03.10.2008,  11:10:07 | 0 comentarii | 491 vizualizari
Reportaj din cartierul nimãnui / Colonia Petroşani - bunã doar pentru recoltarea voturilor
de Corneliu BRAN

La fiecare patru ani, la alegerile locale, dar şi cele parlamentare, oamenii din Colonia Petroşani se trezesc pe cap cu diverşi politicieni, de stânga, de dreapta sau de centru. Care promit marea cu sarea şi luna de pe cer, dupã care pleacã învârtindu-se… Aşa s-a întâmplat şi anul trecut, când cu alegerea primarului, aşa şi anul acesta la locale, aşa va fi şi în toamna aceasta, pentru parlamentare.

Dupã mai multe sesizãri fãcute de mai mulţi cetãţeni care locuiesc în Colonie, pe strãzile Primãverii, Tudor Vladimirescu, Dacia, Jiului, miercuri 1 octombrie 2008, zi frumoasã de toamnã, am hotãrât sã mã deplasez în acest cartier.
Trebuie spus, încã din start, cã am constatat pe teren şi multe chestiuni bune, pe care o sã le sublini­ez, deoarece se observã cã mai şi încep sã se mişte lucrurile în bine, chiar dacã încã destul de anevoie.
Dar am observat şi mai multe probleme grave, nerezolvate, care au fost promise şi care înclinã balanţa în sens negativ. Sã le luãm pe rând…
 
Canalizarea la pãmânt
Nu puteam sã încep decât cu cea mai gravã proble­mã din Colonie, canalizarea. Care lipseşte cu desã­vârşire. Atunci când plouã, sã circuli pe strãzile acestui cartier este o adevãratã aventurã. Cum apa nu are unde sã se scurgã, drumurile neasfaltate devin adevãrate zone mlãştinoase. Un mucalit din zonã îmi spunea cã nu ar fi rãu ca domnul primar sã punã în zonã un vaporaş, dacã tot a pus avionul la intrarea în Aeroport, deoarece “l-am putea şi folosi când plouã, iar primãria ar mai face şi nişte bani…”. Lãsând hazul de necaz al omului respectiv, trebuie sã constat cã existã un mare adevãr, unul din pãcate foarte trist: în campania electoralã s-a promis începerea lucrãrilor la canalizare, în Colonie. Au rãmas promisiunile, care acum sunt pasate diverselor programe cu fonduri externe, care tot vin, se-nvârt, dar nu mai ajung şi la Petroşani. Iar oamenii rãmân cu gustul amar cã au fost minţiţi. 
Pe strada Jiului, aceeaşi problemã. Domnii Moldovan (62 de ani) şi Chiţu (54 ani), care locuiesc pe aceastã stradã, ne-au declarat: “La alegeri s-au promis canalizare, asfaltare… Au promis chiar cã ne bagã şi gazul… Poveşti. Cu alegerile au fost mai mulţi pe-aici, au stat de vorbã cu oamenii. Ţinem minte cã tot atunci treceau grãmadã maşinile pe-aici, cânta muzica din ele şi strigau votaţi cutare! Apoi, linişte şi pace. Cea mai mare problemã ar fi canalizarea, pentru cã atunci când plouã e dezastru pe drum, e noroi de nu se mai poate circula. Din aceastã cauzã nici nu putem sã ne construim toalete ca lumea. Suntem în 2008 şi noi tot cu haznaua ne chinuim…”.
 
Drumurile, cu excepţia celor principale, execrabile
Dacã circuli pe jos, vezi cã umbli pe un drum prost, dar nu simţi prea tare acest lucru, decât atunci când plouã. Când e soare, simţi doar praful pe care îl înghiţi. Însã cu maşina simţi toate gropile şi gropiţele… I-aş propune primarului sã circule zilnic pe un astfel de drum, mãcar de douã-trei ori pe zi. Atunci, probabil, cã ar vedea ce calvar este sã circuli cu maşina pe un astfel de drum. Zeci de drumuri, nu foarte lungi fiecare, aşteaptã încã marea asfaltare promisã de unii sau de alţii în campaniile electorale. Cum astãzi, la ora la care vorbim, avem un primar ales prin vot democratic şi un consiliu local asemenea, normal cã “pisica” o aruncãm spre aceştia, din moment ce dânşii sunt la putere. Oamenii întreabã din nou unde sunt asfaltãrile promise, spunându-şi totodatã singuri şi rãspunsurile: “Normal, dacã nu încep cu canalizarea, nu pot sã asfalteze drumul. Doar n-o sã asfalteze şi apoi sã spargã iar, pentru a face canalizarea. Se leagã unele de altele, iar noi suntem cei care pierdem de fapt…”.
Pavel Munteanu, de 62 de ani, pensionar, de pe strada Primãverii, se plânge cã atunci când plouã e dezastru şi cã a fost de mai multe ori la primãrie sã întrebe de drum, dar de fiecare datã s-a întors doar cu minciuni şi promisiuni: “Am fost la primãrie, nu o datã, de mai multe ori, sã mã plâng de drum. Le-am spus cã atunci când plouã e vai şi amar, nu poţi umbla pe drum. Sunt pensionar, am un venit destul de mic, şi nu-mi pot permite sã chem taxiul de fiecare datã… Au promis cã rezolvã, sã stãm liniştiţi… Dar niciodatã nu s-a adeverit, s-a dovedit cã sunt doar minciuni electorale”.
 
Gunoaie şi iar gunoaie…
Deşi s-au mai rãrit, gunoaiele încã persistã, mai ales în zonele din apropiere de Jiul de Est. Mormane de gunoaie, adevãrate focare de infecţie, sãlãşluiesc prin zona strãzii Primãverii, pe strada Dacia, în apro­pi­ere de cele câteva blocuri, care, de altfel, au un aspect de ghetou în toatã regula. Unul dintre containere este parcat chiar lângã una din clãdiri, cu cel puţin câteva tone de mizerie lângã el, semn clar cã salubritatea n-a trecut de ceva timp pe-acolo… Deşi, chiar la ora la care ne aflam acolo, am vãzut maşina salubritãţii cã trecea prin zonã, câteva strãzi mai încolo… Dar sã nu vã gândiţi cã angajaţii au şi strâns gunoaiele cu pricina. Nu, acestea au fost probabil lãsate sã facã pui, sã se înmulţeascã, dupã care vântul sã le poarte prin tot municipiul. Curios este cã cei de la Protecţia Mediului din primãrie umblã “pe teren” toatã ziua, dar de zona respectivã nu se leagã niciodatã. Aceeaşi situaţie neagrã şi pe strada Jiului, în zona blocurilor sovietice, sau cum se numesc ele… Şi totuşi, un tânãr îmi spune cã pe strada Jiului “înainte era şi mai rãu, parcã de când e primarul ãsta s-a mai strâns din gunoi, s-au mai dat chiar şi amenzi”. Şi cei doi pensionari, Chiţu şi Moldovan, aflaţi întâmplãtor pe-acolo, îmi confirmã: “Era aici la noi stivã de gunoi, dar actualul primar a rezolvat. Acum este cât de cât curãţenie, s-au dat şi amenzi mari… Azi nimeni nu mai aruncã gunoiul, deoarece nu riscã sã ia amendã chiar şi 100 de milioane de lei vechi…”.
 
Bile albe: asfaltarea strãzilor principale, iluminatul stradal, câteva locuri de joacã şi protecţia cetãţeanului
Ca sã nu se spunã cã nu vedem decât partea goalã a paharului, iatã cã am vãzut-o şi pe cea plinã. Am observat cã nu mai existã probleme cu drumurile principale, în ceea ce priveşte covorul asfaltic. Strãzile Plopilor, Bariţiu sau Ecaterina Teodoroiu, pe care am circulat, sunt acum în regulã. 
Apoi, din ceea ce ne-au relatat cetãţenii, în diverse puncte ale Coloniei, am dedus cã momentan nu mai sunt probleme cu iluminatul stradal şi cu siguranţa cetãţenilor pe stradã noaptea. Existã luminã pe strãzile Coloniei, cu mici scãpãri, remediabile de altfel şi, mai ales, existã şi poliţişti comunitari care patruleazã aproape toatã noaptea în zonã. Poate şi din aceastã cauzã numãrul agresiunilor, tâlhãriilor şi scandalurilor, ba chiar şi al furturilor, s-a mai diminuat în ultima perioadã.
De asemenea, am remarcat şi câteva locuri de joacã amenajate. Cu observaţia cã acolo s-ar putea pune şi ceva nisip, care sã acopere pietrişul şi pãmântul. Nu vreau sã ştiu ce se poate întâmpla cu capul, coatele sau genunchii unor prichindei atunci când cad de pe leagãn sau de pe ringhişpil… Treaba ar trebui fãcutã pânã la capãt, nu cred cã trei-patru maşini de nisip ar fi o avere pentru bugetul local. Dar, aşa suntem noi românii, construim, dar finisajul îl lãsãm pe altãdatã, iar rezultatele se vãd…
 
Concluzie
Chiar dacã s-au mai schimbat în bine, greoi, câteva lucruri, totuşi Colonia Petroşani aratã încã ca şi un cartier al nimãnui. O lume aparte, parcã developatã din basmele urâte, o lume altcumva decât cea care se numeşte “civilizatã”. Dacã tot este Colonia o maşinã de voturi, utilã din patru în patru ani, atunci nu ar strica ca cei care s-au ales cu voturi de-acolo sã aibã grijã mai mult de cetãţeni, sã le asculte problemele, chiar şi mergând la faţa locului. Dar cel mai important este sã şi încerce apoi sã le mai şi rezolve. Iar dacã nu se poate face ceva, într-o problemã oarecare, atunci sã nu promitã! 
Rãmâne de vãzut dacã în actualul mandat Tiberiu Iacob-Ridzi va reuşi sã rezolve canalizarea, aşa cum a promis. Aceastã lucrare este amplã şi nu se poate finaliza într-un an-doi. De aceea, trebuie început cât mai repede. Sau lucrãrile respective vor începe doar cu trei-patru luni înainte de alegerile din 2012, şi iar se va arãta pisica oamenilor, prin clasica expresie: “uite, am început, aveţi rãbdare… şi… votaţi-mã din nou ca sã pot sã termin…”.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Conform graficului de lucrări al proiectului ADI Apa Serv Valea Jiului, în Colonia Petroşaniului se lucrează la introduce[..]
15.07.2013, 21:41   |    3 comentarii

Registrul Urbaniştilor din România - Biroul Teritorial al Regiunii de Dezvoltare Vest va decerna, [..]

10.04.2013, 21:44   |    0 comentarii
3 strãzi vor beneficia de o modernizare fãrã precedent!
 
În ch[..]
15.10.2008, 17:40   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter