13.11.2012,  22:35:25 | 0 comentarii | 874 vizualizari
Soluţiile pentru Valea Jiului vor fi aplicate imediat după alegeri / ”Acest program de guvernare se pliază ca o mănuşă pe problemele Văii Jiului, în sensul că vor putea fi rezolvate fără excepţie”
de Ziarul Vaii Jiului

REPORTER: De ce ar trebui să voteze cetăţenii din Petrila, Petroşani şi Aninoasa cu USL, cu Ioan Rus, candidat la Camera Deputaţilor?

IOAN RUS: După patru ani, în care o guvernare distrugătoare a slăbit România din punct de vedere economic şi social, patru partide s-au alăturat pentru a stopa acest fenomen. Era de aşteptat o uniune politică de anvergură, solidă, ca efect al sărăcirii unei ţări întregi şi a populaţiei. În orice ţară din lume deciziile politice, politica în sine, trebuie să aibă în vedere interesul naţional, interesul populaţiei şi viitorul unei naţiuni. USL este soluţia acestui moment şi spun asta pentru că programul de guvernare este realist, cu efecte imediate asupra oamenilor, cu soluţii economice şi sociale, cu relaxări fiscale pentru întreprinderi cu scop de dezvoltare şi implicit de absorbţia forţei de muncă. Învăţământul, sănătatea au soluţii agreate de profesioniştii acestora, care trebuie doar implementate imediat. Acest program de guvernare se pliază ca o mănuşă pe problemele Văii Jiului în sensul că vor putea fi rezolvate fără excepţie. Eu, Ioan Rus, am experienţa şi politică şi în plan economic, dar şi în plan social pentru asta. Sunt un om care gândeşte de două ori înainte de a tăia şi mai ales actualul program de guvernare USL cuprinde multe soluţii de care m-am ocupat, ca deputat, în perioada 2000-2004. Ştiu că pot rezolva multe probleme de aici şi pot contribui substanţial la redarea demnităţii locuitorilor Văii Jiului.
 
REP: Concret, care sunt propunerile din domeniul social?
IOAN RUS: Respectul şi consideraţia pentru oamenii în vârstă se afla pe cale de dispariţie, după aceşti ultimi patru ani. Astfel, pensionarii cu venituri mici, sub 1000 ron, vor primi medicamente compensate în proporţie de 90 la sută. Pensiile vor fi indexate cu rata inflaţiei şi se vor multiplica resursele de venit pentru bătrâneţe şi cei cu venituri minime vor primi ajutor suplimentar pentru plata facturii la energie. Apoi tinerilor li se vor asigura subvenţii parţiale pentru cărţi-manuale, elevii din ciclul primar vor beneficia de o masă caldă. Sunt avute în vedere toate palierele socio-economice. Acestea sunt doar câteva exemple…
 
REP.: Toţi politicienii de până acum au vorbit de dezvoltarea Văii Jiului. Dumneavoastră aveţi argumente credibile pentru această… ”vorbă” ?
IOAN RUS: Argumente sunt şi Valea Jiului clar se poate dezvolta pentru că ideea este verificată şi aplicată cu succes de multă vreme, de exemplu în Belfort-Strasbourg, Franţa. Este vorba de o Agenţie de dezvoltare care să atragă forţe administrative, profesionale, competente în domenii, cercetare, învăţământ superior, bănci, agenţi economici etc. Toţi aceştia formează un consorţiu în cadrul agenţiei. Care este scopul: orice cetăţean cu idei novatoare, de inventică, economice, din orice domeniu, vine cu ideea la acest consorţiu care o analizează, studiază şi dacă este viabilă i se atribuie girul folosirii ei. În baza acestui gir, agenţia va materializa ideea  într-o afacere profitabilă. Această agenţie se va finanţa din procentele care i se cuvin din aface­rea astfel născută, respectiv 5-6 la sută din cifra de afaceri, ceea ce înseamnă şi o cointeresare totală, şi în timp poate deveni o forţă tehnică şi una financiară. Practic va fi locomotiva dezvoltării. O astfel de agenţie din Franţa a dezvoltat 100-125 de proiecte de anvergură pe an, materializate în întreprinderi şi locuri de muncă. Dacă voi primi girul alegătorilor ca deputat, asta voi face şi dacă nu voi reuşi mă voi gândi la demisie…
 
REP.: Cum v-aţi gândit să-i faceţi pe medicii specialişti să vină în Valea Jiului?
IOAN RUS: În perioada 2000-2004 am venit cu o idee care ar fi funcţionat şi astăzi, dacă nu ar fi existat orgoliile edililor de atunci şi dorinţa lor de a avea de toate într-un singur spital. Am convins la vremea respectivă pe ministrul sănătăţii de atunci, Daniela Bartoş, care a şi trimis în Valea Jiului un secretar de stat pentru documentare, ca în fiecare localitate să existe câte o secţie mare, modernă pe specialităţi, sub pălăria unui singur spital. La Uricani se şi stabilise locaţia unui spital-sanatoriu pe probleme de respiraţie. Acolo au fost repartizate acele blocuri noi, care ulterior au fost preluate de Ministerul Învăţământului. Apoi la Lupeni, un spital/secţie de copii, la Vulcan - de boli infecţioase şi plămâni, la Petrila – de psihiatrie, iar la Petroşani secţia mare de Urgenţă. Atunci am convins ”voinţa politică”, dar în teritoriu nu s-a dorit acest lucru. În condiţiile în care guvernarea PDL a închis spitale, dacă acest mare spital al Văii Jiului ar fi existat, nu s-ar fi putut atinge de el. Un asemenea sistem, cu condiţii de excepţie, ar putea atrage medici de marcă din ţară. Este o soluţie!
 
REP.: La momârlanii nostri v-aţi gândit?
IOAN RUS: Da, ei sunt cei care păstrează tradiţiile şi identitatea specifică acestor locuri şi sub nicio formă nu au fost uitaţi. Pentru ei există un set de stimulente pentru a se asocia câte 2-3 familii pentru a forma microferme familiale, apoi lăptăreasa noastră va fi inclusă într-un sistem de lucrători familiali pentru a beneficia de pensie şi asigurări de sănătate. În Valea Jiului se va crea un centru de colectare a produselor acestora, începând de la legume şi fructe până la lapte şi lână.
 
REP.: Pe oamenii de afaceri, mulţi, puţini, buni, răi, ai Văii Jiului îi aveţi în vedere?
IOAN RUS: Obligatoriu! În ultima vreme oamenii de afaceri au fost sufocaţi, omorâţi de taxe şi impozite, de controale peste controale pentru a se stoarce ultimul leu la bugetul de stat. În acest sens va exista o relaxare fiscală pentru a se putea revigora, pentru că la noi, aici, alternativa locurilor de muncă este în sectorul privat. În programul de guvernare este prevăzută reducerea generală a impozitării şi lărgirea bazei de impozitare. CAS-ul datorat de angajator va fi redus cu 5 la sută, concomitent cu creşterea progresivă a cresterii salariului minim pe economie până la 1200 ron. Se reduce TVA de la 24 la 9 la sută la producătorii agricoli, iar în decursul celor patru ani de mandat, TVA-ul general va reveni la 19 la sută. Se vor reduce la jumătate taxele parafiscale şi va creşte deductibilitatea cheltuielilor până la 50 la sută. Acestea sunt doar o parte din măsuri.
 
REP.: Mineritul va rămâne încă mult timp activitatea de bază în Valea Jiului. Cum va arăta acest sector în următorii ani?
IOAN RUS: Complexul energetic Hunedoara, cu minele cuprinse în organizarea sa, este o soluţie importantă pentru consolidarea mineritului. Celelalte mine, care vor fi subvenţionate o vreme, pot dovedi, şi eu sunt convins că o vor face, că sunt viabile şi absolut necesare. Cine spunea că energia viitorului este cea dată de vânt sau resurse regenerabile a greşit. Ele pot fi complementare doar. O spun acum cu argumente cercetătorii lumii. Energia o va da şi în viitor pământul, cărbunele. Eu sunt optimist! Cât priveşte minerii, aceştia trebuie să-şi recâştige statutul de oameni rari, munca să le fie plătită la justa valoare, drepturile obţinute cu sânge vor fi păstrate, iar condiţiile de muncă trebuie să le diminueze la maxim riscurile meseriei. Şi aşa va fi.
 
REP.: Femeile! Cum staţi cu femeile, domnule Ioan Rus?
Femeile au un statut aparte în calitatea lor de mame, de tinere care doresc să se afirme profesional şi care vor costrui viitoarele familii. Concediile de creştere a copilului vor fi plătite la cota la care acestea să se poată ocupa relaxat, cu atenţie de copii, fără teama de a-şi pierde locul de muncă. Avem nevoie de un viitor sănătos, dar mai ales avem nevoie ca mamele să nu mai fie nevoite să plece în ţări străine pentru a putea asigura copiilor cele necesare, dar care îi păgubesc de… cei 7 ani de acasă, în care mama are un rol esenţial. Tinerele noastre nu mai trebuie, la rândul lor, să se îndrepte cu gândul spre emigrare, pentru că la noi nu există un sistem care le permite să se afirme profesional. Acest lucru nu se va mai întâmpla. Există o seamă de măsuri bine gândite în acest sens, care aşteaptă doar aceste alegeri pentru a fi aplicate.
Interviu realizat de Victor Iancu


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter