23.01.2013,  20:40:12 | 4 comentarii | 1405 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Exclusiv! / Ziarul Văii Jiului a ajuns în colţul „de rai” al campioanei Raluca Haidu, fata fără păpuşi şi fără copilărie
de Loredana JUGLEA

O campioană mare care preferă să ţină pentru sine performanţele obţinute de Raluca este doar o primă lecţie de viaţă pe care o învăţăm de la modesta sa familie, familia Haidu. Ziarul Văii Jiului a intrat în colţul „de rai” al gimnastei, plin cu medalii, diplome şi trofee pe care unii sportivii nu le obţin nici într-o viaţă de om. La 18 ani, Raluca are tot ceea ce şi-ar dori un mare sportiv: performanţă şi atitudine.

O familie admirabilă
„Noi suntem mai modeşti, nu ne place să ieşim în faţă”, spun părinţii campioanei. Familia Ralucăi - compusă din tatăl Gabriel Haidu, mama Elena Haidu şi încă doi fraţi - reprezin­tă ea însăşi o altă lecţie de viaţă. Nu se amestecă în deciziile campioanei, respectându-i în totalitate gândirea. Nici măcar vestea că fata lor a decis să se retragă din sportul căruia i s-a dăruit încă de la vârsta de 7 ani nu i-a luat prin surprindere pe părinţi. „Este foarte greu de vorbit despre aşa ceva. Este decizia fetei şi noi o vom respec­ta. Ea ştie mai bine ce are de făcut. Ca părinte eu sunt de acord cu orice decizie pe care o ia”, spune tatăl, Gabriel Haidu. 
Fata fără păpuşi şi fără copilărie despre care multă lume nici nu ştia că s-a născut în Valea Jiului s-a maturizat devreme pe podiumul marilor competiţii, adunând medalie după medalie, trofeu după trofeu şi laude după laude. „Nu are păpuşi. Când era mică i-am cumpărat una. Şi mi-a spus: eu, păpuşă? Şi atunci am realizat că fata mea s-a maturi­zat mai devreme. Jucăria ei preferată este un ursuleţ de pluş pe care i l-au dat prietenele ei”, povesteşte tatăl.
„Mulţi dintre vecini nici nu ştiau că avem o fată la gimnastică. Nu ne place să ieşim în evidenţă”, mai spune tatăl.
După cum se ştie, Raluca a decis să pună punct celui mai frumos vis al ei, gimnastica, lăsându-ne parcă mai săraci ca niciodată, într-o Vale modestă din punct de vedere sportiv, ieşită demult din aria performanţei. Dar totuşi în privirea părinţilor mai găsim o speran­ţă că Raluca va reveni asupra deciziei luate. Noi o aşteptăm pentru că Raluca Haidu a reprezentat şi va reprezenta pentru Valea Jiului luminiţa de la capătul tunelului...
 
Performanţele vorbesc de la sine
Raluca Oana Haidu s-a născut la 20 noiembrie 1994 la Petroşani şi locuieşte în Petrila. Raluca a obţinut cea mai mare performanţă în 2012, când şi-a trecut în palmares titlul de campioană europeană cu echipa României câştigat la Campionatele Europene desfăşurate la Bruxelles, Belgia. Această performanţă a propulsat-o în fruntea celor mai buni sportivi ai judeţului Hunedoara în 2012.
Raluca mai este medaliată şi cu bronz la bârnă şi cu echipa la Campionatele Europene din 2010 de la Birmingham, Marea Britanie.
În 2011, la Cupa Mondială de la Glasgow, Haidu a obţinut medalia de bronz la individual compus cu un total de 52.432 puncte.
Gimnasta Raluca Haidu a avut o carieră promiţătoare şi ca junioară, fiind medaliată la diverse competiţii internaţionale, printre care şi Festivalul Olimpic al Tineretului European din 2009, unde a câştigat medalia de bronz la sol şi cu echipa României.
 
A spus ADIO
De miercuri toate agenţiile naţionale de presă parcă au luat foc, anunţând: Raluca Haidu, desemnată sportiva hunedoreană a anului 2012, a renunţat la activitatea competiţională, pentru a aloca mai mult timp învăţăturii.
„Am decis ca începând cu acest an să renunţ la gimnastica de performanţă, deşi nu mi-a fost uşor să mă retrag. A fost o decizie greu de luat şi rămân cu regretul că nu am avut ocazia să particip la Jocurile Olimpice de la Londra. Acum sunt în clasa a XII-a şi voi aloca mai mult timp învăţăturii, pentru că la vară voi susţine examenul de Bacalaureat”, a declarat Raluca Haidu. Care îşi încheie astfel cariera la 11 ani după ce a păşit pentru prima dată în sala de antrenament a şcolii de la Deva.
„Ştiam de vizita ei şi a părinţilor la FRG şi de intenţia de a se retrage. Raluca face încă gimnastică la club la noi, într-o grupă de performanţă condusă de Florin Cotuţiu, dar, dacă a anunţat că nu mai concurează, atunci aşa va fi. Ne pare rău că s-a ajuns la această decizie. Noi, cei de la club, am încercat să o convingem să continue, la fel cum au făcut şi cei de la FRG, pentru că credem că ar fi putut avea succes la competiţiile din acest an. Din păcate, fiind în clasa a XII-a, Raluca a ales probabil să dedice mai mult timp pregătirii Bacalaureatului decât gimnasticii”, a spus Adrian Liga, directorul CNS CSŞ „Cetate” Deva. 

Comentarii articol (4 )

#1 Doru24.01.2013,  16:11:12
BRAVO Raluca toata tara suntem mandri de tine ! mult SUCCES in continuare in tot ce faci !
#2 Shoric24.01.2013,  19:10:59
Aoleeooo .. @Doru .. esti fotbalist si traiesti intr-un blocnotes ??
#3 Alina24.01.2013,  19:46:56
Sunt mandra de tine pustoaica mea!tu nu ai nevoie de papusi pt ca tu insati esti una.Te pup si te astept acasa.miss you:*
#4 eu28.01.2013,  16:00:34
Felicitari doamnei Juglea...un ziarist a ajuns si in randul adevaratilor campioni, pe care se pare ca primaria ii uita, deh, daca nu e folbalisti care s asemneze contracte umflate sa le iasa si lor un sfantz?...se intelege. Pa cat ca astfel de talente exista aici, nu meritati copiii astia distinsilor alesi...puteti sa spuneti ce ati facut pentru ei, le.ati inlesnit accesul la?..informatie, antrenori, cluburi, transport, regim alimentar, deconturi?....sfatul meu e sa plece intr.o tara occidentala!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal






_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter