16.05.2013,  21:33:49 | 2 comentarii | 1723 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Marian Boboc în dialog cu Alin Rus despre / Atentatul care a zguduit America şi mahalaua româno-americană a morţii
de Marian BOBOC

Un vulcănean aproape de Boston

Marian Boboc: Mă bucur să am ocazia de a discuta despre evenimentele tumultuoase din zona Bostonului, evenimente care au ţinut prima pagină a ştirilor din întreaga lume vreme de câteva săptămâni, tocmai cu unul din colaboratorii ziarului nostru, originar din Valea Jiului, mai precis din Vulcan. Din câte îmi amintesc, locuieşti în această zonă din 2006 şi din câte ştiu chiar foarte aproape de Boston.
Alin RUS: Ai reţinut bine. Locuiesc în oraşul Worcester, statul Massachusetts din august 2006. Worcesterul, cu o populaţie de 181.000 locuitori, este al doilea oraş ca mărime după Boston din cunoscuta zonă a Statelor Unite, New England. De asemenea, este unul dintre oraşele cele mai apropiate de Boston, situându-se la o distanţă de doar 70 de kilometri de acesta. 
Marian Boboc: Fiind atât de aproape de Boston, bănuiesc că evenimentele din ultima lună, începând cu atentatul din 15 aprilie, vânarea celor doi terorişti şi tevatura legată de aducerea cadavrului lui Tamerlan Ţarnaev într-o casă mortuară din vecinătatea Bostonului, s-au resimţit şi în zona în care locuieşti.
Alin RUS: Bineînţeles. Mai ales evenimentele din săptămâna trecută, privind găzduirea corpului neînsufleţit a lui Tamerlan Ţarnaev într-o casă funerară din Worcester, le-am resimţit cu mai multă acuitate, ele petrecându-se tocmai în comunitatea în care trăiesc şi îmi desfăşor activitatea de aproape şapte ani. De aceea şi datorită interesului meu pentru studiile de tanatologie voi insista în interviul de faţă mai mult asupra acestor fapte.
 
A aflat de la un alt vulcănean
 
Marian Boboc: Să începem cu primele evenimente. Unde şi cum te-au surprins şi mai ales cum au fost percepute în comunitatea din care faci parte? 
Alin RUS: Interesant este faptul că la ora atentatului eu eram în grădina casei în care locuiesc, lucram ceva şi am fost sunat de un prieten tot din oraşul Vulcan, care locuieşte de mai bine de 10 ani în America, dar în zona Cleveland, Ohio. El este şofer pe tir şi, auzind la radio toată întâmplarea, m-a sunat să vadă dacă nu cumva sunt în zona atentatului, dacă n-am păţit ceva. Imediat după aceea am sunat eu însumi la cunoştinţele şi prietenii mei din Boston să îi întreb despre atentatul cu bombă. Din fericire, niciunul dintre ei nu s-a aflat în zona evenimentului. A doua zi am primit diverse emailuri din partea conducerii universităţii de care aparţin, îndeosebi de suport şi condoleanţe pentru familiile victimelor, dar şi de îngrijorare faţă de teroriştii care sunt încă în viaţă şi continuă să ameninţe cu prezenţa lor liniştea comunităţii statului Massachusetts. Zilele care au urmat, de la primele încercări de descoperire şi identificare a suspecţilor şi vânarea lor care s-a desfăşurat pe parcursul câtorva zile, au fost de fapt cele mai tensionate.
 
Teroriştii căutaţi şi la Worcester 
 
Marian Boboc: Ce s-a petrecut mai exact în comunitatea ta?
Alin RUS: Deşi se află la o distanţă de 70 kilometri de Boston, Worcesterul era pe lista oraşelor în care s-ar fi putut adăposti teroriştii după consumarea atentatului. De aceea, în oraş s-au luat măsuri importante de securitate din partea poliţiei locale. Pot să spun că n-am văzut niciodată atât de multe maşini de poliţie dislocate pe străzi; în plus, radare ale poliţiei la fiecare intersecţie importantă şi, mai ales, pe autostrăzile care intră în oraş. Am văzut, de asemenea, zeci de maşini oprite de poliţie iar şoferii - legitimaţi, ba chiar şi controale ale portbagajelor şi interioarelor unor maşini. Practic, eu cred că toate efectivele poliţiei locale au fost puse în mişcare în acele zile. În acelaşi timp, în vreme ce în Boston şi suburburbiile sale (de fapt, oraşe cu autonomie administrativă, dar alipite de Boston), precum Watertown, Waltham şi Cambridge, s-a instalat starea de urgenţă, o parte dintre locuitorii acelei zone au venit spre locuri mai puţin tensionate, precum zona Worcesterului. Şi mă refer aici mai ales la tot felul de întâlniri dintre oamenii de afaceri din Boston, plus multe persoane din clasa de mijloc obişnuite să-şi petreacă serile la restaurantele din zona marii metropole. Toate acestea, de nevoie au trebuit să aibă loc în Worcester şi împrejurimi. Însă, chiar şi aşa, nu numai liniştea socială dar şi economia regiunii au avut puternic de suferit.
 
PIB-ul din zona Bostonului - 360 miliarde dolari!  
 
Marian Boboc: Ai putea să dai mai multe detalii legate de acest aspect. În mass-media românească s-a vorbit destul de mult despre acest aspect, fără însă să a se explica cu precizie mecanismele responsabile pentru afectarea economiei regiunii.
Alin RUS: Pentru a răspunde la această întrebare extrem de complexă în însăşi esenţa ei, voi pleca de la câteva date simple. Să ne gândim doar că zona Bostonului (ceea ce înseamnă doar Bostonul şi cele câteva mici oraşe alipite lui care nu include Worcesterul şi oraşele aflate la peste 15 kilometri depărtare) are un produs intern brut de peste 360 miliarde dolari pe an. Dacă ar fi să îl comparăm cu cel al României care e de numai 190 miliarde pe an sau chiar cu cel al Greciei care este de doar 303 miliarde de dolari pe an (după criza din 2008), vedem că Bostonul reprezintă o maşină economică incredibilă. Propriu zis zona metropolitană a Bostonului este la egalitate cu cea a Danemarcei, o ţară europeană civilizată cu standarde economice şi sociale foarte înalte.
Marian Boboc: Într-adevăr, pare greu de crezut că un oraş cu mai puţin de două milioane de locuitori poate avea o putere economică atât de mare.
Alin RUS: De fapt, zona numită Metro Boston sau Inner Core Boston Area are mai puţin de 1 milion de locuitori, pe când Greater Boston, care cuprinde o regiune mult mai mică totuşi chiar şi decât Transilvania şi are puţin peste 4 milioane şi jumătate de locuitori. Cu toate acestea, ea este a şasea zonă ca importanţă economică din Statele Unite şi a doisprezecea din lume. Dacă ne raportăm însă la oraşele americane cu putere economică mai mare, precum New York, Chicago, Los Angeles, Hudson şi Dallas, vedem că ele se bazează pe industrii puternice, precum cea petrolieră (Hudson şi Dallas) sau pe industria prelucrătoare (Los Angeles şi Chicago). New York-ul, care pe lângă că este un port extrem de mare, are şi el o gamă foarte variată de industrii (telecomunicaţii, comerţ, oţel, chimică etc.), fiind, de fapt, cel mai puternic centru economic al US. În comparaţie cu aceste oraşe, Bostonul se bazează mult pe aşa numitele activităţi economice curate precum sistemul universitar, turismul, activităţile de market, sectorul sanitar şi high tech. Să ne gândim doar la faptul că cele mai prestigioase universităţi din lume, Harvard şi Massachusetts Institute of Technology, sunt localizate în Boston. Taxele la aceste universităţi sunt incredibile, ajungându-se la 84.000$ pe an pentru un Masterat de Administrarea Afacerilor, la Harvard, spre exemplu. De asemenea, sectorul medical, care, în gândirea noastră de cetăţeni ai unui stat postsocialist, reprezintă o sursă de pierderi şi investiţii ale statului, în Boston (şi US în general) fiind complet privatizat aduce o cifră de câteva sute de milioane de dolari profit anual. Pe lângă toate acestea, avem zecile de restaurante, baruri, cofetării, toate extreme de profitabile, care deservesc turişti, studenţi, pacienţi ai sectorului medical, plus conferinţele, simpo­zioanele şi colocviile care au loc zilnic în aceste instituţii prestigioase. Ei bine, chiar şi aceste mici societăţi comerciale au profituri de câteva mii, uneori zeci de mii de dolari pe zi.  Pe lângă acestea mai trebuie incluse neapărat transporturile care deservesc toate aceste sectoare menţionate şi asigură circulaţia călătorilor şi mărfurilor. Acum să ne gândim că timp de câteva zile acest lanţ care funcţiona ca un mecanism ireproşabil a fost puternic perturbat. De aici şi frustrarea locuitorilor acestei urbe liniştite. bazată însă pe reguli ferme de bună cuviinţă şi respect interuman. Această frustrare cred eu s-a reflectat ulterior în comportamentul şi atitudinea comunităţii faţă de cei doi atentatori.  
 
Spiritul civic - esenţa… 
vânătorii de suspecţi
 
Marian Boboc: Ai făcut referire la spiritul civic al locuitorilor Bostonului. Care a fost rolul acestei atitudini civice în identificarea şi capturarea celor doi suspecţi.
Alin RUS: Cred că a fost elementul esenţial în succesul acestei operaţiuni. Propriu zis, spiritul civic al acestei metropole a constituit cheia succesului „celei mai ample vânări de suspecţi” din istoria Statelor Unite. Maratonul din Boston este, prin esenţa lui, un eveniment sportiv de excepţie, o marcă a oraşului Boston şi o tradiţie care continuă din 1897. Acesta cred că a fost un motiv în plus pentru comunitatea bostoniană să se implice cu toate eforturile în identificarea şi capturarea suspecţilor. Pentru că atentatele, pe lângă costurile şi suferinţa umană provocată, au lovit într-un simbol important al acestui oraş deosebit. Însă, aşa cum au afirmat nu o dată specialiştii în atentate teroriste, terorismul însuşi este în mod indisolubil legat de simboluri. El nu loveşte neapărat într-o persoană sau un grup anumit, ci într-un simbol, o idee sau un sistem de valori. De fapt, cei doi terorişti planificaseră atentatele mult mai târziu, de ziua Americii, pe 4 iulie, dar şi-au schimbat planurile fiindcă construcţia celor două bombe a fost finalizată mai repede decât se aşteptau…
 
Identificarea originii răului
 
Marian Boboc: Bătălia pe tărâmul simbolurilor, a identităţii şi recunoaşterii apartenenţei victimelor apare şi atunci când e vorba de stabilirea apartenenţei agresorilor.
Alin RUS: Ai perfectă dreptate. Să ne amintim puţin de cazul atacului armat de la Universitatea Tehnică din Virginia din aprilie 2007. Atunci, un student de origine coreană, Seung-Hui Cho, a ucis 32 de persoane şi a rănit alte 17. Ei bine, ulterior a fost identificat în mass-media ca fiind „coreanul atentator”, „coreanul terorist” şi aşa mai departe. Aceasta cu toate că el avea cetăţenie americană şi a venit de la vârsta de 8 ani în US, fiind crescut şi format pe tărâm American. La fel s-a întâmplat şi acum, când cei doi fraţi Ţarnaev au fost identificaţi ca ceceni, daghistanezi sau chiar ruşi. Lucrurile au mers până acolo, încât preşedintele cecen a dat un comunicat oficial, în care a afirmat că cei doi nu au nimic de-a face cu Cecenia, fiind doar o creaţie a „culturii americane”. Ei bine, eu consider această luptă pentru identificarea originii răului printr-o singură cauză culturală, economică sau religioasă pierdută din start. Este mult mai eficient să analizăm istoria personală a acestor subiecţi, felul în care au crescut, familia din care au provenit, apartenenţa religioasă, frustrările şi neajunsurile suferite într-o ţară străină prin însăşi condiţia de emigrant etc. E vorba despre un întreg complex de împrejurări şi cauze, care determină în final motivaţiile şi ideologia criminală.
 
Unde şi cum se îngroapă un atentator
 
Marian Boboc: Să trecem la evenimentele de săptămâna trecută, petrecute tocmai în oraşul în care locuieşti. Este vorba desigur de aducerea corpului neînsufleţit al teroristului Tamerlan Ţarnaev la o casă mortuară din localitatea Worcester.
Alin RUS: Într-adevăr, povestea e plină de peripeţii, dar şi de tâlcuri, dând peste cap multe din asumţiile specialiştilor în domeniu. Spre exemplu, Tanya Marsh, o profesoară la Universitatea Wake şi specialistă în probleme legate de legislaţia înhumării în Statele Unite, spunea: „În America când cineva moare, acesta reprezintă sfârşitul pedepsei sale. De asemenea, Statele Unite au reuşit să managerieze fără mari probleme îngroparea unor criminali notorii, precum Lee Harvey Oswald (ucigaşul preşedintelui Kenedy) şi Adam Lanza care a ucis 20 de copii şi 6 profesori în Newtown, Connecticut. De aceea, fixaţia oamenilor faţă de această problemă (îngroparea lui Tamerlan Ţarnaev) este atipică”.
Marian Boboc: Cum a început această poveste?
Alin RUS: Evenimentul are la bază, de fapt, legislaţia legată de problema decesului şi a înhumării în Statele Unite. Când cineva moare într-o localitate americană, el este de obicei îngropat în localitatea în care a decedat. Spun îngropat, deşi termenul este oarecum nepotrivit. În America procentul îngropării este foarte redus. Cei mai mulţi decedaţi sunt incineraţi. Iar acest fapt are la bază în primul rând motivaţii economice. Dacă o înmormântare poate costa 10.000$ sau chiar şi mai mult într-un oraş mare, o incinerare ajunge la doar câteva sute de dolari… Aşadar, majoritatea americanilor preferă această soluţie. Dacă, să spunem, un om al străzii fără familie moare, şansele de a fi îngropat sunt foarte mici. În cele mai multe cazuri el este incinerat, iar costurile le suportă primăria. În alte cazuri, corpul poate fi revendicat de universităţi de medicină care au nevoie de cadavre în munca de cercetare şi educaţie. Revenind acum la cazul nostru… După legea americană, Tamerlan ar fi trebuit îngropat fie în Cambridge, locul rezidenţei sale, fie în Boston, locul morţii sale. Ei bine, această ambiguitate a fost speculată de ambele comunităţi, sever afectate de atacul terorist şi de „vânătoarea” care a urmat. Dacă corpul său nu ar fi fost revendicat de nimeni, foarte probabil că el ar fi urmat să fie incinerat, iar odată încheiat procesul, cenuşa victimei nu cred că ar mai fi reprezentat o problemă. Însă, în acest caz corpul a fost revendicat de unchiul său, care dorea să îl îngroape conform ritualului Islamic. Ei bine, în acest caz, unchiul trebuia să găsească un cimitir care să accepte înhumarea - această procedură fiind din nou tipică legislaţiei americane. Însă, toate cimitirele din zonă au refuzat îngroparea teroristului, fie pe motive de securitate, fie pe motive de repudiere. Aşa s-a ajuns la situaţia complicată în care nu se mai ştia ce poate fi făcut cu corpul. De aceea, municipalitatea din Boston a făcut apel la cei care pot găsi soluţii în acest sens. Şi au apărut mai multe oferte, din câte am înţeles. Însă, amănuntele nu se cunosc. S-a optat în final pentru oferta lui Peter Stefan, proprietarul şi directorul casei mortuare „Graham Putnam & Mahoney Funeral” din Worcester, care a declarat că va găzdui corpul neînsufleţit, până când acesta va primi autorizaţia de înhumare.
 
O vizită morbidă la „Graham Putnam&Mahoney Funeral”
 
Marian Boboc: Care crezi că a fost motivaţia proprietarului pentru această ofertă?
Alin RUS: În presa locală din Worcester s-a scris că Peter Stefan ar fi făcut acest gest din compasiune şi înţelegere. Însă detaliile nu se cunosc cu exactitate. Nu trebuie exclusă, totuşi, nici dorinţa de publicitate, oportunitatea de a se găsi fie şi pentru câteva zile în lumina reflectoarelor etc. De asemenea, nu putem exclude faptul că această casă mortuară nu este nici cea mai luxoasă, nici cea mai importantă din oraş, ba chiar se află situată într-o zonă cam prost famată a Worcesterului, pe Main street, stradă recunoscută ca fiind „sediul” unor traficanţi de droguri, zonă cu prostituţie şi magazine care deservesc clasa de jos. În acest context, merită pusă întrebarea de ce dintre ofertele existente s-a ales tocmai aceasta. Răspunsul pe care mi l-am dat eu însumi a venit, după ce am descins în persoană la locul respectiv. În primul rând, casa mortuară se află în Worcester, al doilea mare oraş din zona New England, aşadar, cu efective poliţieneşti serioase care ar fi putut face faţă cu succes unei situaţii de criză şi chiar unui protest violent.  În plus, casa mortuară „Graham Putnam&Mahoney Funeral” este aşezată foarte strategic. În spatele ei sunt alte case, de care ea este separată printr-un gard. În stânga e o companie de vânzare a autoturismelor second-hand, separată şi ea printr-un gard, iar în dreapta sunt de asemenea clădiri. În plus, tocmai în faţa acestei case mortuare Main Street se îngustează şi din patru benzi devine cu două benzi. Paralel cu casa mortuară se află acum un şantier în lucru, pentru că o clădire veche a fost dezafectată, iar locul e împrejmuit cu gard. Aşadar, în cazul unui protest, manifestanţii ar fi trebuit să blocheze propriu zis strada principală, fapt de nepermis, deoarece acel punct din Worcester leagă centrul oraşului cu celelalte două părţi ale urbei: partea estică şi cea vestică. Ca urmare, singurul loc unde cineva putea protesta era pe micul trotuar de pe partea cealaltă a drumului din faţa casei mortuare. Acest lucru s-a şi întâmplat imediat după aducerea cadavrului teroristului în Worcester. Au existat diverse bannere, pe care scria că teroristul trebuie trimis în Dagestan sau Cecenia. Alţi protestatari comentau că ar trebui incinerat, iar cenuşa aruncată la toaletă. Protestul a îmbrăcat accente de mahala pe alocuri, dar a fost puternic descurajat atât de autorităţile locale cât şi de mass-media, care a prezentat toate aceste evenimente într-o manieră cât se poate de decentă.
 
10.000 dolari/ zi - sistemul de securitate 
 
Marian Boboc: Cât au durat aceste proteste?
Alin RUS: Aproape o săptămână. Practic, întreaga perioadă cât cadavrul a fost găzduit la „Graham Putnam&Mahoney Funeral”. Problema a devenit şi mai volatilă când s-au dat în vileag costurile efectivelor de securitate dislocate în zonă. Conform ziarului local Worcester Telegrame&Gazette, costurile aferente pazei zonei respective se ridicau la peste 10.000$ pe zi. Aşadar, comunitatea locală era nevoită să plătească un preţ destul de pipărat pentru deţinerea unui terorist, pe care-l ura şi care, chiar şi decedat, continua să creeze pagube, de data asta în Worcester la 70 kilometri de Boston. Toate acestea au făcut ca protestele să se intensifice în ultimele zile, iar şeful poliţiei locale să lanseze apeluri disperate pentru găsirea unei soluţii.
 
Cadavrul teroristului - mutat în Doswell
 
Marian Boboc: Din câte am citit şi în presa din ţară, se pare că au existat mai multe variante pentru soluţionarea cazului, incluzând-o aici şi pe cea a trimiterii cadavrului în Dagestan.
Alin RUS: Această ultimă soluţie nu cred că a fost vreodată luată serios în discuţie. Americanii se temeau că, odată ajuns într-o ţară cu majoritate islamică şi cu resentimente faţă de America, teroristul ar fi putut fi transformat într-un erou. Or, această variantă trebuie exclusă din start… Au existat ulterior şi alte oferte, însă toate s-au risipit pe cât de repede au apărut. Probabil că nici proprietarul agenţiei funerare şi nici şeful poliţiei locale nu s-au aşteptat la reacţii atât de vehemente şi dure din partea comunităţii locale şi e foarte posibil că acesta a fost şi unul dintre motivele risipirii celorlalte oferte. Aceasta cu toate că opiniile, chiar şi ale protestatarilor, erau împărţite şi domnea un soi de confuzie generală. Spre exemplu, Peter Stefan, proprietarul agenţiei, a fost numit când erou al comunităţii locale „prin gestul său de compasiune şi curaj”, când „iresponsabil”, pentru că a adus în Worcester un terorist care a provocat atât de mult rău comunităţii bostoniene vecine. La fel s-a spus şi despre şeful poliţiei locale: fie că e un fricos şi disperat (mai ales datorită apelurilor sale repetate pentru găsirea unei soluţii), fie că e un brav ofiţer care a ştiut să gestioneze bine o situaţie de criză.
Punctul culminant al protestelor a fost atins miercurea trecută, iar eu eram curios să văd ce se va întâmpla a doua zi când am decis să iau şi câteva fotografii. Însă, în noaptea de miercuri spre joi cadavrul a fost mutat, găsindu-se soluţia îngropării sale într-un cimitir din oraşul Doswell, statul Virginia, care a acceptat înhumarea. A doua zi dimineaţă, adică joia trecută, s-a făcut anunţul că teroristul a fost mutat. Imediat după aceasta a urmat o ploaie foarte puternică care i-a împrăştiat pe toţi manifestanţii sau curioşii, astfel încât doar steagurile americane agăţate pe gardul companiei de construcţii de pe trotuarul paralel cu casa funerară au rămas ca o amintire a protestelor.
 
Mahalaua româno-americană a morţii  
 
Marian Boboc: Iar noi credeam că moartea unor persoane celebre creează bulibăşeală numai la noi, în România.
Alin RUS: Da, îmi amintesc de articolul lui Andrei Pleşu „Nu de moarte mă cutremur, ci de mahalaua ei”. Filosoful român vorbea în acest mic eseu de moartea regizorului Sergiu Nicolaescu şi de dorinţa acestuia de a fi incinerat, fapt care a trezit valuri de agitaţie în sânul societăţii româneşti. Eu cred că Andrei Pleşu s-a grăbit puţin atunci când a afirmat că moartea poate trezi accente de mahala numai în spaţiul românesc. La fel ca şi în cazul regizorului român, moartea unui terorist a trezit reacţii de mahala chiar şi într-o urbe americană. Ceea ce se observă în ambele cazuri e felul în care moartea unor persoane celebre (sau devenite celebre) a reuşit să disloce o serie de concepţii culturale şi idei bine împământenite în partea locului, fapt pentru care a şi cauzat asemenea reacţii sociale. În cazul regizorului român s-au zdruncinat ideile românilor despre ceea ce trebuie să însemne înmormântarea creştină, pe când în cazul teroristului din America s-au pus în lumină o serie de concepţii privind relaţia comunităţii locale cu criminalul care a ucis câţiva dintre membrii săi, i-a tulburat liniştea, a lovit în simbolurile sale fundamentale şi a zguduit din temelii economia locală. Cred că implicaţiile profunde, psihologice şi morale ale acestui gen de episoade, la care am asistat şi eu în Worcester, nu pot fi revelate decât de ştiinţa psihologiei sociale sau de o ramură specializată a Etnologiei care este Tanatologia.


Comentarii articol (2 )

#1 Michi17.05.2013,  07:07:56
Felicitari Domnule Boboc pentru acest interviu. Am aflat lucruri care nu s-au dat nici la televiziunile de la noi.
#2 Damian23.05.2013,  18:51:17
Foarte interesant articolul!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 5 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter