10.09.2008,  12:40:24 | 0 comentarii | 364 vizualizari
Ştiu comuniştii Pãducel şi Bobar cã / Podul ilegal de la Stoiconi stã sã cadã?
de Corneliu BRAN

Existã pe Jieţ un “mare” pod, “operã grandioasã” a administraţiei locale petrilene, pe care trec zilnic zeci, poate chiar sute, de maşini şi cãruţe. Acest aşa zis pod, denumit de momârlanii din zonã “podul de la Stoiconi”, este un pericol public pentru cei care se aventureazã pe el. Dupã cum spuneam, construcţia respectivã aparţine de drept de Primãria Petrila, dar NU ARE NICIUN AVIZ DE FUNCŢIO­NARE! Sã o luãm pe rând cu hârţogãria. Atunci când a fost construit nu a fost fãcut nici studiu de fezabilitate; nu existã proiect tehnic; nu s-au luat avize de la Apele Române, nici de la Inspecţia de Stat în Construcţii! Deci, într-un cuvânt, acest pod nu este legal. Ca el asemeni şi toate celelalte “punţi” sau “podeţe” ridicate, în mod ilegal, peste Jieţ de oamenii din zonã.

Revenind la podul cu pricina, lucrurile pot deveni de-a dreptul înfricoşãtoare în mo­mentul în care acesta se va prãbuşi. Momentul e, se pare, destul de aproape… deoa­rece din clipã în clipã unul din picioarele podului mai are puţin şi se va dãrâma… Doamne fereşte ca în acel moment pe pod sã se afle vreo maşinã sau vreo cãruţã! Suntem curioşi atunci cine va rãspunde de eventualul accident? Pe cine va mai da vina primarul Ilie Pãducel? Poate pe cei de la Inspecţia de Stat în Construcţii cã nu au amendat administraţia petri­leanã pentru construirea şi func­ţio­narea ilegalã a acestui pod? Sau poate pe cei de la Apele Române cã nu i-au trãsnit mai demult o amendã usturãtoare pentru acelaşi motiv? Sau, poate, va arunca pisica în curtea celui care s-a accidentat, deoarece a cutezat sã trea­cã vestitul pod? 
Punctul de vedere al celor de la Apele Române a fost destul de tranşant în legãturã cu acest subiect. Şeful Sistemului Hidrotehnic Petro­şani, din cadrul Apelor Române Craiova, ing. Sorin Corici, ne-a declarat: “Din punctul nostru de vedere acest pod, ca şi celelalte podeţe construite pe Jieţ, funcţioneazã ilegal, în sensul cã nu existã un proiect tehnic pentru acest pod. Dacã acest proiect existã, îl rog pe domnul primar sã îl arate, nouã, presei… Dar vã spun cã acest proiect tehnic nu existã! De altfel, noi, în luna mai 2008, am trimis o adresã Primãriei Petrila, prin care înştiinţam cã acest pod se aflã într-o stare avansatã de deteriorare, fiind periculos pentru cetãţenii care-l parcurg. Dar nu ne-a mai venit niciun rãspuns din partea dânşilor, iar de apucat sã-l repare, nici atât… Ca sã nu mai vorbesc de faptul cã nici mãcar nu încearcã sã-l treacã în legalitate…”.
Conform adresei 436 din 22 mai 2008, se specifica clar situaţia podului de la Stoiconi: “În urma verificãrilor efectuate în teren de cãtre reprezentanţii S.H. Petroşani, în data de 19 mai 2008, pe raza loca­li­tãţii Petrila, s-a constatat cã pe Jieţ au apãrut deteriorãri la aripile podului din zona Stoiconi, atât în amonte, cât şi în aval de pe malul stâng. Având în vedere deteriorãrile apãrute, vã rugãm sã luaţi mã­suri urgente pentru rezol­va­rea acestei situaţii, în caz contrar este posibil prãbuşirea podului”.
Atât de “urgente” au fost mãsurile luate de domnul primar şi cei din primãrie, încât de-atunci situaţia este mai agravatã! Nu ar fi rãu ca instituţiile abilitate, vorbim aici de cei din cadrul Inspecţiei de Stat în Construcţii, sau de cei de la Apele Române, sã treacã de la aceste adrese de avertisment şi la nişte amenzi, asta înainte de a se accidenta sau de a deceda cineva pe-acolo. Poate aşa, cu “biciul”, “sensibilizarea” ar fi mai profundã şi mai rapidã.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter