29.10.2011,  11:57:12 | 0 comentarii | 487 vizualizari
Inconştienţă curată: / La volan, băut şi fără carnet
de Gheorghe OLTEANU

Ieri dimineaţă, la ora cinci, un tânăr de 33 de ani din Lupeni nu a ţinut seama de starea carosabilului şi a ieşit cu maşina în decor. Mai rău e, însă, că s-a ales şi cu dosar penal cu două capete de acuzare.

 

Accidentul, 

care, din fericire, nu s-a soldat cu victime, s-a petrecut pe DN 66A, în cartierul Sohodol, lângă lacul de acumulare al Termocentralei Paroşeni. B.M. era la volanul autoturismului său, o Dacia Solenza galbenă, şi, din cauza vitezei, la un moment dat a derapat şi a ieşit în decor, pe partea dreaptă a şoselei.

 

În afara unor

zgârieturi, maşina nu a păţit mare lucru. Cu probleme este, însă, şoferul, cum spunea agentul Valentin Alexa de la Formaţiunea de Poliţie Rutieră din Vulcan. După o ceartă cu soţia, băut fiind, omul a plecat cu Dacia şi s-a oprit la un local din Paroşeni, unde şi-a continuat îndeletnicirea începută acasă. La testul alcoolscopic i-a fost găsit 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ceea ce, automat, este taxat ca fiind conducerea în stare de ebrietate a unui autovehicul. Apoi şi mai grav este faptul că omul nici nu are permis de conducere. Inconştienţă curată, ce mai!

 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter