29.10.2011,  12:03:46 | 0 comentarii | 797 vizualizari
Prof. univ. dr. Mircea Popa, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia: / Ştefan Nemecsek - un campion al plagiatelor
de Ziarul Vaii Jiului

În Valea Jiului, zonă care ne-a adus pe cap mineriadele şi pe „luceafărul huilei”, trăieşte şi scrie un obscur gazetar local, pe nume Åžtefan Nemecsek. El posedă acolo, la Vulcan, o mică fiţuică de scandal, de numai patru pagini, intitulată „Curierul Văii Jiului”, în care împroaşcă cu noroi pe oricine are o altă părere decât a lui. „Polemicile” stârnite de el au degenerat în adevărate scandaluri (ajungând la seriale de peste 40 de articole!), care au atins cote greu de imaginat pentru o comunitate locală redusă şi trăind aceleaşi capricii ale tranziţiei, care au transformat Valea Jiului în „zonă defavorizată”. Lupta pentru ciolan, pentru obţinerea de sponsorizări şi fonduri publice, pentru niscaiva „încurajări” din partea primăriilor locale este tocmai de aceea acerbă şi reflectă o situaţie care ar putea explica, măcar în parte, privilegierea sau favorizarea unuia sau altuia din grupuri. Cert e că acest Åžtefan Nemecsek este luat în braţe de autorităţi, ca unul care impresionează prin anvergura proiectelor sale cultural-ştiinţifice, în care implică (a se vedea la p. 305-336 din cartea sa „Presa hunedoreană” - 2007, unde se lăfăie fotografiile tuturor aleşilor Consiliului Judeţean Hunedoara, de la preşedinte, până la ultimul funcţionar, alături de primarul Tiberiu Iacob-Ridzi  din Petroşani, cu toţi consilierii săi, sau cel din  Uricani), încât e greu de decelat dacă la mijloc e vorba de o carte cu caracter ştiinţific, sau una de simplă propagandă. Nemecsek nu scapă niciun prilej de a-şi făuri o „biografie” de mare as internaţional al culturii noastre, postând pe copertele cărţilor lui fel de fel de poze şocante şi rizibile (care tran-sformă turismul particular al individului într-o mega-afacere de tip planetar, de tip Bil Gates), cum ar fi: „interes pentru Presa hunedoreană la porţile oraşului Efes”, „la biblioteca din Izmir”, „în capitala Egiptului”,  „la poalele Muntelui Sinai”, „în baza Nato din Germania”, „în Ungaria, la Dorog”, dar şi cu primarii locali, Gh. Ile, T.I. Ridzi şi alte somităţi, pe care le „nemureşte”, flatând în dreapta şi-n stânga, fără nici cea mai mică urmă de scrupul şi amestecând astfel în „biografia sa” personaje politice sau ştiinţifice cu aerul că le face un  mare serviciu, dar şi cu un scop pervers, bine calculat, că aceste figuri publice (între care nici eu nu fac excepţie!) ar gira în faţa publicului şi a lumii ştiinţifice, interne şi internaţionale, extraordinara „cultură” de care ar da dovadă măruntul ipochimen.

Dar cine este de fapt Åžtefan Nemecsek? Născut în 1956 în Vulcan, el e absolvent - la fără frecvenţă! - de „Åžtefan Gheorghiu” (el ascunde acest fapt, numind-o „Facultate de ziaristică”), doctorand la două universităţi şi la două specialităţi diferite, Filosofia la Bucureşti, şi Filologia la Alba Iulia (el falsifică realitatea, numind-o Jurnalism şi Comunicare!), fără să fi făcut vreun progres la niciuna dintre ele, ba, la cea din Alba fiind şi exmatriculat. De la studiile sale comuniste i-a rămas o mare aversiune pentru religie, numind-o la modul marxist „opiu pentru popor”, luând în derâdere Biblia şi alte cărţi sfinte şi păstrând, la modul rudimentar, toate tarele unei concepţii totalitariste bine înşurubate (a se vedea cartea „Controverse filosofice”).

Drumul spre notorietate al individului începe din momentul în care o distinsă figură universitară clujeană, conf. univ. Alexander Baumgarten, a semnalat public („Dilemateca”, IV, 2009, nr. 36, p. 36) incredibilul act de furt ştiinţific al lui Åž.N., care şi-a însuşit pur şi simplu teza de licenţă a lui Octavian Vladimir Rus cu titlul „Scrisoare despre toleranţă. Impactul lockeean asupra spiritualităţii moderne”, coordonată de conf. univ. Ion Copoeru şi susţinută în iulie 2004, publicând-o sub numele lui, d-a capo al fine, sub titlul „Toleranţa în filosofia lockeeană” (Ed. Realitatea Românească, Vulcan, 2006). Universitarul clujean care denunţă acest incredibil plagiat se arată îngrijorat de faptul că acest individ ar putea accede în lumea onestă a lumii ştiinţifice româneşti, întrebându-se: „Ce poţi câştiga plagiind o teză de licenţă care conţine idei corecte, oneste, care ilustrează (prin) lecturi adecvate nivelul licenţei, şi nu mai mult? Notorietate? Dosar de publicaţii? Un cotor în propria bibliotecă? E de neînţeles”.

De neînţeles rămâne întreg comportamentul lui Åž.N. şi în continuare. Luând în antrepriză elaborarea unui „Dicţionar al scriitorilor din Valea Jiului şi ţinutul Hunedoarei” (publicat mai apoi sub titlul „Literatura hunedoreană”, I-II, 2008), el nu a făcut decât să înglobeze (chiar şi parţial) în lucrarea sa munca de mai mulţi ani în acest domeniu a lui Mihai Barbu, „Dicţionarul scriitorilor din Vale”, fapt care i-a adus lui Åž.N. condamnarea unui Tribunal la plata unei sume de 9,5 milioane lei vechi, însoţită de recunoaşterea plagiatului, cereri de iertare şi punerea de cenuşă în cap.

Credeţi că după acest act de amară umilinţă publică, mitomanul Åž.N. a înţeles ceva din demagogicul său discurs deontologia profesională, aşa cum îl inscripţionează în capitolul „Ziaristul între libertatea de exprimare şi responsabilitatea cuvântului scris”, când scrie că „În orice condiţii de activitate jurnalistică trebuie evitate calomnia şi insulta”, dovedindu-se de mai multe ori repetent la acest capitol, prin articolele infamante publicate în foaia vitelor de pripas, cum poate fi socotită pe bună dreptate fiţuica lui publicistică?! Dimpotrivă, dând dovadă de o agresivitate ieşită din comun, combinată cu o crasă inconştienţă, fostul „descărcător de vagoane” de la Paroşeni, cum cu mândrie proletară se autocaracterizează, individul din Vulcan se consideră acum îndreptăţit să se umfle în pene, rezervând pentru a-şi prezenta propria biografie nu mai puţin de aproape 40 de pagini, când lui V. Taşcu, de exemplu, îi acordă doar patru.

Să nu pierdem din vedere faptul că o altă carte a lui a fost destinată doar republicării cronicilor şi recenziilor care a întrunit cartea, care nu este a sa, despre John Locke, unde a adunat cu mare sârg toate comentariile publice despre teza însuşită, operaţie din care a rezultat compromiterea publică a unui mare număr de indivizi, inclusiv a conducătorului de doctorat în Filosofie, d-na Angela Botez, care l-au încununat cu laude pe nedrept, acestea aparţinând de iure et de facto autorului ei real, dl. Octavian Rus.

Dar incredibilul de abia acuma urmează. Aflându-mă în postura de coordonator de doctorat a tezei lui Åž.N., am refuzat să răspund mascaradei „culturnice” a acestuia, exprimându-mi seriose dubii în legătură cu pregătirea academică superficială a autorului şi cu privire la onestitatea sa profesională, fapt care m-a determinat să nu recomand spre susţinere nici  „Dicţionarul” său de scriitori, nici aşa-zisa panoramă a presei hunedorene, realizată cu mijloace diletantistice, aşa cum m-am exprimat şi public într-o recenzie din revista „Gând românesc”, singura, de altfel, care a fost făcută uitată de autor în şireagul său de laude deşănţate. A fost momentul în care am fost acuzat că n-am ştiut să-i „conduc” teza, şi numai după intervenţii de sus, am acceptat a-l mai păstra în rândul doctoranzilor. A venit acum cu o nouă teză, cea intitulată „Carte, literatură şi presă la Orăştie”, copiată în mare parte după diferiţi autori, pagini întregi din scrierile acestora fiind însuşite cu o rară neobrăzare, aşa cum am arătat în referatul meu de respingere. Drept urmare, doctorandul a fost exmatriculat, Universitatea din Alba găsind să-şi justifice gestul cu un motiv mai puţin ruşinos: acela de a nu fi depus în termen lucrarea. În ciuda realităţii evidente, pe care a înţeles-o la un moment dat şi impricinatul, declarând la 28.09.2007 că „am decis să vă aduc la cunoştinţă intenţia de a mă retrage din cursa doctorală”, Åž.N. şi-a simţit lezată megalomania, dând în judecată Universitatea, vinovată, pasămite, pentru carenţele sale educative. A primit un răspuns corespunzător din partea justiţiei, formulat cât se poate de convingător: conducătorul de doctorat „avea nu doar obligaţia morală, ci şi profesională, de a semnala, aşa cum corect a făcut, orice încercare de plagiat cu efecte descalificante atât pentru probitatea sa profesională, cât şi pentru prestigiul academic al instituţiei. Astfel de acte ce demască intenţia frauduloasă nu pot avea caracter prejudiciabil pentru cel în cauză care nu a făcut nimic sau aproape nimic pe linie ştiinţifică. În caz contrar, ar trebui să admitem că orice elev indolent ar putea, cu concursul instanţei de judecată, să cenzureze notele mai bune sau mai rele acordate de profesori, or este inacceptabilă o astfel de posibilitate. Actul ştiinţific nu este cenzurabil de instanţă”.

Avertismentul instanţei, venit în urma celui al conducătorului de doctorat, a fost, din păcate, din nou ignorat de grafomanul Åž.N., care şi-a considerat compilaţia, probabil, o mare realizare ştiinţifică, la fel ca şi celelalte. Ca atare, a dat recent la iveală sub semnătura sa lucrarea „Carte, literatură şi presă la Orăştie (de la începuturi până în 1944)”, vol.I-II, Ed. Realitatea Românească, 2010), care, culmea!, era deja tipărită (după cum datează un autograf al său, când îmi ceruse s-o judec ca teză, în ciuda uzanţelor că teza nu poate fi publicată până la susţinere. Aşa se şi explică faptul că nici măcar n-a luat în considerare referatul meu, în care îi semnalam pagină cu pagină părţile plagiate, şi care erau atât de numeroase încât compromiteau orice iz ştiinţific al lucrării. Acum când am în faţă această monstruozitate „ştiinţifică” rămân pur şi simplu interzis de gravitatea faptului cultural ca atare, explicabil doar printr-o acută „deviaţie medicală”. Să copiezi pagini întregi (mot à mot!) din lucrările altora, dându-le apoi la iveală ca opere proprii nu se explică decât printr-o evidentă „scrânteală”, lipsa discernământului critic fiind de mare gravitate în jurnalism, acolo unde trebuie să se judece faptele sociale sau politice cu maximum de responsabilitate, aşa după cum şi ipochimenul nostru o recunoaşte, când consemnează, pe clapeta vol. I din „Presa hunedoreană” o serie de principii pe care le-a încălcat la fiecare pas: „Conform deontologiei profesionale, ziaristul trebuie să aibă o maximă responsabilitate faţă de persoana umană, devenită vremelnic, pentru o pricină sau alta obiect de investigaţie jurnalistică”. Dăm, prin urmare, în cele ce urmează, rezultatul confrunării cărţii sale cu sursele folosite şi însuşite fără nici un fel de scrupul de către autor:

Orice cititor onest se poate convinge că autorul acestei cărţi despre Orăştie a preluat cu neruşinare numeroase pagini din trei cărţi esenţiale depre Orăştie. Acestea sunt „Orăştie 750 de ani” de Ion Iliescu şi Tiberiu Istrate (Deva, Casa judeţeană a Corpului didactic, 1974) şi „Carte românească veche în Muzeul din Deva” (Deva, Acta Musei Devensis,1988) şi „Cuvinte mărturisitoare. Însemnări de pe cărţi româneşti vechi din judeţul Hunedoara (Deva, Acta Musei Devensis, 2001) de Maria Basarab. Ne e total imposibil să punem pe două coloane, paginile însuşite de Åž.N. în cartea sa cu acelea din cărţile amintite mai sus, dar vom trimite ca atare la părţile în cauză.

Iată, aşadar, care e situaţia celor două volume:

 Nemecsek                                                         Cărţile din care a preluat

Cap. I  „Pivire de ansamblu asupra Orăştiei”, p.23 - „Orăştie 750”, p.30

II. „Orăştie la începutul sec.XIX”, p.25-29 - „Orăştie 750”, p.41-42

III. „Primele consemnări ...”, p.24 -  „Orăştie 750”, p. 50

IV. „Cartea românească veche”, p.31-40. Întreg capitolul reproduce întocmai capitolul „Repere ale istoriei hunedorene.Vechi cadru cultural-religios” din vol. „Carte românească veche în Muzeul din Deva”, Deva, 1998 de Maria Basarab, p.14-23, cu excepţia ultimului alineat;

V. „Preţioasă colecţie de carte multiseculară”, p. 44-49 reproduce cu foarte mici schimbări capitolul II, intitulat „Scurte consideraţii privind constituirea colecţiei de carte a Muzeului din Deva”, din cartea Mariei Basarab, p.25-29;

VI. „Centre tipografice româneşti”, p. 49-57 reproduce, cu excepţia utimului alineat, capitolul III al cărţii Mariei Basarab, p.30-38;

VII. „Despre manuscrise şi cărţi tipărite”, p. 57-80 reproduce întocmai capitolul „Consideraţii referitoare la cartea românească veche din judeţul Hunedoara. Despre manuscrise şi cărţi tipărite” din volumul „Cuvinte mărturisitoare. Însemnări de pe cărţi româneşti vechi din judeţul Hunedoara”, Deva, 2001, de Maria Basarab, p.10-30;

VIII. „Carte cumpărată - carte donată”, p. 81-89 reproduce întocmai capitolul „Carte cumpărată-carte donată” din vol. „Cuvinte...” al Mariei Basarab, p. 31-39;

IX. „Însemnări pe cărţi ca informaţii preţioase”, p.89-97, reproduce întocmai capitolul „Circulaţie, proprietate, lectori” al cărţii „Cuvinte...” de Maria Basarab, p.94-102;

X. „Legătorie de carte şi legătorii” (de fapt „legători”), p. 97-101 reproduce întocmai capitolul „Legători. Legătorie de carte” al cărţii „Cuvinte...” de Maria Basarab, p.112-117;

XI. „Informaţii preţioase despre calamităţi, fenomene metereologice şi medicale în cărţile vechi”, p.102-106 copiază cuvânt cu cuvânt capitolul „Calamităţi. Metereologice. Medicale” al cărţii Mariei Basarab, p.128-134;

XII. Momente istorice şi social-economice importante, consemnate în cărţile vechi”, p. 107-111 reproduce întocmai capitolul „Istorice. Social-economice” din cartea amintită a Mariei Basarab, p.143-149;

XIII. „Personalităţi peste imaginea cărora s-a aşternut colbul uitării”, p.112-116 reproduce întocmai capitolul din „Cuvinte...”, p.154-159, cartea citată a Mariei Basarab;

XIV. „Despre şcoală, învăţători şi carte şcolară în cărţile vechi”, p.117-122 reproduce întocmai capitolul „Åžcoală. Învăţători. Carte şcolară”, p. 167-174 din „Cuvinte...”;

XV. „Morala creştină şi problemele bisericeşti prezentate în cărţi vechi”, p. 122-127 reproduce întocmai capitolul „Morala creştină, bisericeşti, varia” din cartea „Cuvinte...” a Mariei Basarab, p.179-184;

XVI. „Învăţământ avansat în zona Orăştiei”, p.127-130 reproduce întocmai capitolul „Åžcoala şi hărnicia dascălilor săi” din volumul „Orăştie 750” de Iliescu-Istrate, p. 75-77;

XVII. „Palia de la Orăştie”, p.142-151 preia, în mare, prefaţa Vioricăi Pamfil la ediţia sa din „Palia”(1968) şi articolul lui Nicolae Neaga, „Relaţiile Paliei de la Orăştie cu textul original ebraic” din „Mitropolia Banatului”, XXIII, 1973, nr.7-9, p.416-420.

XVIII. „Åžcoala de la Orăştie la începutul sec. al XI-lea”, p. 151-160 reproduce întocmai pagini din „Orăştie 750”, p. 133-138;

XIX. „Orăştia, principal centru cultural”, p. 160-170 reproduce întocmai p.139-142 din „Orăştie 750”;

XX. „Astra” şi viaţa culturală a Orăştiei, p. 179-182, reproduce p. 142-144 din „Orăştie 750”;

XXI. „Teatrul la Orăştie”, p. 182-187 copiază p. 151-154 din „Orăştie 750”;  

XXII. „Învăţământ performant...”, p.190-195 copiază cuvânt cu cuvânt p. 144 - 147 din „Orăştie 750”;

XXIII. „Tipografiile Orăştiei”, p. 195-197, copiază p. 158 - 159 din „Orăştia 750.

XXIV. „Societatea de lectură a junimii”, p. 161-170, copiază aproape întreg articolul intitulat „Despre Societatea de lectură a tinerimii române studioase de la gimnaziul din Orăştie”, apărut în „Sargetia”, XXI-XXIV, 1988-1991, p. 781-783, sub semnătura Eugeniei Glodariu.

Din câte se poate observa, plagiatorul a redus la neant, cu o singură trăsătură de condei, munca onestă de o viaţă a unei bune specialiste în cartea veche, d-na Maria Basarab de la Muzeul din Deva, care şi-a văzut rodul celor două cărţi însuşit aproape în totalitate, de unul care nu este în stare să citească o buche în chirilică, darmite să descifreze scrisul complicat al copiştilor de pe cărţile de patrimoniu, domeniu în care Åž.N. este un simplu ageamiu. La fel se întâmplă şi cu autorii monografiei „Orăştie 750”, cărora li s-a furat pe această cale mai mult de jumătate din carte. Totodată, ageamiul nostru în materie de Biblie ebraică, se pronunţă asupra acesteia ca un „specialist”, aşa după cum îşi arogă şi ale „descoperiri” ale unor cunoscători, prezentându-le ca pe propriile „cercetări”.

Lista plastografierilor lui Åž.N. ar mai putea mult continua, dar ne oprim deocamdată aici. Sistemul său de lucru, acela de a copia fără scrupule de la alţii, e dovedit şi de sistemul său de note, deoarece acolo unde e foarte vulnerabil nici nu dă note, iar altădată chiar preluarea textului cu note cu tot îl dă de gol. Astfel, notele de la p. 140 se opresc la nota 256, iar în text, la capitolul următor, apar notele 222, 223, 225, 230 etc., dovedind faptul că a luat textul din altă parte cu note cu tot, căci la p. 161, ultima notă este 239, iar pe pagina următoare notaţia sare la 262, în timp ce trimiterile de la p. 198 încep cu 257, lista notelor nefiind acoperită pentru notaţia din text 222-262. Greşeala „savantului” nostru este imediat dovedită prin  lectura capitolului „Åžcolile Orăştiei în a doua jumătate a sec. al XIX-lea” din lucrarea „Orăştie 750”, p. 133, unde descoperim atât textul preluat fără nicio modificare, dar şi notele 221-230, care-l însoţeau, autorul copist preluând mecanic tot ce-i cade sub ochi. Că este aşa, ne-o dovedeşte şi preluarea de două ori (la p. 13 şi 41) a unui alineat absolut identic din cartea despre Orăştie citată mai sus.

Nici volumul al II-lea al cărţii sale nu dovedeşte mai multă acribie în copiere şi nici mai multă inteligenţă în a-şi şterge urmele. Åž.N. este în acest chip un hoţ „cinstit”, deoarece lasă totul la vedere: şi armele cu care operează şi prada pe care o ia cu sine. Meşterii copiatului de la bac de astăzi sunt cu câteva secole mai avansaţi decât individul nostru care seamănă până la un punct cu un om al cavernelor, care învârte măciuca în loc să profite de laserul ce-i stă în preajmă. Acelaşi lucru şi pentru concepţia absolut rudimentară de care dă dovadă în ceea ce priveşte proprietatea intelectuală şi dentologia profesională, de care face atâta caz cu orice prilej. În realitate, pregătirea sa precară iese la iveală la fiecare pas, dovedind agramatism, sfidarea regulilor gramaticale, ignoranţă acută a normelor bibliografice (de neînţeles pentru cineva care se laudă că a urmat o Åžcoală doctorală), onestitate şi bun-simţ în munca profesională. Voi da un singur exemplu: în cartea sa despre „Presa hunedoreană” a binevoit a reproduce un text dintr-o carte de a mea fără să-mi ceară permisiunea s-o facă; acum mă trezesc că un text al meu despre revista „Cosânzeana”  - vezi vol. „Incursiuni în presa românească” (2009) - este însuşit cu aceeaşi inocenţă caracteristică hoţului de meserie. Cine doreşte să afle mai multe despre modul în care este redactat şi cel de al doilea volum al său din această morfoleală culturală pe care ne-o serveşte acum, poate pune pe două coloane zeci de pagini, cum ar fi cele despre „Almanahul scriitorilor de la noi” (p. 36), din „Albumul Vlaicu” (p. 40), din capitolul „Cartea tipărită la Orăştie”(p. 50-57), despre tipografii şi biblioteci (p. 132-143) etc., copiate în cea mai mare parte din cartea „Orăştia 750”, p.240-241, 169-174, 174-180, 242-244 etc., dacă nu chiar din cartea lui Valentin Orga despre Ion Moţa. Cu o neruşinare ieşită din comun, acelaşi autor concepe un întreg subcapitol, intitulat „Locul şi rolul gazetelor poporale”, p.80-95, copiind cuvânt de cuvânt textul unei broşuri semnate de Sebastian Bornemisa cu titlul „Gazetele poporale din Transilvania şi Banat” (Tip. Astra ardeleană, Cluj, 1939, p.1-15), text în care se află şi unele erori necorectate de autor, cum ar fi cea cu privire la „Tribuna Poporului Romîn” din 1910.

Opera de plagiator a acestui veritabil „avorton profesional”, cum îl numesc colegii de breaslă din Valea Jiului, pentru care el e un fel de „Neica Nimeni” („Despre Nimeni” de Gh.Truţă, în „Ziarul Văii iului”), un „Cetitor de gunoi” (Idem, în „Åžcoală & Cultură” nr. 15/2009), „plagiatorul agramat” („Ziarul Văii Jiului” nr. 443/ 2010) sau „Demolatorul limbii române” ( Gh.Olteanu, în „Ziarul Văii Jiului nr. 260/2009), până la strigătul disperat al lui Cătălin Docea: „Salvaţi lumea de plagiatorul „Bubu” Nemecsek!” („Ziarul Văii Jiului, nr. 476/ 2010), ar trebui să fi pus demult în gardă autorităţile de acolo, dar şi asociaţiile de profil, spre a feri societatea de un microb care ameninţă de multă vreme sănătatea corpului social şi buna funcţionare a serviciului mass-media în Valea Jiului. A tolera la nesfârşit minciuna, incompetenţa, cleptomania culturală ridicată la rang de barbarie instinctuală, grosolănia şi injuriile unui individ care doreşte să parvină furând munca şi ideile altora este de o gravitate care n-ar trebui să lase indiferente nici autorităţile penale ale ţării. Dacă cineva este pedepsit pentru furtul unei sume de bani din casa cuiva, ce facem cu acest hoţ de cărţi şi capital cultural, care intră cu bocancii lui plini de zoaie în cele mai curate case ale culturii româneşti pentru a le macula şi a le compromite, asemeni unui violator în serie, care lasă în urmă imense traume psihice şi morale?! Este o întrebare pe care o adresez întregii opinii publice din ţară şi, mai ales, celei din Valea Jiului, cu atât mai mult, cu cât în condiţiile prezente  se discută tot mai mult despre o reformă iminentă a sistemului doctoral din România.

Nu trebuie scăpat apoi din vedere că insul despre care vorbim este un procesoman fără pereche, vestit pentru această „calitate” în toată Vale Jiului, răpind timpul şi viaţa oamenilor cu procese fără rost, dinainte pierdute, prin însăşi evidenţa faptelor care nu pot proteja pe cineva aflat sub semnul unei culpe perpetue. Or, însăşi „existenţa intelectuală” a lui Åž.N. se află sub semnul unei mari şi vinovate culpe faţă de semenii săi, pentru care nu a dat încă seama pe deplin.

 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter