21.04.2013,  21:15:52 | 3 comentarii | 1031 vizualizari
Petru Drăgoescu, în chestiunea salvării fostelor perimetre miniere: / „Nu te poţi apuca de un şanţ şi să te decizi între timp că vrei piscină”
de Alina PIPAN

Ion Barbu este omul care face vâlvă în încercarea de a scoate Petrila din amorţeală. Petrilenii trebuie să reacţioneze, pentru ca imobilele de pe perimetrul fostei preparaţii şi de pe perimetrul minei Petrila să nu ajungă o apă şi un pământ.

O reacţie naturală a unui om de cultură, dar o reacţie tardivă a autorităţilor petrilene şi a oamenilor din comunitate.  Poate, oamenii simpli nu înţeleg importanţa arhitecturală a unui imobil industrial, dar ar fi trebuit să existe specialişti care să fi sesizat potenţialul acelor clădiri, înainte ca ecologizarea perimetrului să fie propusă, aprobată şi să şi demareze. Ideea realizării unui parc cultural pe fostul perimetru al preparaţiei este una ingenioasă, pe care Ion Barbu o susţine cu toată convingerea. Este, de asemenea, un proiect unicat în România, care ar putea atrage mulţi turişti, în primul rând pentru că vorbim despre un perimetru abordabil, la îndemână şi, în al doilea rând, deoarece avem deja infrastructura, care trebuie doar reamenajată. Primarul Petrilei a fost categoric, susţinând că este de acord cu ideea atât timp cât nu implică cheltuieli din bugetul local, având în vedere că perimetrul fostei preparaţii face parte din domeniul public al Petrilei.
Când vine vorba despre imobilele minei, responsabilă pentru moment este Societatea Naţională de Închideri de Mine Valea Jiului. Directorul Petru Drăgoescu este de părere că asemenea proiecte de salvare, de transformare a perimetrelor fostelor mine trebuie să apară înainte de a se demara un proiect de ecologizare. „Pentru următorii doi ani imobilele care aparţin minei rămân funcţionale. Imobilele de pe perimetrul fostei preparaţii, acelea aparţin primăriei. Când vine vorba de idei de reamenajare a unor astfel de perimetre trebuie să existe un plan bine stabilit înainte de a începe lucrările. În lucrările de închidere şi ecologizare se investesc fonduri importante. Nu ne putem juca cu banii cum ne vine câte o idee. Nu poţi să faci un plan că sapi un şanţ, faci proiect, iei fonduri, te apuci de treabă, apoi te răzgândeşti şi vrei piscină. Înseamnă alt proiect, alţi bani, alţi oameni. Nu putem să facem risipă de bani. Uitaţi-vă la exemplul minei Aninoasa. S-au cheltuit o grămadă de bani pentru nimic. Trebuie să avem responsabilitatea acestor bani cheltuiţi. Eu, de exemplu, sunt responsabil pentru închiderea minelor. Societatea primeşte o subvenţie de la stat pentru acest lucru. Eu până în 2018 aia trebuie să fac. Dacă nu reuşesc, o să vină cineva să mă tragă de mânecă să mă întrebe ce am făcut cu banii.  Eu respect ideile inovatoare, dar trebuie să apară atunci când este momentul. Dacă apar prea târziu, pot fi inutile”, spune directorul SNÎM. 
Deci, mina Petrila încă menţine imobilele intacte. Dar pe perimetrul preparaţiei deja se face ecologizare, acolo unde a mai rămas ceva după ce au furat hoţii tot ce se putea. Este păcat că, atunci când s-au apucat să facă planuri de închidere, responsabilii din conducerea minei nu au luat contact şi cu alte medii pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru reamenajarea perimetrelor miniere. Mediul universitar, cel puţin, ar fi trebuit să fie parte din acest larg proiect, administraţiile locale, ONG-urile, pentru că astfel de decizii ne afectează pe toţi. Apoi, se putea stabili un plan concret. Dar după război mulţi viteji se arată. Aşadar, ne păstrăm părerile pentru noi. Însă sunt oameni care pot schimba şansa acestei Văii. Cine crede că poate, să se ridice în picioare, să dea mână cu mână.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (3 )

#1 Cetateanul petrilean21.04.2013,  22:34:33
FELCITARI DL-UI DIR.GEN.DAR ''CINE VREA SA FACA CEVA CAUTA MIJLOACE CINE NU CAUTA SCUZE. CE SPUNETI? EXEMPLUL CONCRET: SITUATIA MINELOR viabile DIN CEH si comparatia directa cu minele neviabile al GERMANILOR. VA SPUNE CEVA??? INAITE DE SEMNAREA ACORDULUI A AVUT LOC VREO DEZBATERE LA CARE SA FI FOST INVITAT CINEVA? SPUNETI CA ESTE PREA TIRZIU? PARTIDUL CARE V-a PROPULSAT DIRECTOR LA COMPANIA DE INCHIDERI A AVUT CEVA DE SPUS SAU DOAR URMARESTE CU ARDOARE REINDUSTRIALIZAREA ROMANIEI. S-AU CREDETI CA ENERGIA VERDE O VA SUSTINE? ATI AUZIT CUMVA DE viziune, este un termen care va lipseste cu desavirsire.SI DOAR DVS. CU STIMA un cetatean = (CETETE)Petrilen.
#2 craciun victor22.04.2013,  10:45:30
cine propune solutii unul ca DRAGOIESCU care habarn nu are ce inseamna minerit (un securist,atlet,stim cu toti cine esa din tara pe timpu lui ceausescu)
#3 cosilier local22.04.2013,  12:58:50
acest atleto-securist DRAGOIESCU vorbeste de minerit,nu uitati ca pe timpul lui ceasca numai securisti mergeau afara,Dragoiescu ar trebui sa raspunda inpreuna cu SURULESCU de mortii de la PETRILA


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Circa o oră şi jumătate a durat întâlnirea desfăşurată ieri la Mina Petrila dintre conducerea Societăţii Naţi[..]
19.05.2015, 22:48   |    6 comentarii
Echipa de fotbal din Liga a III-a, FC Hunedoara, pregătită de Dumitru Gălan, a trecut cu bine peste duşul rece din jocul cu AC[..]
17.05.2015, 21:12   |    0 comentarii
Ieri, l-am întrebat pe primarul Ilie Păducel dacă a primit răspuns oficial la cele trei solicitări adresate conducerii S[..]
22.04.2015, 20:06   |    13 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter