiar cred ca daca sunt mai multi mineri in zona, acestia sunt cu totii prosti? Mai lasati-ne cu aceleasi fete de nevinovate. Daca sunteti nevinovati pentru ce aveti dosare penale? Daca nu ati facut niciun aranjament politic atunci de ce ati fost cercetati? Ce incredere mai reprezinta pentru noi toti parlamentarii vaii care sau imbogatit in timp ce valea a saracit? Toti vin cu texte cu privire la principiile democratiei ori abateri ale legislatiei europene, dar cetatenii vor fapte nu texte din legislatia europeana. Adevarul este ca PDListii au bagat tara in foamete si nevoi, iar oamenii de rand sunt pe zi ce trece tot mai amarati de-si iau lumea-n cap.D.na Ridzi nu cred ca mai are lumea incredere in toate promisiunile desarte pe care le faceti de ani de zile. Acceptati infrangerea si veti fii mult mai stimata.
#2 pd-list24.09.2012,  00:24:03
Ba da io cu cine votez;cu lautaru sau cu lautara?Doamna lasa-neeeeeeeeeeeeeee!Mai bine stai o tura...
#3 necunoscutu24.09.2012,  07:05:30
Lasa-ne! Lasa-ne! Lasa-ne! Lasa-ne! Lasa-ne! Lasa-ne! Lasa-ne! Lasa-ne! Lasa-ne! Lasa-ne! Lasa-ne! Lasa-ne! Lasa-ne! Lasa-ne! Lasa-ne! Lasa-ne! Lasa-ne! Lasa-ne! Lasa-ne! Lasa-ne! Lasa-ne!
#4 Un cetatean24.09.2012,  08:48:37
Unde erati, stimata doamna cand guvernul P.D.L., taia salariile si pensiile? V-ati lingusit pe langa Basescu, sa-si trimita fiica in parlamentul european, pe o campanie promovata pe bani publici. Ati stiut numai sa va atingeti scopul, iar de saracii cetateni ai Vaii, ati cam uitat. Faceti pauza doamna, si nu va mai puneti sub "umbrela", imunitatii parlamentare.
#5 Mihnyk.25.09.2012,  15:35:39
Chiar asa? Politichia este un job????????????????
#6 ipocrizia in politica26.09.2012,  01:10:24
virgina in politica???? Monica nevinovata A VOTAT IMPOTRIVA VAII JIULUI- PENSIONARI, PROFESORI, MEDICI, A INCHIS MINE SI SPITALE , IAR ACUM VINE NEVINOVATA SA NE VORBEASCA DE INTEGRITATE ???
#7 Lucica26.09.2012,  09:04:12
I-auzi dom'ne motiv de demisie:"lipsa susţinerii membrilor marcanţi,". Dar ce voiai sa te sustina si sa te scoata "basma curata" pentru gogomaniile pe care le-ai facut?!Unde ti-a fost mintea "intunecata"?La "ajutorul" familiei Basescu?Uite ca ti-au tras-o! Lasa-te de politica si ocupa-te de comert, ca de inginerie, sau respect fata de semeni, habar n-ai.Te-au tinut parintii degeaba in scoli. Si apoi pentru cei din Valea Jiului pe care zici ca ii reprezinti, ai uitat de a doua zi de cand ai pus piciorul in Bucuresti! Asa se explica faptul ca ai ridicat mana afirmativ la votul tuturor masurilor idioate pe care le-a luat PD-ul. Lasa-te de politica si cresteti copilul, ca poate la asta te pricepi si apoi nu se stie....poate il "urmezi" pe Adrian Nastase!? (la asta te-ai gandit oare?)
#8 TRAIAN16.10.2012,  16:03:41
Ne-ai facut de rusin doamna. Cum ai prins o functie in executiv,cum ti ai manifestat tendintele dominatoare ca si la Petrosani, iar despre promovarea lui Elena Basescu in parlamentul European numi rusine.Si in continuare tot in rusine va scaldati, nu va desparte nimic de DD.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter