04.04.2013,  18:37:09 | 1 comentariu | 1603 vizualizari GALERIE:     FOTO    
IN MEMORIAM VICTOR APOSTU / Un interviu cu ing. Victor Apostu, care la greva din 1977 a fost de-al lor. De-al minerilor
de Marian BOBOC

Deşi cu băieţii săi am copilărit în acelaşi cartier, pe inginerul Victor Apostu l-am cunoscut din documente. Mai precis, din documentele Securităţii despre greva minerilor din 1977, prima mişcare muncitorească anti-comunistă din România, unde inginerul Apostu a jucat un rol activ, fiind printre puţinele cadre tehnice care au fost de partea celor mulţi. Aşa am aflat că era un om bun, din moment ce, în acea vrie contestatară şi protestară, minerii aninoseni au vrut să-l avanseze din inginer şef, ce era în 1977, în director de mină. Exemplific printr-un scurt fragment din volumul Strict Secret. Lupeni 1977. Filajul continuă!, „Minerii îl vor director pe Apostu”: „40 de persoane, ieşind din schimbul III, s-au adunat în faţa sălii de apel. Pentru că inginerul şef, Apostu Victor, în timpul grevei s-a dovedit unul de-a lor, minerii au cerut înlocuirea directorului cu Apostu Victor. Acesta, fiind pus într-o situaţie delicată faţă de conducerea minei, a ieşit în faţa minerilor şi le-a spus că schimbarea nu se poate face decât în „şedinţa de adunare generală a oamenilor muncii, care se va organiza în curând. Cei mai înfocaţi susţinători ai lui Apostu au fost Păjan Gheorghe şi Andrişan Gheorghe”. Păi, dacă Securitatea consemna că Apostu a fost unul de-a lor, înseamnă că aşa a fost.

xxx
Într-o seară, la începutul acestui an, răspund la telefonul redacţiei. Mă prezint. Se prezintă: „Alo, sunt inginerul Apostu. D-le v-am citit cartea cu explozia aia mare de la mina Lupeni. Dacă mi-aţi putea face rost de hărţile topo de atunci, cred că aş găsi explicaţia exploziei”. M-a impresionat faptul că un inginer minier pensionar este încă preocupat să dezlege „enigmele” mineritului. I-am promis că voi încerca să fac rost de hartă. Nu am reuşit încă. Între timp, dl. ing. Apostu ne-a părăsit la vârsta de 78 de ani. Astăzi, vineri, 5 aprilie, inginerul Victor Apostu, repet unul dintre puţinii care au ţinut cu minerii la greva din 1977, va fi condus pe ultimul drum.
Dacă, totuşi, voi reuşi să descopăr harta topografică solicitată de răposatul inginer Apostu, i-o voi dărui fiului său, Sorin.
xxx
Prietenul Mihai Barbu fiind mai în vârstă decât mine ştie mai bine că viaţa nu e veşnică şi de aceea oamenii care au participat la evenimente istorice trebuie provocaţi a depune mărturie despre acestea. Astfel, a avut inspiraţia de a-i lua inginerului Apostu un foarte interesant interviu despre greva minerilor din 1977, publicat în urmă cu 16 ani, în volumul După 20 de ani. Sau Lupeni ’77 – Lupeni ’97, prima carte dedicată mişcărilor protestare din 1977. Cred că prin republicarea acestuia readucem o fărâmă din viaţa inginerului Victor Apostu. Dumnezeu să-l odihnească-n pace!
 
Secretarul de partid şi liderul de sindicat au fost sechestraţi
 
În ziua respectivă (1 august 1977), în jur de ora 9, eram în subteran pentru controlul locurilor de muncă. Introduceam un complex mecanizat sub supravegherea tehnicienilor noştri. Era vorba de un complex Hemscheid. În jur de ora 13 am ieşit afară pentru schimbul 2. Când am ieşit, la puţ, am fost informat că trebuie să mă duc urgent la Comitetul de partid. Că sunt probleme acolo.
 Erau 150-200 de oameni care îi baricadaseră în birou pe secretarul de partid şi pe preşedintele de la sindicat.
 Primul contact cu muncitorii l-au avut cei doi. Pe ei i-au întrebat de ce nu li se dau pensiile. Motivul care a fost? Sâmbătă au fost chemaţi toţi contabilii şefi de la întreprinderi de către contabilul şef de la Combinat – Iosif Bârsan, ca să le spună că s-au primit instrucţiuni, pe linie de partid, să nu se mai plătească decât munca efectiv prestată. Deci, nu se mai plătea diferenţa de bani până la nivelul funcţiei avută anterior. Asta însemna 50 la sută şi era mult pentru nişte oameni care trăiau doar din salariu. Măsura aceasta le reduce la jumătate posibilităţile se trai.
- Ca să înţeleagă exact cei care ne citesc: ce se plătea înainte şi ce nu se mai plătea acum?
- Cel care îşi pierdea temporar capacitatea de muncă, prin verdictul comisiei medicale, era plătit până la nivelul la care s-a pensionat. Era o compensaţie care, printr-o dispoziţie, nu se mai plătea. Se plătea, efectiv, doar munca prestată. Dar treaba asta n-a ştiut-o nimeni. Nici conducerile de întreprinderi, nici liderii de sindicat, nici cei de la partid. A fost o hotărâre la nivel de contabili. S-a dat dispoziţie la salariste, să se plătească doar la nivelul a ceea ce s-a muncit. Prima exploatare minieră la care s-a plătit după noua metodă a fost Aninoasa. De aceea, de la Aninoasa a şi pornit scânteia.
- Cum a fost ziua „Z”?
- Ziua a început normal. Noi ne-am văzut de treburile noastre tehnice şi când am ieşit la ora 13, deja se făcuse plata la aceşti cetăţeni. Când au cerut diferenţa de bani, li s-a spus că aceasta nu li se va mai plăti. Fiind destul de mulţi...
- Câţi erau cei nemulţumiţi la Aninoasa?
- În jur de 150-200 de oameni.
- Ce efectiv avea pe atunci mina Aninoasa?
- 3.400. Oamenii aceştia erau, toţi, angajaţi paznici, pe la staţiile de salvare...
- Erau cei ce-au avut accidente de muncă în subteran?
- Da. Aceşti oameni erau compensaţi financiar.
 
Contabilii, ca nişte ţapi ispăşitori
 
- Când aţi venit dv. ce s-a întâmplat?
- Toţi vorbeau în cor şi cereau câte ceva. Le-am cerut să facă linişte şi să-şi expună clar cererile. Secretarul de partid şi liderul de sindicat au fost agresaţi la ei în birou. Am zis că au telefonul la dispoziţie şi să cheme pe cine cred ei că poate rezolva problema. Eu m-am informat care e situaţia şi l-am chemat pe contabilul şef, domnul Bora Milică. L-am întrebat de ce nu m-a informat. A considerat că am fost informat dacă ordinul a fost dat de contabilul şef al Combinatului. Deci am dat telefon la contabilul şef al Combinatului, domnul Bârsan. Şi mi-a confirmat. I-am spus că oamenii l-au lovit pe secretarul de partid. L-am întrebat unde este Ogherlaci, directorul general al Combinatului. Mi s-a spus că e la Paroşeni împreună cu primul-secretar de la municipiu. Atunci am dat telefon la Paroşeni şi mi s-a spus de către directorul întreprinderii, Marchiş, că sunt în mină. Mi s-a făcut legătura în subteran şi am vorbit cu directorul general al Combinatului.
 
Banii, plus 18-20 de puncte
 
Directorul general l-a întrebat atunci pe primul-secretar. Nici el n-a ştiut nimic. Şi atunci, în discuţia purtată cu primul-secretar i-am explicat despre ce este vorba. I-am spus că problema este mult mai serioasă decât i-o pot relata eu, la telefon. Şi într-adevăr, într-o jumătate de oră au venit, îmbrăcaţi de mină, la Aninoasa. Directorul general mi-a spus , la telefon, să-l chem la Aninoasa şi pe Bârsan. De asemenea, să vină toţi factorii care putea decide ceva. S-a discutat cu oamenii. Primul-secretarul le-a promis că, a doua zi, se va interesa. În a treia zi, miercuri, la ora 13, o să vină să le spună rezultatul. Dar, dânşii consideră că problema va fi rezolvată favorabil. Greşeala a fost, zic eu, că nu s-a stopat problema. Dacă li se explică oamenilor, acolo, despre ce e vorba sau dacă se stopa plata la Lupeni poate că... Următoarea mină la care s-a plătit a fost Lupeni. S-a întâmplat exact acelaşi lucru, şi atunci a fost un caz ce s-a repetat aidoma la Lupeni. E clar că ideea oamenilor a fost că nu se mai poate fără o altă revenire la lege. Oamenii s-au adunat şi, pe lângă problemele celor care nu-şi mai primeau salariile, s-au ridicat şi cele 18-20 de puncte care au fost formulate de Dobre la Lupeni.
- După venirea primului-secretar lucrurile s-au liniştit sau...
- Ce s-a întâmplat? Nu vreau să-mi atribui nişte merite, dar minerii aveau încredere în ceea ce le spuneam. Au fost foarte multe probleme de ordin social pe care le-am rezolvat la mina Aninoasa. Când eu am spus acelaşi lucru cu primul-secretar, oamenii au crezut asta şi au intrat, în perfectă ordine, în mină.
 
Ghici cine vine în Vale?
 
Urma să vină Ceauşescu în Vale şi schimbul I intrase în mină absolut normal. Ceea ce ştia puţină lume e că în acea zi trebuia să vină Ceauşescu la Lupeni. La vreo jumătate de oră dispecerul a venit şi mi-a spus: „Domnule Apostu, necaz. Schimbul III şi schimbul I sunt în curte”. Pentru sarcinile de producţie toţi inginerii stau cu ei de vorbă dimineaţa. Atunci am chemat la mine pe şefii de sectoare. În perioada aceea toată lumea era consemnată la serviciu şi începeau serviciul la ora 4 dimineaţa. Conducătorul întreprinderii împreună cu un colectiv (la Aninoasa era delegat ministrul muncii, Angelescu, din partea Combinatului – Buzdugan şi securistul minei) erau permanent la mină.
 
Un om cumsecade, Mihai Bâtcău
 
- Cine era securistul minei?
- Bâtcău. Un om cumsecade şi la locul lui. Prin felul lui de a fi nu este un om care să inspire frica. Noi întotdeauna eram la mină. Când am primit acea informaţie am chemat toţi şefii de sectoare la mine. Le-am zis: cine urma să intre în mină să intre în mină. Cei care erau veniţi din schimbul III să meargă la baie şi să se spele că e apă doar pentru un schimb. Au plecat şefii de sectoare. După 10 minute, vine din nou dispecerul la mine anunţându-mă că oamenii îi bat pe şefii de sectoare. Atunci eu m-am ridicat de la birou, împreună cu securistul, ca să vedem despre ce este vorba. I-am spus securistului să fie atent la tot ce se discută. Ceilalţi doi erau de la un organ central şi de la Combinat. Cum să spun? Securistul era omul întreprinderii şi oricine putea să-l întrebe ce s-a discutat. „Tu să fii atent la discuţiile care vor avea loc între mine şi oameni”. Era o masă de oameni. Erau sute. Nu pot să-mi dau seama exact, poate erau mai mulţi. Venise schimbul III care ieşise din mină, iar schimbul I nu mai intrase...
 
„Cum îţi permiţi, mă, să dai drumul la maşini???”
 
- În ce zi se întâmpla asta?
- În ziua în care urma să vină Ceauşescu. Le-am zis să nu distrugă nimic, pentru că mina ne dă pâine tuturor. „Nu distrugeţi mina. Nu avem apă decât să facă baie cei care sunt murdari. Voi, ceilalţi, faceţi ce vreţi. Vedeţi că maşinile sunt jos şi vă aşteaptă”. Transportul se făcea cu autobuzele care parcau lângă primărie. „Staţi aicea până când se va da verdictul la Lupeni că vine şeful statului. Aşa că o să aveţi un răspuns la punctele pe care voi vi le-aţi fixat”.
Oamenii au coborât, jos,unde erau adunate maşinile. S-au urcat în maşini şi i-au forţat pe şoferi să-i ducă, pe toţi, la Lupeni. Am verificat în baie. Mai erau câţiva, dar nu mai erau probleme. L-am întrebat pe ofiţerul de serviciu dacă s-a mai întâmplat ceva. Am revenit în birou unde erau şi ceilalţi oameni din comisie. Ce vreau să vă spun? Şefii de sectoare Solga Ion şi Costinaş Virgil, fratele directorului general al Regiei, Benoni Costinaş, au fost loviţi. Când am ajuns acolo, oamenii s-au retras. Au fost loviţi. Nu se poate spune că i-au linşat. Cert este că nu s-a mai păstrat raportul firesc între şefii de sector şi oamenii din subordine. Inginerii le-au spus, clar, să intre în subteran. Cât am stat eu în birou, ofiţerul i-a raportat ministrului Angelescu (el era, practic, şeful colectivului). Între timp au venit Şimon, comandantul securităţii judeţului, împreună cu un civil. „Cine-i Apostu, mă?”, zice civilul. Dar când a apărut în birou nu a deschis uşa ci parcă a smuls-o din ţâţâni. „Eu sunt”, zic. „Cum îţi permiţi, mă, să dai drumul la maşină, să meargă la Ceauşescu?”. Comandantul Şimon mă cunoştea. Pe celălalt nu-l ştiam şi i-am zis: „Domnule, cum îţi permiţi să îmi vorbeşti aşa? Pe domnul Şimon îl cunosc, dar pe dumneata nu!”. Atunci Şimon a venit, el, în faţă şi a zis că respectivul e domnul general Macri. (Cel care a fost şi la Timişoara în ’89). Şi atunci, în starea aia de tensiune, pentru că discuţiile au fost şi mai violente decât le-am descris, am zis: „Dom’le, eu sunt o forţă economică. Eu sunt şef aici. Dumneata eşti o forţă represivă”. Atunci m-a înjurat şi a zis că o să mă aibă el în vedere... În sfârşit, omul a plecat şi cert este că m-a avut în vedere. În sensul că am fost menţinut în funcţia de conducere încă o săptămână. Apoi am fost eliberat. Mai mult, a trebuit să fiu purtat de ici, colo, pentru că nu se găsea explicaţia de ce oamenii ţin la mine. Şi Gheorghe Pană, cu un jargon, pe care nici în mahala nu-l găseşti (ceea ce m-a şi surprins), mi-a cerut să-i explic de ce ţin oamenii la mine. „Le-ai făcut salarii? Le-ai dat premii?”. I-am zis să-i întrebe pe ei şi nu pe mine. „E o chestiune care pe mine mă depăşeşte”. Şi asta a durat luni de zile.
 
Cum poţi să albeşti în 90 de zile
 
Luni de zile, în fiecare seară, eram dus la Miliţie, unde ori un colonel ori generalul Macri voiau să vorbească cu mine. Eram băgat într-o sală...
- Vă băteau?
- Nu m-au lovit niciodată. Dar în trei luni de zile am albit. Înainte fumam o ţigară pe zi. În acea perioadă am ajuns la un pachet şi jumătate pe zi. Şi tot nu-mi ajungeau. Mă intimidau. Încercau să mă intimideze. Eram mereu urmărit. Nu mă lăsau deloc în pace. Să vă spun un caz. După ce am fost eliberat din funcţie de la mină, am fost repartizat la Combinat. I-am spus directorului general că eu nu pot să stau pe postul ăla. Aş fi vrut să mă pună şef de sector, să fiu în producţie. Şi atunci m-a pus şef de sector la Petrila. Nu mă obişnuiam deloc la Combinat. Stăteau până la 5-6 seara, mă duceam la ofiţerul de serviciu (nimeni nu mă ţinea, dar stăteam şi aşteptam) şi îl întrebam dacă mai trebuie să aştept. Ăla nu zicea nimic. Plecam. La Petrila, Benoni Costinaş trebuia să primească o altă funcţie la mină. Eu trebuia să preiau sectorul lui. Costinaş urma să-mi predea locurile de muncă şi să mă prezinte şefilor de brigăzi. Când ieşim afară, muncitorii de la Aninoasa auziseră că m-au pus şef de sector (când m-au schimbat le-au spus că mă duc „specialist” la Combinat) şi au venit să protesteze. Aşa că am fost şef de sector o singură zi.
 
O cafea cu voia securităţii
 
- Când s-a întâmplat asta?
- Cam la o săptămână de la venirea lui Ceauşescu. Atunci a rămas un colectiv mare în Valea Jiului, care îşi stabilise un program de activităţi. Când am fost schimbat oamenii nu au vrut să intre în mină. Eu am fost chemat şi dus la mină ca să explic că eu sunt specialist la Combinat şi că e nevoie de serviciile mele acolo. Asta a fost explicaţia oficială. Li s-a spus că n-am fost numit şef de sector la Petrila şi că eram doar într-un control. Peste câteva zile au făcut o imprudenţă voind să mă excludă din comitetul de partid al întreprinderii. S-a convocat consiliul oamenilor muncii, au venit reprezentanţii de la comisia centrală şi au făcut imprudenţa să fiu lăsat la uşă. Eram încadrat de doi civili. Ulterior am aflat că erau ofiţeri de securitate. Ei mi-au spus: „Domnule Apostu, dacă vreţi să serviţi o cafea la cofetărie o puteţi face, dar să ştim şi noi”. Ei au fost corecţi şi nu pot să le reproşez nimic. Asta era sarcina lor pe perioada cât eu am fost lăsat în stradă. Şedinţa se ţinea la Clubul din Aninoasa. Între timp, au venit maşinile cu muncitorii la şut şi m-au văzut în stradă. S-au schimbat şi au venit îmbrăcaţi de şut, vrei 100-150 de oameni. S-au îndreptat direct la mine: „Dv. de ce nu sunteţi înăuntru?”. „Aştept să fiu chemat”. „Da?”, mi-au spus ei şi au început să înjure. Şi au intrat pentru ăia în şedinţă. A fost o altercaţie în sensul că cei de la prezidiu au încercat să le explice minerilor de ce eram eu afară şi ei înăuntru.
 
Patru de la centru şi trei de acasă
 
- Cine era în prezidiu?
- Era Pană, încă cineva de la CC, Dumitraşcu şi Lucaci, trei erau din afară. Şedinţa s-a terminat instantaneu, amânându-se totul până la o altă dată. „Operaţia” s-a făcut mai târziu. Câteva zile a trebuit să vină la mină, în control din partea Combinatului, ca să se creadă că totul este normal. Dar atunci eu m-am refugiat la mină pentru că am bănuit ce urmează. L-am rugat pe un securist să mă însoţească până la baie şi i-am zis: „Uite ce este, asta e cabina mea. Eu stau aici şi o să mă păzeşti dumneata personal”. L-am întâlnit pe Virgil Costinaş şi i-am zis că atunci când totul va fi în ordine să vină cu maşina şi să mă ducă acasă. Am stat până la ora 9:30-10 seara în baia inginerilor.
- Atunci nu au reuşit să vă excludă. Cum s-a întâmplat până la urmă?
- Pe urmă m-au exclus foarte rapid, într-un colectiv foarte restrâns. Apoi am fost dus în Combinat.
- La Miliţie sau, mă rog, la Securitate ce declaraţii vă cereau?
- Eram însoţit de doi ofiţeri de securitate şi mergeam să vedem cărţile de muncă pentru a-i recunoaşte pe cei care au participat la grevă. Le-am spus, de la început, că nu e niciunul. Sau chiar dacă ar fi unul, nu îl cunosc eu. „Pe mine degeaba mă puneţi să caut pe aici, că efectiv nu am ce detalii să vă dau”.
 
Mergeţi acasă, maşinile sunt jos!
 
- La Securitate se întâmpla asta?
- Nu, la mină. La serviciul personal. Câteva zile le-am petrecut acolo deşi le-am spus că pierdem vremea de pomană. Ei spuneau că eu trebuie să-i ştiu pe organizatorii grevei. Culpa pentru care mă acuzau era că eu am pus maşinile la dispoziţie pentru a duce minerii la Lupeni. Le-am zis că ofiţerul de securitate Bâtcău le poate confirma. Eu le-am spus: „Mergeţi acasă, maşinile sunt jos şi vă aşteaptă”. Ei au făcut afirmaţia că eu le-aş fi oferit maşinile să meargă la Lupeni.
- Bâtcău a murit...
- Necazurile mele nu s-au terminat aici, pentru că, la Combinat, am primit numai sarcini minore. Trebuia să vină, însă, Ceauşescu în Vale. El urma să viziteze un abataj frontal echipat cu „Hemscheid” la Lupeni. Două săptămâni m-am ocupat cu amenajarea traseului, cu punerea de bănci pe planul înclinat din 20 în 20 de metri. Venea Ceauşescu şi se punea problema că, în caz că vor fi obosiţi, să aibă unde să stea. Aşa era organizat. Asta era sarcina mea pe schimbul I. A urmat, însă, excluderea mea din partid. Şedinţa s-a ţinut la Combinat. Mi s-a făcut dosarul de excludere, dar sarcina îi era dată în primire lui Filip Lazăr. Din colectivul acesta era secretarul Lucaci care a fost şi la Aninoasa, precum şi un instructor din partea CC. Mai era şi Ogherlaci. Şi alţii pe care nu-i mai reţin. Punctul 1 a fost o informare politică. La punctul 2, erau probleme organizatorice. Timp de patru ore s-a încercat excluderea mea din partid. Cei din prezidiu şi-au dat seama că nu pot face cu oamenii chiar tot ce credeau ei. Motivele pentru care voiau să mă excludă erau penale. Oamenii ziceau că un specialist care a introdus mecanizarea, Apostu, a fost mereu în linia întâi. El a introdus susţinerea cu tavan artificial şi el a făcut baia muncitorilor etc. În ’65 când a fost explozia de la mina Uricani, nimeni nu a vrut să preia sectorul unde s-a produs nenorocirea. Oamenii au prezentat toată activitatea mea. În final Ogherlaci a zis că în felul ăsta şedinţa nu se mai termină niciodată. Mi-a trimis un bilet şi mi-a scris că Filip îşi asumă răspunderea: „Îşi dă doar vot de blam cu avertisment. Nu te mai exclude”. Dacă erai exclus te distrugeai. Carnetul de membru de partid era pe atunci aşa cum e azi imunitatea la parlamentari. Toţi cei care au fost excluşi au fost terminaţi. Justiţia avea atunci mână liberă.
 
Omul şi crucea
 
- Ştiţi cazuri concrete?
- Fiecare şi-a purtat crucea lui. Mă gândeam că aveam doi copii mici şi se punea problema că şi ei ar putea suferi. Oamenii veneau la mine acasă şi-mi spuneau de unul şi de altul. Eu devenisem, în acea perioadă, un fel de paria. Eram un stigmatizat. Războiul ăsta psihologic pe care l-au dus cu mine a fost groaznic.
- După ce aţi primit „blamul” cum aţi reacţionat?
- M-am ridicat şi am spus că întrucât a fost un fenomen nou şi pentru mine, pe care l-am întâlnit pentru prima oară în activitatea mea de inginer, cu oamenii care nu mai ascultă şi care atacă în haită, un fenomen de nesupunere în bloc, de oameni care nu mai au legi şi trebuie să fii foarte atent cum să reacţionezi, este posibil să fii făcut şi greşeli. Şi atunci mi s-a dat această sancţiune. Asta au votat oamenii. Ce vota adunarea generală era lege. Se pare că asta m-a salvat şi pe mine. În schimb eram mereu plecat.
Cunoscându-mă cei de la partid nu m-au oprit. Am intrat în şedinţa de comandament. M-am adresat tovarăşului prim-secretar Negruţ: „La Uricani am fost desemnat să preiau toată activitatea de partid de la mină. Era o vreme când nu era secretar de partid plătit şi eu am acceptat să muncesc benevol. N-am cerut nimic în schimb”.
 
O diferenţă: „Eu le pun şi tu le iei...”
 
L-am întrebat şi pe Ogherlaci: „De ce m-aţi pus director la o întreprindere cu probleme? Dădeam 3000-3800 de tone şi nu mi-aţi făcut niciodată observaţii că nu-mi fac meseria”. Nu mi-a răspuns nimic, nici el. A interveni în discuţie Mircea Lucaci, secretarul cu probleme organizatorice de la judeţ. Se ridică şi mă întreabă: „Cum îndrăzneşti să ne deranjezi?” şi mă face cu ou şi cu oţet. Atunci am dat şi eu cu palma în masă şi i-am zis: „Tu să nu vorbeşti aşa cu mine că eu sunt un cărămidar în toată construcţia asta. Eu de când mă ştiu tot pun cărămizi. Pe când tu numai iei din ele”. Eu tocmai am aflat că omul şi-a luat un teren de casă şi s-a apucat să-şi construiască lângă Catedrala din Deva. „Tu le iei, e mare diferenţă între noi!”. Şi atunci, cum nu se aştepta la această ieşire a mea, a tăcut. Când s-a terminat şedinţa, Ogherlaci m-a condus acasă, pentru că eram într-o stare disperată. De atunci nu am mai avut probleme. Era şi Şimon în sală, şeful securităţii de la judeţ. M-a lăsat în pace. A fost benefică vizita aceea la partid. Mi s-a permis să iau un sector în primire. Am luat un sector la Livezeni cu trei luni înainte de explozie. După aceea am fost transferat la Lonea. Când eram la Lonea, Surulescu, care era director general la Combinat, m-a chemat la el (am fost împreună şefi de sectoare, în ’63, la Vulcan şi eram buni prieteni, prieteni de familie) şi-mi zice: „Ceva nu-i în ordine cu tine! Eu vreau să-ţi dau o şansă. Am vorbit cu Matei – era prim-secretar la Caraş Severin – a fost şi el în sala de şedinţe”.
 
O „reabilitare” sau o „expulzare” în Banat?
 
Când a trebuit să fie schimbat directorul trustului Banatului (ei ţineau, ca şi acum, tot de Valea Jiului), Matei i-a solicitat lui Surulescu să facă ordine în Combinatul din Banat. Surulescu a zis că rezolvă, astfel, două probleme. Matei era de acord cu numirea mea la Banatul. „Asta e o expulzare. Spune-mi-o cinstit!” i-am zis lui Surulescu. „Îţi dau cuvântul meu de onoare că nu e vorba de aşa ceva”. Şi aşa a fost. I-am pus câteva condiţii. Familia mea rămâne în Vale, copilul era student, iar eu mai avea patru ani până la pensie. „Bine nici o problemă”, a zis Surulescu. Discuţiile cu Matei au fost de cu totul altă natură. Au fost constructive. Şi pot să spun că am rezolvat o serie de probleme. Am făcut multe lucruri acolo. Ritmul de producţie la Banatul era mult sub nivelul Văii. Am adus, deci, multe cadre din Valea Jiului. O promoţie întreagă de cadre de ingineri am dus acolo. Cam asta a fost.
 
În producţie sau de la 860 la 1800 lei
 
- Domnule inginer, sunteţi amabil ca la finalul acestei discuţii să vă şi prezentaţi.
- Sunt născut în 1934, la 3 decembrie, într-o comună din judeţul Dolj, Florineşti. Am şapte fraţi. Sunt cel mai mare şi am ajuns în Valea Jiului pentru că erau condiţii mai bune la IMP. Se dădeau uniforme şi burse. Părinţii mei n-ar fi putut sub nici o formă să mă întreţină. În ţară un institut asemănător nu mai era. Am venit, deci, din Craiova la Petroşani. Liceul l-am făcut la Colegiul Naţional. După terminarea Institutului am rămas cadru didactic. Deşi salariul meu era foarte mic am rezistat cu „ajutoarele” până la al treilea frate. Eram abătut. Directorul general al Combinatului, domnul Roman, m-a întrebat, într-o zi, de ce sunt aşa trist. I-am explicat, fiindcă era un om abordabil şi cumsecade. Aveam 860 de lei. „Şi ţie îţi convine salariul ăsta? Te dau la Lupeni şi-ţi dau 1800 de lei!”. Asta ar fi fost ca şi cum m-ar fi luat Dumnezeu în braţe. Aşa am ajuns la Lupeni. Am fost adjunct şef sector şi la investiţii şi la producţie. Acolo m-am însurat şi acolo s-a născut şi băiatul. În ’63 ing. Davidescu îmi promite casă şi funcţie de şef de sector la Vulcan. Aşa am ajuns la Vulcan la sectorul II. La sectorul I era şef Surulescu şi aşa ne-am cunoscut. Erau nişte sectoare mai de margine. A fost explozia de la Uricani şi ministrul Almăşan avea ordin să schimbe toată conducerea unităţii. Majoritatea au făcut puşcărie. Frica asta de Uricani i-a apucat pe mulţi. Am fost chemat la Combinat de ministru şi de Suder, care era director general. Mi-au zis că dacă în trei luni pun sectorul la punct, îmi vor da o primă echivalentă cu şase salarii. Modul cum au abordat amândoi discuţiile m-au făcut să accept.
 
La starea civilă cu maşina directorului general
 
Fac o paranteză: soţia mea a fost dusă la oficiul stării civile cu o maşină dată de directorul general. N-am găsit înţelegere la nimeni şi-ar fi trebuit s-o duc cu autobuzul. „Copile, la ora stabilită ai maşina, la tine, la bloc. Când termini îi dai drumul”. A fost un contraserviciu de omenie pe care am considerat eu că trebuie să-l fac. Din ’65 până în ’70 am stat la Uricani. Aici am parcurs toate treptele ierarhice până la inginer şef. Se lucra în mină cât rezistam să stăm. Am lucrat cu oamenii până s-a pus la punct galerie cu galerie. În ’70, ministrul Lăzărescu a vrut să mă detaşeze la Teliuc. Trebuia eliminată toată conducerea sectorului tehnic fiind vinovată de modificarea unor conducte. Am fost solicitat să preiau funcţia de director tehnic. S-au primit avertismente că acea catedrală de la Teliuc riscă să se năruiască datorită exploatării subterane.
Eu eram specialist în umplerea golurilor după exploatare. Mi-am făcut lichidarea din Vale, mi-au arătat apartamentul în care urma să mă mut. Însă nu a fost posibilă această treabă pentru că secretarul Vasiu de la judeţ a zis că până nu se termină procesul cu vechea conducere nu face schimbări. Aveam cartea de muncă în mână dar am revenit, iarăşi, la Combinat.
 
Epilog
 
Domnul ing. Victor Apostu a fost numit director la „Banatul” unde, la solicitarea primului-secretar, reuşeşte să dea în folosinţă un bloc de locuinţe „încremenit în stadiul de proiect” (cum ar zice, azi, Gabriel Liiceanu). Deşi primeşte toate asigurările că primul-secretar va „ţine spatele” când a venit în control (muncitoresc) Ilie Verdeţ, inginerul Victor Apostu este găsit vinovat pentru deturnare de fonduri. După Revoluţie, domnul ing. Apostu a devenit unul dintre membrii fondatori ai Partidului Pensionarilor, Filiala Petroşani. Recent, a câştigat, prin concurs, postul de consilier la Oficiul Prefectural din Petroşani condus cu competenţă de domnul general Alexandrescu.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (1 )

#1 Shumi02.11.2013,  13:45:43
Explica trecutul domnului Victor Apostu prezentul celor doi fii? Pare ca nimic nu este chiar intamplator. Nu sunt numai veleitatile antreprenoriale ale fiilor explicatia prezentului lor?


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Clipe de groază şi de admiraţie
 
În acest ultim episod al unuia[..]
12.02.2015, 20:38   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter