05.02.2013,  00:12:58 | 5 comentarii | 1116 vizualizari
La jumătatea acestui an, / Vulcanul va avea un cinematograf renăscut
de Gheorghe OLTEANU

Dacă nu ar fi maşinile care, din când în când, aduc materiale, ai zice că reparaţiile din sala de acum a fostului Cinematograf Luceafărul din Vulcan stau pe loc în iarna asta.

Asta ar zice 
doar cineva care trece din când în când prin zonă. Treaba nu este valabilă, însă, pentru mine, care locuiesc în blocul din spatele sălii. Ştiam din vară că, odată cu răcirea vremii, se va lucra la ce-i de făcut înăuntru. Am evitat, deşi mi-era la îndemână, să intru mai des, la o săptămână sau două, să zicem, dar n-avea farmec, pe bune. Aş fi avut impresia că nu s-a făcut cine ştie ce.
 
Aşa că, 
la câteva luni distanţă, ieri, aproape de prânz, am fost să văd ce mai e nou. Şi este, credeţi-mă. Meseriaşii la SC Pregoterm au avansat bine cu lucrările. Acum se poate vedea, deja, cum arată scena, mai lată, aşa cum era prevăzut în desene, la marginea căreia o echipă de electricieni îşi făcea de lucru cu nişte fire. Pe peretele opus scenei a apărut o lojă destinată, mă gândesc eu, oficialităţilor. S-a gândit bine cel căruia i-a dat prin minte s-o amenajeze şi pe asta în locul cabinei în care erau aparatele de proiecţie. A fost nevoie doar să se spargă zidul. 
 
Aparatele de proiecţie,
prin care, zeci de ani, au trecut kilometri de peliculă cinematografică, au fost demontate şi se odihnesc acum pe holul de dinaintea uşii de la intrarea în sală. Dacă treaba rămâne aşa cum mi-a spus maistrul coordonator al lucrărilor, ele vor fi dichsite şi vor rămâne acolo ca piese de muzeu. Ca să vadă şi internauţii din generaţia FaceBook cum era pe vremuri la cinematograf. Acum, după ce vor fi montate pe tavan proiectoarele cele supermoderne, care scot, pe ecran, imaginea în 3D, nu va mai exista farmecul pe care îl avea, altădată, un film văzut pe marele ecran. Nu se vor mai auzi acele fluierături şi strigăte politicoase de genul "vezi, mă, că s-a rupt filmu'!", "imaginea, bă, vezi că-i întunecată" sau "hooooo, dă sunetu' mai tare!", adresate operatorului care, luat cu derulatul bobinelor de peliculă pentru spectacolul următor, mai uita de aparate.
 
Lucrările vor fi gata,
gata în luna iunie a acestui an. Şi cele de la exterior, şi cele din interior. În 14 iunie, când zice-se că va fi inaugurată, sala - deocamdată îi zic tot a Cinematografului Luceaărul, dar este posibil şi să fie botezată altfel - va arăta de nu se poate. Pereţi prevăzuţi cu tot ce-i necesar, pentru obţinerea unei acustici de calitate, scaune noi, mochetă pe jos, iluminat ca la carte, cortină nouă la scenă, încăpere în care artişti se gătesc înainte să apară în faţa publicului, hol mare la intrare, în care se vor organiza expoziţii. În fine, va avea tot tacâmul necesar. 
 
Dacă v-am făcut 
curios cu eventualul nou nume pe care-l va primi imobilul renovat, sfatul meu este să-l descoaseţi pe primarul Gheorghe Ile. El este naşul mare şi doar el este acela care ştie cum se va numi cinematograful renăscut.

Comentarii articol (5 )

#1 cetatean05.02.2013,  04:44:13
Vedem filmele in direct!cine mai are bani si de filme?!
#2 george05.02.2013,  07:08:46
CETATENE BINE CA AI BANI DE TIGARI SI DE ALCOOL. PROPUN DOMNULUI PRIMAR SA ORGANIZEZE UN CONCURS CU PREMII PENTRU NOUA DENUMIRE A CINEMATOGRAFULUI.VA SALUT CU RESPECT.
#3 CINEFILUL05.02.2013,  12:13:42
DE CE NU AR PURTA NUMELE DE... GHEORGHE ILE? DE SFANTUL GHEORGHE IN FIECARE AN AR PUTEA ORGANIZA UN FESTIVAL! NU E BUNA IDEEA MEA???
#4 alex05.02.2013,  21:54:46
Mai bine sa-i ramana numele.. sau sa-i spuna la cinema.. oricum toata lumea numeste acea zona.. la cinema
#5 JE07.02.2013,  13:29:40
domnilor, trecind peste comentariile rautaciose e bine ca se face ceva. Era mai bine daca nu se facea nimic


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter