11.04.2013,  22:43:48 | 2 comentarii | 648 vizualizari
Pe DN 66A, de la EH Paroşeni spre Lupeni, / Se face curăţenie, fără ca pomii să fie masacraţi
de Gheorghe OLTEANU

Dacă pe ici-colo, între blocuri, se mai găsesc destui cu bolovan în loc de cap, care să stâlcească aspectul pomilor sau chiar să-i taie, pe motiv că nu au lumină în casă sau că nu-şi văd copiii când vin acasă de la şcoală, arborii din parcurile Vulcanului şi de pe marginea drumurilor au mai scăpat, în acest an, de acest supliciu. 

De abia acum
am aflat că personajele care, acum doi ani, au ciuntit pomii de pe strada Nicolae Titulescu, şi cu care m-am certat la vremea aceea, au fost din acelea de la ajutorul social. Tipi fără niciun fel de pregătire, cărora li s-a pus drujba în braţe şi li s-a zis "să toaleteze" pomii. Iar respectivii au executat ordinul aşa cum i-a dus capul. Pardon, bolovanul care nu lasă să le plouă în gât.
 
Asta nu se întâmpla
dacă îi dădea cuiva prin minte să-i ceară sfatul cuiva care se pricepe la asta şi care a urmat cursurile unei facultăţi de specialitate, ca să se ştie cu florile şi cu pomii de tot felul. Cu toate astea, se mai întâmplă, totuşi, operaţii de schilodire a pomilor. Iar unele se petrec chiar sub privirile indiferente ale trecătorilor. Ieri, bunăoară, l-am văzut pe un bărbat din blocul vecin urcat într-un pom şi mânuind cu dibăcie un ferăstrău. Am crezut că i s-a căşunat pe bietul pom, aşa că m-am luat de el. "Nu luăm numa' o cracă, că ne trebe să facem o coadă de lopată", a încercat să mă liniştească celălalt ins care ţinea în mână o secure.
 
M-am liniştit cu adevărat
doar după o jumătate de oră, când, pe marginea DN 66A, am întâlnit o echipă de la Pregoterm care, coordonată de doamna ing. Daniela Epure, chiar că ştia ce are de făcut. Oamenii (vezi pozele) porniseră treaba de la staţia de autobuz EH Paroşeni înspre Sohodol şi, conform spuselor doamnei inginer, nu se vor opri decât la hotarul cu municipiul Lupeni. De când se apucaseră au tuns iarba, au greblat-o şi au toaletat deja pomii şi arbuştii de pe o lungime de mai bine de o sută şi ceva de metri. Ceea ce a rămas în urma lor dovedeşte că nu-şi bat joc de lucru.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (2 )

#1 As12.04.2013,  07:16:11
Haidati la PETROSANI in buric de targ sa vedeti copacii masacrati!
#2 kemal14.04.2013,  19:12:39
Daca doriti curatenie chemati pe Tibi curata tot nu mai lasa spatiu verde


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Ieri, Vulcanul a zbârnâit la câtă forţă de muncă a fost 14.01.2014, 21:25   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter