27.11.2012,  23:02:37 | 1 comentariu | 563 vizualizari
Planul lui Vochiţoiu, candidat PP-DD la Senat în Valea Jiului, pentru localităţile Petrila şi Aninoasa: / Anveloparea blocurilor, reabilitarea străzilor, redeschiderea Spitalului Petrila
de Ziarul Vaii Jiului

După ce săptămâna trecută a prezentat programul său pentru Petroşani, candidatul PP-DD în colegiul senatorial Valea Jiului, Haralambie Vochiţoiu, prezintă electoratului din Petrila şi Aninoasa planul de dezvoltare a celor două localităţi.

Petrila, pe drumul dezvoltării şi modernizării cu Vochiţoiu senator
„Petrilenii mă cunosc foarte bine. Am muncit şi am locuit aici o bună perioadă, cunosc foarte bine oamenii locului şi ştiu ce aşteptări au de la viitorul senator al Văii Jiului. Am discutat de nenumărate ori cu locuitorii din Petrila şi s-au plâns că senatorul în funcţie, Cosmin Nicula, nu a catadicsit să-i asculte în cei patru cât a fost parlamentar. Îmi iau angajamentul în faţa petrilenilor că lucrurile se vor schimba. Mă voi bate ca senator pentru priorităţile acestui oraş”, a declarat Haralambie Vochiţoiu.
Vochiţoiu a subliniat că „una dintre priorităţi este aceea a continuării programului de construire şi anvelopare de locuinţe. Sigur, autorităţile locale încearcă să se descurce cu fonduri proprii, însă acestea nu sunt suficiente pentru termoizolarea majorităţii blocurilor din Petrila. Este un proiect pe care mi-l voi asuma în Parlament astfel încât toate localităţile din Valea Jiului să beneficieze de finanţare de la bugetul de stat pentru anvelopare”.
A doua prioritate pentru Petrila anunţată de candidatul PP-DD este redeschiderea Spitalului Petrila. „Să nu uităm că aici, la Petrila, s-a produs acel groaznic accident minier în care şi-au pierdut viaţa mai mulţi oameni. Cum să lăsăm o localitate minieră de talia Petrilei fără un spital?”, a declarat revoltat Vochiţoiu. 
Candidatul PP-DD a mai spus că se va lupta ce senator pentru a obţine susţinerea guvernamentală necesară pentru construirea de grădiniţe la şcolile “I.D. Sîrbu” şi “Ana Colda”, amenajarea de micro-hidrocentrale, lobby pentru parcul eolian şi finanţarea începerii lucrărilor la viitoarea staţiune Dobraia.
 
Vochiţoiu: Mă voi bate pentru atragerea de fonduri necesare reabilitării tuturor străzilor din Aninoasa
Haralambie Vochiţoiu i-a asigurat pe locuitorii din Aninoasa că planul de dezvoltare a Văii Jiului pe care îl susţine nu va ocoli localitate lor. „În Aninoasa este nevoie de atragerea de investiţii care să conducă la modernizarea localităţii şi să aducă locuri de muncă. Pentru a facilita aceste investiţii, este însă necesar să creăm o infrastructură adecvată. Prin urmare, principala prioritate pentru dezvoltarea oraşului Aninoasa este asigurarea de fonduri pentru reabili­tarea tuturor străzilor de pe raza localităţii”, a evidenţiat Vochiţoiu.
Candidatul Partidului Poporului – Dan Diaconescu a adăugat că anveloparea blocurilor de locuinţe este o prioritate şi în Aninoasa, în paralel cu eforturile pentru asigurarea asistenţei medicale, modernizarea sistemului de iluminat public, extinderea reţelei de gaz şi canalizare în toate zonele oraşului. 
Un alt punct vizat de Haralambie Vochiţoiu ca senator al Văii Jiului este atragerea de fonduri pentru amenajarea unui ştrand şi a unei baze de petrecere a timpului liber în zona Anena.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (1 )

#1 sorin28.11.2012,  13:16:00
mult succes!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter