Pentru că a pierdut ambele procese, atât la Petroşani cât şi la Deva, Nemernicsek (nume atribuit de răposatul ziarist Ion Vulpe, un om care ştia foarte bine cu cine are de-a face) se simte dator să mă înjure, periodic, în foaia sa de drenat bani publici.

Motivele sunt care de care mai diverse. În ultimul număr al foii sale, în alianţă de ocazie cu un individ obscur, care se ascunde sub pseudonimul Ioan Dan Gureşu, îmi reproşează că am scris „o carte găunoasă”, de care ar trebui să-mi fie ruşine. Care este cartea care e ase­mănată cu „un bolovan pentru tem­plul şmecheriei inculte”? Este vorba de un volum colectiv intitulat „Lupeni ‘77-Lupeni ‘97 sau După 20 de ani”, pe care l-am coordonat, alături de Gheorghe Chirvasă, pe vremea când conduceam, împreună, cotidianul Matinal. Această carte-document este rodul investigaţiilor reportericeşti ale unui colectiv de redac­tori (Alexandru Bogdan, Adriana Radu-Mocanu, Dan Codrea, Cecilia Sibişan, Cătălin Docea, Iulia Făgaş, Dorel Neamţu), care au realizat primele interviuri, după 20 de ani, cu cei care au trăit de-o parte şi de alta a baricadei şi cu cei care au plătit, cu ani grei de puşcărie, participarea la marea grevă de la Lupeni din anul 1977. Cartea s-a bucurat de un cuvânt înainte scris de Preşedintele Emil Constantinescu care spune, printre altele, că „Lupeni ‘77 este un moment de referinţă al istoriei noastre contemporane, un reper pe care fiecare dintre noi, oamenii politici şi cetăţenii acestei ţări suntem datori să-l privim cu smerenie, mândrie şi recunoştinţă”. Dacă un cuplu comico-fantezist „Nemernicsek&Gureşu” a văzut în această reconstituire o „carte găunoasă”, cea mai importantă şi autorizată voce venită chiar din rândul societăţii civile (e vorba de preşedintele Constantinescu) este de cu totul altă părere. Citiţi şi vă convingeţi singuri: „Această carte-mărturie dovedeşte cu prisosinţă acest lucru. S-ar putea vorbi mult şi argumentat despre valoarea ei de document, de instrument al accesului direct la adevărul istoric. S-ar putea vorbi, nu mai puţin îndreptăţit, despre rosturile sale în a ne reînvăţa că memoria fiecărei clipe trăite de un popor nu trebuie să fie una sincopată, cu atât mai mult când este vorba de clipe memorabile. Dar, ceea ce cred că este cel mai impresionant în acest volum sunt înşişi oamenii care au trăit acele unice momente şi care le retrăiesc, cu aceeaşi intensitate şi prospeţime, vorbind azi despre ele. Avem nevoie de adevăr, iar atunci când suferinţa devine însăşi esenţa lui, suntem datori să ni-l asumăm şi să-l facem cunoscut tuturor şi pretutindeni. Este tocmai ceea ce îşi propune această carte şi reuşeşte s-o facă foarte convingător. Sub impresia cu totul deosebită a acestei forţe unice a cuvântului-mărturie şi a cuvântului-mărturisire, sper ca pentru fiecare dintre cititorii săi, acest volum să însemne o şansă de a redescoperi că libertatea şi demnitatea sunt valori supreme ale oricărei existenţe omeneşti”. Aici preşedintele Constantinescu se înşeală amarnic. Pentru cuplul „Nemernicsek&Gureşu” nu libertatea şi demnitatea sunt valorile supreme ale oricărei existenţe omeneşti. Nemernicsek crede că noi, cei care i-am semnalat plagiatele şi mizeriile morale şi am vorbit, la superlativ, de ţinuta morală şi curajul celor care au crezut că „umilinţa, ca stare de spirit, nu poate fi impusă niciunui popor”, suntem constituiţi într-o grupare ce are ca ţintă demolarea culturii locale. Da, suntem parţial de acord cu această titulatură. Dar avem o singură corecţie de făcut: gruparea noastră să se numească, de azi înainte, Demolatorii (in)culturii locale. Pentru că Nemernicsek, Gureşu şi compania au de-a face doar cu incultura şi parcă fac parte dintr-o locală „Conjuraţie a imbecililor”, extrem de vocală, şi care a făcut, de-a lungul timpului, extrem de mult rău Văii Jiului. Să ne explicăm. În timp ce noi scoteam la lumină pe cei de la Lupeni ’77, Nemernicsek lăuda, cât îl ţinea spaţiul tipografic, faptele de vitejie ale minerilor în Bucureşti, când orice intelectual era ţinta favorită a bâtelor, pumnilor şi picioarelor unor oameni simpli şi veniţi din subteran. Intelectuali fini, şcoliţi la Åžtefan Gheorghiu, precum alde Nemernicek, îi încurajau în aceste acte huliganice, în loc să le explice cum stau lucrurile într-o democraţie reală. În Realitatea românească (editor Åžtefan Nemecsek) „apar pe pagini întregi fotografii inedite (?!) din timpul mineriadelor, dar şi din timpul evenimentelor de pe data de 13 iunie. În articolul de fond Cinste lor, minerilor! se scoate în relief necesitatea prezenţei minerilor, care a făcut posibilă împrăştierea demonstranţilor asemuiţi hoardelor de legionari, din Piaţa Universităţii şi alte locuri fierbinţi ale Bucureştiului”. Am citat din bine documentatul volum Mineriadele, semnat de Alin Rus la Editura Curtea Veche, 2007 (pp.325, 326). Realitatea românească a lui Nemecsek vedea, în mod interesat, doar o parte a lucrurilor: 

„... nu se pomeneşte deloc despre vizitele minerilor la sediile partidelor istorice, la casa lui Ion Raţiu sau la sediile partidelor istorice. Un alt fapt ocultat în întregime de presa locală a fost acela că lucrurile intraseră deja sub control atunci când minerii au ajuns în Capitală, prezenţa lor acolo conducând de fapt, după acel fatidic 13 iunie, la mai multă degringoladă şi derută”. Aşa cum avea să se dovedească, „eroizarea întregii mase minereşti, cu prilejul parti­ci­pării la această mineriadă, nu a fost de bun augur” (vezi Mineriadele, p.326). În prezentarea cărţii lui Alin Rus, d-na Doina Jela spune că e „rodul unui imens volum de muncă, dar şi al unui pariu de o îndrăzneală ieşită din comun. Se cuvine să evidenţiem întâi curajul, fiindcă în paginile ei autorul propune cititorilor români un exerciţiu psiho-afectiv şi intelectual aproape imposibil: înţelegerea mine­ria­delor”. Åži Alin Rus e, în viziunea lui Nemernicsek, tot un demolator al (in)culturii locale („cu aceeaşi gândire neagră şi în prag de putrefacţie”, ca să cităm din limbajul proletcultist al plagiatorului). Alin Rus are un doctorat la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi face un altul în America. Sunt mândru că Nemernicsek mă pune într-o asemenea companie. El şi Gureşu plus toată această Conjuraţie a imbecililor de care se înconjoară nu ajung, cu cartea pe care (n-)o ştiu, nici până la genunchiul broaştei. Pentru că ei iau parte doar  la furtunoase dezbateri academice privitoare la: 

1. Rolul virgulei între subiect şi predicat;  

2. Tehnici şi metode operaţionale de introducere a virgulei între subiect şi predicat şi 

3. Cum să copiem, zi de zi şi ceas de ceas, fără să ne dea nimeni peste nas! 

 

Câteva puneri la punct

P.S. 1. Dacă ai lucrat, ca topograf, într-o sector de sistematizare şi urbanism din cadrul unei administraţii publice locale (comuniste) într-o vreme când s-a construit imens şi pentru toată lumea, poţi da naştere unor discuţii interesante despre valoarea sinusului şi cosinusului în diferitele regimuri politice. Dacă această acuză ar fi venit din partea unui dizident aş fi pus, poate, capul în pământ. Dar să-mi zică asta un absolvent de „Åžtefan Gheorghiu”, o iau doar ca pe o glumă proastă. Åži absolut nesărată.

P.S. 2. Am plecat, de bună voie şi nesilit de nimeni, prin pretransfer, de la Liceul de Informatică din Petroşani la Clubul Copiilor şi Elevilor din Petrila. Am vrut, pur şi simplu, să nu mai am de-a face cu „colegi” care, în loc să intre în bibliotecă, pentru a împrumuta sau răsfoi o carte, scriau denunţuri staliniste publicate, unde altundeva?, decât în gazeta lui Nemernicsek. Faptul că eu am aflat, ulterior, cine sunt delatorii doar prin intermediul unei fiţuici ordinare poate justifica, în bună măsură, această opţiune personală. Pentru că, vorba d-lui preşedinte citat anterior, Libertatea şi demnitatea trebuie să fie valori supreme ale oricărei existenţe omeneşti.

P.S. 3 Nemernicek zice frecvent despre mine că sunt „un personaj de tristă existenţă”. Are perfectă dreptate. Dacă nu l-aş fi întâlnit, în această viaţă, aş fi fost un cu totul alt om. 

P.S. 4. Am o ultimă şi fierbinte rugăminte: Nemernicsek, dacă tot vrei mă înjuri regulat în fiţuica ta imundă, fă-o, te rog, cu mai mult talent. Scrii atât de prost, de agramat, de plat şi de previzibil, că mă apucă un somn profund cam pe la începutul materialului. În plus, nu ştii nici să saluţi, cu propriile tale cuvintele. Până şi aici ai ajuns să copiezi pe cineva: Hai, pa! e o marcă patentată deMircea Bujorescu. Hai, parcă-i mai bine să copiezi ceva consistent din mine, din scriitorul Boboc, din dr. Rus, din dr. Hirghiduş, din dr. Lascu, din prof. Truţă, din ziaristul Docea şi promit că te voi citi cu maximă atenţie. Åži nici nu te mai dau în judecată!   

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.