23.09.2008,  12:46:43 | 0 comentarii | 594 vizualizari
Memoria Selectivã / Adio, Colombo!
de Mircea ANDRAȘ

Într-o tristã zi de toamnã, cu frigul atârnând ciorchine la fereşti, cu vântul luând frunzele la dans, cu cerul mai puţin albastru decât situaţia noastrã, cu norii aducãtori de ploi, lapoviţã şi ninsoare, unul dintre cele mai pitoreşti personaje din zonã, un om cu un suflet cald ca  un miez de varã şi o inimã bãtând ritmul vieţii, pe numele lui de muritor Emil Demian , tipograf de înaltã clasã, ziarist prin adopţie, a hotãrât pe neaşteptate sã treacã dincolo, într-o lume mai dreaptã şi mai bunã, prima şi ultima treaptã spre veşnicie, lãsând, aici, pe pãmânt un loc atât de gol încât nimeni nu-l va putea umple niciodatã. L-am considerat, întotdeauna, un om cum puţini sunt în aceastã lume atât de fremãtatã , un om a cãrei dispariţie nu poate trece neobservatã şi pe care nicio uitare din lume nu poate sã-l izoleze în trecut ci îi va gãsi întotdeauna, un loc al lui în nemãrginirea viitorului care stã sã vinã. Plecând din aceastã lume, Emil Demian, supranumit de prieteni şi duşmani, deopotrivã: Colombo, a luat cu el o parte din noi şi anume partea dinspre suflet, încãlzitã şi purificatã cu o razã de gând. E toamnã Emile, şi vântul râde de noi pe la fereşti şi ploaia plânge pentru visele noastre pierdute şi tu, pe o geanã de vis, cu o lacrimã în colţul ochilor tãi senini ca cerul, treci, tãcut ca un vis sfârşit prea devreme, spre veşnicie. Acolo unde vom ajunge toţi. Adio, Colombo! Odihneşte-te-n pace!

Glumã tipograficã
Pe atunci şi tipografii, ca şi cei aflaţi în alte locuri de muncã, formau o mare familie în care fiecare lucrãtor era membru cu drepturi egale. În cadrul acestei familii era cuprins şi Ion Chiriaş, cunoscut în lumea artisticã ca poet, mai mult sau mai puţin performant, dar foarte zelos sau insistent. Nimeni nu ştie cum s-a petrecut debutul acestuia şi nici cine i-a jucat un renghi, cu aceastã ocazie. Nişte ziarişti cu mult aplomb, cum ar fi Ion Vulpe şi Ion Liciu au hotãrât sã îi publice o poezie dedicatã brigadierilor care au construit defileul. Poezia începea cu versul: “Trec vagoane prin tunel!” şi continua pe aceeaşi temã. Atunci câtorva tipografi printre care şi Emil Demian, s-au gândit sã-i joace o farsã poetului debutant. Şi în loc de vagoane au pus (pe câteva exemplare doar) vapoare. Au avut grijã ca aceste exemplare sã fie îndrumate la chioşcul de unde îşi cumpãra presa şi anume cel din colţul parcului, supranumit şi “chioşcul lui Cioc” bietul Chiraş, în plinã euforie din cauza debutului, suferã un şoc citind în ziar: “Trec vapoare prin tunel”. Ştiind ce severã era atunci miliţia presei, poetul suferã un asemenea şoc încât trei zile şi un numãr echivalent de nopţi, bea în neştire, nemaivenind nici la serviciu. Cel cãruia i-a pãrut cel mai rãu de aceastã nedoritã întorsãturã a lucrurilor, Emil Demian, îl cautã cinci ore prin oraş, dezvãluindu-i farsa, reuşind sã punã lucrurile pe fãgaşul normal. Dar, din când în când, îl mai şicana pe poet: “şi cum naiba, mã Ioane, încãpeau vapoarele alea prin tunel?”
Ascunzãtori originale 
Toţi cei care îl cunoşteau mai bine ştiau, de bunã seamã, unde ascundeau tipografii “tãria” spre a nu fi gãsitã de un viitor control inopinat. Astfel, se lua o sticlã de lapte, se vopsea cu alb, pânã la treisfert, lãsând impresia cã ar con­ţine lapte. În realitate înãuntru  se afla alcool, din care se bea în clipele de grea cumpãnã, dar odatã, un inspector şi-a exprimat intenţia de a bea nişte lapte dintr-un astfel de recipient. Toţi au îngheţat. În clipa urmãtoare, însã, Emil a luat o sticlã originalã, plinã cu lapte la fel de original şi i-a întins-o inspectorului. “Ei, cum o sã beţi dupã noi? Luaţi-o pe asta şi-o beţi în linişte acasã!” O altã metodã era o sticlã obişnuitã în care se punea doar alcool incolor, în care, spre derutare, se punea o floare (bineînţeles, aceasta rezistã destul de puţin). Dar într-o zi, unul dintre ei gãseşte sticla goalã şi începe sã punã întrebãri: “unde a dispãrut alcoolul?” Rãspunsul vine de la Emil Demian: “Îmi pare rãu pentru el dar am crezut cã e apã şi am udat cu ea florile. Erau atât de ofilite...” Nimeni n-a ştiut niciodatã. Dacã asta era adevãrata versiune sau cã, pur şi simplu, aceasta fusese inventatã şi conţinutul însuşit de inventator.
Sportul politic 
Toţi ştim ce greu se gãsea “sportul popular” în vechea erã, dar nu prea cunoaştem dedesubturile editãrii acestuia. Dupã cum vã aduceţi aminte prima paginã a acestui cotidian era împãrţitã în douã (pe vertical). În stânga era partea politicã iar în dreapta partea sportivã. Într-unul din numere, în stânga era trecut cu majuscule: “tovarãşul Nicolae Ceauşescu din nou în vizitã de lucru în judeţul Argeş”, iar în dreapta “înotãtorii noştri din nou înotând în ape tulburi” (tocmai pierduserã un concurs). Se uitase (sau fusese cu intenţie), dar linia de democraţie dintre politic şi sport nu fusese trasã. Titlurile fiind scrise cu acelaşi corp de litere şi linia de democraţie lipsind, se putea citi: “tovarãşul Nicolae Ceauşescu din nou înotând în ape tulburi!” Inutil sã precizãm ce au pãţit autorii acestei gafe vroitã sau nevroitã.
Niciodatã
Într-o dupã-masã destul de nasoalã primesc un telefon de la regretatul ziarist Iosif Bãlan, care îmi solicita o poezie pentru acoperirea unei ferestre. “Sã aibe trei strofe a patru versuri fiecare cu 12 piciorul metric.” Bineînţeles trebuia musai sã fie “pentru pace.” O duc în temenul fixat, dar a doua zi, când mã duc prin redacţie mã întâmpinã redactorul-şef regretatul Simion Pop, destul de încruntat: “Aţi pus un titlu total neavenit!” şi-mi aratã pagina. Pe frontispiciul ei scria mare: “Sã fie întotdeauna pace pe pãmânt!” Şi mai jos, cu acelaşi corp de litere, poezia mea “Niciodatã”. Aşa am devenit un oponent al pãcii.
Aforisme 
Valeriu Butulescu avea un aforism pe tema presei locale: “Iubesc mult presa localã! Datoritã ei numele meu circulã pe cele mai neaşteptate canale de aducţiune!” Pe aceastã temã am publicat un corolar: “A apãrut atât de multã presã localã încât hârtia igienicã a devenit de prisos!” Pe aceeaşi temã Emil Demian a spus (nu a scris): “Cât mai multã presã localã! Datoritã ei suplimentul meu împachetat e în cele mai sigure condiţii de igienã!” Ce ţi-e şi cu aforismele astea!
Vechituri
Dialog în vechea epocã (cu sau fãrã aur). La un chioşc de presã, un client solicitã ziarul “Sportul”. “N-avem, numai “Scânteia!” se rãspunde. Atunci daţi-mi “Drumul” “(Socialismului)”. Numai dacã luaţi şi “Steagul!” (roşu). Erau singurele ziare care se mai gãseau în chioşcuri.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter