03.11.2011,  19:17:37 | 0 comentarii | 563 vizualizari
Utopia şi teatrul, sau Francis Bacon şi “Fiul viţei” (I)
de Dumitru VELEA

1. Un om care şi-a pierdut un braţ sau chiar s-a născut astfel, ori de câte ori visează – se visează ca având acel braţ, ca fiind întreg şi cu putere de a se folosi de el. Astfel, şi comunităţile, popoarele, societăţile, culturile. Åži raţiunea, cu viclenia proprie, de multe ori chiar în istorie îşi proiectează realităţi fără consistenţă, tocmai pentru a putea fi negate şi scufundate mai uşor şi cu efect în procesul devenirii. Astfel au apărut, prin mari gânditori, proiecţii de lumi cu societăţi perfecte, ordonate de “religii” raţionale, de armonie şi chiar de unitate a diversităţii, excluzând însă diferenţa şi contradicţia. Cea mai mare parte a acestora este plasată într-un spaţiu fără spaţiu, se întind în niciunde şi poartă numele de utopii. Aceste proiecţii îşi găsesc rezonanţa nu în nostalgia după vârsta de aur a omului şi lumii, ci într-o mişcare spre un viitor fascinant, al unei lumi armonios şi fericit constituite, ca şi cum aceasta i s-ar fi dat omului cu putinţă. Tot astfel au apărut, printre mari teologi şi reformatori de religii, proiecţii de sfârşit şi început de lume, cu răsunet dramatic în fiinţa omului, “revelaţii” de sfârşit, apocalipse. Se vădeşte istoric că aici este neîntrecută capacitatea omului de a proiecta judecăţi mântuitoare, ca şi cum acestea i-ar fi cunoscute şi la îndemână. Însă mecanismele ambelor proiecţii se sprijină pe realitate şi duc, şi pentru om, şi pentru lume, spre o fericire sau mântuire imaginată. Al doilea fel de proiecţii cuprinde, din când în când, întinse şi înfierbântate comunităţi, manifestându-se ca un val uriaş ce se rostogoleşte graţie unei mişcări din adâncuri de ape. Cel dintâi fel de proiecţii pare legat mai mult de oamenii din care raţiunea îşi face instrument şi de subiectivitatea acestora. Dar ambele îşi găsesc determinarea genetică la diverse niveluri şi procese de realizare a fiinţei, ele hrănindu-se din precarităţile devenirii acesteia. Sunt, în diferite grade şi modalităţi, compensatoare. Sub aspect psihologic, unele se leagă de anumite experienţe personale ale subiectului, altele de inconştientul personal al acestuia şi, încă mai puternic, de inconştientul colectiv, de constelaţiile arhetipale din stratele profunde al sufletului, aşezate în enigmatice dezvoltări milenare. De aceea, aceste proiecţii nu trebuiesc târâte şi rostogolite pe clina rizibilului, ele aparţin culturii şi apar, îndeosebi, când cultura dă semne de primenire, când conştiinţa şi intelectul, nemulţumite de propria desfăşurare, caută să-şi lărgească orizontul de manifestare şi să se definească în funcţie de raţiune.
O primă determinare genetică este cea care adie din mişcarea de zi cu zi a vieţii omului. Scepticul Emil Cioran, într-un ceas dificil pentru sine, în 1960, a avut ideea să atace “literatura utopică”, să-i consulte “capodoperele”, să se pătrundă de ele şi să le savureze. Åži imediat a trebuit să precizeze că “această literatură respingătoare e plină de învăţăminte şi că, cercetând-o, nu-ţi pierzi timpul chiar de pomană”. Determinarea acesteia o plasează în chiar primul strat, mişcător şi cotidian al socialului: “mizeria e marele reazem al utopistului, materia primă a operei sale, substanţa ce-i hrăneşte gândirea, norocul obsesiilor sale. (…) Când n-ai un ban în buzunar, te vânzoleşti, baţii câmpii, visezi s-ajungi stăpânul a tot şi a toate. Åži totul, cât timp durează ferbinţeala, îţi aparţine cu adevărat, eşti geamănul lui Dumnezeu, dar nimeni nu-şi dă seama de asta, nici Dumnezeu şi nici măcar tu însuţi”. (Istorie şi utopie, Ed. Humanitas, Buc., 1992, pp. 97, 98, 99). Corelaţia ţine, numai că sub ea trebuie văzut cum se ţes altele, din ce în ce mai greu de sesizat şi cu o forţă în creştere fără putinţă de stăvilit. De ce o fi scris Politeia (Republica) Platon!? Sau monumentala De Civitate Dei (Despre Cetatea lui Dumnezeu), Sfântul Augustin!? Greu de răspuns, trebuie să jertfeşti o viaţă şi încă ceva, pentru a putea ieşi din umbra acestor mari construcţii omeneşti şi a le admira fireasca şi nefireasca lor lumină. Fatală ispită!
Luată la primele nivele, corelaţia îşi arată partea de sfâşiere din creator, mişcarea compensatoare ce pune mecanismele în slujba construcţiei unei realităţi ce pare, faţă de cea nemijocită, răsfrântă şi îndreptată în oglindă. Din zbaterile şi răsturnările Renaşterii
s-a născut o literatură utopică, folosită în dispreţuirea Evului Mediu, însă ea este rezultatul unor suferinţe şi decepţii ale creatorilor în confruntarea cu vârtejul realităţii în care au fost prinşi şi aruncaţi în lături. Unii sunt reprezentanţi direct ai puterii religioase cu valorile ei aflate în disjuncţie, din zona catolicismului papal, alţii vin din partea puterii de stat şi politice intrată în coliziune cu una din opţiunile religioase, din spaţiul insular, britanic. Asupra lor ajunge să planeze umbra Turnului, de oriunde ar fi, grea ca o piatră tombală. De sub această piatră izvorăsc utopiile. Omul de stat englez, avocatul Thomas Morus (1478-1535), care şi-a câştigat reputaţia de erudit umanist, ocupând mai multe funcţii publice, inclusiv pe cea de Lord Cancelar (1529-1532), a refuzat în a-l recunoaşte pe Henric al VIII-lea drept cap al Bisericii Angliei şi în disputa teologică a rămas de partea catolicismului. Drept urmare, cariera sa politică se încheie în Turnul Londrei, unde este închis în aprilie 1535, împreună cu episcopul John Fisher, care îşi păstrase fidelitatea faţă de papă, şi executat (după episcop, 22 iunie), la 6 iulie 1535. Termenul de “utopie” vine de la faimoasa sa operă Utopia (gr. “niciun loc”, dar şi eu topos – “loc fericit”), scrisă în 1515, prin care el desemna un popor ce trăia într-o insulă ideală şi imaginară, unde sistemul politic a exclus proprietatea privată şi a acceptat un comunalism biblic şi o absolută toleranţă religioasă. Este vădit că romanul său utopic a crescut la umbra şi din teama Turnului Londrei, că este provocator şi polemic.
În spaţiul catolic, călugărul dominican, Tommaso Campanella (1568-1639), poet şi filosof, scrie lucrarea Filosofia democraţiei prin simţuri şi, în consecinţă, este închis în 1599, în beciurile Inchiziţiei, şi torturat vreme de 27 de ani (va muri la câţiva ani după scăparea din ghiara papală). În aceste condiţii scrie Cetatea Soarelui (şi Poezii Filosofice), în care proiecteză o societate solariană, fără proprietate privată, bazată pe o cunoaştere experimentală şi pe o valorificare a simţurilor şi sensibilităţii umane, desfăşurată pe cercuri şi “brâie” precum Paradisul dantesc. Din trupul torturat al călugărului în beciurile Inchiziţiei şi din umbra acestora au înflorit simţurile şi o lume scăldată în lumina soarelui. În miezul liniştit al candorii se zbate, de fapt, tâlcul polemic faţă de cei ce-au despărţit tărâmul promis şi fericirea de actul mântuirii.
Între reprezentanţii celor două puteri se întinde spaţiul mijlocitor unde acestea se ating, se limitează şi delimitează, asumându-şi fiecare diferenţa. Este spaţiul germanic, unde Reforma produce spectaculare răsturnări. Conţinutul religiei creştine se interiorizează şi, în acelaşi timp, purtătorul său, omul, încearcă să recupereze acea lume exterioară, a sentimentelor şi naturii sale, pe care evul mediu o pierduse prin separare şi golire de sens. Din procesul acestei încercări de conciliere a celor două conţinuturi, de “dincolo” şi “dincoace”, ţâşneşte lutheranismul, apoi protestantismul. Iar sub ele, ca un miceliu, se întind stranii desfăşurări de corelaţii alchimiste. Se produce o revigorare a acestora, ca urmare a diminuării fricii de temniţa papală şi ca posibilitate a refacerii legăturilor cu cultura precreştină, alexandrină, pitagoreică şi egipteană. Fără să atingem extrapolările (ce se petrec în orice refacere), să spunem doar că prin ţesătura alchimiei înfloresc “alesături” precum masoneria, ori rosicrucianismul. Laboratorului de experimentare alchimistă i se adaugă altul de proiecţie teoretică; creuzetul se interiorizează şi generează proiecţii cu pretenţii de renovatio a omului şi lumii. La începutul secolului al XVII-lea, pastorul Johann Valentin Andreae (1586-1642) publică trei texte fondatoare ale rosicrucianismului, Fama Fraternitatis, Confessio Fraternitatis şi Hochzeit Christiani Rosencreutz anno 1459 (1614, 1615 şi 1616). Ele au stârnit interes, atât prin conţinutul hermetico-alchimic de refacere a legăturilor cu misterioase şi uitate preocupări din antichitate, cât şi prin descătuşarea omului Renaşterii, cuprins de pofta de a călca prin lume cu încălţări fermecate. În prima scriere se prezintă viaţa lui Christian Rosencreutz; în a doua, starea lumii şi a confreriei, cu urgenţa unui program reformator; şi în a treia – care se desfăşoară ca o utopie – călătoria lui Christian cu participarea la cununia regală şi întoarcerea de la aceasta, în cuvintele titlului, nunta chimică a lui Christian Rosencreutz. Dar această direcţie, în pofida efervescenţei, se prezervă în propria-i umbră din subterana spiritului. “Alchimia” ei influenţează, iar prin luminările făcute de C. G. Jung, i se văd şi determinările.
Un menhir britanic este lordul Bacon, baron de Verulam, conte de St. Alban “acest conducător al oricărei filosofii a experienţei”, cum zice Hegel, aşezându-l la începutul filosofiei moderne în ale sale Prelegeri de istorie a filosofiei, vol. II (trad. D. D. Roşca, Ed. Academiei RPR, 1964, pp. 363-377). Francis Bacon s-a născut în 22 ianuarie 1561 la Londra, fiu al Annei şi al lui Sir Nicholas Bacon, ce deţinea importanta funcţie de Lord Păstrător al Sigilului. Fiul îi va urma, făcând carieră mare. Studiază în latină, după uzanţa timpului, la Trinity College Cambridge, apoi avocatura la Gray’s Inn şi în 1582 devine avocat. Între timp, în 1579 îi moare tatăl, în 1581 este ales în Parlament şi în 1591 intră în graţiile lordului Essex, devenindu-i sfetnic. În 1597 publică prima ediţie a Eseurilor (completată cu alte eseuri în 1612 şi în 1625). În 1603 ajunge Procuror General al Coroanei, ca în anul următor, când lordul Essex cade în dizgraţia reginei Elisabeta I, el să-şi dea concursul în urmărirea judiciară a protectorului său, pătându-şi astfel numele de lipsă de lealitate. Totuşi, nu a fost niciodată în graţiile reginei, încât sub Iacob I, căruia îi dedică scrierea The Advancement of Learning (Propăşirea ştiinţelor) (1605), ajunge în cele mai importante posturi administrative ale statului, ocupând în 1617 scaunul, cândva al tatălui său, de Lord Păstrător al Sigilului, şi în 1618 pe cel de Cancelar al Angliei. După anterioara De sapientia veterum (1609), publică Novum Organum sub titlul marelui său proiect Instauratio Magna (1620). În 1621 este pus sub urmărire pentru primire de mită din partea litiganţilor. Se spune că era o practică a timpului, etica profesiei judecătoreşti fiind destul de laxă. Este condamnat la o amendă de 4.000 de lire sterline şi la detenţie în Turnul Londrei. Sentinţa, lăsată la aprecierea regelui, se execută parţial: nu plăteşte amenda, stă în Turn doar patru zile, însă pierde dreptul de a mai deţine funcţii publice, fiind obligat să părăsească Londra. Se retrage la proprietatea sa şi, în pofida dificultăţilor, se ocupă numai cu ştiinţele, scriind la straniul proiect, Sylva Sylvarum, or a Natural History in Ten Centuries. Încetează din viaţă la 9 aprilie 1626, la Londra, datorită răcelii contractate în încercarea experimentală de conservare a unei găini, îndopând-o cu zăpadă. Aşa-zisa utopie a sa, New Atlantis (Noua Atlantidă), este cuprinsă de William Rawley, fostul său secretar şi capelan, în vastul proiect de istorie naturală, Sylva Sylvarum, publicat postum, în 1626.
 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter