07.03.2013,  21:18:43 | 0 comentarii | 528 vizualizari
Poeme de Ion Hirghiduş din volumul / Femeia lui Dumnezeu
de Ziarul Vaii Jiului

Femeia lui Dumnezeu

1. În umbra ei erau lumile
pe urmele ei anotimpul întârziat
într-o sărbătoare a celulelor Vieţii
 
am cunoscut o femeie
ai cărei ochi se pierduseră în nu ştiu ce ape
se uita la mine când ploua
de parcă era Femeia lui Dumnezeu
 
când voi vorbi despre tristeţe
ca despre ultima noapte a zeilor
frumoasă va fi privirea care atinge cerul
pentru a te reda 
 
în litera absentă şi-n limba pierdută
un noroi luminos
este reversul cunoaşterii de sine
 
dincolo de tăcerea minţii
a rămas
doar o năframă evaporată…
 
2. Din ungherul timpului în amurg
pe marginile corolelor visez valurile pierdute
sprintene clipe niciodată înţelese 
în trecerea lor
 
ca si cum nu ai fi 
doar o simplă părere a lumii
eşti mai frumoasă 
decât îmi aduc eu aminte din serile de atunci
 
zâmbet strivit de frumuseţe
un iris pe care Dumnezeu l-a deschis
străvede peste noapte patimile 
şi ocrul presărat peste cuvinte
 
când treci prin lumină neagră presimţire
se descătuşează un trup liber
aproape orbit de flăcările bete
când te scrii ca soarele-n ape
 
şi îţi creşte umbra şi îţi creşte veninul
muşcătura mortală a existenţei
 
un sălaş se năruie pentru a fi
tot ce-am înţeles din alergarea spre tine.
 
3. Cuvintele prinse într-o năframă de sidef
ale unei femei tinere 
lacrimile de otravă pietrificate
statuia tristeţii o statuie de sare
 
bate un vânt atât de singur 
şi triumfă peste lume … 
 
într-o fereastră la nesfârşit 
i s-a aşezat chipul şi celulele inimii
un steag triumfător pe câmpul de bătălie
doar singurătatea dincolo de memorie
 
clopotele de clorofilă
bat în ceasuri
înţelepciunea divină a întâmplărilor
 
noimele pierdute în lumina absenţei
sunt pulbere şi vis
un miros de stea căzută-n noi
 
când ţi-ai fluturat mâna prin aerul tău de pasăre
mi-au lipsit cuvintele
şi te-am îmbrăţişat cu dorul infinitului
 
am vestit că dincolo de mine
este femeia în trecerea ei.
 
4. Nu ştiam că tu eşti printre zei tăgăduire
arşiţa care nu se mai termină
fructele goale ale mâniei
ploile care nu se mai termină
 
mi s-a deschis rana între umeri
în locul aripilor
oglinda în care nimeni nu aleargă
 
înfricoşate semnele răpuse în praful zilelor
rabdă-n lumină
cuvintele memoriei otrava memoriei
 
orele când mă trezesc în mireasma câmpului
mă întreabă cuvintele mele:
de ce te-ai risipit?
 
pe tobele mărunte ale zilei se deschide un timp
bate alarma inimii 
oglinda clipelor când m-ai luminat
şi am râvnit florile singurătăţii
 
o femeie singură
poate fi oricând femeia lui Dumnezeu
 
 
5. În casa unde am stat
în genunchi am stat strivit de ocrul intens
de libelulele care nu se mai năşteau
în zăngănitul de arme al apusului
 
o floare cu miros primitiv
o dragoste în genunchi
sfărâmate oasele mâinilor şi picioarelor
un invalid al poeziei
 
când tu departe ai fost
s-a aprins fosforul din oase
şi s-au luminat depărtările
desfrunzite ale realităţii
 
bucuria cuvintelor omeneşti
în pragul pădurilor prin care am umblat
în celulele roşii ale imaginaţiei
pe frânturile de limbă pierdutele ospeţe
 
şi când te-am iubit 
cocleala zilei adusă de conductele vegetale
când te-am iubit
s-au tulburat apele memoriei
 
otravă şi sânge neputinţa de a fi 
până la capăt unde un tramvai al dorinţei
aşteaptă securea infinitului. 
 
6. Bucuria şi spaima de a fi
în celulele roşii ale zilelor
din care una este Femeia lui Dumnezeu
cum se rotesc vulturii cei înalţi asupra fericirii
 
un spectru al adevărului
bârfele lumii slobode tocindu-se
la colţurile blocurilor prin vecini
cu potenţial amar
 
otrava risipită pe armele ignobile
în celulele deţinuţilor orbi
deschide ferestrele lăsa-mă să tresar
la atingerea mâinilor tale
 
portretul tău în cuvinte
muzeul de ceară al veşniciei
în aplauzele şi-n ritmul 
din stropii de vin
 
când am băut cucuta din mâna ta de femeie
un vultur mi-a sfâşiat inima
şi a înţeles că trecerea spre tine
e graniţa nemăsurii
 
hotarele cu nimbul pierdut 
uitată-n gândire 
o lume desfrunzită de propria ei tăcere.
 
7. În umbra lumii în umbra cuvintelor omeneşti
când ceasurile rămân în urmă
pentru a căuta cu pendulele lipite
biruinţa poeziei asupra sieşi
 
a căzut sinele meu în dizgraţia ta
şi Dumnezeul orb a revelat totul
torentele scurse din noapte şi din păcat 
un placebo al fiinţelor mici
 
aerul meu şi biruinţa
opusul timpului măsoară cu degete negre
otrava trădării
în cantităţi mici şi sigure
 
în mersul tău de fiinţă 
strivit de făpturile visului
abisul abia rosteşte cuvintele fragede
 
aromele vieţii tale
au luminat 
dorinţele aflate în paza îngerilor.
 
8. Au răsărit greierii în luminile rozelor
murdare de somn sunt ghilotinate zorile 
în umbra inimii mele otrăvurile de argint
gândurile despre Viaţă
umbra copacilor din memoria unde ne-am adăpostit 
 
se strevăd urmele dinţilor pe obrazul nopţii 
pe obrazul tău zefirii înfloresc
într-o oglindă sferică 
leii de piatră mi-au sfărâmat inima 
 
să ne întoarcem în paradis 
tu în coasta mea eu în gândul tău 
în ziua  dintâi corabia singurătăţii  îşi pierde limitele
 
după cum bate vântul 
uităm dacă suntem gloanţele primăverii
în catifea pierzându-se  zâmbetului rozelor
şi rânjetul gravitaţiei.
 
9. Doar semne şi venin pe urmele tale au rămas
într-o vară neprietenoasă albia poeziei a secat
în oglinda măcinată de singurătate
o mască fără timp se adăposteşte
 
frigul a coborât în fotografii
alchimia a distrus frumuseţea singurătăţii
amarul şi mierea amestecate în cantităţi dureroase
 
când aerul se risipeşte-n aripi şi-n pietre
cuvintele stau să spere
cum va implora în trezire
tot ce a fost lumina sângelui
 
prin semnele de acum
visul desculţ se strecoară în diamante
o risipă absentă şi un oraş pierdut
fără rostire ard în flăcări gândurile mele
 
se adună nopţile într-o mirare
dincolo de somn şi de lacăte
cum e strigătul nimănui 
doar aparenta îngenunchere a întregului
 
iarbă pe tălpi
câmpia răsfrântă-n lumina aşteptării
seminţele sunt strivite
cu ochii închişi te zideşti în sălaşul clepsidrei.
 
10. Când înserarea se întoarce în suflet
pentru a închide trecutul
zvon de mierle stinse-n apus
cu aur poleit este burgul uitării
 
în deceniul misterioasei chemări
la foc s-au copt miresmele
prin unghere şi  timp
 
cenuşa adevărului din luna noiembrie
când am crezut că eşti curcubeul
unde luminează îngerii
un suflet divin în carne omenească
 
vesele au fost glasurile vestitoare
de sărbători aprinse
dar acum un spirit de vestale înfrânt
sapă în munţi  parfumul stins al pădurilor
 
şi se coboară soarele-n lucruri
pentru a reda mereu nevăzutelor umbre
cum încărunţesc sub brazdele absente 
seminţele îndoitei tăceri
 
precum torentul şi albia
se deschide în lume o zi a miresmelor
mai puţine în timp au rămas semnele
de fericire alese 
 
 
11. Un sentiment al libertăţii
se mişcă peste vacarmul ocult
din verdele ce mai rămâne verde
un drum spre răspunsuri se ţese
 
plină de rod săgeata miresmei
ca Eros cândva tăind anotimpuri
mai pline decât ochii strălucitori
luminează aşteptările din fiecare zi
 
cu gura arsă de semne 
în reversul câmpiei învăţ să te uit
cât ai fost de frumoasă în dăruirea seminţelor
tot ce poate răbda pentru a se naşte
 
când fierbe sângele ispitit de lente otrăvuri
atât de departe este bucuria 
de a te vindeca în cuvinte
 
ca pe o sabie te ridic
pentru a te reda îngerilor
să cântăreşti sentimentele de cenuşă
în aerul unde se rotesc ninsorile inimii
 
când septembrie a sosit pentru a întări lumina
te-ai îmbrăcat într-o fereastră şi ai plâns ...
 
 
12. Nemărginit un vânt al tăcerii
tot ce nu s-a spus în scrisori
când te-am rugat să împarţi lumea
ofrandele visului pierdut de-acum în noi
 
te dăruieşte în ziua aceasta aromelor
în stingerea memoriei 
când florile ard peste trupuri
citirea rebelă aşezată în cărţi
 
în palmele tale s-a vindecat singurătatea
şi lumile s-au deschis pentru a reda
din închisorile oglinzilor
privirea unde te-am pierdut
 
cum domnesc fluturii beţi peste flăcări
în lipsa nopţii 
bucuria ispitei pregătită de logosul prim
 
se rup peceţile pentru a te întregi
şi apele se revarsă din fotografia neantului
cât de înaltă îţi este privirea
întoarsă din cer în fructele verzi
 
eşti în grădina sentimentelor
o depărtarea coaptă a unui orizont
pe firul roşu sunt aliniate frunzele
unui sfârşit de lume.
 
13. Nu mai există timpul 
când ai numărat cuvintele aşteptării
într-o mirare au înverzit depărtările
pentru a te-nchide în sinea lor
 
tot ce este adânc în florile visului
suflete-n larg pierdute acum
poartă povara cenuşilor 
 
mă-nclin în fragedul trup al zilei
cu arme risipite-n lumină
gloria din pulbere îngăduie uneori
amarul trezitei iubiri
 
perdele de fum peste înţelegere
cum se rotesc secundele inverse în rană
de parcă ar fi trezit în mine
privirile de înger păzitor
 
în absenţă luminează marmura
nesomnul speranţei
ard zilele pentru aţi reda strălucirea
 
te-a scris vântul cu frunze ruginite 
zeiţă a depărtării 
m-ai regăsit - poezie - într-o lacrimă
prelinsă pe obrazul meu.
 
 
14. Într-o sărbătoare am venit la tine
să cântăresc Paradisul din lucruri
primejdiile trezite în ferestre
cu o mie de guri păzitorii luminii
 
am tras perdele peste lume 
şi am privit tăcerile frumuseţii ...
ţi-am sărutat ochii pentru a nu greşi
înfricoşatul ceas care bate tulburând ziua
 
din carne a răsărit timpul
aducând pe pânze mireasma zeilor
gloria ta în nopţile pierdute
când te-ai încins ca orice femeie
 
atât de puţină este lumina acestei vieţi
când tărâmul iubirii e-nchis
şi se destramă sângele
pentru a pieri în singurătate
 
pe cămile orizontul se rătăceşte în lume
 
Femeia lui Dumnezeu este în trecere
un semn al poverilor din suflet
 
15. O mirabilă-ncercare de adevăr sunt
uneltelor de gelatină ale poetului
cum scot patimile din abis
rând pe rând durerile înserării
 
pierdut pe câmp am însămânţat lumină
şi au răsărit ochii tăi
în mersul privirii când te-am pierdut
 
în nisip a pierit
firul cu plumb al gravitaţiei
în oazele fericirii
au fiert celulele mele
 
e atât de târziu în constelaţii
s-a făcut frig în iubire
şi rochia-ţi de mireasă a îmbătrânit
 
portretul tinereţii poetului
se adăposteşte într-un nimb
 
în grădina botanică
 
Ai coborât în grădina botanică la 40 grade Celsius
îţi era sete şi te-ai oprit la fântâna în degrade
oraşul întreg gemea de atâtea metale topite de atâtea sforării
cui îi mai pasă de dragostea care incendia grădinile publice?
 
pe o bancă Ea sta sprijinită pe braţul lui
el sta sprijinit de umbra unui copac 
care aducea cu fantoma calamităţii
 
ea l-a întrebat ceva din privire alungând un fluture cu mâna
el la rândul lui a apărat-o de fluture cu ambele mâini
amândoi dădeau din mâini şi vâsleau prin aerul încins
pentru a răspunde la întrebări
 
peste tot un Muzeu Verde cu poteci pierdute
un miros de ierburi coapte pe buzele ei
 
din metale încinse din mirosuri de plante
incendiul inimilor în grădinile publice
lângă o fântână în degrade. 
 
a doua oară în grădina botanică
 
Era deja toamnă şi frigul se lăsa printre frunze cu zgomot
poate undeva vânătorii îşi pregăteau săgeţile de silex
pentru sufletele deja pierdute
 
Ea tremura uşor pe braţele lui în dreptul inimii
el o strângea încălzind-o pentru a o păstra
în întregime pentru sine
 
printre cactuşi printre florile târzii printre fructele coapte
ea zâmbea cu nostalgia soarelui
spre Catedrala Sfântului Mihail
 
atunci el i-a spus: rămâi cu mine să privim nuferii
să aşteptăm aici primăvara
şi lucirile de metal ale luminii
 
privirile lor îngemănate printre plantele serei
bliţul descătuşat de impactul cu realitatea
o fotografie a momentului şi atât
 
şi azi tresar când te văd 
aş fi vrut să fie mai mult lumina să nu devină întuneric
pentru a înţelege anotimpul acela.
 
a treia oară în grădina botanică
 
De atâtea zăpezi ne amintim în intimitatea vieţii
peste văi lumina albă a cristalelor şi fulgerele descătuşate
ca orice naştere din noapte
o statuie a visului florile pierdute în somn
 
nu-ţi este încă frig
pe hainele tale funinginea electrică a oraşului
urmele de cafea pe buze şi un zâmbet rebel
 
Ea avea mâinile fierbinţi
şi el îi săruta paşii pierduţi pe alei
tăcere printre copacii adormiţi printre îngrijitorii absenţi
 
m-ai făcut fericit
i-a spus el pe podul care leagă inimile 
verbul a fi se conjugă mereu ca o armă cu repetiţie
 
Ea l-a privit în ochi şi s-a pierdut printre irisuri 
nebănuitele lumini de pe crestele munţilor
avalanşele de sentimente rostogolite prin grădinile publice
 
e tăcere prea multă aici
au spus amândoi prinzându-se de mâini 
pe sub zăpezi precum ghioceii
din noaptea germinativă un zvon de viaţă şi de cântec.
 
în primăvara plină de vicii
 
Florile diverse arborii lumilor posibile 
toate felurile de viaţă unite-n lumină
munţi de polen păsările în scrierea lor cuneiformă
 
şi sălaşul acestei frumuseţi …
cântările slăvite pe Helicon
sau poate pe aleile pe care tu ai trecut
păreai umbra de marmură a zeiţei lui Phidias 
 
aerul tot a dansat rotind petalele
el o ţinea de mână printre rozmarini portocali chiparoşi
şi Ea avea o privire secretă un bastion încă necucerit
 
când au ajuns în zona tropicală a grădinii
s-au uitat cu nostalgie la pădurea de pini la plantele marine
semnele dinspre vechiul burg clopotele luminate de sunete
doar el şi Ea în tăcerea secretă a germinaţiei
 
îmi pasă azi de ce a fost atunci
printre seminţele abia încolţite printre plantele de seră
când romanii au sfâşiat Cartagina pentru a o nemuri
suferinţa este doar un revers al grădinii
 
un sărut în piatră pecetluieşte banchetul tăcerilor
pentru a fi apoi neînchipuit de tineri
pe trotuarele primăverii.
 
o lumină îndepărtată
 
Ochii tăi sunt de-acum o lumină pierdută
un parfum stins lipsit de vis
deşi înfloresc salcâmii cerul rămâne prăfuit
sandale romane prinse-n ţărână
 
îngerii lâncezesc la marginea oraşului
şi-n oglindă nu ştiu ce este
cu inima frântă pe care zeii au vrut-o
muşcătura tristeţii muşcătura zenitului
 
sunt fricos ca un iepure
tremură orizontul din mine ca o piftie
tremură ţărmul tremură nisipul din clepsidră
sunt gata să mă prefac într-un iepure al singurătăţii
 
când ţi s-au pierdut paşii pe potecile pădurii
printre florile de sulfină printre arborii de piatră
calciul din oase ca o frunză s-a scuturat
o pată de cerneală într-un luminiş neînţeles.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter