08.01.2013,  21:01:47 | 0 comentarii | 1897 vizualizari GALERIE:     FOTO    
La minister / S-a rezolvat în mod ... tradiţional
de Gheorghe OLTEANU
  • O veste îmbucurătoare acum, la început de an. Dacă, până acum, Valea Jiului avea atestate paisprezece produse tradiţionale, începând din 3 ianuarie 2013, numărul lor s-a mărit cu altele trei.
E adevărat că
ar fi putut creşte cu cinci, numai că ceva s-a defectat într-un anumit loc. Nu spun, încă, unde, pentru că mai e de depănat până acolo. S-o luăm uşurel, ca să se înţeleagă bine cum stă treaba. Acum aproape două luni, în 13 noiembrie 2012, ca să fiu mai exact, Direcţia pentru Agricultură a judeţului Hunedoara a trimis Direcţiei Generale de Industrie Alimentară din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cinci dosare cuprinzând documentaţia necesară pentru atestarea a cinci produse tradiţionale. Cei din direcţia ministerială numită s-au mişcat repede, poate prea repede, aşa că, la începutul acestui an, a sosit verdictul.
 
Din cele cinci
produse pentru care s-a solicitat atestatul, doar trei au avut norocul să fie botezate ca tradiţionale. Ele sunt Cozonacul Parâng, Cozonacul Jiul de Est şi Plăcinta Jieţeană, toate fabricate de către SC Măriuţa Drăguţa SRL din Petrila. Ele au primit numerele 4410, 4411 şi 4412 şi au fost trecute în Registrul de Atestare a Produselor Tradiţionale şi vor putea fi procurate fie de la magazinele societăţii, fie cu ocazia târgurilor cu produse tradiţionale care, a devenit o modă, se organizează în toată ţara.
 
Cele două produse
cărora li s-a refuzat înnobilarea cu de-nu­mirea de tradiţional sunt Cârnaţii Afumaţi din Carne de Oaie Straja Lupeni şi Păsatul Momârlănesc, fabricate de către SC Comexim R Lupeni. De ce au fost date la o parte de către Direcţia Generală de Industrie Alimentară din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale? Iată explicaţia semnată de către Viorel Morărescu, directorul general al direcţiei: "În situaţia dumneavoa­stră caietele de sarcini sunt prezentate succint şi incomplet, nu sunt elaborate în conformitate cu Norma privind condiţiile şi criteriile pentru atestarea produselor tradiţionale, aprobat prin Ordinul nr.690 din 2004. Ca urmare, produsele alimentare fabricate de SC Comexim R SRL nu sunt conforme cu aspectele impuse de Ordinul 690 din 2004 şi nu pot fi înregistrate în 
Registrul produselor tradiţionale şi atestate ca produse tradiţionale".
 
Dacă ai crede că,
la direcţia ministerului, se fac cercetări aprofundate şi se anali­zează până în amănunt reţetele, iar produsul tradiţional este scobit şi întors pe toate feţele, iar, apoi, luat la mestecat, ai zice că, da, dom'le, aşa o fi. O fi având dreptate ministeriabilul şef al Direcţiei Generale de Industrie Alimentară. De fapt, altul pare să fi fost motivul refuzului. Documentele care au însoţit fiecare dosar au fost expediate domnului Roger Cătălin Manea, fostul director general al direcţiei. Or, cum la ora la care actele au ajuns la Bucureşti, acesta nu mai exista la direcţie, ele au poposit pe masa domnului Viorel Morărescu. Căruia Dumnezeul lui politic din USL i-a pus mâna în cap şi l-a îmbucurat cu funcţia asta. 
 
Numai că, 
dacă funcţionezi cu toţi neuronii din dotare, nu te opreşti aici, iar prin cap îţi trece o întrebare firească. Bine, fratele meu tradiţional, dar documentaţiile celorlalte trei dosare cui i-au fost adresate? Normal că tot acelui de acum ilustru fost director general dispărut Roger Cătălin Manea. Asta, fiindcă doar pe acesta îl ştiau, ca mare şef în minister, în toamna anului trecut, domnii expeditori ing. Ioan Boşorogan şi ing. Ioan Farca, directorul general şi, respectiv, directorul executiv ai Direcţiei pentru Agricultură a judeţului Hunedoara. Şi atunci?
 
Atunci 
cum s-a rezolvat chestiunea, încât pe piaţa produselor tradiţionalele s-au ivit, totuşi, cozonacii şi plăcinta societăţii petrilene? Care, trebuie spus, iniţial au fost tratate cu acelaşi refuz ferm cuprins în acel "În situaţia dumneavoastră...". Ei, bine, s-a rezolvat în mod... tradiţional. Tradiţional românesc, vreau să zic. 
 
Cineva, 
membru al unui partid din coaliţia USL, a dat imediat fuga la Bucureşti şi s-a oprit în faţa domnului director general Viorel Morărescu. De fapt, cum s-a auzit, ulterior, pe surse, directorul ge­-ne­ral ar fi dat cu flit tuturor celor cinci dosare cu tradiţionale, pe motiv că subalternii lui deveni nu ar fi avut cunoştin­ţă de prezenţa lui la conducerea Direcţiei Generale de Industrie Alimentară. Rămâne de văzut dacă, după ce documentaţia va fi refăcută pe placul domniei sale, va proceda tot ca acum. Dacă da, înseamnă că e cu adevărat rău intenţionat, iar băieţii de la Deva chiar că şi l-au pus pe cap.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal






* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter