22.02.2013,  15:24:55 | 1 comentariu | 1869 vizualizari
Grigore (Gogu) Dumitraşcu, participant la greva minerilor din 1977, prima mişcare muncitorească anti-comunistă din România: / „Când am văzut asta, că am căţel după mine, la Herculane, după ce a pornit trenul, am sărit din mers. Şi aşa mi-a pierdut urma…”
de Marian BOBOC

În vara anului 2007 realizam o discuţie cu Grigore Dumitraşcu, nea Gogu cum îi spuneau mai tinerii săi vecini şi prieteni. Numele său îl întâlnisem în dosarele cercetate la CNSAS despre prima mişcare muncitorească anti-comunistă din România: greva minerilor din 2-3 august de la Lupeni.

Nea Gogu era un om mic de stat, cu verbul la purtător, adică vorbăreţ, poate şi datorită originei sale munteneşti, el fiind născut în zona Buzăului.
Cu greu l-am convins să-mi povestească despre greva din ’77, însă, după cum veţi vedea, persuasiunea mea a meritat. Mai rar 
mi-a fost dat să întâlnesc aşa povestitor ca nea Gogu.
Nea Gogu locuia într-o căbănuţă, lângă drumul forestier de pe Mierlaşu, departe de „zgomotul şi furia” cartierului Bărbăteni. Îl mai vedeam uneori la alimentara din bloc (azi închisă) cu o bere la purtător.
De acum, nu am să-l mai văd. Nea Gogu, participant la greva minerilor din 1977, s-a mutat de luni, 18 februarie, la Dumnezeu, lângă ceilalţi grevişti lupeneni care s-au stins în uitare. Avea 74 de ani şi sunt sigur că mai avea atâtea de povestit.
Dumnezeu să te aibă în paza Sa, nea Gogule! (Marian BOBOC) 
    
Muntean get-beget
 
Marian BOBOC: De unde sunteţi de baştină, nea Gogu?
Grigore DUMITRAŞCU: Din Bărăgan. La 18 km de Râmnicu Sărat. Sunt muntean-muntean. De la mine până la Milcov, unde se desparte Moldova de Muntenia, sunt 50 km.
 
Contabilul Căleanu scapă… porumbelul
 
Marian BOBOC: Nea Gogu, de unde a început greva minerilor din 1977?
Grigore DUMITRAŞCU: La noi silicoza n-a fost recunoscută ca boală profesională. Şi eu am silicoză. Cu mult înainte de 1977, a venit o comisie de la Bucureşti. Şi comisia aia de la Bucureşti, formată din medici specialişti, s-a instalat la Petroşani, şi 
i-a gradat pe ăia cu silicoză: gradul III, gradul II, gradul I şi aşa mai departe. La un moment dat, unii s-au pensionat pe aranjamente şi au apărut din ăştia cu jumătate de normă, care erau obligaţi să lucreze 15 zile sau în fiecare zi câte 4 ore. Deci, pentru mine era un fel de deranj. Intram pe puţ. Ştiţi dvs., când intrau pe puţ la ora 10 pensionarii, întrerupe producţia. La un moment dat am avut un cumnat care a primit decizia de pensionare, nu ştiu ce grad… Să vedeţi cum s-au încurcat lucrurile. El avea casa în lucru şi mi-a spus: „Bă, cum să mai ies în pensie acum?!”. Salariul era vreo 2.000-2080 de lei, în funcţie şi de producţie. Voia să mai lucre vreo 3-4 luni, să gate casa. Zis şi făcut. Când s-a dus la comisie să se pensioneze, i-au spus: „Domnule, dumneata nu eşti bolnav de silicoză, eşti bolnav de aberaţii”. Omul a abandonat lucrarea. A plecat la Oltenia… S-au înmulţit problemele astea cu jumate de normă. Treaba s-a împuţit în alt fel. Când au apărut ăştia cu jumătate de normă cam deranjau mina în producţie. S-a făcut o şedinţă de partid cu contabilii pe Valea Jiului în iunie 1977, cred. Şi unul Căleanu Dumitru, care era contabil la mina Lupeni, acum e mort, îi spune unui vecin: Măi, Gheorghiţă, uite ce ordin am primit noi, politic! Fii atent că de la 1 august o să vi se taie pensia! E comisie de la Bucureşti. Ăsta a cam înnebunit când a auzit. Cum să ne taie pensia? Tu ştii că comisia aia de la Bucureşti ne-a dat drepturi?, l-a întrebat pe contabil. V-o fi dat nu v-o fi dat. Acum aşa e ordinul de la partid. Ăsta când s-a dus la şut le-a spus la ortacii săi. Primii intrau în subteran muncitorii cu normă întreagă, iar ultimii cei cu jumătate de normă, care lucrau pe la posturile auxiliare: la o staţie de pompă, la o magazie de utilaje. Nu lucrau în producţie. Şi le spune el la toţi: Mă, voi aţi auzit că s-a primit ordin să ne taie pensia? Ortacii se arată miraţi: Cum, mă, comisia de la Bucureşti ne dă, şi ăştia ne taie? Pe data de 29 iulie, ăştia nu au intrat  în şut. Nu au vrut să mai intre în şut. Lucrând la puncte fixe, nu au pornit pompele, n-a pornit alte utilaje şi aşa s-au blocat nişte probleme de producţie. Conducerea i-a sancţionat, punându-le nemotivat, astfel ei pierdeau alocaţii, alte drepturi. În cealaltă zi, tot la schimbul III, cei sancţionaţi le-a spus celorlalţi: Mă, mâine şi tu poţi să fii în situaţia mea. În fine, lucrurile s-au aplanat cât de cât.
 
Ca tăvălugul - greva 
 
Marian BOBOC: Dumneavoastră vorbiţi de mina Lupeni, nu de Paroşeni unde eraţi angajat?
 Grigore DUMITRAŞCU: Numai de Lupeni. La Paroşeni nu am avut în acele zile nicio problemă. Eu am auzit, că oamenii vorbeau. Vă spun că de la Căleanuu a pornit greva, că a scăpat o vorbă, care i-a pus în gardă pe muncitorii pensionari. Şi apoi, greva s-a rostogolit ca tăvălugul, ca bulgărul.
La mină mai erau şi alte probleme. Nu ni se dădea decât o pereche de salopete, una de cizme, mai făceam baie cu apă rece, acasă 
nu prea aveam căldură. Economii peste eco­no­mii. 
Marian BOBOC: Să revenim la Paroşeni…
Grigore DUMITRAŞCU: Eu locuiam în 1977 la Coroieşti, în Vulcan. Când am intrat în sala de pontaj, prima dată am dat de Răţulescu şi de Marchiş. Avramescu nu s-a deranjat, că era momârlan. Şi când am intrat 
le-am spus: Băieţi, dacă nu-i ajutăm pe cei de la Lupeni, mâine e p…a de noi. Şi m-a luat Răţulescu la întrebări: Dar cine eşti tu? L-am înfruntat: Dar tu cine eşti? Le-am spus în sala de pontaj: Băieţi, de aici încolo, cu rabe, cu ce găsiţi, mergem toţi la Lupeni!
 
Minerul Dobre către ortacul Gogu
 
Marian BOBOC: Aceasta se întâmpla în dimineaţa zilei de 3 august…
Grigore DUMITRAŞCU: Exact. Eu nu am avut nimic de a face nici cu punctele, nici cu altceva. Cu balamucul acela, pe la 9 şi ceva eram pe la podul de la Lupeni. Era lume multă. Şi m-au tot împins, că am ajuns la vreo 20 de metri de punctul ăla, unde acum este un atelier. S-a modificat mult acum, că era gardul până în stradă. Şi de unde dracu’ l-a scos pe Dobre în faţa mea: Meştere, hai şi  ajută-mă, că nu mă descurc! Eu făcusem armata la radiotransmisiuni. Şi m-a mâncat în fund şi am ajuns acolo.
Marian BOBOC: Vă ştiaţi cu Dobre?
Grigore DUMITRAŞCU: Da’ cum! Eu i-am fost maistru lui Dobre. Am lucrat la grupa Grigorescu. 
Marian BOBOC: Dobre era miner? Lucra?
Grigore DUMITRAŞCU: Da, dom’le, era miner. Şi dacă lucra la o grupă unde se câştiga bani, eu nu cred că îi primea pe toţi acolo, mai ales pe cei care nu munceau. Dobre era miner bun. 
Marian BOBOC: Să revenim la ziua de 3 august, când v-a cerut Dobre ajutorul…
Grigore DUMITRAŞCU: Atât mi-a zis Dobre, în rest  n-am participat. Am văzut-o pe doamna aia de la Vâscoza, maistoriţă, sau nu ştiu cum le spunea atunci…
 
O propunere nebunească: dinamitarea depozitului
 
Marian BOBOC: Luau şi femeile cuvântul?
Grigore DUMITRAŞCU: Oricine se trezea lua microfonul. Abia pe la orele 10-11, am ajuns eu să pun mâna pe microfon, să-l stăpânesc. De la intrarea pe pod până la clădirea aia veche a minei, că acum s-a făcut şi aia nouă, era plin de oameni. Şi am luat microfonul în mână şi n-am mai lăsat pe nimeni, când am auzit-o pe nebuna aia că a spus să explodeze depozitul… Nu cred că erau atâţia oameni, câte lemne avea depozitul… 
Le-am spus la microfon: „Băieţi, noi suntem mineri şi români! Depozitul şi restul nu ni le-au făcut americanii, atunci de ce să le distrugem noi?”. Şi atunci a apărut Savloschi…
 
Enigmaticul „furier” al grevei
 
Marian BOBOC: Îl cunoşteaţi pe Savloschi?
Grigore DUMITRAŞCU: Da’ cum să nu, 
i-am fost maistru. Savloschi era miner la Paroşeni. El a fost pus de cineva. I-o fi spus: Bagă-te şi tu acolo! Mi se părea că era un om binevoitor, de încredere. L-am trimis după ţigări, după orice hârtiuţă, pe care scriau fel de fel: unul îşi dorea feciorul medic, altul îşi dorea aragaz, altul butelie. Şi aici a fost toată gafa.
Marian BOBOC: Şi Savloschi cum făcea? Mergea în mulţime după biletele pe care erau scrise nemulţumirile oamenilor? I le-a dat lui Ceauşescu?
Grigore DUMITRAŞCU: Da, Ceauşescu 
le-a luat pe toate. Vă daţi seama, Ceauşescu trebuia să stea 3 zile ca să citească biletele alea, atâtea erau de multe. E bine, până aici? Asta a fost. Eu n-am fost condamnat, nu m-au putut prinde.
 
Apă „otrăvită” pentru dictator 
 
Grigore DUMITRAŞCU: Nu. Era un miner care acum se dă drept călugăr, Toderaşcu. Ştiţi de ce a fost condamnat după grevă? Vă spun eu. Toderaşcu stătea, la vreo 2 m de ghereta de la Poarta 2, cu o pălărie de paie pe cap, iar Ceauşescu a început să se bâlbâie. Atunci, Toderaşcu a desfăcut o sticlă de apă şi a ridicat-o sus, să-i dea lui Ceauşescu să bea apă. Şi a fost filmat de unde vrei şi nu vrei şi au zis că a vrut să-l otrăvească pe Ceauşescu.
Marian BOBOC: A vrut să facă un gest omenesc, să-i dea apă…
Grigore DUMITRAŞCU: Vedeţi unde apar banalităţile? Purta o pălărie de paie. Vă rog, frumos, eu toate cadrele astea le ţin minte..
Marian BOBOC: Atunci nu-l cunoşteaţi pe Toderaşcu. El lucra la mina Lupeni, dumneavoastră la Paroşeni…
Grigore DUMITRAŞCU: N-aveam nicio legătură cu subiectul. Să vă mai spun că Toderaşcu a adus fanfara de la Cozmeşti, i-a făcut lui fecioru-su nuntă. Şi pentru că a desfăcut o sticlă de apă minerală, a plătit. Nici nu a luat-o Ceauşescu.
 
O paranteză…
 
Marian BOBOC: Vreau să vă spun că din documentele pe care le-am studiat despre greva din 1977 nu reies poveştile de la poarta II decât, cel mult, trunchiat. Poveştile le spun oamenii care au trăit momentul…
Grigore DUMITRAŞCU: Să vă mai spun ceva. Caila a făcut puşcărie în construcţii, nu în puşcărie. A făcut toată canalizarea asta, la blocul 10 din Bărbăteni, la punctul termic, cu Iordache Dumitru. Le-a fost maistru unul Popescu Ion, parcă-l chema. Eu n-am fost condamnat. Nu m-au putut prinde.
 
Un zgomot ca o… puşcătură
 
Marian BOBOC: Să revenim la ziua grevei. Aşadar, încercaţi să menţineţi, cât de cât ordinea…
Grigore DUMITRAŞCU: Da. Să nu latre fiecare cum vrea, cum a venit şi doamna aia de la Vâscoza, care a spus să aruncăm în aer depozitul de muniţii. În zona depozitului de lemne, au făcut un fel de pod. Şi atâta lume a stat pe el, încât a pleznit şi s-a rupt podul acesta de foastăne. S-a auzit o pocnitură… Ceauşescu s-a speriat şi a spus că avem arme. I-am spus: „tovarăşu’, noi nu avem arme”…
 
Sosirea lui Ceauşescu
 
Marian BOBOC: Eraţi îmbrăcat în salopetă de miner?
Grigore DUMITRAŞCU: Nu. Eram îmbrăcat civil, în haine de oraş, că nu ajunsesem să mă schimb. Dobre era îmbrăcat miner, pentru că el fusese cu o noapte înaintea mea. Îmi amintesc că, de-odată, a apărut elicopterul. A dat două rotocoale deasupra şi a aterizat, nu ştiu de unde a venit. În fine, Ceauşescu a intrat tot pe pod. Era o maşină, Dacia, cu securişti. Oamenii au spus că ei nu au ce căuta. Au scos maşina aia, pe mâini, de pe pod. Să mă bată Dumnezeu, dacă vă mint! După aceasta, a venit o maşină neagră, în care era Ceauşescu.
Marian BOBOC: Şi lumea îi făcea loc?
Grigore DUMITRAŞCU: Aide mine, parcă era Iisus Hristos peste ape. Gheorghe Marinescu după el. Când a ajuns la rondul ăla a făcut ocolul. Când a ajuns la poarta 2 şi a văzut câtă lume era acolo parcă nu-i venea a crede. L-am luat de mânuţă, de partea dreaptă, şi i-am spus: „Tovarăşe Marinescu, noi nu suntem criminali”. I-am spus şi lui Gheorghe Marinescu, care atunci era colonel sau căpitan cred, a plecat pe urmă în America. Ministrul Băbălău era venit dinainte.
 
Verdeţ la poşta veche
 
Marian BOBOC: Verdeţ era cu el?
Grigore DUMITRAŞCU: Verdeţ era încă blocat de mineri la poşta veche, la demisol, acolo unde e acum gara aia făcută din ordinul lui Verdeţ, un rahat… Verdeţ venise să lămurească treburile şi atunci apăruse unul, Mureşan, care lucra la Bărbăteni, şi l-a sechestrat. 
 
Înjurăturile minerului Dumitru
 
Marian BOBOC: Dar Băbălău, ministrul minelor?
Grigore DUMITRAŞCU: Băbălău a promis atunci, printre altele, două mese la mineri, haine la timp şi 6 ore… Îmi aduc aminte că a fost unul în mulţime, Dumitru Dumitru, miner la Paroşeni, care l-a înjurat pe Ceauşescu. Şi Ceauşescu a zis: „Decât să mă-njuri mai bine luai o piatră în gură”. 
Marian BOBOC: Aţi auzit înjurătura lui Dumitru Dumitru?
Grigore DUMITRAŞCU: Da, astea sunt înregistrate…
Marian BOBOC: Nu cred că mai sunt…
Grigore DUMITRAŞCU: Ba, sunt la arhivă… Se descoperă de la rege din 1900 toamna, şi nu se descoperă din 1977?! Hai, lăsaţi-mă… Pe urmă, nu ştiu cum de l-au găsit pe Dumitru Dumitru. L-au luat în maşină cu Dacia neagră. L-a luat în maşină, Ceauşescu în dreapta, el în stânga, şi pe la uzină pe la Paroşeni l-au dat jos. Ăsta tot i-a spus ba una, ba alta…
 
Ceauşescu - huiduit
 
Marian BOBOC: Revenim la Ceauşescu…
Grigore DUMITRAŞCU: Da. Se întreba: cum să urc eu pe coteţul acesta? (ghereta de la Poarta 2 - n.a.). L-am urcat pe o rampă, că trebuia să facă rondul ăsta din nord spre sud. Ceauşescu a vorbit şi a rămas ce-a promis Băbălău. A aprobat nu toate punctele noastre..
Marian BOBOC: Care a fost atitudinea mulţimii în timpul discursului lui Ceauşescu?
Grigore DUMITRAŞCU: Îl huiduiau. Când a zis Băbălău că minerul trebuie să primească o masă gratuită la intrarea în şut şi una la ieşirea din şut, toată lumea l-a aplaudat…
Marian BOBOC: S-a strigat „jos Ceauşescu”?
Grigore DUMITRAŞCU: Atuncea nu. Cine avea curajul? Păi, câţi „băieţi” erau printre noi…
Marian BOBOC: Peste 800 de „lucrători” ai Securităţii au fost aduşi din mai multe judeţe în Valea Jiului în zilele acelea…
Grigore DUMITRAŞCU: Păi, făceau poze şi când se aplecau li se vedea pistolul pe dedesubt…
 
Un „miner de onoare” neaşteptat…
 
Marian BOBOC: Şi Ceauşescu a fost făcut „miner de onoare”?
Grigore DUMITRAŞCU: Parcă minerul Petre Constantin, erou al muncii socialiste, i-a dat o cască albă şi lampa de miner… Şi cu asta 
s-a încheiat bâlciul… Şi la plecare, când a coborât jos, l-a luat din mulţime pe Dumitru Dumitru, de care v-am povestit. Nu ştiu cum l-au găsit, cred că a fost vizat. Deci, de aici a plecat carambolul ăla din ’77: de la pensionarii cu jumătate de normă şi de la contabilul acela Căleanu, care acum e mort…
 
Mult popor
 
Marian BOBOC: Care era atmosfera în ziua de 3 august?
Grigore DUMITRAŞCU: Era o mulţime mare, de aici de la pod. Oameni îmbrăcaţi şi de şut şi de oraş. E interesant că nu s-a blocat circulaţia. De la Palatul Cultural până la Poarta 1, dar şi str. Oficianţilor, de la miliţia veche până la Poarta 2 era plin de lume. Unde e acum cantina erau nişte castani, erau o grămadă de oameni, mai tineri, mai bătrâni, urcaţi şi în castani. Era plin… 
Marian BOBOC: Aveţi o memorie bună.
Grigore DUMITRAŞCU: Nu vă mint, dom’le! Ce am văzut atunci trebuie să spun acum. Improvizaţiile nu ajută la nimic. Eu spun realitatea. Mă poate verifica oricine… Eu am fost şi filmat, nici nu ştiu de unde…
 
Ceauşescu a plecat
 
Marian BOBOC: Ceauşescu a plecat de la Lupeni...
Grigore DUMITRAŞCU: Da, s-a dus la Petroşani. A făcut şedinţă cu secretarii şi activiştii de partid… I-a bulit, cum vreţi dvs.
 
Retragerea (cu Dobre) la Vulcan
 
Marian BOBOC: Şi dumneavoastră v-aţi dus acasă…
Grigore DUMITRAŞCU: Hopa, să vezi ce s-a întâmplat… Era un teren viran, acum e o  alimentară, cum treci podul peste Jiului. Nu erau blocurile astea 105 şi 110, dincoace de cantină. Pe partea stângă, cum mergi către mină, erau barăci pentru militari. Acum e zid.
Marian BOBOC: Topografia din zona porţii 2 nu mai seamănă cu cea din 1977…
Grigore DUMITRAŞCU: Da, a făcut atelierul ăla, a stricat ghereta, pe motiv că nu intră nu ştiu ce utilaj. De fapt, Ceauşescu a vrut să radă tot de acolo… Dar să revin. Când ajungem aici, eu cu Dobre, îi spun: „Mă, Costică, hai să mergem acasă…”. Ne ajunge din urmă Mache, care spune: „Bă, îmi place de voi. Dar ce-o să păţiţi voi…”. Noi am mers acasă, amândoi locuiam atunci în Vulcan. Ne-am văzut de treabă. Să vedeţi ce s-a întâmplat apoi. Cum s-au complicat treburile…
 
Dobre la Craiova
 
Marian BOBOC: Adică?
Grigore DUMITRAŞCU: Pe Dobre l-au luat apoi cu camioanele, cu armata, şi l-au dus la Craiova.  
 
Internat (la Petrila) şi… supravegheat
 
Marian BOBOC: Dar dumneavoastră? După încheierea grevei, 
v-aţi dus pe 4 august la şut…
Grigore DUMITRAŞCU: Nu m-am dus. Am văzut că e balamuc, am fost avertizat şi m-am internat. Aveam multe boli, eczeme şi silicoză… M-am internat la Petrila o lună de zile, că acolo era cu bolile dermatice… Eu am fost internat de prin ’60, deci mă cunoşteau surorile…
A fost un anume activist de partid la Primăria Vulcan, Rus Toader - primar era Petru Barb -, care avea un Moskvici 407, roşu. Am fost internat cu unul Bădălan, care a făcut crimă la Cucu, când a băgat cuţitul… Erau nişte surori, Mândrilă, soţul uneia era miner la Petrila. Şi am fost să fac baie la mina Petrila. Eu eram internat cu faţa spre est. Am văzut maşina lui Toader timp în de o lună cât am fost internat. 
Mi-am zis că o avea internată vreo rudă. La un moment dat, o asistentă zice: „Bă, cine-i curva asta de om, de ne cheamă de două ori pe zi la anchetă?”. De fapt, Rusu înţelesese că dacă în partea de vest a Văii am activat noi, eu m-am internat la Petrila ca să-i pun pe ăia pe jar…
Marian BOBOC: Dar Securitatea nu v-a căutat la spital?
Grigore DUMITRAŞCU: Niciodată. Lua la întrebări femeia de serviciu, surorile, dacă primesc informaţii din oraş etc. Când au văzut că m-am dus la mina Petrila şi-au zis: „Am scăpat de ăia din Vest şi acum ni-i pune pe ăştia în cap”.
M-am întors înapoi, mai aveam câteva zile de concediu.
 
Concediu de neuitat. „Căţei” pe urmele lui Gogu
 
Marian BOBOC: Cum le-aţi petrecut?
Grigore DUMITRAŞCU: Pe atunci unii ascultau Europa Liberă. Socru-meu avea un aparat Carmen, care bruia până-i hăul şi voia să-i pun pământare. Eu, pricepându-mă şi la aparate de radio, m-am dus la socrul meu să îi duc aparatul. Şi, culmea, apare unul Carol, care stătea pe lângă PECO în Vulcan, el era „căţel”, dar nu ştiam. Şi ăsta mă întreabă: „Nea Gogule, unde te duci?”. Îi spun că mă duc la socru-meu, ca să-i duc ceva. Şi din Vulcan am avut „căţel” până-n Craiova. La Craiova, m-am dus la o cârciumă din gară şi am mâncat saramură de peşte şi am băut o bere. Nu ştiu cum, dar mă pierduseră din obiectiv „ăştia”… M-am dus apoi la o cumnată, care locuia în chirie. I-am spus că las aparatul la ea şi că merg la Anina la socru-meu. Ca să ajungi la Anina se cobora la Iablaniţa sau la Herculane. Şi de la Herculane era un autobuz care te ducea direct la Anina. Aveam un aparat de fotografiat agăţat de gât, Zenit. Mă urc în tren, care era foarte aglomerat. Până la Severin, în faţa mea a stat o familie de moldoveni care mergeau la Timişoara, la o nuntă. De la Severin se urcă unul îmbrăcat în nişte salopete jegoase, care se pune în faţa mea. Şi, din vorbă-n vorbă, mă ia la întrebări, că ce facem noi cu Dobre ăla, cu salariile, cu drepturile alea şi câte şi mai câte. Aoleo, zic, e bâlbă aici. Când am văzut asta, că am „căţel” după mine, la Herculane, după ce a pornit trenul, am sărit din mers. Şi aşa mi-a pierdut urma.
 
Nea Mărin… colaborator 
 
Marian BOBOC: Aţi ajuns la Anina…
Grigore DUMITRAŞCU: Da, am ajuns la Anina. Aici, alt balamuc. La Anina aveam 4 cumnaţi. Unul dintre ei avea un botez. „Bine ai venit! Ne faci şi nouă câte o poză?!”. Peste o oră mă trezesc cu nenea Mărin, al treilea din familia lor. Mai dă-i cu una, mai dă-i cu alta. S-a gătat botezul. Şi a zis nea Mărin să mergem şi noi la agrementul lor. Am ajuns acolo şi am văzut că restaurantul era plin de miliţieni. „Bă, nea Mărine, care-i treaba?”. „Hai, mă, că au şi ei cheful lor…”. „Eu aicea nu stau”. Ne-am întors în comună, că Steierul e mai mult comună decât oraş. O întreb pe Lenuţa care-i treaba cu nea Mărin. Lenuţa îmi spune: „Măi, Gogule, tu eşti urmărit. Din două în două ore, nea Mărin dă raportul”.
Marian BOBOC: Acest nea Mărin vă era un fel de cumnat?
Grigore DUMITRAŞCU: Era cumnatul meu. I se spusese să mă urmărească. Credeau că umblu ca să întărât lumea. Nu i-a reuşit la Petrila, încearcă la Anina, că şi Anina ţinea tot de Combinatul Minier Valea Jiului. Un balamuc întreg… 
Marian BOBOC: Nu cunoşteaţi „ocupaţia” secundară a cumnatului…
Grigore DUMITRAŞCU: Nu. De unde să ştiu eu?! Când să plec, vine nea Mărin la mine şi-mi spune: „Hai să mergem la Reşiţa”. I-am spus că n-am bani, că trebuie să mă întorc la şut că nu mai am zile de concediu, că trebuie să-mi văd de sărăcie. Mamă, şi m-a târât la Reşiţa… Ce-am mai păţit şi pe acolo, mamă-mamă… La restaurant am băut vin Carmel, din miere de albine, din Israel. Am dormit la o vară de-a lui nea Mărin. În scara cealaltă a blocului era Miliţia din Reşiţa. Noaptea am încercat să fug, dar n-am putut. M-a bătut în noaptea aia ca să dau declaraţii. Dimineaţa la 9 am plecat. 
Marian BOBOC: Deci, până la urmă „căţeii” v-au prins în Reşiţa. Acolo v-au anchetat…
Grigore DUMITRAŞCU: Nu ei m-au anchetat, ci cumnatul meu. De la bloc şi până la gară, care era „fund de sac”, s-au stabilit regulile. Erau 3 securişti şi cumnatul meu. Le-am spus pe unde vreau să merg. Le-am spus că mă opresc la fratele meu, la Turnu Severin. Mi-au spus să nu mă abat de la traseul pe care-l stabilesc cu ei. Am dormit, la fratele meu, la Turnu Severin, cu pază la bloc. Pe traseu, a venit unul la mine în compartiment, care mi-a spus că are un radio, care nu prea prinde… M-am mutat din compartiment. În sfârşit, de la Turnu Severin, dimineaţa la 7 am luat trenul. Am avut „căţei” până aici. 
 
Din maistru minier… ajutor de miner. Provocări&flagrante
 
Marian BOBOC: Până la urmă v-aţi întors din Banat în Valea Jiului…
Grigore DUMITRAŞCU: Da, la mină altă tărăşenie. De la maistru minier m-au făcut ajutor minier. Mi-au spus că am manipulat la grevă. Aşa erau legile… M-au retrogradat 4 trepte. Vă arăt cartea de muncă… Şi de aici a început cu bâlciul…
M-am dus la Restaurantul „Cocoşul” la Vulcan cu un cumnat şi am ciocnit şi noi un pahar. Or venit doi Gheorghe, unu-n dreapta, altu-n stânga şi au început… Ne-au luat faţa de masă, ne-au spart sticla. Am fost provocat, dar nu am răspuns.
S-au întâmplat la mină nişte defecte, pe data de 1 aprilie 1978. Aveam ca inginer şef pe unul care a ieşit la pensie de la URUMP. Cu o săptămână înainte ne lua de la investiţii şi ne plimba pe la diverse brigăzi, ca să curăţăm pe la craţere. La 1 aprilie 1978 mi-a fost organizat un flagrant. Se furase explozorul, iar eu nu am intrat în mină. Atâta le trebuia… Am avut noroc. Să ţineţi minte: Dumnezeu e sus şi pentru mine e unul. Sunt ortodox, sunt credincios… 
Marian BOBOC: Să revenim… pe pământ…
Grigore DUMITRAŞCU: Eu aveam şi autorizaţie de macaragiu, gradul II. Făcusem şcoala de macaragii în afara şutului şi tot atunci am făcut practică, după şut, la Uricani, Lupeni şi la spitalul din Petroşani, să ştiu şi eu să lucrez cu macaraua.
În ziua aia cu flagrantul, când mi-am luat lampa, am găsit bon de la inginerul şef electromecanic şi m-am dus în depozit. M-am urcat pe macara, aveam 4-5 practicanţi, la care le-am arătat cum se lucrează cu macaraua.  
Marian BOBOC: Dar cum s-a terminat povestea cu dispariţia explozorului?
Grigore DUMITRAŞCU: A urmat ancheta. Au zis: „Bă, Gogu n-a fost”. Au înnebunit toţi, că doar mie îmi înscenaseră asta. Ăia cu care lucram n-au dormit 3 nopţi. Îi duceau la Petroşani la anchetă. Dar nu puteau să spună că am avut vreun amestec, că Gogu, adică eu, era pe macara. L-au bătut pe unul Sângeran Ion, săracul, şi cu ziare la tălpi şi cu linoleum pe spate…
Marian BOBOC: Ca să recunoască?
Grigore DUMITRAŞCU: Ce să recunoască, că explozorul era pe numele lui. Şi, culmea, nici el nu fusese la şut în ziua aia, dar ei trebuiau să scoată pârleala. Pe urmă, a murit săracul. Au rămas 3 copii. Securitatea şi-a făcut datoria. Eu trebuia să pic în capcană, dar dacă eram sus, pe „cucurigu”. Sângeorzan nu participase la grevă. Vedeţi cât e de complicat în comunism? Cât sunt de complicate căile până sus? Dacă noi ştiam că Savloschi e cumnat cu Ilie Verdeţ, îl ţinea dracu’ să strângă biletele şi scrisorile la grevă? Era un fel de căţel al Securităţi băgat acolo: „Fă-te tu blând pe lângă ei, vezi ce latră ăştia. Pe urmă ne spui nouă”. 
 
Dobre nu a fost omul sistemului
 
Marian BOBOC: Pe Dobre l-aţi mai întâlnit după evacuarea sa forţată din Vulcan?
Grigore DUMITRAŞCU: După un timp, nu mai ştiu cât, am lucrat la vreo 40 de km de Craiova. Cu acest prilej m-am dus să-l caut pe Dobre la Craiova. Locuia într-un apartament, lângă stadion. Când m-a văzut, nevastă-sa a spus: „Iar o luaţi ca nebunii!?”. La un moment dat, m-am întâlnit într-un autobuz la Craiova şi-l văd în doliu. Mi-a spus întâmplarea cu moartea lui fratele său. V-am spus asta, ca să vedeţi unde duce viaţa.
Marian BOBOC: Mulţi îl acuză pe Dobre că ar fi fost om al sistemului…
Grigore DUMITRAŞCU: Prostii, dom’le. Astea-s dezinformări. V-am spus că l-am cunoscut pe Dobre, nici vorbă de aşa ceva…
 
DCM de la Paroşeni. Macaragiu la Craiova
 
Marian BOBOC: Deci, Dobre la Craiova, dumneavoastră aţi rămas la Lupeni…
Grigore DUMITRAŞCU: Nu, să vedeţi. Mi-au înscenat o chestie cu contoarul de energie. Apoi, mi-au pus în vedere să predau apartamentul, să-l predau în alb. Oricum, apartamentul era păzit de 3 miliţieni. Maşina era jos, un Aro. Vedeau cine intră, de ce intră. Am părăsit Vulcanul în 3 zile. M-am trezit şi cu contractul de muncă desfăcut. Atunci am plecat într-un sat pe lângă Craiova, unde puteam să stau la nişte neamuri. Nu-mi era teamă că n-o să-mi găsesc de lucru. Ştiam multe meserii: electrician, lăcătuş, macaragiu etc. Eu lucrasem de mic, pe la 9 ani am păzit şi vite.
Am umblat să mă angajez pe la CAP, pe la forţele de muncă. Atunci, tocmai apăruse filmul ăla indian, Lanţul amintirilor, un bilet costa 5 de lei, dar se vindea cu 25 de lei. Vă spun asta ca să vedeţi că ţin minte. Când mergeam la forţele de muncă, mă trimiteau hamal în Constanţa. 
Marian BOBOC: Şi, până la urmă, v-aţi găsit de lucru?
Grigore DUMITRAŞCU: Da, am găsit la SUCT Craiova, macaragiu. Mă trezeam la 3,30, prindeam autobuzul la 4. Ajungeam pe la 5-5,30 în Craiova. Mă plimbam prin toată Craiova, că nu aveam o macara în primire, ci eram în completare. Am fost la Grădina Botanică, la Craioviţa Nouă, la spital. Mi se spunea de seara unde să merg. 
Marian BOBOC: Cât aţi lucrat ca macaragiu?
Grigore DUMITRAŞCU: 1 an, între 1978 - 1979. 
Marian BOBOC: Şi locuiaţi la casă, în apropierea Craiovei?
 
De la Anina la… Bărbăteni
 
Grigore DUMITRAŞCU: Da, până într-o zi. Când m-am întors de la lucru, de la Craiova, am găsit neamurile chefuind. M-am pus şi eu la masă şi m-am contrazis pentru o anumită chestiune. La un moment, cumnatul, nea Mărin de care am povestit mai-nainte, m-a întrebat: „Bă, tu câte cărămizi ai pus în casa asta? Să pleci de aici!”. I-am spus nevestei că o să merg ca hamal în port, la Constanţa, că acolo aveam dreptul. 
Marian BOBOC: Şi aţi plecat la Constanţa?
Grigore DUMITRAŞCU: Nu. La Anina, la mină. Plecaseră nişte ingineri de la Paroşeni acolo şi prin ei am ajuns acolo. Din cauza unor încurcături birocratice, am ajuns la mina Paroşeni. După ce am rezolvat problema, stăteam în staţie cu geamantanul în mână şi am zis că undeva trebuie să mă duc. A venit autobuzul şi am ajuns la Lupeni. Aici, m-am întâlnit cu unul Gâscă, coleg de şcoală de maiştri, care mergea la schimbul II la mina Bărbăteni. Când mă vede cu valiza mă întreabă ce-i cu mine. Îi spun: „E ca dracu’!”. „Hai, mă, la Bărbăteni, că acolo, angajează, nu contează!”, îmi spune Gâscă. Mă hotărăsc şi merg la Bărbăteni, unde sunt angajat. Instructajul se făcea la mina Lupeni. Şi de la mina Bărbăteni am ieşit la pensie, am lucrat 10 ani, din 1979 până în 1989.
 
C-aşa e viaţa de miner…
 
Marian BOBOC: Nea Gogu, ce spuneţi, în loc de epilog, după această poveste neobişnuită…
Grigore DUMITRAŞCU: Cred că din toate astea n-aţi înţeles mai nimic. Nu ştim noi din ’89 ce s-a întâmplat, d-apoi din 1977?! Vedeţi, asta-i viaţa de miner… Dacă scrieţi undeva ce am povestit, să nu apară niciodată Grigore Dumitraşcu, ci Grigore Dumitraşcu (Gogu). Ştiţi de ce? Că aşa am fost înregistrat la Securitate. La ce ajută acum povestea asta? Dumneavoastră, domnule Marian, trebuie să aveţi timp să desfaceţi panta asta… Şi altele…
Convorbire realizată la 2 iulie 2007, în Cartierul Bărbăteni, publicată în volumul Interzis în Valea Jiului de Marian BOBOC

Comentarii articol (1 )

#1 Constantin Dobre15.03.2013,  19:38:24
Dumnezeule Mare, a murit si nea Gogu! Lacrimi fierbinti pe mormantul lui nea Gogu, unul dintre putinii care m-au cunoscut si stat aproape si nu ma vorbit de rau. Dumnezeu sa-l aibe vesnic in preajma si sub ocrotirea Lui


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 3 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter