19.12.2012,  21:46:26 | 1 comentariu | 2056 vizualizari
Doi scriitori din lumea cărbunelui, într-un dialog documentat / Despre viitorul cărbunelui
de Marian BOBOC

Problematica mineritului m-a preocupat în mod deosebit. Ai mei au lucrat la mină, eu însumi am lucrat în subteran, înainte de a mă dedica scrisului şi gazetăriei. După ce am devenit membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, am scris şi am publicat 18 cărţi documentare (unele în colaborare cu Mihai Barbu), legate de trecutul Văii Jiului, care a gravitat în jurul cărbunelui. Prin prisma profesiei, sunt atent şi foarte receptiv la prezentul deloc vesel şi la viitorul incert al exploatării cărbunelui, care continuă să reprezinte principala bogăţie a zonei noastre.

Cu interlocutorul meu de astăzi, scriitorul Valeriu Butulescu, am realizat mai multe interviuri. Cele mai multe neconvenţionale. E un interlocutor agreabil şi imprevizibil. Experienţa de dramaturg îl ajută să fie mereu pe replică. Probabil că aforistica l-a învăţat să sintetizeze o idee în câteva cuvinte. În general, am discutat despre cultură, literatură, lansări de carte, mai ales peste hotare. 
Răsfoind presa vremii, am dat însă peste un material de acum douăzeci de ani, în care Valeriu Butulescu, pe atunci deputat, semna în calitate de secretar al Comisiei Parlamentare pentru Minerit. Ştiam că Butulescu a absolvit Academia de Mine şi Metalurgie din Cracovia, Polonia, după unii un fel de Oxford al mineritului mondial. Cred că a lăsat o impresie bună la Cracovia, din moment ce la treizeci de ani de la absolvire Academia i-a organizat o expoziţie de cărţi, fiind singurul străin inclus în topul celor treizeci de absolvenţi iluştri ai acestei şcoli, din toate timpurile.
Iată de ce l-am provocat la un dialog despre o problemă care ar trebui să ne preocupe pe toţi locuitorii Văii Jiului: viitorul cărbunelui, în lume, dar şi la noi. Butulescu a acceptat provocarea şi, fiind ca de obicei bine documentat, a creionat o viziune prudentă, dar optimistă a viitorului Văii noastre carbonifere. 
 
O prognoză optimistă 
Marian Boboc: Putem vorbi puţin şi despre altceva, în afară de teatru şi aforisme? Bunăoară, despre viitorul cărbunelui? Trăim, touşi, în Valea Cărbunelui...
Valeriu Butulescu: E un subiect excelent. Tocmai am citit Raportul Agenţiei Internaţionale pentru Energie. Prognoza ne dă iar speranţe...
Marian Boboc: Mai concret…
Valeriu Butulescu: Rezervele mondiale mari de cărbune şi creşterea necesarului în China ne vor conduce în câţiva ani la un moment crucial. După aproape un secol, cărbunele devine iar combustibilul cel mai important al lumii, iar petrolul cade pe locul doi...
În 2017 consumul mondial de cărbune va atinge cifra record de 4,4 miliarde tone...
 
Cât cărbune ard termocentralele din China 
Marian Boboc: Luând în calcul actuala producţie, atâta cărbune scoate Valea Jiului cam în 2200 ani...
Valeriu Butulescu: Valea nu va putea scoate niciodată această cantitate. Rezervele noastre documentate sunt de zece ori mai mici. Dar altceva este important, inclusiv pentru Vale.  Omenirea se întoarce iar cu faţa spre cărbune. Petrolul trece în plan secund...
Marian Boboc: Care este cauza?
Valeriu Butulescu: China! Acolo se construiesc azi nenumărate termocentrale. Anul trecut în China s-a consumat 46,2% din producţia mondială de cărbune!  Prognoza este cât se poate de clară. În 2014  consumul de cărbune în China va trece de 50% din producţia mondială! Incredibil! China va consuma mai mult cărbune decât toate celelalte state ale lumii, luate împreună...
 
Americanii consumă mai puţin cărbune
Marian Boboc: Deci, cererea de cărbune va creşte peste tot?
Valeriu Butulescu: Mai puţin în Statele Unite. Americanii investesc enorm în gazul de şist. Aceasta a şi determinat scăderea preţului la gazele naturale şi, pe cale de consecinţă, a scăzut interesul faţă de cărbune...
Marian Boboc: Ce rezultă din regresul american?
Valeriu Butulescu: Nimic deosebit. Creşterea consumului  global de cărbune este o certitudine. Atâta doar că SUA nu va mai fi al doilea producător mondial de cărbune (primul e China, desigur!). Va trece pe locul trei. Pe locul doi va urca alt tigru asiatic: India!
 
Polonia – no. 1. Prima termocentrală fără… coş
Marian Boboc: Uniunea Europeană ce face?
Valeriu Butulescu: Uniunea, teoretic, are nevoie de cărbune, cu precădere de huilă. Anul trecut a extras circa de 130 milioane de tone, dintre care aproape două treimi în Polonia. Unele state unionale, precum Germania, Marea Britanie şi Spania, şi-au mărit producţia de electricitate pe bază de cărbune. Din păcate, sunt numeroase impedimente...
Marian Boboc: De ce natură?
Valeriu Butulescu: În primul rând, ecologice. UE pune un accent deosebit pe protecţia mediului. E foarte important pentru toţi să respirăm un aer curat. Dar tehnologiile ecologice de ardere a cărbunelui costă bani grei. Nemţii au dat în folosinţă prima termocentrală fără coş! Vă imaginaţi? Tot fumul este stocat, folosit în fabricarea ghipsului. Sunt costuri colosale. Nu-şi permite oricine...
Marian Boboc: China îşi permite?
Valeriu Butulescu: Nici vorbă! Nici China, nici măcar SUA! Or, aceste două state degajă 65% din bioxidul de carbon al planetei. Ele sunt principalele vinovate de efectul de seră, de încălzirea globală, de schimbarea climei.
 
Morile de vânt ale mineritului
Marian Boboc: Această creştere a consumului de cărbune este benefică pentru Valea Jiului?
Valeriu Butulescu: Teoretic, da!
Marian Boboc: Dar practic?
Valeriu Butulescu: Practic, e mai greu! Din păcate pentru noi, pentru Vale, România are asigurat necesarul de energie. Energia din cărbune e cea mai scumpă...
Marian Boboc: Ştim! Apa, hidrocentralele... Dar anul acesta a fost secetă...
Valeriu Butulescu: Da, până acum ploile ne făceau concurenţă. Acum a mai apărut un duşman al mineritului, şi tot un fenomen al naturii: vântul...
Marian Boboc: Adică?
Valeriu Butulescu: Microcentralele eoliene au împânzit România. Morile acestea de vânt dau cumulat 1600 MWh! Mai mult decât poate da Mintia, cu toate grupurile în funcţiune... Şi este energie ieftină, regenerabilă, ecologică.
 
Cărbunele dă 28% din electricitatea mondială 
Marian Boboc: E iarnă grea şi la Mintia stocurile de cărbune sunt foarte mari. Cum se explică?
Valeriu Butulescu: De vină este nenorocita aceasta de economie de piaţă, pe care ne-o dorim cu toţii. Consumatorii interni de energie nu se grăbesc să cumpere megawaţi de la Mintia. Există mai ieftini, tot pe piaţa internă...
Marian Boboc: Deci, Valea Jiului nu-şi va putea valorifica principala ei bogăţie...
Valeriu Butulescu: Până acum ne-am descurcat. Toată producţia a fost, cum, necum, contractată şi livrată. Dar lucrurile  se pot schimba oricând în bine. Se configurează o nouă strategie energetică la nivel mondial. În prezent, 28% din electricitatea folosită de omenire vine din cărbune. Această pondere va creşte spectaculos, foarte curând.
 
Costul transportului – o problemă a exportului
Marian Boboc: Am putea exporta cărbune. Oricum, statul nu mai acordă subvenţie.  Subvenţia a fost principala piedică în calea exportului. De aceea, înfiinţarea Complexului Energetic Hunedoara ne dă speranţe. Termocentrala Paroşeni este un producător retehnologizat,  modern şi performant. Şi va fi şi mai modern în viitor. Vom putea exporta energie. Cărbunele de Valea Jiului trebuie procesat în Valea Jiului. E modul cel mai ieftin.
 
Un paradox: mina Paroşeni
Marian Boboc: Dacă transportul cărbunelui este atât de scump, de ce s-a dispus închiderea EM Paroşeni, situată aproape în curtea termocentralei...
Valeriu Butulescu: E o întrebare legitimă. Au contat nişte indicatori de moment. A fost o  decizie de conjunctură.  S-a ţinut cont de mai multe criterii, inclusiv de cel social. Oraşul Vulcan mai are o mină.
Marian Boboc: Dar mina Paroşeni merge excelent acum. Şi din câte ştiu are rezerve deschise pentru patruzeci de ani. Pentru că tot vă plac paradoxurile, să vă spun şi eu unul! În prezent, mina Paroşeni are cea mai mare producţie între minele Văii. O mină condamnată la închidere bate minele viabile... Ce să înţelegi din asta?!
Valeriu Butulescu: E adevărat. Până în 2018 mai e vreme pentru alte decizii. Sunt sigur că revenirea în forţă a cărbunelui pe plan mondial va pune pe gânduri politicienii, va conduce la o nouă strategie energetică peste tot în lume. În Polonia am văzut mine închise în anii 90, care au fost ulterior redeschise. Dar...
 
Un concurent periculos la propriu şi la figurat: Centrala Cernavodă
Marian Boboc: Există iar un „dar”! Un nou impediment, desigur? Mai direct: ce împiedică relansarea mineritului din Valea Jiului?
Valeriu Butulescu: Nu ploaia şi nici vântul! Nu hidrocentralele sau centralele eoliene! O ţară nu-şi poate baza securitatea energetică pe intemperii. Şi nici măcar lignitul Pandurilor Târgu Jiu nu ne ameninţă. Marele nostru concurent, practic imposibil de bătut, ca preţ de cost, este Centrala Nucleară de la Cernavodă. Centrală care nu trebuia să existe!
Marian Boboc: Să nu existe?
Valeriu Butulescu: Da! La Cernavodă trebuia să rămână doar Podul de Fier al lui Anghel Saligny. Nu reactoare nucleare, în amonte de Rezervaţia naturală Delta Dunării, la doi paşi de zona seismică a Vrancei! E adevărat, energia de acolo este ieftină. Dar eventualitatea unui dezastru accidental, a unui Cernobîl românesc, ar trebui să cântărească enorm într-o strategie serioasă. Or, noi, optimişti fără limite, nici n-am luat în calcul această problemă.
Marian Boboc: Există pericolul unui accident nuclear?
Valeriu Butulescu: Sigur că aşa ceva nu se poate exclude. Personal, mi-e frică de o centrală nucleară mioritică, chiar dacă e fabricată în Canada. Accidente nucleare n-au avut doar ucrainienii. S-au înregistrat şi în state cu o înaltă cultură tehnică, precum  SUA, Japonia. Nu întâmplător americanii şi canadienii au renunţat la centralele nucleare. Nu întâmplător, după dezastrul de la Fukushima, Germania a hotărât închiderea tuturor reactoarelor sale nucleare. Sunt state înţelepte, care analizează lucrurile în profunzime, nu se uită doar la preţul de cost al kilowatului-oră. Ei le închid pe ale lor, noi le extindem pe ale noastre. Am curajul să afirm răspicat: nu Roşia Montană, atât de discutată azi, este bomba ecologică cu efect întârziat a României. Numele ei real este Cernavodă!
 
Speranţa poate veni de la… Abramovici
Marian Boboc: Ştiu, dintr-o discuţie anterioară, că aţi ridicat problema aceasta şi la Bucureşti, anul trecut, când s-a discutat strategia energetică a României...
Valeriu Butulescu: Vocea mea nu înseamnă nimic într-o chestiune atât de importantă. Aici e nevoie de un curent viguros de opinie, de consistentă voinţă politică, de lobby-uri mari. Treaba aceasta nu se rezolvă prin conferinţe de presă. Mă tem că Valea Jiului a pierdut definitiv meciul cu Centrala de la Cernavodă.
Marian Boboc: Şi atunci, ce-i de făcut?
Valeriu Butulescu: Nu ne rămâne decât să devenim competitivi, să ne reducem cheltuielile, prin investiţii noi. Poate, până la urmă, vin chinezii să investească. China este ţara cea mai flămândă de cărbune. Poate vin ruşii...
Marian Boboc: Iar ruşii? Au mai venit şi în 1945 şi ştiţi ce-a ieşit.
Valeriu Butulescu: Atunci n-au venit ruşii! A venit Stalin. E o mare deosebire.
Marian Boboc: „Vizita” lui Stalin  a durat aproape o jumătate de veac...
Valeriu Butulescu: Azi Rusia nu mai este URSS.  Este un stat puternic, cu resurse naturale inepuizabile. Este o piaţă importantă de capital. În Mongolia am văzut mine cu capital integral rusesc. Abramovici, patronul echipei Chelsea, a investit miliarde în mineritul australian din Queensland. Cărbunele este gazeificat, direct în strat. Poate vine Abramovici şi la noi. Sunt sigur că ar impulsiona şi mineritul, şi echipa Jiul Petroşani. Dar aşa, cu investitori strategici tuciurii, de prin Strehaia, nu ajungem departe...
Marian Boboc: Dar statul?
Valeriu Butulescu: Statul nu mai vrea să fie producător. Şi nici investitor. Statul nu face altceva decât să constituie şi să cheltuiască un buget. Acesta e rolul statului în UE. De aceea, criza se adânceşte peste tot.
Marian Boboc: Care este principala cauză a crizei?
Valeriu Butulescu: Lipsa de autoritate a „autorităţilor” de la Bruxelles, autonomia necontrolată a băncilor (şi pofta lor neostoită de profit), incoerenţa politicii monetare, indisciplina financiară a la Grecia – toate astea au pus deja în pericol viitoarea monedă unică Euro. Aşa susţin specialiştii, doctori în crize economice. Eu, cu mintea mea de provincial, cred că principala cauză a crizei e tot şomajul. Am fost recent în Spania, unde jumătate din tineri nu au de lucru. În situaţia lor, în UE sunt zeci de milioane...
 
Leacuri la şomaj nu-s…
Marian Boboc: Iar cauza şomajului este politica?
Valeriu Butulescu: Nu neapărat. Ştiu că a devenit un reflex să acuzăm pentru orice politica şi politicienii. Principala cauză a şomajului este, paradoxal, progresul tehnic. Au apărut tehnologii noi, robotizate, automatizate până la refuz. Ce făceau înainte o sută de oameni, azi fac zece, cu aparatură computerizată superperformantă. Ce poate face o guvernare, indiferent de culoarea ei, cu cei nouăzeci, rămaşi pe drumuri? Îi trimite la coadă, să-şi ridice ajutorul social. Oamenii aceia, dacă sunt încă tineri, mai pot spera într-o recalificare. Îşi mai pun speranţe în piaţa muncii. Ceilalţi, vorba lui Dante, şi-au lăsat orice speranţă. Strâng cureaua şi înjură guvernanţii. Indiferent de culoare.
Marian Boboc: Nu există leac pentru şomaj?
Valeriu Butulescu: Teoretic ar fi: investiţiile. Când economia duduie, oamenii au de lucru. Dar economia nu poate să duduie, pentru că piaţa e plină de marfă. N-are pentru cine produce.
 
Lecţiile istoriei
Marian Boboc: Comuniştii cum făceau că nu erau şomeri?
Valeriu Butulescu: Întrebarea aceasta merită multă atenţie. Comunismul este o ideologie născută din disperarea celor mulţi, a muncitorilor prost plătiţi şi a şomerilor. De aceea, comunismuul a încercat să dea fiecăruia un loc de muncă. Astfel, producătorii de atunci erau obligaţi să angajeze peste necesar. Firmele deveneau în felul acesta nerentabile, dar populaţia avea unde munci. Azi lucrurile s-au inversat. Firmele (toate, mai puţin ale statului) sunt rentabile. Patronii îşi rotunjesc tot mai mult milioanele de euroi, în vreme ce milioane de oameni caută de lucru.
Marian Boboc: Începeţi să gândiţi ca Marx?
Valeriu Butulescu: Marx a fost un filozof. El n-a făcut revoluţii. A explicat neajunsurile epocii lui, când o mână de oameni crăpau de graşi, iar cei mulţi crăpau de foame...
Marian Boboc: Azi se întâmplă acelaşi lucru...
Valeriu Butulescu: Fiecare epocă istorică a fost o lecţie. Inclusiv comunismul. Nu putem ignora acest adevăr. Am început discuţiile despre China, care se profilează clar, ca viitoare primă putere economică a lumii. Americanii, cu toate portavioanele lor, sunt datori vânduţi chinezilor. Faptul că această ţară este condusă cu autoritate de un partid comunist ar trebui să ne pună puţin pe gânduri.
Valeriu Butulescu: Teoretic se poate. Dar pe piaţă se caută cărbune preparat, la parametri calitativi superiori. Şi mai e un necaz...
Marian Boboc: Alt necaz?
Valeriu Butulescu: Distanţa până la potenţialii cumpărători ridică substanţial costurile. Transportul unei tone de cărbune cu trenul pe un singur kilometru înseamnă circa cinci eurocenţi. Mult mai simplu ar fi să exportăm energie din Valea Jiului. 

Comentarii articol (1 )

#1 pica 18.01.2013,  21:30:31
Cam tarzie provocarea ,acum la sfarsitul mineritului in Vale.Sunt curios unde a lucrat in subteran si cat timp d-ul Butulescu,asta pentru ca se vorbeste la inceputul articolului,cu stima un cititor....


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 4 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter