30.10.2011,  19:18:50 | 2 comentarii | 2621 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Reţeta “secretă” a USL pentru municipiul Petroşani: Rus, Simota şi Balaş - trei manageri din sectorul privat, campioni ai datoriilor către stat şi terţi. Cu zeci de procese pe rol
de Cătălin DOCEA

Cu aşa “concurenţă”, la viitoarele alegeri locale primarul Iacob-Ridzi va fi nevoit să se “zbată” undeva între 70 şi 80% din opţiunile electoratului.

Oamenii care, din postura de lideri ai USL la nivelul municipiului Petroşani, vor să ofere cetăţenilor o alternativă de guvernare locală au mari probleme când vine vorba de  administrarea propriilor afaceri.
Ce s-ar întâmpla, oare, dacă municipiul Petroşani ar ajunge pe mâna trio-ului Rus (PSD) - Simota (PNL) - Balaş (PC)? Judecând după recentele “succesuri” ale celor trei în afaceri, avem toate motivele să bănuim că municipiul Petroşani ar ajunge un al doilea Lupeni: rai al gunoaielor şi al câinilor comunitari, fără încălzire, cu echipă de fotbal şi societate de interes local în faliment, cu datorii colosale către terţi.
Avem, în acest sens, şi câteva argumente.
Potrivit celei mai recente centralizări, Socom Unirea din Petroşani, al cărei preşedinte membru cooperator este Ioan Rus, preşedinte interimar PSD, ocupă un deloc onorabil loc 58 în topul celor mai mari datornici către stat din judeţ. Vorbim de datorii cifrate, la ultima centralizare, fix la 667.488 de lei, adică peste 6,6 miliarde de lei vechi. Ce ziceţi, e bun administrator pentru oraş un preşedinte care a dus aface­rea pe care o conduce într-un asemenea hal de îndatorare?
Alin Simota, preşedinte PNL Petroşani şi consilier judeţean, are deja o faimă de neegalat - aceea de veşnic datornic. Două dintre firmele de care se leagă numele acestuia se află, de asemenea, în Top 100 datornici către buget din judeţul Hunedoara. Atomis Internaţional Prod, pe locul 15, cu datorii de aproape 5,3 milioane de lei noi, şi Simar SRL, locul 99, cu datorii de 359.093 de lei noi. La mai toate instanţele pe linie ierarhică, începând de la Petroşani, firmele lui Simota sunt parte în zeci de procese ca debitor. Nu încercaţi să căutaţi firmele lui Simota pe portalul instanţelor de judecată. Există toate şansele ca, datorită numărului foarte mare de procese, site-ul să se blocheze din motive de suprasolicitare. Ar fi bun Simota, lângă Rus, la butoane în fruntea municipiului? Categoric, nu.
Nici Ovidiu Severius Balaş, preşedintele PC Petroşani, nu are un renume strălucit în domeniul afacerilor. Două dintre firmele de care s-a legat numele acestuia, Stebal Ovidiu Servprod SRL şi Sevcon Impex SRL, au fina­li­zat deja cu succes procedurile prin care au fost declarate falimentare.
Nici cu MTL Prodis Impex SRL şi Win Cost Term SRL, societăţi de care se leagă de asemenea numele familiei Balaş, nu ne este ruşine. Sunt omniprezente pe portalul instanţelor de judecată în procese în care au calitatea de debitor. 
Ca să fie bine, expertă fiind în falimente şi debite, familia Balaş s-a implicat şi în Gene­ral Activ Expert IPURL, societate profesională înscrisă în tabloul Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România. Alte comentarii sunt, credem, de prisos.

 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (2 )

#1 loredana avram01.11.2011,  19:53:42
Am lucrat la una din firmele lui **ovidiu severius balas**.Fereasca-va D-zeu de aceasta familie si sa nu aveti parte nici o secunda de "atmosfera" de munca din firmele lui. Cand auziti numele de Dana Elisabeta Balas, ganditi-va la **cruela** si zambiti!
#2 dumitru04.03.2012,  12:25:19
Imi aduc aminte,acum cativa ani in urma ,cand a plouat torential in Petrosani si a inundat cartierul Aeroport, Simota cu utilajele si pompele lui a scos apa din apartamentele oamenilor,nu primaria.Cum se mai poate intampla acest fenomen,s-ar putea sa aveti din nou nevoie de el.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Probabil că aţi sesizat cu toţii că de la o vreme cazurile de vandalism din parcurile Petroşaniului s-au redus simţitor.15.09.2015, 20:49   |    3 comentarii

Primăria Petroşani organizează concurs de promovare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacantă de șef Birou Cadastru, registru [..]

07.09.2015, 15:16   |    0 comentarii
Două victorii consecutive în Divizia Naţională la rugbi pentru Ştiinţa Petroşani, echipă care a trecut cu scorul de 23 la[..]
06.09.2015, 21:54   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter