06.02.2013, 21:46:03 | 5 comentarii | 1103 vizualizari
Gheorghe Ile pune piciorul în prag: SMURD-ul din Vulcan să nu acţioneze în localităţile care nu cotizează financiar la Salvital!
![]() Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Doar cum apărea prezentat în nota de fundamentare, proiectul de hotărâre privind aprobarea contribuţiei financiare anuale a municipiului Vulcan la Asociaţia "Salvital" Hunedoara era cât se poate de clar.
Acum aproape opt ani,
prin HCL nr. 140/28.09.2005, a fost aprobată aderarea municipiului Vulcan la Asociaţia "Salvital" Hunedoara. Ocazie cu care consilierii locali vulcăneni au fost de acord şi cu plata cotizaţiei lunare stabilite de către consiliul director al acestei asociaţii. Până una-alta, mai trebuie spus că, în toată perioada asta, Vulcanul s-a achitat conştiincios şi şi-a plătit cota parte
datorată serviciilor "Salvital".
"Da,
au fost două luni în care plata a fost întârziată, a recunoscut primarul Gheorghe Ile, dar întârzierea a fost din cauze obiective: primăria nu avusese încasări". O chestie minoră de tot, dacă ţinem seama că alte consilii locale, care, şi ele, au aderat la asociaţie, au uitat de mult şi bine că trebuie să mai dea bani acolo. Dar, chestia interesantă, aşa cum a atras atenţia Gheorghe Ile, este că, deşi nu-şi plătesc cotizaţia, localităţile respective beneficiază, pe mai departe, de serviciile "Salvital".
După ce că
gipanul SMURD i-a fost luat Vulcanului pe motiv că are tracţiune integrală şi poate fi utilizat operativ în urgenţele apărute pe munte, actuala utilitară garată în clădirea primăriei, în care îşi are sediul şi formaţia SMURD, se vede nevoită să intervină şi în cazuri semnalate în masivul Straja. Primarul Gheorghe Ile nu este deloc de acord cu acest lucru, pe care el îl caracterizează ca nefiind corect faţă de locuitorii Vulcanului. În acest sens s-a încadrat şi recentul său demers făcut la Deva. A solicitat ferm ca SMURD-ul din Vulcan să fie doar la dispoziţia vulcănenilor.
Şi a argumentat
cu un caz petrecut nu cu mult timp în urmă. Când nu a fost cine să meargă la o femeie care prezenta fracturi ale membrelor, fiindcă smurdiştii erau în misiune în Straja. Revenind la banii pe care Vulcanul îi cotizează la "Salvital", contribuţia este de 5 lei/persoană, iar la Vulcan plata se face o dată pentru întregul an. Îmi închipui că unii dintre dumneavoastră se vor întreba dar care-i numărul de locuitori ai Vulcanului luat în considerare la plată? Da, întrebarea este cât se poate de corectă şi pertinentă din partea unui contribuabil atent cum se cheltuieşte banul public. Acestei întrebări i-am căutat şi eu răspuns şi l-am găsit tot în documentul anexat proiectului de hotărâre votat în şedinţa de consiliu local din 31 ianuarie. Numărul de locuitori ai Vulcanului pentru care se face plata la "Salvital" este cel comunicat de către Direcţia Judeţeană de Statistică Hunedoara.
Comentarii articol (5 )
#1
![]()
BRAVO, ILE, ASA LE TREBUIE!
#2
![]()
dute si veziti de treaba ta ungure...in ungaria e locul tau nu aici sa iti dai cu parerea....
#3
![]()
alesi cand depun juramantul, jura ca apara tara cu pretul veti pentru interese personale, iar pentru cetatean si tara arata fundul
#4
![]()
Da, e NORMAL demersul primarului Ile , SMURD Vulcan e o Asociatie mai mult sau mai putin PRIVATA, se numeste ca in cuprinsul articolului Salvital, nu e ce se intelege prin SMURD-ul pe care il stie toata lumea. Desi inteleg considerentele umanitare nu vad de ce contribuabilii din Vulcan sa plateasca pentru actiuni in masivul Straja care e aproape cumparat de un investitor privat iar primaria Lupeni si Uricani sa se dea de ceasul mortii ca nu au bani. NU, problema e de management, iar la Vulcan pina in prezent cu toate pacatele lui, primarul Ile a realizat multe. De ce daca Straja e ceea ce se vrea sa devina - si imi doresc sa devina o adevarata statiune montana chiar de renume internetional - acest investitor sau primaria Lupeni de ce nu isi organizeaza propriul serviciu SMURD , dat fiind faptul ca exista o asociatie Salvital, si ma repet mai mult sau mai putin privata. Sau, ca lucrurile sa fie si mai simple sa se mai infiinteze o statie sau cum s-o numi si la Lupeni, special pt statiunea Straja. Doar ca, eu cred ca aceata asociatie va mai pierde din profit - e parerea mea - si anumiti oameni de sus de la conducere vor mai piede la buzunar. Stiu ca primarul Ile isi dorea odata infiintarea in Vulcan un serviciu de pompieri care sa fie al localitatii,si din auzite a si demarat acel proiect. Inca o data sustin cererea primarului pe care o consider intru totul indreptatita.
#5
![]()
NU e intelept deloc dar daca are o pata asa .....pe creier asta e.
Un om pus acolo sus .....trebuie sa gandeasca ca un Rege.
sau ca imitatie de R?
Nu mai Bine.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
|