29.10.2011,  11:56:23 | 0 comentarii | 607 vizualizari
Sipetul din Călineşti, / Mărturie a paradisului pierdut
de Ziarul Vaii Jiului

Raluca Pavel se particularizează faţă de elita tineretului de azi, care caută să-şi deschidă o perspectivă profesională prin studiu (facultăţi, master şi doctorat), şi prin faptul că ea se construieşte şi se personalizează prin propria creaţie literară. Volumul de poezii Sipetul din Călineşti (Ed. Sitech, Craiova, 2011) o prefigurează ca personalitate literară autentică în prozaicul zilelor noastre.

Folosindu-mă de metafora lui Minulescu, 

m-am întâlnit cu Sipetul din Călineşti la jumătatea scării, eu coboram resemnat din iluziile mele, iar el urca candid către lumină. Am fi putut trece unul pe lângă altul, aşa cum trecem firesc nepăsători unii pe lângă alţii, toţi pe lângă obiectele din jur. M-a frapat însă o asemănare izbitoare cu poezia tradiţională japoneză „haiku”. Aveam să-mi dau seama că poezia Ralucăi Pavel nu era de fapt haiku, dar că avea toate stările repre­zentative desemnate de categoriile estetice ale acestuia:

Stare emoţională intensă, mai ales de bucurie, optimism, frumuseţe armonioasă (Aware): „Strânge, copilă, apa de ploaie/ adun-o-n căldare, cât curge şiroaie/ bea din ea de seacă fântâna/ mama şopteşte, vântul o-ngână// stropeşte-ţi chipul dimineaţ/ obrazu-şi capătă roşeaţa/ aşa e când te-atinge Dumnezeu/ mângâierea-i aduce curcubeu// e lacrima Lui, trimisă-n dar/ de-acolo de sus, e din altar/ spală-ţi ochiul cu apa de ploaie/ lacrimile nu-s mereu amare” (Ploaie de vară);

Eternul, ceea ce este constant, dimensiunea atemporală a artei, a naturii (Fueki): „An de an, acelaşi loc - sus, în vârful stâlpului,/ într-un aer de coloana infinitului, un cioc tăia cerul/ îl despica între mai sus de nori, mai jos de ape/ ieşea dintr-un bulgăre mare de lună murdară,/ ţinută de Atlas cu o mână de iederă şi una de pământ/ uneori, două picioare subţiri ies din bulgăre/ ca două lumânări în prag de moarte/ (...)//Pomii au născut muguri!” (Prunci de primăvară);

Efemerul, ceea ce este vremelnic, dimensiunea trecătoare a naturii (Ryuko): „Întreabă-mă de ieri,/ cenuşa-ţi va şopti în locul meu,/ iar tu te vei lipsi de mine./ m-am aruncat în nouri/ să te chem, visare/ şi orb ai fost tu, soare/ de m-ai crezut departe./ întreabă-mă de mâine/ atunci te voi uita/ voi simţi doar gustul jarului/ lăsat în urmă.// întreabă-mă de noi/ a fost vreodată noi?/ trezeşte-te,/ caută fumul/ peste sufletul tău” (Caută fumul);

Frumuseţe a naturii, a inteligenţei umane (Mei): „Mai vreau să fie odată mai/ şi să-mi redai sătucul/ pe drumuşor să-ncerc să prind/ un cărăbuş şi-o rază// mai lasă-mă puţin s-alerg/ desculţă printre maci,/ mai strigă-mă o dată hai,/ să nu te prindă seara.// veranda casei, faţa spre apus,/ o seară să mă ţină,/ să dorm pe scândura de brad/ cu greieri în surdină.” (Nopţi de mai);

Patos al lucrurilor (Mono No Aware): 

„Mi-aduc aminte/ de fântână din chemare/ tot satul se-aduna în vale/ şi toţi se minunau/ că niciodată n-a secat/ a săpat-o dascălul din sat/ acum vreun sfert de veac/ în amintirea singurei copile/ pe care a pierdut-o/ în fântâna veche/ acu-nţeleg de ce/ nicicând nu a secat/ era dintr-un suflet curat”, (Sufletul fântânii);

Negativitate, lipsă de spirit, cu conotaţii din filozofia Zen, de nimicnicie (Mushin): „Mergea agale-n deal căruţa/ spre cimitirul palid şi stingher/ de cal aproape, eu plângeam/ te conduceam fără de ştire// bunica se-apleca peste mormânt/ şi îşi plângea măicuţa/ lacrimile a trei femei păleau/ în faţa durerii de pe clopote// salcâmii umbreau cărarea/ în dimineaţa-aceea/ măicuţă, te-am iubit şi te-am rugat/ lasă mie basmaua ceea// aveam vreo trei ani pe atunci/ dar gândeam într-o neştire/ aici îţi las o bombonică…/ (în buzunarul rece)/ basmaua-mi vine mie bine”, (Te plânge dimineaţa, străbunică);

Tristeţe a singurătăţii, a declinului, a sărăciei acceptate, a timpului atotdistrugător (Sabi): „Caut realul din vis,/ mă împiedic de iarnă,/ un ecou divin îmi şopteşte/ ceea ce mi-ai spus acum sute de ani…/ te cunoşteam de undeva,/ râul arunca imagini spre mine,/ ploile ştergeau orice urmă;/ îmbracă-mă în gheaţă,/ atâţia ani fără tine m-au sufocat în zadar”. (Pierduţi prin timp);

Frumuseţe austeră, melancolie, dezolare (Wabi): „Au înflorit salcâmii/ de când nisipul şi-a schimbat culoarea în sânge./ ridică-te,/ lasă durerea de pe mormânt/ să ţipe în tăcere// nu-şi mai cântă cucul/ doina-i cea amară/ şi greierii plâng printre sălcii/ pescăruşii se izbesc de stânci,/ sufletul li se prelinge pe buze,/ iar lebăda se pierde în neant./ ploaie de vară, încă te aştept”, (Ultimul ţipăt);

Misterul singurătăţii, al însingurării (Yugen): „Duminica aceea, mamă, avea gust de lămâie/ m-ai îmbrăcat în mângâieri şi mi-ai cântat menirea./ îţi miroseau mâinile a poveşti/ peste obraji când îmi treceau.// mă legănai pe sobă şi mă suiai în tei/ să simt mireasma verii de sub Cloşca cu pui./ îmi reciteai la nesfârşit despre fetiţa din munţi,/ iar doi brazi îmi arătau Calea Lactee// sângele a greşit, mamă/ dar cineva, peste sânge, bine-a ales/ vino şi ţine-mi capul în poală încă o dată/ ca pe atunci, în nemuritorul Călineşti” (Gust de lămâi în Călineşti);

Simplitate adâncă a formei literare, eleganţă, naturaleţe (Karumi): „Fugi repede, copilă/ ia rufele de pe sârmă/ strânge cloşca cu pui/ şi intră în casă, la cald,/ nori negri se-aruncă peste sat/ iar se încruntă Siretul/ şi cerul va plânge cu gheaţă/ iar va suferi viţa-de-vie/ de pe drumuşor,/ dar lasă, fugi repede în casă!// mamă, trage Luchian clopotele/ iar a murit cineva?/ dacă vine furtuna acum/ înseamnă că a fost iubit tare?// copila mea, n-a plecat nimeni/ bat clopotele pentru ca Dumnezeu/ să le audă şi să ne apere/ de furtună.” (Clopotarul).

Nu încerc să fac o recenzare, ci numai să reţin unele idei, pentru mine şi, de ce nu, pentru toţi grăbiţii acestei lumi care nu mai cred că există aer proaspăt şi revigorant ca substitut al odihnei în care nu mai facem nimic.

Călătorii prin timp în spaţiul natal şi rural pe adieri de metafore şi simboluri găsesc urme de trecut, devenire în repere prezente, evadări tatonate în viitor. Sunt locuri şi oameni şi întâmplări (povestite sau trăite) şi obiecte care stârnesc memoria, vibrează sufletul, înalţă gândul. Întreg spaţiul acesta este cartografiat din înalturi, măsurat cu pasul, umplut de real şi visare, de dor, de iubire, de îngrijorare şi de speranţă.

Oameni care sunt în amintiri pasagere, oameni care sunt în temerea inevitabilei dispariţii, oameni care sunt în speranţa nemuririi locurilor dragi. Imagini ce trec din planuri îndepărtate în prim-planuri, segmentări ale prezentului cu aduceri aminte, împletiri ale trecutului cu prezent şi duioase speranţe în ce va să vină, ne trimit cu gândul la tehnicile artei vizuale. Culori, umbre, unghiuri, distanţe sunt exploatate cu ştiinţa unui operator de imagine.

Păsări, animale, plante şi arbori la mijitul zorilor, la amieze, pe înserat îşi duc traiul pe meleaguri de anotimpuri, urmărite îndeaproape de un suflet candid, planând ca un fluture peste câmpii, ori ca o rândunică în înalt pentru a le cuprinde pe toate.

Cerul şi Pământul sunt tărâmuri între care se face o navetă permanentă, fiecare atrăgând-o insistent, cu ispite în faţa cărora autoarea cedează temporar, indecis, căutând, comparând, evaluând. Spre cer o îmbie lumina din fiecare fază a zilei, zburătoarele, nevoia de eliberare, iar mai sus încă, străbunii ce au migrat la stele. Pământul o atrage cu gravitaţionalul invizibil, o desfăşoară pe întinderile lui ce parcă ar avea un epicentru în fântâna satului, un vestigiu divinizat, prezentat în glorie şi decădere.

Trecutul şi prezentul par două falii necontenit mişcătoare ce nu îşi mai găsesc corespondenţa. Doar autoarea face efortul conştient inutil de a le armoniza, odată cu tentativa de armonizare a copilăriei cu maturitatea. Totul este la fel şi totul este altfel, tot ce-a murit e renăscut din ce-a fost, altfel. Fragmentele de timp sunt imposibil de clonat.

O atenţie specială găsim acordată bunicii autoarei, care, atunci când nu-i apare printre lacrimi de dor asemenea icoanelor cu Maica Domnului, este înfăţişată senin cu faţete ale zânelor bune, calde şi profund iubitoare. Se simte cum autoarea inspiră aceste seve vitale în ea împuternicindu-se şi, în acelaşi timp, impregnându-se cu iubire, cu dor, cu feminitate. Găsim enunţuri, mai puţin explicite, învăluite tandru într-un mister dureros cu „amintiri despre tata”. Discreţie trădată de durere, resentimente şi gol.

Lumea întreagă a satului se defineşte în aspectele sale devenind la scara sufletului şi minţii autoarei un sipet cu valori sentimentale inestimabile pe care îl va avea mereu cu sine în bagajul cu care călătoreşte în lume şi de care nu se va despărţi decât testamentar.

Se simte un anume fanatism efervescent al scrierii care dă contururi asemenea dălţii mânuite de un sculptor în materia solidificată; sau, acolo unde materia este vâscoasă şi amorfă, autoarea împlineşte munca olarului. 

O răscolire în amalgamul cuvintelor în căutarea celor potrivite gândurilor nestăpânite ce nu contenesc în cascadă. 

O istovitoare şi superbă trăire a facerii, a reiterării copilăriei, a frumosului ofilit într-un spaţiu peren şi un timp expirat. 

Un sentiment acut ca o zbatere pentru descătuşarea din înstrăinare, din uitare. Continuitate-discontinuitate, ordine-dezordine, memorie-uitare, divin-profan sunt polarităţile prin care poeta încearcă să refacă întregul pierdut.

Dacă este greu de identificat la autoare vreo înclinaţie anume către vreunul din marii literaturii care au abordat rurarul, se poate desluşi, totuşi, că aproape toţi au călăuzit-o în acest periplu prin satul natal. 

Sesizăm reverberaţii dinspre Eminescu, Blaga, Coşbuc, Goga, dar şi din Marin Preda sau Liviu Rebreanu. Însă chemarea, traseul, mijloacele, obiectivul şi destinaţia poartă incontestabil o amprentă nouă: Raluca Pavel.

Mihail CIUPERCESCU

 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter