05.02.2013,  22:38:49 | 2 comentarii | 2217 vizualizari
În chestiunea spitalului de la Petrila, / Comisia ministerială a venit, a văzut şi a plecat
de Corneliu BRAN
  • Până luni, dr. Pârcioagă, inspector principal, va prezenta un raport ministrului
Comisia de la Ministerul Sănătăţii a ajuns ieri la Petrila pentru a analiza la faţa locului posibilitatea redeschiderii spitalului din Petrila. 
 
După cum vă anunţam ieri, Eugen Nicolăescu, minis­trul Sănătăţii, a desemnat un reprezentant pentru a veni în Valea Jiului. Inspectorul principal dr. Pârcioagă, însoţit de dr. Cecilia Birău, directorul executiv adjunct din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara-Deva, şi de alţi reprezentanţi ai aceleaşi instituţii au ajuns ieri dimineaţă la Primăria Petrila. Aici au avut o primă discuţie cu primarul Ilie Păducel. La discuţii a participat şi dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgenţă Petroşani.
După primele discuţii, a fost vizitat spitalul, apoi, la primărie, au fost trase primele concluzii.
„Sper să fie cu folos această vizită de lucru. Am stat de vorbă toată dimineaţa cu dl. inspector principal din minister, dr. Pârcioagă, şi cu d-na dr. Cecilia Birău, director adjunct în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara. Am vizitat împreună şi spitalul. Dumnealor au analizat totul. Urmează ca, până luni, dr. Pârcioagă să prezinte raportul d-lui ministru Nicolăescu. S-a discutat despre mai multe variante de revenire. Noi agreăm redeschiderea Spitalului de Boli Cronice, cu personalitate juridică, aşa cum funcţiona înainte de închiderea lui, în 2011. Agreăm şi varianta redes­chi­derii spitalului sub forma unei secţii care să aparţină de Spitalul de Urgenţă Petroşani. Dar parcă am prefera mai mult prima variantă. În niciun caz nu prea vrem alte variante care s-au vehiculat, dar care nu înseamnă, totuşi, un spital adevărat. Dacă raportul va fi favorabil, vor urma alte drumuri la Bucureşti şi încă o discuţie cu dl. ministru Nicolăescu, care va trebui să iniţieze un proiect de hotărâre de guvern, care, apoi, să fie aprobat în şedinţă de guvern. Abia după aceea, putem discuta de următorii paşi. Dar este bine că lucrurile au început să se mişte în acest sens. Sper să iasă bine, şi petrilenii să se poată bucura de un act medical bun pe raza oraşului, aşa cum a fost până în 2011. Zecile de mii de cetăţeni au acest drept, ca să nu mai vorbim de lucrătorii din subteran şi de pensionarii minieri”, a declarat primarul Ilie Păducel.
Dr. Alin Vasilescu, managerul S.U.P., a fost rezervat în declaraţii: „În principiu, ar trebui să se redeschidă acest spital, dar până nu vedem nu putem spune nimic. Domnul de la minister părea de treabă, dar până nu aflăm ce va scrie în raport, nu putem şti acum cum gândea şi ce gândea. Eu aş vrea să se redeschidă acest spital, fie ca o secţie, fie de sine stătător, petrilenii au nevoie de el într-o formă sau alta”.
Vom trăi şi vom vedea, cum a trecut atâta timp, mai trece o lună-două şi vom afla tot soarta spitalului petrilean. Probabil vom afla şi ce a scris în raport inspectorul principal dr. Pârcioagă. Viitorul spitalului stă acum şi în acest domn.

 


Comentarii articol (2 )

#1 gigi07.02.2013,  08:36:31
daca la Petrila ar fi fost un primar crestin,nu cretin,spitalul functiona si astazi!CXheltuieli inutile din taxele marite.
#2 batran10.02.2013,  13:36:30
Daca primarul Ilie Paducel nu l-ar fi tinut in brate pe Tecar care vrea neaparat director si el si familia16 si acum ar fi avut petrilenii spital. Se pare insa ca nici in ceasul al 12-lea Paducel nu renunta la Tecar. Oare de ce?


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Lucrările la ambulatoriul din Petrila vor demara în curând. De la bugetul local contribuţia pentru acest proiect eur[..]
10.07.2014, 21:04   |    1 comentarii

Când spunem secţii, vorbim doar de două, de interne şi paleativă. Iată că, după 29.04.2013, 22:26   |    12 comentarii

L-am abordat pe primarul Ilie Păducel, pentru a ne oferi informaţii despre situaţia spitalului de la P[..]

19.02.2013, 21:29   |    2 comentarii
  • Se va analiza posibilitatea redeschiderii Spitalului de Boli Cronice din Petrila
La Petrila este [..]
04.02.2013, 21:48   |    1 comentarii
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter