26.09.2012,  20:48:49 | 0 comentarii | 1400 vizualizari
La şedinţa Consiliului local Petrila a fost linişte / Liniştea dinaintea majorării taxei de gunoi…
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN

Pe ordinea de zi s-au aflat 9 puncte, dintre care 8 proiecte de hotărâre. Printre ele s-a aflat şi cel care vizează acordul de principiu al petrilenilor pentru preconizata linie de troleibuz, pe ruta Petrila-Petroşani. Tot la această şedinţă s-a stabilit ca din noiembrie preţul gunoiului să se majoreze cu 1,2 lei, tarifele la gunoi la Petrila nefiind modificate din anul 2009. Mai multe în relatarea de mai jos.

Ieri după-amiaza, începând cu orele 14,00, în sala de şedinţe din cadrul Casei de Cultură „Ladislau Schmidt” din Petrila a avut loc şedinţa ordinară de consiliu local pe luna curentă.
Pe ordinea de zi au fost pregătite 9 puncte, dintre care 8 proiecte de hotărâri, toate iniţiate de primarul Ilie Păducel. Acestea au fost votate de consilierii petrileni, devenind hotărâri de consiliu local.
Primul punct al ordinii de zi a vizat „abrogarea HCL 64 din 2011 privind atribuirea unei suprafeţe de teren pentru construirea unei locuinţe proprietate personală a domnului Roşca Sorin Cristian”. După cum se ştie, pe Legea 215/ 2001, consiliul local şi primăria atribuie parcele de teren pentru construirea unor case tinerilor de până în 35 de ani. Totul e ca tînărul solicitant să se şi apuce de construit, în decurs de un an de zile, altfel terenul îi va fi luat înapoi şi va fi dat altui tânăr. Aşa s-a întâmplat şi în acest caz, astfel că acest teren va fi destinat printr-un alt proiect de hotărâre altui tânăr.
Al doilea proiect a vizat „cofinanţarea activităţii culturale organizată cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice din oraşul Petrila”, zi sărbătorită în fiecare an la 1 octombrie. Proiectul este legat strict de persoanele care fac parte din cadrul celor două asociaţii de pensionari de pe raza localităţii, de la Lonea şi Petrila. În proiectul iniţiat de primarul Ilie Păducel au fost propuse două sume egale de bani, câte 1.500 de lei pentru fiecare asociaţie.
Proiectul „Aprobarea asocierii Consiliului Local Petrila cu Consiliul Judeţean Hunedoara, EM Petrila, Asociaţia Culturală Condiţia Română, Universitatea Petroşani şi Association des Etudiants et Doctorants Romains en France în vederea realizării în comun a proiectului Mina Petrila - Recuperare, Recondiţionare, Refolosire” a fost subiectul dezbătut de consilierii locali la cel de-al treilea punct al ordinii de zi. Mai multe amănunte legate de acest interesant proiect într-o ediţie viitoare.
La numărul patru a ordinii de zi a existat un proiect de hotărâre care s-a referit la „desemnarea reprezentanţilor oraşului Petrila în AGA societăţii comerciale Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani”. Cum după alegerile din iunie în această AGA mai figurau doi ex-consilieri locali din Petrila, Emanuel Andronache şi Dumitru Răscolean, consiliul local i-a înlocuit pe aceştia cu Victor Aleznauer (PD-L) şi Doru Ghiura (PP-DD). Marius Heljiu (USL), chiar dacă a schimbat partidul, fiind desemnat în AGA din mandatul trecut, a rămas în continuare.
Punctul cinci a prevăzut un proiect de hotărâre „privind trecerea din proprietatea statului în proprietate publică a unor terenuri”.
La punctul şase consilierii au aprobat în unanimitate „concesionarea prin licitaţie publică a unei suprafeţe de teren situate pe strada Jieţ, în vederea desfăşurării de activităţi productive”. Este vorba de o suprafaţă de teren situată pe locul fostei gropi de gunoi, în zona unde a avut Drupo balastiera. 
Punctul şapte a avut alocat proiectul de hotărâre, „aprobarea vânzării prin licitaţie publică a unei cantităţi de masă lemnoasă din pădure şcolii Petrila”. Este vorba de trei cantităţi de lemne, din pădurile situate în Sterminosu şi Prislop, cantitatea totală de lemn fiind de 880 mc de lemn (32 mc din Sterminosu, 385 mc şi 463 mc din Prislop). După cum arată proiectul, aprobat de consilierii locali, licitaţia va porni de la 60,95 lei/ mc pentru lemnul de la Sterminosu, 57,56lei/ mc şi 77,12 lei/ mc pentru lemnul de la Prislop. 
Iniţial, proiectul opt nu se afla pe ordinea de zi. El a apărut ca şi proiect suplimentar. Este vorba de un proiect care vizează „asocierea Consiliului Local Petrila cu Consiliul Judeţean Hunedoara în vederea construirii unei linii de troleibuz”. Aici a fost vorba doar de un acord de principiu în vederea asocierii cele două părţi, aşa cum va trebui să existe şi între celelalte cinci localităţi din Valea Jiului şi Consiliul Judeţean Hunedoara. Urmând ca, pe baza unui studiu de fezabilitate şi a unui proiect trimis la UE, Consiliul Judeţean Hunedoara să obţină fonduri europene nerambursabile de pe bugetul UE din 2014-2020. Fiind vorba de o sursă de energie verde, nepoluabilă, cum e cazul energiei electrice şi ţinând cont de faptul că microhidrocentrala de la Valea de Peşti, aflată în proprietatea Apa Servului, produce ceva energie electrică, n-ar fi exclus ca acest megaproiect, a cărui idee datează din timpuri ceauşiste, să reuşească. 
Punctul nouă a fost „dedicat”, ca de fiecare dată, interpelărilor şi chestiunilor „diverse”, câteodată acest punct fiind cel mai savuros, mai ales pentru presă. N-a fost cazul la şedinţa de ieri. Totuşi, am reţinut la acest punct că Edil Urban, care a prezentat un raport de activitate, a plătit vreo 900 de milioane de lei celor de la finanţe, respectându-şi termenul de plată şi suma datorată, următoarea tranşă, de 670 milioane de lei fiind planificată undeva înainte de 1 decembrie. Cum mai există de plată încă vreo 11 miliarde de lei, nu se poate spune încă clar dacă firma va fi sau nu salvată de insolvenţă. Cert este că, dacă se continuă aşa, cum o face noua conducere, există şanse de redresare.
Tot de la cei de la Edil Urban a venit şi o veste mai puţin plăcută, dar necesară, pentru cetăţeni: taxa pentru ridicarea gunoiului se va majora din noiembrie cu 1,2 lei pe cap de locuitor, devenind 5,4 lei. Motivaţia scumpirii gunoiului este că acesta nu s-a mai scumpit din 2009, între timp toate preţurile crescând, atât la carburanţi, cât şi la energia electrică, sau la achiziţionarea de materiale şi piese pentru utilaje şi maşini. Cei de la Edil Urban au venit cu două propuneri de scumpire, scumpirea maximă, ceea ce însemna un profit anual de 8,7 lei pe cap de locuitor şi o scumpire mai medie, care aducea un profit de 6,7 lei pe cap de locuitor. Consilierii locali au ales cea de-a doua variantă, astfel că preţul de 5,4 lei de persoană a fost bătut în cuie. Urmează ca la şedinţa din octombrie să se vină cu un proiect de hotărâre, iar din noiembrie acesta să fie noul preţ al gunoiului menajer de la Petrila pe cap de locuitor.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter