Teatrul Dramatic “Ion D. Sîrbu” în faţa unei noi premiere, sâmbătă 07.11.2009, ora 18:00

Roland Toth: Maestre, în primul rând doresc să vă urez un călduros „bine aţi revenit” în oraşul şi implicit în teatrul nostru! Aş dori să demarez discuţia noastră prin a vă întreba ce anume vă leagă de municipiul Petroşani, şi de teatrul petroşenean? Totodată, după câtă vreme reveniţi aici pentru a colabora din nou cu noi?

Andrei Mihalache: De câţiva ani am fost prezent la teatrul petroşenean, am deja două spectacole aici, primul a fost „Sinucigaşul”, al doilea, “Napoleon era fată”…

Roland Toth: … Ambele de un mare succes…

Andrei Mihalache: … Da, de succes la public în primul rând. Mă leagă mai multe lucruri de Petroşani: mulţi cunoscuţi şi faptul că avem o bună colaborare între instituţii. Când am pus în scenă „Sinucigaşul” şi „Napoleon era fată”, am venit la invitaţia domnişoarei directoare, şi nu vă ascund faptul că îmi era puţin frică. Îmi era frică deoarece era un teatru despre care nu ştiam decât partea de istorie. Foarte mulţi oameni, pe care i-am cunoscut de-a lungul vieţii mele artistice au trecut pe la Petroşani, am colegi, chiar, care au fost la Petroşani. Uitându-mă pe afişele din fosta expoziţie mă gândeam câţi dintre oamenii pe care i-am cunoscut, pe care i-am văzut jucând, unii din ei cu care am lucrat, au trecut pe la acest teatru, un teatru oropsit, în primul rând ca imagine, spun eu, pentru mulţi ani - nu mă refer la perioada actuală. Asta pentru că părea oarecum împotriva naturii, într-un loc unde pentru foarte mulţi dacă n-au trecut pe aici, au impresia nu se întâmplă nimic, să existe un teatru unde şi-au făcut ucenicia, sau unde au ajuns la apogeu, actori de marcă ai scenei româneşti. Pot chiar să-i enumăr dacă vreţi. Am să încep cu Ion Tifor şi cu Viorica Suciu, doi actori pensionari care trăiesc în Satu Mare. Domnul Tifor are 83 de ani, doamna Suciu, în jur de 77, şi sunt unii dintre cei care au fost la înfiinţarea secţiei române a teatrului sătmărean. Ei sunt nişte monumente vii, dacă le putem spune aşa, ale teatrului românesc, faptul că i-am văzut pe afişe cât şi în expoziţia dumneavoastră din foaierul de sus m-a bucurat foarte tare. Sigur, teatrul din Petroşani este mai vechi ca al nostru, din Satu Mare, mai bătrân, un frate mai mare. Teatrul petroşenean ar trebui să fie fericit deoarece are un public bun, un public normal, aici nu mă refer la elite, el poate înghiţi diferite feluri de teatru, diferite feluri de a monta, şi pentru că până acum am pus doar comedii, anul acesta m-am gândit să încercăm şi alte experienţe.

Roland Toth: Într-adevăr, dacă nu ar exista noutatea nu am mai evolua, şi că tot am adus vorba despre ceea ce aţi montat pe scena petroşeneană, daţi-mi voie să vă întreb cum aţi ales să montaţi nu una, şi nici două, ci trei spectacole într-o perioadă relative scurtă?

Andrei Mihalache: Probabil ar trebui să existe mai mult timp între ele, numai că aşa s-a întâmplat. Premierele anterioare pe care le-aţi avut, cât şi timpul meu, au creat această situaţie, sunt un om destul de ocupat, nu numai ca regizor, simultan trebuie să fiu şi directorul teatrului din Satu Mare şi am alte obligaţii decât cele strict profesionale. Am spus că nu are rost să pierd timpul, şi n-am venit să mă odihnesc aici, iar în măsura în care trupa, sau trupele pot rezista, întrucât sunt şi actori care joacă în toate cele trei piesele, să facem un tur de forţă şi să scoatem aceste trei premiere într-o săptămână – mă refer la perioada în care acestea se vor juca pentru public. Mă bucur foarte tare că aveţi un colectiv care s-a mărit, s-a dezvoltat. Îmi aduc aminte de vremuri mult mai grele în care trupa era mult mai subţire, aici mă refer la numărul actorilor, fără îndoială nu s-ar fi putut întâmpla să se facă trei piese într-un timp atât de scurt. Pot să spun că, după aceste prime două montări, mi-am făcut numeroşi prieteni aici, de fapt cred că pe toată lumea… mie nici nu îmi place să am duşmani, asta nu înseamnă că nu am, asta nu depinde de mine, dar sper ca măcar aici la Petroşani să avem o relaţie firească, dacă nu chiar prietenească cu toată lumea. Respect această trupă, iar când spun trupă, nu mă refer doar la cea artistică, pentru sacrificiile pe care le fac, şi pentru faptul că într-un oraş atipic, lumea vine la teatru, lumea încurajează teatrul, lumea păstrează dreptul teatrului de a exista. Ar fi şi stupid după 60 de ani să se închidă un teatru doar pentru că ne merge prost, sau pentru că nu mai avem atâţia bani. Dar cred că situaţia în care trăim, dincolo de televizor şi de micile distracţii, a exista o instituţie de cultură, serioasă şi cu o activitate mai mult decât prodigioasă, este un mare avantaj, în primul rând la cetăţenii zonei, pentru că nu mă refer numai la oraş, am înţeles că aveţi şi deplasări, şi asiguraţi “serviciile culturale” pentru o zonă largă. A exista un teatru  e un miracol, într-o lume unde toţi se gândesc cum să strângă bani şi să-şi asigure ziua de mâine. Atunci, încă e de datoria statului să ţină cultura, implicit teatrul, pentru curăţenia şi igiena sufletească a oamenilor.

 

 

Roland Toth:. Credeţi că teatrul constituie unul din instrumentele prin care se reuşeşte o detaşare de tot ceea ce se întâmplă astăzi pe plan politic şi economic, ajutându-ne să privim altfel viaţa?

Andrei Mihalache: Din păcate da, reuşim să ne detaşăm politic şi nu ar trebui să fie un refugiu prin negarea realităţii. Înainte, lumea mergea la teatru fără îndoială pentru că nu aveau program la televizor şi cârciumile se închideau la ora 22, dar mergeau şi pentru un soi de rezistenţă pe care teatrul îl făcea. Erau aşa-zisele şopârle, aluziile… teatrul era, paradoxal, mult mai liber înainte de a fi toţi foarte liberi şi a putea de a spune orice. Părerea mea, ţin la ea, nu vreau să subscrie toată lumea. Este că teatrul românesc a pierdut exact curajul de a se lega de realitatea imediată. Să nu uităm că teatrul era un mijloc de luptă şi de rezistenţă atât al celor care îl făceau, cât şi al publicului. Acum avem voie să spunem orice, putem să arătăm cu degetul în orice direcţie şi n-o mai facem. De aceea, cel puţin două dintre aceste trei piese nu vor mai fi călduţe. Ele au o ţintă socială nu aş zice politică, dar cât se poate de clară, şi nu mai sunt atât de călduţe precum comediile la care venim doar să râdem şi să uităm. E bine să uităm, fără îndoială ce e afară şi să ne distrăm …

Roland Toth: Care sunt cele două piese care au acest mesaj mai piperat?

Andrei Mihalache: Este vorba despre „Târfa cu respect”, un text care poate părea prăfuit, învechit, poate şi ca limbaj, vă spun asta pentru că am văzut reacţia celor tineri. Vom afla din acest spectacol că negrul nu e negru, e orice altceva. Al doilea text, o premieră mondială care aparţine dramaturgiei contemporane, chiar foarte contemporane, a fost premiat acum trei ani la concursul festivalului de comedie, şi este un tip de teatru mai puţin atacat. Mă rog, poate merge până la absurd, atât cât poate fi de absurdă situaţia în care trăim, o societate dominată de alergarea după bani, de a obţine bani prin orice alte mijloace decât îndeobşte cum se obţin banii, prin muncă. Am să vă spun câteva cuvinte şi despre cea de-a treia piesă, o glumă, o fabulă cu oameni, plecând de la o povestire a lui Oscar Wilde, „Prietenul la nevoie se cunoaşte”, pe care am adaptat-o şi am vorbit despre prietenie. Nu e neapărat un spectacol care se adresează exclusiv copiilor, cred că fiecare din noi va vedea în această fabulă, realitatea tristă şi grotescă a pseudo-prieteniei.

Roland Toth: Am constatat pe parcursul discuţiei noastre cât şi în timpul cât am asistat la unele repetiţii că sunteţi o persoană care pare, dacă nu chiar este, extrem de calmă şi de calculată. Este acesta unul din secretele care au dus la reuşita dvs?

Andrei Mihalache: Eu ca şi persoană, nu sunt o persoană foarte calmă. Acum ceva vreme dovedeam un temperament coleric, am şi o zodie de foc, dar calmul meu cred că reiese din faptul că teatrul nu se poate face decât din dragoste. A face teatru pentru alte motive, doar pentru că îţi place, mi se pare aberant. A face teatru poate fi o obligaţie doar în sensul de a-l face cât mai bine, ca să te adresezi spectatorilor, altfel, pe contre-coeur, nu cred că se poate face. Se simte. Nu văd de ce foarte mulţi fac teatrul ca pe o damnare, ca pe o cruce care trebuie dusă. Este o alegere. Åži dacă nu îţi place să te joci, să îi faci şi pe alţii să intre în jocul tău, cred că nu are rost să o faci. Åži fiind o ficţiune, cred că teatrul este cea mai frumoasă formă de a exista, pentru că aici orice poate exista. Se poate schimba, se poate negocia, estetic, artistic, în afară de boală şi de moarte, pe care nu le ştim, în viaţă totul e ca la teatru. Toate au o soluţie, şi a o căuta trebuie să fie o bucurie, nu un blestem. Pe urmă, mie chiar îmi place să las loc de „bună ziua”, pentru că suntem o lume destul de restrânsă.

 

 

Roland Toth: Dacă aţi dori să transmiteţi un mesaj pentru spectatori şi pentru publicul Văii Jiului, care ar fi acela?

Andrei Mihalache: Să fie mai puţin interesaţi de cancanurile ale acestei lumi. Åži în teatru sunt oameni ca ei, cu aceleaşi probleme, la fel de amărâţi. Să nu îşi închipuie  nimeni că avem alte privilegii decât ce vă spuneam înainte. Adică facem o meserie cu dragoste, pentru a avea satisfacţii în primul rând altele decât cele materiale, şi să accepte în continuare minciuna frumoasă a teatrului, acest miraj, şi nu în ultimul rând să sprijine teatrul prin prezenţa lor. Un bilet la teatru costă foarte puţin. Cred că nu e greu să renunţi la câteva sticle de bere pentru a face altceva.

 

Vă aşteptăm cu mare drag la teatru, în data de 07.11.2009, ora 18:00, să vizionaţi piesa „Târfa cu respect”, de Jean Paul Sartre, care cu siguranţă vă va face să uitaţi de grijile cotidiene, să râdeţi în hohote şi poate chiar să vi se prelingă o lacrimă pe obraz! Suntem convinşi că veţi veni, pentru că noi, artiştii, existăm doar pentru că dumneavoastră vă aflaţi în sala de spectacol!

Artiştii Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroşani.

 

 

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.