22.10.2012,  23:09:22 | 10 comentarii | 1361 vizualizari
PP-DD şi-a lansat candidaţii la parlamentare / 10 pentru poporul hunedorean
de Mihaela PETROŞAN

În sala de protocol a Casei de Cultură „Drăgan Muntean” din Deva, a avut loc ieri prezentarea candidaţilor Partidului Poporului - Dan Diaconescu (PP-DD) pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie.

Reprezentanţii organizaţiei hunedorene ai PP-DD au prezentat presei locale candidaţii pentru toate colegiile electorale din judeţ, atât la Senat, cât şi la Came­ra Deputaţilor. Ei afirmă că numele puse în faţa alegătorilor au mari şanse de izbândă.
„Astăzi suntem în măsură să vă arătăm o garnitură de candidaţi autentici, capabili să furnizeze o surpriză plăcută în 9 decembrie. Suntem zece candidaţi care prin proiectele şi programele propuse vom reuşi să câştigăm cu un scor foarte bun, un scor care să aducă, ne-am propus noi, doi senatori şi minimum doi deputaţi”, a declarat Haralambie Vochiţoiu, preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PP-DD.
 
O campanie pozitivă
Liderul popularilor hunedoreni spune că stilul de campanie abordat de candidaţi va fi unul pozitiv, bazat pe soluţii şi nu pe atacuri. De asemenea, el a anunţat că directorul campaniei electorale este Iulian Henţi, secretarul organizaţiei judeţene a PP-DD. „Alături de noi sunt şi cei 91 de consilieri locali şi cei 4 consilieri judeţeni ai partidului. Vom veni cu programe clare, iar alegătorii vor hotărî. Noi vom face o campanie pozitivă, nu ne vom lega de alţi candidaţi. În calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene a Partidului Poporului-Dan Diaconescu aştept să vină alături de noi ca membri sau ca simpatizanţi toţi cei care doresc să contribuie la această campanie şi la ieşirea Hunedoarei din criza în care se află. Aşteptăm alături de noi, medici, profesori, oameni simpli, tineri şi oameni în vârstă, toţi cei care au un cuvânt de spus.”, a mai spus Vochiţoiu.
 
Raj Tunaru mizează pe moţi
„Am ales să candidez pentru colegiul Brad-Valea Mureşului deoarece, la alegerile trecute, în această zonă am avut cele mai multe voturi. În plus, la înfiinţarea partidului am avut o întâlnire la Vaţa şi le-am explicat public moţilor ce probleme am avut în SUA, ce s-a întâmplat acolo şi de ce am fost închis 4 ani. Chiar dacă nu sunt din zona Bradului, sunt din judeţul Hunedoara faţă de mulţi alţi candidaţi care vin de la Bucureşti. În SUA am făcut un jurământ cu Dumnezeu ca tot restul vieţii mele să mi-l dedic pentru a face bine semenilor mei. Voi da statul american în judecată pentru reabilitarea mea şi pentru daune morale”, a declarat Raj Tunaru.
 
Monica Iacob-Ridzi vrea să ducă mai departe proiectele din Vale
Monica Iacob-Ridzi susţine că a ales Partidul Poporului - Dan Diaconescu pentru că îşi doreşte să poată să continue  proiectele începute în Colegiul 5 - Petroşani, Petrila, Aninoasa.
„Mi-am dorit să fac parte dintr-un partid nou, aflat la început de drum. Şi eu sunt la un nou început de drum prin demisia din PDL. În ceea ce mă priveşte sunt un om născut şi crescut în Petroşani, cunosc foarte bine zona şi problemele oamenilor. Valea Jiului are un specific aparte iar oamenii politici au cam evitat această zonă. Alternativa Văii Jiului este una singură - turismul. Mineritul trebuie continuat în zonă, dar turi­smul reprezintă o alternativă”, a declarat Monica Iacob-Ridzi.
 
Motivele demisiei Monicăi Iacob-Ridzi din PDL
Legat de demisia din PDL şi acuzele care i s-au adus, Monica Iacob-Ridzi a ţinut să precizeze: „PDL a ales să intre în alianţe cu partide care, din punctul meu de vedere, nu s-au validat prin vot. Sunt copreşedinţi ai unor partide care, până la urmă, dictează liniile directoare şi decid în numele PDL. Am condamnat traseismul politic, l-am condamnat chiar de la tribuna Parlamentului şi nu am crezut vreodată că voi ajunge să plec din PDL. Dar, după 16 ani de politică, pentru mine PDL este un capitol închis. Am aşteptat trei ani să mi se asculte dovezile nevinovăţiei şi nu m-am bucurat de acest sprijin. (...) Am fost audiată timp de zece ore. Presa a fost în sală, dar nu a mai scris nimeni nimic. Când, pe surse, erau preluate din dosar anumite documente toată presa le prelua. Când am arătat public că acel proces verbal de redare al interceptărilor a fost anulat chiar de către procurori, după doi ani, şi au fost re-redate interceptările nu a mai scris nimeni. Adică, ceea ce iniţial se presupunea că am spus eu procurorii au venit şi au spus: ne scuzaţi, am greşit redarea. Aceste lucruri trebuiau cunoscute. Expertul care a făcut expertiza contabilă a fost sancţionat. Mai mult, sunt plăţi făcute când eu nu eram în ţară, la fel şi documente semnate când eu nu eram în ţară”.
 
 
Candidaţii PP-DD pentru Camera Deputaţilor:
Colegiul 1 (Brad, Valea Mureşului): Ovidiu Draia; 
Colegiul 2 (Orăştie, Geoagiu, Simeria şi comunele învecinate): Ionel Andronie; Colegiul 3 (Călan, Haţeg şi comunele învecinate): Ion Tirinescu; 
Colegiul 4 (Lupeni, Vulcan, Uricani): Radu Stoica Napău; 
Colegiul 5 (Petroşani, Aninoasa, Petrila): Monica Iacob-Ridzi; 
Colegiul 6 (Deva, Cârjiţi): Marian Muntean; 
Colegiul 7 (municipiul Hunedoara): Robert Eugen Muzsic.
 
Candidaţii PP-DD pentru Senat: 
Colegiul 1 (Valea Jiului): Haralambie Vochiţoiu;
Colegiul 2 (Brad, Orăştie, Valea Mureşului): Alexandru Raj Tunaru;
Colegiul 3 (Călan, Haţeg, Deva, Hunedoara şi comunele învecinate): Iulian Harabagiu.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (10 )

#1 Ileana M22.10.2012,  23:20:22
Ma la cat au facut altii si eu votez cu hari!Parol!I-am spus si lu Traversa!
#2 Shoric23.10.2012,  01:14:26
eu tot astept un moment de sinceritate din partea doamnei Ridzi in legatura cu cine i-a tras ”tzeapa” la Bucuresti cu campania EBA ... probabil nu are curaj ..asteptam sa-si scrie ”memoriile” peste vreo 30 de ani ..este frica sau protejarea sotului primar ? un om care chiar nu merita sa plateasca pt. prostia si ambitia altora .
#3 Nicu23.10.2012,  08:54:15
Toti oamenii au dreptul la a doua sansa.M-am saturat de partidele din ultinii 22 ani. Hai sa incercam o schimbare.Mai rau decat acum nu poate fi.
#4 web23.10.2012,  09:16:00
daca nu se produce o schimbare ,sansele noastre sunt O.Alina oltchimu prinde viata datorita lui Diaconescu ,acelasi lucru se poate intampla si cu mineritul ,de ce sa nu incercam si ultima sansa


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter