08.01.2013,  23:22:31 | 2 comentarii | 968 vizualizari
Încet, dar sigur, Valea se umple şi de ciori!
de Corneliu BRAN

Petroşaniul este gazda a mii de ciori, care-şi fac veacul la groapa de gunoi veche a Petrilei, într-un du-te - vino zilnic, ca luptă a existenţei de zi cu zi.

„Cantina” la Petrila, „dormitorul” la Petroşani
Dacă „bucătăria” ciorilor de Petroşani o constituie groapa de gunoi petrileană, seara, la întoarcere, „dormitorul” îl constituie, de câţiva ani, parcul de lângă clădirea fostei poşte, cel de vizavi de Judecătorie. La primăvară, după ce neaua se va topi, vom vedea cu toţii pe aleile parcului urmele găinaţului ciorilor, care, după ce va da şi căldura, va emana un miros insuportabil. La fel vor arăta şi băncile din parc, astfel că nimeni nu va mai îndrăzni să se aşeze pe ele. 
Iar parcul acesta nu e singurul „ocupat” de zburdalnicele ciori. Ele au pus stăpânire cam pe toţi copacii mai frumoşi şi mai înalţi, din jurul clădirilor CNH, Poliţiei municipiului Petroşani şi zonei pieţei. Că, deh, ciorii nu-i place orice copac, doar cel rămuros, înalt şi cu multe frunze. 
Cum ritmul lor de înmulţire este foarte mare, de circa opt-nouă pui pe an, iar adaptarea lor la condiţiile urbane şi la temperaturi de orice fel este foarte rapidă, probabil că acest fenomen se va accentua la Petroşani în viitor, mai ales că groapa de gunoi de la Petrila, aflată la „câteva bătăi de aripi” de Petroşani, este şi va fi în continuare o sursă bună de hrană.
 
Partea bună: ciorile ne scapă de muşte şi de ţânţari
Văzând şi partea plină a paharului, aceea că aceste ciori ne mai scapă de muşte şi ţânţari, este bine să fim îngăduitori, că doar natura, sau mai bine spus Dumnezeu, ştie ce face. Dar totuşi… norul negru de mii de ciori, care se întoarce croncănind seara, dă câteodată frisoane locuitorilor sau celor aflaţi temporar în oraş. Dacă alţii de prin alte zone se plâng de porumbei, că nu mai suportă găinaţul lor şi distrugerile făcute de aceştia, în speţă la monumente şi alte obiective de artă, noi vom ajunge să ne plângem cât de curând de distrugerile făcute de ciori. 
 
Soluţiile cele mai la îndemână: alungarea ciorilor prin distrugerea cuiburilor cu prăjini şi amenajarea ecologică a gropilor de gunoi
În primul rând ar trebui distruse cuiburile, cu prăjini înalte care să ajungă până la acestea. E de muncă, zilnic, timp de o lună-două-trei, dar dacă cioara va vedea că azi n-are cuib, mâine n-are şi tot aşa, va pleca undeva unde să poată să şi-l construiască şi să-şi crească puii. Asta presupune multă muncă şi câţiva oameni care să se ocupe de acest „serviciu”. Apoi, dacă ar dispărea groapa de gunoi de la Petrila, ar dispărea şi ciorile. Şi aici e mult de discutat, dacă nu s-a făcut ce trebuie când se putea, cine să scoată acum peste 1 milion de euro pentru închiderea gropii vechi? Deşi, până la urmă vor trebui găsite soluţii, pentru că din 2016 vin amenzi „grase” peste administraţiile locale surprinse de comisarii europeni cu astfel de gropi de gunoi neamenajate. Prin programe europene, cu sprijinul consiliului judeţean, autorităţile locale trebuie să găsească urgent soluţii. În acest sens, întrebat de acest subiect, primarul Petrilei, Ilie Păducel, ne-a declarat că „dacă se face deponeul de gunoi de la Bârcea, există în proiect şi închiderea a 11 gropi neconvenţionale, printre care şi vechea groapă a noastră de gunoi”.
 
Cioara nu este încă un subiect în Vale…
Ce spun autorităţile? Cam toate tac mâlc la acest subiect. La Uricani şi Lupeni nu sunt, deocamdată, probleme cu aceste păsări, la Vulcan, Petroşani şi Petrila (adică acolo unde sunt gropi de gunoi) fenomenul începe să ia amploare. Primarul Ilie Păducel ştie că mii de ciori sunt adunate zilnic la groapa de gunoi, dar susţine că prin oraş nu prea sunt. „Totuşi, o să iau legătura cu cei de la mediu, să vedem ce putem face, pentru că, e adevărat, avem multe ciori la acea groapă, ziua. Dar cred că atunci când se va închide groapa de gunoi scăpăm de ele, cred că asta este cea mai bună soluţie”.
Directorul SPADPP, Lucian Dragomir, ştie de asemenea că fenomenul ia amploare, dumnealui considerând că un mod de a scăpa de ele ar fi acela prin împuşcare: „Nu ne-am propus un astfel de obiectiv: cum să scăpăm de ciori? Sunteţi primii care ne întrebaţi, nu am făcut un plan, trebuie să recunosc. Este adevărat, sunt tot mai multe, vom vedea ce vom face. Soluţia cred că ar fi prin împuşcare. Pentru asta ne trebuie autorizaţie, iar vânătorii vor putea apoi să le împuşte. Nu am făcut un calcul, deci nu ştiu ce costuri ar fi”, ne-a declarat Lucian Dragomir. 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (2 )

#1 tsunami09.01.2013,  09:15:41
Ce subiect sa fie cioara la Lupeni atata timp cat nu sant in stare sa rezolve problema cainilor comunitari si alte probleme promise si lasate in stadiu de proiect ,amintite din 4 in 4 ani ...Vai de ei cetateni ....De unii ca restul casute casutele amarate cu 15 camere ...
#2 Calin09.01.2013,  15:37:10
Ciorile acestea fac mult mai mult bine decat rau. Ele manaca substante organice din groapa, care altfel ar ajunge in cea mai mare parte acoperite de alte straturi de gunoi, s-ar descompune anaerob si ar rezulta metan, care pana la urma s-ar degaja in atmosfera. Metanul are o contributie la efectul de sera de 20 de ori mai accentuata decat dioxidul de carbon. Desigur, idela ar fi ca oamenii sa nu mai arunce atatea substante organice la gunoi, ci sa-si faca compost. Dar asta deja-i SF la o populatie atat de lipsita de educatie ca si cea din Valea Jiului. La ce te poti astepta de la acei oameni ce inca arunca gunoiul in rau?! Zilele trecute am vazut doi saci de gunoi aruncati in Jiul de Est de pe podul dintre Lonea si Cimpa. Oricum, prinicipalii vinovati sunt autoritatile locale, care nu sunt in stare sa puna la punct sistemul de colectare a gunoiului menajer si sa dea amenzi serioase.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter