25.04.2013,  21:07:13 | 5 comentarii | 866 vizualizari
Atletism. La maratonul internaţional de la Cluj / Violeta Munteanu - locul al doilea
de Loredana JUGLEA

Atleta veterană din Valea Jiului, Violeta Munteanu, a participat la maratonul internaţional de la Cluj, unde au luat parte peste 1.500 de sportivi din toate colţurile lumii.

Atleta din Vale s-a situat pe locul doi la categoria de vârstă 45-59 de ani, iar la general s-a situat pe locul 25.
„A fost un concurs foarte greu. S-a alergat foarte tare, dar sunt mulţumită că la categoria mea, unde au fost înscrişi 500 de alergători, am reuşit să fiu în faţă. Au fost cei mai puternici maratonişti din lume, printre care şi sportivii din Kenia. Ei s-au născut alergând, aşa ceva nu am mai văzut, aleargă de rup pământul”, ne-a declarat brava sportivă, care are un program competiţional foarte încărcat şi căruia trebuie să îi facă faţă, din păcate, pe cont propriu.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (5 )

#1 valentin26.04.2013,  08:30:49
Felicitari D-na Munteanu :)
#2 mihai26.04.2013,  11:44:32
Nu pe cont propriu, scuzati, competitiile importante din calendarul competitional sunt platite da catre C.S. Vulcan, iar restul competitiilor la care doamna vrea sa mearga, merge pe banii unor sponsori, deci stimata doamna, nu va mai dati ranita, ca vi s.au decontat si cremvursti si conserve de catre C.S.Vulcan, din pacate niciodata nu ati tinut cont de problemele discutate la sedinte, nu ati mai luat legatura cu domnul Diaconu, care este presedintele sectiei atletism.! Puneti.va la curent!
#3 Andreea02.06.2013,  23:31:50
Draga Mihai mai intereseazate inainte sa vorbesti. Spune-ne un sponsor care finanteaza si iti demostrez eu ca nu ajuta nici un sponsor ok?Si pentru domnul Diaconu am un mare respect, chiar vrei sa stii ca au fost concururi unde baietii au mers pe bani lui, domnul a scos bani de pe card.. Pune-te tu la curent inaite sa judeci, sau mai degraba hai la stadionul vulcan sa te vad si eu. Si in legatura cu doamna Munteanu.. poate sa verifice oricine ca nu au fost 500 de alergatori(poate cu tot cu barbati, desi nu prea cred). Iti dau dreptate ca se da putin ranita .
#4 Pascariu Rodica-Margareta12.06.2013,  22:51:11
Maratonist cu semimaratonist nu e tot una. Ati participat la semimaraton adika 21 de km si un pic. Un maratonist alearga 42 de km si ceva.502 semimaratonisti au fost de toti, la toate categoriile de varsta si la general(femei si barbati). Nici intr-un caz numai la categoria doamnei 500..4 la dansa la femei si la barbati 12 ,doamna draga, nu 500.. pfiu ce mincinoasa sunteti..
#5 johnny12.06.2013,  23:43:29
mai lasa-ne matusa ca nu mai au loc copiii sa faca sport de performanta de minciunile tale,du-te si fa jogging cat vrei k e bine pt sanatate dar nu mai spune k faci atletism k unele ziare te mai si cred


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
În prezenţa rectorului Universităţii din Petroşani, prof. univ. dr. ing. Aron Poantă, a preşedintelui Senatului univer[..]
23.11.2014, 20:41   |    0 comentarii
Violeta Munteanu, atleta din Vulcan, a participat la două concursuri foarte importante, unde a r[..]
13.10.2013, 20:38   |    0 comentarii

Am trăit să o vedem şi pe asta, că doar românul s-a născut inventiv şi iese la liman din orice încurcătură s-ar [..]

21.05.2013, 22:41   |    0 comentarii

* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter