02.10.2008,  12:30:52 | 0 comentarii | 712 vizualizari
În dispreţul electoratului / Fulger voteazã cot la cot cu… portocaliii
de Cristian ANGHEL

La punctul 28, ultimul, de pe ordinea de zi a şedinţei Con­siliului Local Petroşani, figura vacantarea mandatului consilierului local al PSD, Valentin Fulger. A fost lãsat ultimul, avându-se în vedere dezbateri­le aprinse ce au avut loc în co­misiile de specialitate. Nici în plenul şedinţei nu a fost uşor, pentru cã Valentin Fulger se ştie cã este omul PD-L şi pentru cã acesta „a lucrat” în consiliul local pentru acest grup politic. Dezbaterile au scos la ivealã cã PD-L îl vrea pe Fulger ca votant entru proiectele sale, dar sub sigla PSD pentru cã altfel nu se poate. Nu ştim cum se simte Fulger, când a trãdat electora­tul social-democrat, tovarãşii de partid, idealurile, pentru niscai favoruri portocalii. Ce, e de aici de acolo, un post într-un consi­liu de administraţie? Şi uite aşa, PD-L-ul petroşenean a mai racolat un pesedist. Pardon, un fost pesedist.

PD-L trage de timp
Proiectul de hotãrâre a fost amânat pentru cã primarul Tiberiu Iacob-Ridzi s-a aplecat cu foarte mare atenţie asupra cazului şi a cerut consilierului Haralambie Vochiţoiu, care este şi liderul local al PSD, sã mai aducã documente, chiar şi sta­tutul PSD pentru a se cons­tata sau nu dacã a fost încãlcat.
„Reluarea acestui proiect se va face când vom avea toate documentele justificative pentru aceastã problemã. Sunt convins cã dacã nu propuneam acest proiect eram acuzat de alte lucruri, cã mã opun unei proceduri” - a declarat primarul Ridzi.
Viceprimarul Claudiu Cor­nea, consilier PD-L, a declarat cã dacã se ia o hotãrâre în acea şedinţã, s-ar putea sã se grã­beascã. De ce? Pentru cã sta­tutul aleşilor locali spune cã se pierde calitatea de ales local înainte de încheierea mandatului, când alesul pierde calitatea de membru al partidului sãu. Or, documentul remis de Con­siliul Judeţean al PSD spune cã i s-a retras sprijinul politic, ceea ce nu este acelaşi lucru.
„Valentin Fulger este membru PSD. Conform statutului PSD retragerea sprijinului politic este cu totul altã sancţiune decât excluderea din partid. Cer amânarea acestui pro­iect pentru cã necesitã clarificãri” - a spus Claudiu Cornea..
Valentin Fulger a declarat cã este membru (exclus - n.r.) al PSD şi cã a fãcut sesizãri la Bucureşti privind abuzurile din PSD Petroşani şi cã este nevoie de statutul PSD pentru ca juriştii Primãriei Petroşani sã vadã cã nu s-au fãcut paşii sti­pu­laţi în actul respectiv. Fulger a arãtat cã documentele de­puse de PSD Petroşani conţin neadevãruri.
 
„Nu mã intereseazã bucãtãria PSD”
Petre Drãgoescu a precizat cã procedural nu este problema  consiliului local, Valentin Fulger fiind ales pe lista PSD, este o problemã de bucãtãrie a partidului.
„Rãsfoind aceste anexe din dosãrel (Valentin Fulger a înmânat tuturor consilierilor un asemenea dosar - n.r.), practic sunt câteva anexe, sã le spun aşa, care nu au nicio valoare, cel puţin pentru mine. De ce? Pentru cã sunt neştampilate, nesemnate. Dar documentele care stau la baza iniţierii acestui proiect de hotãrâre sunt semnate şi ştampilate. În conse­cinţã, dacã vreunul din aceste documente sunt în fals, problema este a celui care ni le-a înaintat. Dar pentru asta se poate pronunţa instanţa şi nu noi. Nu putem decât sã luãm act de documentele depuse, sã le considerãm de drept bune şi pe parcurs justiţia sã se pronunţe. Şi, vã repet, pe noi nu ne intereseazã statutul PSD. Dacã este adusã acea hârtie prin care ni se comunicã faptul cã este exclus, de aici încolo, cã dl. Fulger face contestaţii, cã se judecã, nu mai este treaba noastrã” - a declarat consilierul PNL, Petre Drãgoescu. 
Consilierul Dana Damian, care este şi membru în comisia de validare, a precizat cã, din contrã, este treaba consiliului şi a comisiei de validare şi acest statut al PSD, pentru cã aceas­tã comisie trebuie sã aibã toate actele pentru a lua o hotãrâre corectã.
Ioan Unguraş, membru în comisia juridicã, a arãtat cã, în prezenţa consilierilor din comi­sie, Haralambie Vochiţoiu l-a sunat pe Florin Cazacu, preşe­dintele filialei judeţene a PSD,  pentru a cere acel document care sã ateste cã Valentin Fulger nu mai este membru al partidului. Cazacu se afla în trafic, plecat din judeţ. „Din aceastã cauzã am votat amânarea pentru cã lipseşte acest singur document. Pe mine, sincer, chiar nu mã inte­reseazã statutul PSD, noi trebuie sã respectãm Legea administraţiei locale şi statutul aleşilor locali” - a precizat Unguraş.
 
„Eu mi-aş fi dat demisia în locul dumitale”
Valentin Fulger a insistat, declarând cã este membru al PSD, cã a fãcut sesizãri la Bucureşti privind abuzurile din PSD Petroşani şi cã este nevoie de statutul PSD pentru ca juriştii Primãriei Petroşani sã vadã cã nu s-au fãcut paşii stipu­laţi în actul respectiv. 
Consilierul Unguraş i-a replicat tãios, punând degetul pe rana acestui scandal, care ţine de ceva vreme:
„Domnule Fulger, mie când PNL o sã-mi spunã de la obraz cã nu mai are nevoie de serviciile mele, vã asigur cã am sã mã retrag. Am sã-mi dau demisia, nu sã fac un circ întreg cu adrese care vor face deliciul presei şi adversarilor politici. Dacã mi se spune la un simplu telefon: nu mai vrem sã fii consilier local, voi spune perfect, voi m-aţi pus acolo pe listã, voi mã daţi jos. Niciodatã nu am sã mã pretez la aşa ceva. Nu am sã umblu ca dumneavoastrã  dupã paragrafe de legi… Asta ca o pãrere personalã” - a punctat Unguraş.
Haralambie Vochiţoiu a spus cã a înţeles şi cã va aduce acea hotãrâre a Consiliului Judeţean al PSD, în care se va stipula clar cã Valentin Fulger nu mai face parte din partid. 
 
Paul Gherasim a dezvãluit planul
Dupã şedinţã, Paul Ghera­sim, consilierul PD-L, i-a spus lui Haralambie Vochiţoiu cã ar putea sã aparã situaţia ca în con­siliul local sã fie respins proiectul de scoatere a lui Fulger din postul de consilier, iar ei sã se judece timp de vreo 2-3 ani, timp în care Valentin Fulger îşi consumã mandatul. Este situaţia idealã pentru PD-L, care - fãrã dubii - îl vrea pe Fulger pentru sine în legislativul local, dar cum altfel nu se poate, se folosesc de umbrela PSD.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter