17.12.2012, 21:48:11 | 13 comentarii | 1751 vizualizari
Joi, 20 decembrie, / Angajaţii CNH vor primi primele de Crăciun
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Referitor la plata salariilor şi celorlalte drepturi prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, l-am abordat pe ing. Nicolae Drăgoi, directorul general al CNH Petroşani.
„Contrar celor spuse de unii, consider că luna decembrie va fi o lună normală, atât din punct de vedere financiar, cât şi economic, ca şi celelalte luni de peste an. Noi vom încerca, şi sper să şi reuşim, să respectăm obligaţiile pe care le avem din Contractul Colectiv de Muncă faţă de salariaţii noştri. Vom încerca să dăm joi, 20 decembrie, primele de Crăciun, şi joia şi vineri pachetele pentru copiii salariaţilor noştri. Primele sunt în valoare de 350 lei tichete-cadou, pachetele pentru copii sunt în valoare de 50 lei. Iar astăzi, luni, se introduce şi chenzina a doua pe cardurile salariaţilor, urmând ca la sfârşitul lunii, în 29 sau 30 decembrie, angajaţii să aibă pe card şi banii de avans din luna în curs”, ne-a declarat directorul general Nicolae Drăgoi.
Referitor la perspectiva CNH în 2013, ing. Nicolae Drăgoi ne-a declarat: „Luna ianuarie va începe sper bine, încă nu am toate datele cu ce se va întâmpla concret în ianuarie, referitor la complexul energetic, dar poimâine o să am discuţii cu toţi directorii de la minister şi o să putem da apoi un răspuns exact, mult aşteptat de toată lumea.
Pe această cale doresc tuturor angajaţilor noştri multă sănătate, lor şi familiilor lor, multă fericire şi un călduros La Mulţi Ani!”.
Comentarii articol (13 )
#1 gica17.12.2012, 23:43:34
daca e asa cum se zvoneste prin targ in 2013 dragoi o sa ne cam lase
#2 Vosi17.12.2012, 23:44:10
Asta este bun si Alic .... asta plătește si celălalt :))) nu
#3 popica18.12.2012, 01:02:07
pe asta nu l ajuta nici fata se vede de la o posta ca e servitor cica zamfir de la lonea il sapa se vrea director general
#4 vasile18.12.2012, 10:54:56
zamfir ala de la lonea crezi ca o fi mai bun,nu cred!!!!
#5 popica18.12.2012, 12:29:39
e bun pe dracu zamfir dar acum s a vopsit nu mai e portocaliu s a vopsit rosu
#6 comsa18.12.2012, 18:10:38
Ho, Ho..Zamfir:incapabil ..habar nu are sa deschida gura,ramai unde esti TATAIE !
#7 impaetial23.12.2012, 16:17:54
Atat Dragoi cat si Zamfir doi dobitoci, unul mai prost decat altul. Ca nu cumva sa ma intelegeti gresit va dau exemple Dragoi cat a lucrat la Paroseni nu a inteles cum si pe unde circula aerul prin mina, iar cat il privesta pe Zamfir noi cei de la Lupeni am ramas blocati cand am vazut ca elementul nu poate citi o harta. Gurile rele spun ca Zamfir a promovat pe ,,Ponentialul,, sotiaei, NU pe capacitatea lui. Poate ne spune ,,UNUL,, Bobar cu cat a ,,timbrat,, Zamfir Dacian Narcis pentru functia de Director la LONEA.
#8 gica23.12.2012, 20:20:20
ati zamfir cit si dragoi fac parte din incapabilii numiti politic si fara caracter acum un an zamfir se inchina la paducel acum pupa dosul generos al lui bobar
#9 loneanul29.12.2012, 22:15:01
zamfir e amestecat pina peste cap in afacerea cu salopetele minerilor spalate la bucuresti de unde i a iesit comision ca lumea iar daca i a cotizat lui bobar e clar ca umbla cu el de mina sa l puna general
#10 ernest29.12.2012, 22:16:38
zamfir asta nu e cel prins cu curvasaraia la emisiunea aia de la prima?
#11 GHITA31.12.2012, 18:28:44
LUI ZAMFIR I SE POTRIVESTE MINUSE ZICALA..PROSTUL DACA NU I FUDUL PARCA NU E PROST DESTUL...LA MULTI ANI SI SA NE FEREASCA MOSUL DE INCOMPETENTI CA ASTIA DOI
#12 miha06.02.2013, 20:20:38
aveti dreptate nu l ajuta fata
#13 barbosu ptr. nestiutori11.03.2013, 10:37:14
Nu a cotizat cu nimic.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|