03.12.2012,  22:53:50 | 1 comentariu | 1634 vizualizari
La Petrila / 1 ianuarie 2013 aduce şi câteva noi „mici” scumpiri la taxe locale, la concesiuni şi închirieri de spaţii şi terenuri
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN

Pentru că mai mulţi cetăţeni din Petrila sunt interesaţi de hotărârea de consiliu privind stabilirea taxelor de concesiune şi închiriere pentru anul 2013, adoptată la ultima şedinţă de consiliu local desfăşurată săptămâna trecută, vă prezentăm astăzi această hotărâre, aprobată în unanimitate de voturi.

Taxele minime de pornire a licitaţiei pentru concesionare sau închiriere
Pentru început, petrilenii trebuie să ştie că taxele minime de pornire la licitaţie pentru concesionarea terenurilor proprietate a consiliului local, cu destinaţia de construcţii de locuinţe, pe amplasamente aprobate în acest scop, încep în 2013 de la 1 leu/ mp/ an în zona A, respectiv 0,80 lei/ mp/ an în zona B, 0,60 lei/ mp/ an în zona C şi 0,50 lei/ mp/ an în zona D. Trebuie ştiut că aceste taxe sunt valabile şi în cazul încredinţării directe a terenurilor pentru construcţii de locuinţe „ca bază minimă de negociere”.
 
Concesionări/Închirieri spaţii şi terenuri
Cei care doresc să pornească o afacere şi doresc să concesioneze sau să închirieze spaţii comerciale, dar şi pentru altă destinaţie, trebuie să ştie că preţul de pornire la licitaţie sunt diferenţiate.
Astfel, pentru alimentaţie publică  licitaţia va porni de la 67 lei/ mp la construcţii şi 6,4 lei/ mp la teren în zona A, 63 lei/ mp respectiv 5,8 lei/ mp în zona B, 36 lei/ mp respectiv 5,2 lei m/ p în zona C şi 30 lei/mp respectiv 4,8 lei în zona D. Preţurile de pornire a licitaţiei la terenuri rămân valabile şi în cazurile de mai jos.
La comerţul alimentar preţurile de licitaţie pornesc de la 30 lei/ mp la construcţii, în zona A, respectiv aceleaşi preţuri de mai sus la terenuri, aceleaşi pentru toate zonele amintite. Pentru zona B, la construcţii, licitaţia va porni de la 24 lei/ mp, pentru zona C, de la 18 lei/ mp, iar pentru zona D de la 4,8 lei/ mp.
Comerţul nealimentar are aceleaşi preţuri la pornirea licitaţiei ca şi comerţul alimentar, la construcţii.
Pentru cei care au în plan concesionarea sau închirierea unui spaţiu pentru deschiderea unei librării sau papetării, tarifele de pornire a licitaţiei la partea de construcţii încep de la 8 lei/ mp în zona A, 7 lei/ mp în zona B, 5 lei/ mp în zona C şi 4 lei/ mp în zona D.
Partea cea mai solicitată de cetăţeni, „terenuri pentru garaje şi alte asemenea construcţii” are prevăzută pentru 2013 următoarele preţuri de pornire a licitaţiei pentru concesionare sau închiriere: 15 lei/ mp pentru construcţii şi 6 lei/ mp pentru teren, indiferent de zona oraşului.
 
Nu se face licitaţie, conform legii, pentru cazurile de mai jos
Trebuie ştiut că, conform legilor în vigoare şi conform articolului 3 din această hotărâre, „spaţiile destinate sediilor partidelor politice, instituţiilor publice, de învăţământ, cultură, sănătate, organizaţiile non-profit cu activitate social-educativă, organizaţiile non-guvernamentale, unităţile care funcţionează în subordinea sau coordonarea ministerelor (autorităţile descentralizate ministerelor), precum şi societăţile comerciale prestatoare de servicii publice, amplasate pe domeniul public, se vor concesiona sau închiria fără licitaţie publică, conform actelor normative în vigoare”.
Prestările de servicii se taxează, fără licitaţie, cu preţul de pornire la construcţii cu 14 lei/ mp în zona A, respectiv 12 lei/ mp, 11 lei/ mp şi 10 lei/ mp în zonele B,C şi D. Preţurile la terenuri sunt tot cele de mai sus, valabile pentru toate zonele, preţurile fiind fixe deoarece în acest caz nu se organizează licitaţie, conform legilor statului român.
Sectorul învăţământ, cultură, sănătate trebuie să plătească un minim de 0,3 lei/ mp la partea de construcţii, preţ valabil pentru toate zonele, în timp de pentru teren nu există preţ, acesta fiind pus gratuit la dispoziţie de consiliul local.
Partidele politice dacă vor să închirieze un spaţiu trebuie să ştie că preţul de închiriere este de 1,8 lei/ mp pe partea de construcţie, preţ valabil pentru toate zonele, în timp ce pentru teren nu se plăteşte nimic, acesta fiind pus la dispoziţie de consiliul local în mod gratuit. 
 
Parcări
Taxa de închiriere pentru parcările acoperite pe domeniul public al oraşului, pentru 2013 va fi de 300 lei/ an pentru parcările realizate cu bani de la bugetul local, iar pentru parcările realizate de cetăţeni, din fonduri proprii, va fi de 150 lei/ an.
De asemenea, în 2013 vor plăti 10 lei/ lună toţi cetăţenii care beneficiază de parcare neacoperită, dar „amenajată şi personalizată”, taxa putându-se achita în 2 rate egale, termenele de plată fiind ultima zi a fiecărui semestru. Neachitarea taxei până la aceste termene va aduce „după sine penalităţi de întârziere de 0,45% pentru fiecare zi întârziată”.
Cetăţenii mai trebuie să ştie că taxele de concesiune şi închiriere, pentru contractele deja întocmite, conform articolului 7, „nu se vor indexa în anul 2013 comparativ cu anul 2012”.
 
Cablu, telefonie, centrul de afaceri…
Societăţile comerciale care au ca obiect de activitate transmiterea de telefonie, internet şi televiziune prin cablu vor plăti o taxă de închiriere pentru folosinţa stâlpilor de iluminat stradal, ce aparţin consiliului local, de 17 lei/stâlp/an.
Taxele de închiriere a spaţiilor aflate în Centrul de Afaceri Petrila, din strada Taia, la nr. 2, vor fi de 0,8 lei/mp/lună.
Sunt prevăzute totodată şi preţurile de pornire la licitaţie a spaţiilor disponibile din Casa de Cultură „Ladislau Schmidt”, cu destinaţia „desfăşurării de activităţi cultural-educative şi perfecţionare” la suma de 10 lei/mp/an, cu obligaţia ca respectivii să plătească şi contravaloarea utilităţilor.
 
Cultură, divertisment, sport
Pentru cei care vor să închirieze sălile de spectacol din incinta casei de cultură, ei trebuie să ştie că în 2013 vor plăti 80 de lei/ oră pentru sala mare, 30 de lei/ oră pentru sala mică şi 250 de lei/ zi pentru holul clădirii, excepţii de la plată sunt manifestările organizate de primărie, consiliul local şi unităţile de învăţământ.
Cei care doresc să joace tenis de masă în casa de cultură vor plăti 3 lei/ oră, în timp ce închirierea şahului, a tablelor şi a jocului de rummy costă 2 lei/ oră.
Iubitorii de navigare pe internet vor scoate din buzunar 2 lei/ oră, dar, atenţie, abia din a doua oră, prima oră în reţeaua de internet fiind gratuită.
Cei care vor dori să închirieze în parc terenul de fotbal vor plăti o taxă de 30 lei/ oră, în timp ce pentru terenul de tenis vor plăti 15 lei/ oră, conform deciziei consilierilor locali.
 
Cămine culturale
Tot prin prezenta hotărâre au fost stabilite şi taxele de închiriere a spaţiilor din căminele culturale de pe raza oraşului, adică acolo unde se pot organiza nunţi, botezuri, pomeniri, zile onomastice etc. Astfel, pentru nuntă şi botez taxa în 2013 va fi de 600 lei/ eveniment. Pentru pomeniri şi mese organizate suma de plată va fi 200 lei pe eveniment, în timp ce pentru şedinţe, adunări, consfătuiri etc. taxa va fi de 50 lei/ oră.
Trebuie ştiut că pentru nedei, piţărăi şi alte activităţi culturale organizate de primărie, consiliul local şi şcoli nu se percepe nicio taxă.
 
Terenuri agricole, păşuni 
În fine, am ajuns şi la taxele pentru închirierea terenurilor agricole ce aparţin domeniului privat al oraşului Petrila. Pentru anul 2013 ele vor fi de 0,30 lei/ mp/ an la fâneţe şi păşuni, de 0,50 lei/ mp/ an la terenurile arabile, taxe valabile în zona intravilană.
Pentru zona extravilană, taxele pentru terenurile agricole vor fi de 0,20 lei/ mp/ an la fâneţe şi păşuni şi 0,40 lei/ mp/ an la terenurile arabile.
Taxa de păşunat pentru toate păşunile alpine de pe raza oraşului, inclusiv Maleia, va fi de 50 lei/ ha/ an, „cu respectarea încărcăturii maxime a păşunii cu animale” („pe un hectar păşunează o unitate vită mare sau cinci unităţi vite mici”).


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (1 )

#1 petrilean15.12.2012,  17:30:46
Asa cum fac si alti primarii care refuza sa mareasca impozitele si taxele, de ce nu face si Paducel? Nu-i mai ajung banii? Tot batranii saracii platim impozitele la inceput de an, cu gandul sa fie achitat, dar la noi se gandeste cineva? Primarul tot promite ca deschide spitalul, face locuri de munca pentru tineri, dar nimic, nu face nimic pentru locuitorii Petrilei. El se gandeste cum sa ne mai ia nicidecum sa ne mai dea cate ceva. Primarul Ridzi a dat tichete de masa pentru batrani, Paducel ce a facut cu ele? In schimb ne mareste impozitele.Rusine!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter