04.04.2013,  20:58:01 | 1 comentariu | 644 vizualizari GALERIE:     FOTO    
În Vulcan, dacă unii, lângă blocuri, stâlcesc pomii, / Pe Bulevardul Mihai Viteazu curăţenia de primăvară este la ordinea zilei
de Gheorghe OLTEANU

După cum se vede, pare-se că Vulcanul este una dintre primele localităţi din Vale în care curăţenia de primăvară a început de cum s-a încălzit puţin şi a luat viteză în aceste zile.

Nu vorbesc despre
cei câţiva locatari dintr-un bloc vecin care, de vreo câţiva ani încoace, s-au specializat în stâlcitul coroanelor celor trei sălcii de lângă blocul 2 termic. Nu-mi dau seama ce plăcere perversă găsesc ei în a-i mutila în halul în care sunt, dar, mai ales, mă mir că, niciodată în acest răstimp, nu s-a găsit vreun funcţionar de la Mediu, care să-i întrebe de sănătate. 
 
Treabă frumoasă au făcut
florăresele de la Pregoterm pe bulevard. Peste tot, pe marginea trotuarelor unde s-a lăsat pământul, locul a fost completat cu pământ adus de pe Valea Morii. Acum două zile, fetele acţionau în parcul din faţa Poştei. "După ce punem pământ pe unde-i nevoie, însămânţăm iarbă, mi-a spus doamna Camelia Calotă. Numai să nu o calce în picioare copiii şi cei care scurtează drumul trecând peste zona verde".
 
S-a făcut curat şi în părculeţul
din faţa blocului 1M. Am băgat de seamă că a fost luat de acolo şi vechiul stâlp de iluminat public, confecţionat pe vremuri, artistic, din fontă. Dar care, iarna şi pe timp ploios, îi curenta pe cei care, din greşeală, puneau mâna pe el sau se apropiau la câţiva centrimetri. 
 
S-a curăţat, aşadar, 
părculeţul, dar grămada de pământ cu toate resturile a rămas uitată, cam de o săptămână şi ceva, pe marginea trotuarului din spatele chioşcului de ziare Rodipet. Sunt sigur că nu i-a căzut sub ochi domnului primar Gheorghe Ile, în unul din drumurile sale spre cinematograf, că, altfel, nu făcea vechime acolo.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (1 )

#1 cetatean 05.04.2013,  08:21:53
Bine,bine,va laudati cu curatenia dar nu misca nimeni nimic cu parcarea din fata bl.23 in imediata vecinatate a Primariei,care din ce era harbuita ,dupa ce s-au depozitat pavelele pt.tot orasul s-a stricat mai rau,si a ramas asa! S-a deteriorat lucrarea din oras si aici nimic,e de toata jena chiar in apropierea Primariei,contrast izbitor doar la cativa metri distanta!!! Oare nici anul asta nu vede primarul si alaiul de consilieri ca si aici ar trebui facute niste reparatii,oare chiar nici unul nu trece pe aici sa-si rupa picioarele prin gropi? Ce zici Vilut?si tu stai pe-aici!poate te implici!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Marţi după amiază, fotbaliştii vulcăneni au jucat un meci de pregătire în compania divizionare „C” din Fil[..]
05.08.2015, 17:35   |    0 comentarii
Unul dintre cei mai buni jucători ai Minerului Uricani, Elian Proteasa, este foarte aproape de a-şi schimba echipa.02.08.2015, 22:26   |    0 comentarii
O urgenţă neaşteptată a făcut necesară, vineri, 31 iulie, convocarea, în şedinţă extraordinară, a Consiliului Loca[..]
02.08.2015, 22:23   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter