05.09.2008,  11:10:39 | 0 comentarii | 309 vizualizari
Cinematograful din Lupeni e pe ducã
de Sorin SANDA

Singurul cinematograf din municipiul Lupeni aratã ca dupã bombardament. Problema este cã imobilul, aflat în centrul de interes al localitãţii, se degradeazã pe zi ce trece sub ochii trecãtorilor şi a autoritãţilor care nu pot face nimic, fiindcã nu sunt lãsate.

Oamenii îşi mai amintesc şi acum de vremea când la cinematograf rulau cele mai bune filme, iar clãdirea era mândria Lupeniului. În prezent, riscã sã devinã o impunãtoare ruinã şi atât.
Cei mai nemulţumiţi de acest lucru sunt reprezentanţii Primãriei municipiului Lupeni, care spun cã ei au înaintat celor de la România Film şi ministerului proiec­te peste proiecte, dar nu au fost acceptate.
„Am fãcut nume­roase proiecte de hotãrâre semnate de preşedintele Consi­liului Judeţean Hune­doara, de prefect, de deputatul Cosmin Ni­cula, prin care se solicita trecerea la autoritatea localã. Dar România Film nu a vrut. Şi nici ministerul. Însã nu au motivat niciodatã de ce. Au spus nu şi gata. Totuşi, cinematograful aratã bine faţã de altele, mai ales cã aici au fost organizate mai multe evenimente. Şi noi am mai avut grijã de întreţinerea locaţiei”, a declarat Gabriel Lungu de la Primãria Lupeni.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter