03.11.2011,  20:21:12 | 0 comentarii | 602 vizualizari
Beat la volan
de Alina PIPAN

Un petroşenean a avut curajul să se urce beat la volan şi să conducă maşina pe bulevardul principal din Petrila. Îl numim curaj doar dacă ne gândim că bulevardul arată ca un câmp minat din cauza gropilor. Acesta a fost depistat de poliţişti ieri, în jurul orei 17:30, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe str. Republicii din Petrila, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Conducătorul, în vârstă de 54 de ani, a fost testat  cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentraţie alcoolică de 0,82 mg/l în aerul expirat.

Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. Dacă va fi găsit vinovat, petroşeneanul riscă pedeapsa închisorii între unu şi cinci ani.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter