28.10.2011,  15:42:31 | 0 comentarii | 1124 vizualizari
13 proiecte s-au discutat în Şedinţa ordinară de Consiliu Local Petrila
de Corneliu BRAN

Ieri, 27 octombrie, în sala de şedinţe a Primăriei Petrila a avut loc şedinţa ordinară de consiliu local, pe „ordinea de zi” aflându-se 13 proiecte de hotărâre, din care zece iniţiate de primarul Ilie Păducel. 

Preşedintele de şedinţă, social-democratul Gheorghe Boantă, a supus, rând pe rând, dezbaterea proiectelor de hotărâre. Dintre acestea vă vom prezenta câteva mai de interes pentru petrileni.
De la şedinţă au lipsit doi consilieri, pesedistul Dumitru Negoi Răscolean şi pedelistul Dacian Zamfir.
Au fost aprobate opt proiecte de hotărâre, unul a fost respins, iar patru au fost amânate.

 

Petrilenii au regulament foarte drastic. Cine îl va aplica?
Regulamentul pentru stabilirea şi sancţionarea faptelor care constituie contravenţii în domeniul edilitar-gospodăresc, ordinii, curăţeniei şi igienei publice, a circulaţiei rutiere, în oraşul Petrila,aprobat de consilieri ieri seara este structurat pe nouă mari capitole. 
Spicuim puţin din regulamentul aprobat, pentru ca aceia certaţi cu legea şi cu bunul-simţ să-şi facă cât de cât o idee despre ce îi aşteaptă: 
Art. 3 – a. Neîntreţinerea în stare corespunzătoare a curăţeniei şi igienei în clădiri, locuinţe gospodăreşti, curţi, grădini, spaţii publice în jurul imobilelor aflate în întreţinerea asociaţiilor de proprietari sau a proprietarilor (locatarilor), persoane fizice sau juridice, se sancţionează cu amendă de la 200 la 500 lei pentru persoane fizice şi de la 500 la 1.000 lei pentru persoane juridice.
b. Ocuparea terenurilor publice ori schimbarea destinaţiei iniţiale a acestora se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei.
Art. 8 – Neafişarea numărului de imobil de către proprietar se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 200 lei.
Art. 9 – a. Deteriorarea sau murdărirea în orice fel a clădirilor publice, a statuilor sau a monumentelor amplasate în locuri publice, se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.
b. Scrierea sau executarea desenelor (graffiti, semne, inscripţii etc.) pe pereţii imobilelor, garduri, porţi publice sau private se sancţionează cu amenda de la 200 la 500 lei. 
Art. 13 – Deteriorarea mobilierului urban (bănci, coşuri, jardiniere, vaze, stâlpi etc.), a cabinelor telefonice, a automatelor pentru vânzarea de tichete sau bilete, a spaţiilor de joacă pentru copii, a dotărilor din bazele sportive sau zonele de agrement, a împrejurimilor destinate protejării spaţiilor verzi, a containerelor pentru deşeurile stradale, a panourilor cu reclame, a staţiilor de autobuz, a chioşcurilor sau a altor dotări aflate pe domeniul public prin rupere, tăiere, lovire, călcare, aprindere etc., sau prin înscrierea oricăror semne pe obiectele menţionate mai sus, se sancţionează cu amendă de la 200 la 500 lei.
Art. 14 – Modificarea poziţiei iniţiale a indicatoarelor de semnalizare rutieră se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.000 lei.
Art. 28 – Evacuarea în locuri virane, pe domeniul public sau privat, sau în reţeaua de canalizare a oraşului a unor reziduuri sau substanţe toxice, se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.
Art. 52 – Circulaţia autovehiculelor pe zone verzi, alei pietonale, trotuare, piste pentru biciclete, căi de acces pentru persoane cu dizabilităţi, în parcuri sau zone închise circulaţiei, se sancţionează cu amendă de la 200 la 1.500 lei (la fel şi staţionarea – art. 55 – nota red.)
 
Groapa de gunoi va deveni istorie
Un alt proiect aprobat a vizat modificarea art. 1 din HCL NR. 59/ 2011 privind darea în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara a terenului pentru realizarea închiderii deponeului neconform. Este vorba de groapa de gunoi a oraşului, aflată într-o stare deplorabilă, terenul de-acolo, 4,5 hectare, fiind dat în administrare CJ, pentru realizarea închiderii deponeului, prin proiectul „Sistem Integrat de Management a Deşeurilor – judeţul Hunedoara”.
 
Alte patru proiecte aprobate
Au mai fost aprobate alte câteva proiecte de hotărâre interesante: „Alocarea sumei de 2.000 lei domnilor Bogăţan Elisabeta şi Birău Petre Ilie din oraşul Petrila, în vederea deplasării în Franţa, în oraşul Narbonne, cu ocazia manifestărilor culturale dedicate Zilei României”; „Alocarea sumei de 1.000 lei în vederea realizării unei plăci comemorative pentru copilul de trupă Starc Nicolae, decorat cu medalia Virtutea Militară în cel de-Al Doilea Război Mondial”; „Analiza şi aprobarea execuţiei bugetare pe trimestrul III al anului 2011”; „rectificarea bugetului local pe 2011 şi a virării de credite bugetare”.
 
Patru proiecte amânate, unul respins
A fost respins un singur proiect, care viza o concesionare directă unei persoane fizice. Patru proiecte au fost amânate: „aprobarea concesionării prin licitaţie publică a unei suprafeţe de 600 mp situat în intravilanul oraşului Petrila, strada Dealului în vederea desfăşurării de activităţi de producţie”; „atribuirea unor suprafeţe de teren pe raza oraşului Petrila, în baza Legii 314/2004”; „asocierea consiliului local cu SC Eolis Termo Belceşti SRL în vederea construirii unei microhidrocentrale pe Râul Jiul de Est, în oraşul Petrila”; „aprobarea planului de ocupare a funcţiilor publice pe anul 2012”.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter