10.04.2013,  21:38:55 | 0 comentarii | 491 vizualizari
Automobilism / Hunedoara, afară din circuit
de Loredana JUGLEA

Recunoscută în trecut ca fiind una din cele mai spectaculoase etape din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, runda hunedoreană a dispărut complet din peisajul automobilistic al ţării în 2008. 

„Chiar ne dorim să avem din nou raliu la Hunedoara, având în vedere că sunt atâţia pasionaţi de acest sport aici la noi în municipiu”, au spus unii dintre concurenţi. Cu toate că era unul dintre judeţele cele mai bine reprezentate în privinţa competiţiilor dedicate sporturilor cu motor, Hunedoara nu se mai poate lăuda cu statutul de gazdă, dacă nu punem la socoteală drumul ce duce în staţiunea Straja, unde va avea loc o etapă a CN de Viteză pe Traseu Montan.
La fel ca şi în cazul Raliului Hunedoarei, s-a renunţat, începând cu 2012, şi la organizarea ineditului „Transilvania Adventure Trophy”, care aducea în judeţ fani ai off-road-ului din mai multe ţări din Europa. Ediţia din acest an a Campionatului Naţional de Raliuri a debutat la finele lunii martie. Nouă etape cuprinde întrecerea internă, iar Cosmin Negrilă este unul dintre concurenţii din Valea Jiului care participă activ la aceste evenimente şi cu rezultate bune.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema

Peste 30 de piloţi amatori şi licenţiaţi, din mai multe judeţe, sunt aşteptaţi, sâmbătă 27 iun[..]

24.06.2015, 16:42   |    0 comentarii
Sub auspiciile Filialei judeţene a Automobil Clubul Român au fost premiaţi, vineri, 13 februarie, în cadrul evenimen[..]
15.02.2015, 19:32   |    0 comentarii
Cei mai buni piloţi care au participat în anul 2014 la competiţiile sportive organizate în judeţul Hunedoara sub au[..]
11.02.2015, 19:47   |    0 comentarii

* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter