19.12.2012,  22:01:46 | 7 comentarii | 1199 vizualizari
Serial ZVJ. Municipiul Lupeni / Obiectivul general al administraţiei lupenene este dezvoltarea economică prin independenţa faţă de industria minieră
de Alina PIPAN

În planul de dezvoltare socio-economică al municipiului Lupeni, 2007-2013, apare cam acelaşi obiectiv general, cum apare în toate planurile administraţiilor din Valea Jiului: transformarea oraşelor Văii Jiului în zone favorabile dezvoltării economice prin înlocuirea dependenţei acestora de industria minieră. Utilizarea eficientă a tuturor resurselor naturale, financiare şi umane, o dezvoltare economică şi socială durabilă, care să ducă pe termen mediu şi lung la creşterea standardului de viaţă al populaţiei. Un obiectiv care până acum nu a fost atins de nicio administraţie locală. Şi nu se va reuşi în Valea Jiului decât prin colaborarea intensă a administraţiilor.

Ocuparea populaţiei, activităţi economice diverse infrastructură şi turism
Acestea sunt câteva dintre proiectele trasate în 2007. Vom vedea că doar unul este cu adevărat pe cale de a fi rezolvat. Pentru atingerea obiectivului general au fost identificate o serie de obiective specifice care vizează: gradul crescut de ocupare a populaţiei; lansarea activităţilor economice diverse şi atragerea investiţiilor noi; infrastructura reabilitată şi moderni­zată; promovarea şi prezentarea municipiului Lupeni ca o destinaţie turistică atractivă şi accesibilă; realizarea unui sistem eficient de protecţie a mediului şi a unui sistem adecvat de protecţie socială dar şi capacitatea administrativă şi management eficient în administraţia publică. Aceste obiective ar fi trebuit realizate într-un orizont de timp de 7-10 ani prin implementarea de proiecte de dezvoltare, beneficiare de finanţări din fonduri comunitare. Singurul obiectiv major realizat până acum în proporţie de 65 la sută este dezvoltarea domeniului schiabil Straja. 
 
Dezvoltarea resurselor umane
Este un punct interesant, prioritar în planul de dezvoltare, spre deosebire de celelalte localităţi care fixau ca prioritară reabilitarea infrastructurii. Aparţinând familiei social-democrate, primarul Cornel Resmeriţă a gândit câteva obiective care nu se pot implementa la nivel local. Sau, poate le-a copiat de undeva, împreună cu echipa care a pus la punct acest plan. Iată trei dintre ele: derularea unor programe de educaţie şi formare profesională în meseriile necesare noilor ramuri economice dezvoltate în Lupeni şi în Valea Jiului; adaptarea programei pentru învăţământul liceal, de arte şi meserii, la noua viziune cu privire la dezvoltarea zonei; creşterea adaptabilităţii resurselor umane care formează populaţia activă la cererea de pe piaţa forţei de muncă din Lupeni şi din Valea Jiului. Odată ce am terminat cu acest punct, trecem la următorul. 
 
Diversificarea activităţilor economice
Aici se vorbeşte de revitalizarea acti­-vi­tăţii EM Lupeni prin reconsiderarea perimetrelor de exploatare, retehno-lo­gizare şi modernizare. Am asistat anii aceştia la inaugurarea unor instalaţii  noi în cadrul EM Lupeni, o mină încă viabilă, care pare a avea un viitor stabil, pentru următorii 10 ani cel puţin, dar oricum, puterea administraţiei locale în evoluţia economică a exploatării este mică. Însă este singura administraţie care şi-a însuşit responsabilităţi în acest domeniu. 
Dezvoltarea activităţilor productive alternative, adică atragerea investitorilor şi acordarea de facilităţi. Aici putem spune că lucrurile s-au mişcat oarecum. Adică, spaţiile abandonate de exploatarea minieră au fost ecologizate. În unele dintre ele funcţionează de ani buni firme diverse, însă nu putem să vorbim de un parc industrial la Lupeni. Iar spaţiile nefolosite ar mai putea găzdui multe IMM-uri.
O altă bulină roşie se acordă administraţiei lupenene pentru că a colaborat cu firme, cum este Eurojobs, pentru instruirea populaţiei neocupate şi pregătirea pentru slujbe care se pot ocupa acum pe piaţa muncii. 
 
Dezvoltarea infrastructurii
Există câteva obiective trasate, printre care reabilitarea, moderni­zarea şi extinderea reţelei rutiere, repararea şi modernizarea tuturor străzilor şi aleilor şi trotuarelor, inclusiv amenajarea de parcări; reabili­tarea infrastructurii feroviare; modernizarea serviciilor de transport local; reabilitarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport, cu scopul de a crea cadrul favorabil  atragerii de investiţii, promovării creşterii economice şi creării de locuri de muncă sustenabile; facilitarea accesului la zonele industriale, turistice şi spre zonele izolate din municipiu; reabili­tare, refacere şi extindere a drumurilor forestiere.
Reabilitarea drumurilor şi aleilor se limitează, timid, doar la câteva lucrări, realizate anul acesta, cum ar fi podul, centura Lupeniului şi reparaţii pe bulevard.
Definitivarea alimentării cu gaze naturale a municipiului este şi ea uitată. Abia acum, după patru ani de insistenţe din partea locatarilor, unele blocuri au fost racordate la gaz şi sunt multe zone care folosesc butelia. Să nu mai vorbim de termoficare...
Însă un lucru a fost realizat cu succes, anume extinderea spaţiului locativ prin realizarea celor două blocuri ANL.
 
Straja
Domeniul schiabil s-a transformat de la o zi la alta, şi cu implicarea continuă şi neobosită a lui Emil Părău. Anul trecut staţiunea Straja era pe locul patru pe ţară în atragerea turiştilor. Dacă administraţia locală s-ar fi implicat mai de mult în dezvoltarea domeniului schiabil, ar fi avut grijă ca în Straja să fie curent în permanenţă, salvamontiştii să fie plătiţi la timp, acum vorbeam despre un alt nivel. Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a fost impresionat de Straja şi a alocat fonduri pentru domeniul schiabil. Acest lucru este vizibil. S-a investit mult, staţiunea s-a modernizat şi, din fericire, primarul a înţeles că trebuie să se implice activ.
Aşteptăm anul viitor demolarea cabanelor fără autorizaţie, să se facă lumină printre cocioabele care încarcă spaţiul inutil în staţiune. Sperăm să nu ne confruntăm cu fenomenul invers, adică acordarea autorizaţiilor de construcţie pentru speculanţi, fără noimă. 
Cam acestea sunt, în mare, planurile de dezvoltare ale administraţiei locale. Părerea noastră este că se poate mai mult, pentru că Lupeniul are un potenţial fantastic.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (7 )

#1 puskin20.12.2012,  08:12:47
Demolarea cabanelor fara autoritatie ?? o fi vre o gluma..S-a distrus si ce a fost frumos numai de dragul turismului...Cei de la mediu s-au intrebat oare dejectiile unde sant colectate de la atatea cabane ??? Locul 4 la turisti locul 1 la cea ramas dupa ei ..praf in ochi pentru cetateni cu turismul si crearea de locuri de munca .Abureala de buftea ...realitatea e mult mai cruda ...Dar cine sa o vada ??Din masina nu se vede ,pe jos nu circula ca trotuarele sant asa cum sant ,in rest asteptam prezenta la tv sa auzim urarile de bine din partea edililor cu realizarile marete facute in ultimele cateva luni...
#2 un oarecare21.12.2012,  12:35:35
Isi aduc aminte acum cind ai cheama dracu la ei si ai paralizeaza ca au furat si nu au facut nimic pentru prostimea care ia ales si incep iarasi cu abureli.Mai bine sa nu mai pomeniti de ei ca nui doare capul cum arata orasul ai intereseaza doar sasi ia bani de la primarii si in rest cei saraci cu duhul si cu impozite.
#3 pensionar fericit24.12.2012,  21:29:56
Alina ce viziune sa ai cand in Lupeni sunt numai afaceri cu zdremte SH ,tinerii vor locuri de munca bine platite nu munca de sclav la spart ciutaci.Turismul e pt bogati nu pt sarantoci.
#4 Amaratul27.12.2012,  10:34:02
In loc sa introduca gazele in apartamente,sa curete trotuarele,se ocupa doar de problemele lor personale,nu ii mai intereseaza locuiitori orasului.
#5 Gica06.01.2013,  10:03:58
Domnule primar ,cand te vei ocupa mai activ cu , curatirea de zapada si gheata a strazilor adiacente ale orasului,cu adunarea cainilor vagabonzi ,cu mizeria din oras?NOI LOCUITORII ORASULUI LUPENI ITI MULTUMIM PENTRU PETRECEREA DE REVELION 2012-2013 PE CARE NE-AI OFERITO, PENTRU BECULETELE CU CARE AI IMPODOBIT ORASUL LUPENI!! Dar te intelegem ca nu ai avut timp pentru asa ceva deoarece ai fost ocupat cu interesele de familie .Sa iti fie rusine si ITI DORIM SANATATE CA-I MAI BUNA DECAT TOATE.
#6 Amaratul11.01.2013,  09:21:32
Inghet in casa si nu sunt debransat,cei de la edil se supara cand ii reclam ca nu iai nici o masura vin si pleaca,parca vad ca o sa ma usuce la plata incalziri,m-au amenintat ca chiar daca o sa ma debransez o sa platesc pentru tevile care trec prin apartamentul meu,si ii cred in stare pentru ca in Lupeni nu se respecta legea conform careia este obligatorie contorizarea tuturor blocurilor si te pun la plata dupa placul lor,dar acuma sunt multumiti nu mai pot sa ies din casa pentru ca trotuarele sunt gheata curata dar cei de la primarie nu vad ei merg cu masinile.
#7 goia11.01.2013,  10:40:49
@amaratul,daca te pun sa le platesti pentru tevile care trec prin apartament pune-i sa-ti plateasca chirie pt ca tevile trec prin apartamentul tau ,iar tu nu ai nevoie de ele.au sa spuna ca nu se poate ,dar legea proprietatii iti da acest drept si ei sa-si scoata tevile pe afara si sa gaseasca solutii sa le izoleze de frig.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter